Cautare acte in Monitorul Oficial care contin:
ordin nr 5 115 din 30 august 2022
Monitorul Oficial 406 din 11 Mai 2023 (M. Of. 406/2023)
ORDONANŢĂ DE URGENŢĂ nr. 32 din 10 mai 2023 pentru modificarea şi completarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 166/2022 privind unele măsuri pentru acordarea unui sprijin categoriilor de persoane vulnerabile pentru compensarea preţului la energie, suportat parţial din fonduri externe nerambursabile EMITENT: Guvernul PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 406 din 11 mai 2023
Având în vedere intrarea în vigoare a ordonanţei de urgenţă a guvernului nr. 166/2022 privind unele măsuri pentru acordarea unui sprijin categoriilor de persoane vulnerabile pentru compensarea preţului la energie, suportat parţial din fonduri externe nerambursabile, cu modificările şi completările ulterioare,întrucât la acordarea sprijinului temporar aferent anului 2023 către categoriile de persoane vulnerabile, pentru a compensa preţul la energie indiferent de natura acesteia, au fost identificate situaţii neprevăzute care necesită o reglementare urgentă, respectiv cazurile în care unităţile administrativ-teritoriale, autorităţile publice locale, companiile publice sau private şi alte entităţi publice sau private efectuează recuperarea cheltuielilor cu energia prin redistribuirea cheltuielilor cu ...
Monitorul Oficial 401 din 10 Mai 2023 (M. Of. 401/2023)
DECIZIA nr. 13 din 13 martie 2023 referitoare la interpretarea dispoziţiilor art. 88^2 alin. (5) din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară, republicată, cu modificările şi completările ulterioare EMITENT: Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 401 din 10 mai 2023
Dosar nr. 2.254/1/2022 ┌──────────────┬───────────────────────┐│ │- vicepreşedintele ││gabriela elena│delegat al Înaltei ││bogasiu │curţi de casaţie şi ││ │justiţie - preşedintele││ │completului │├──────────────┼───────────────────────┤│laura-mihaela │- preşedintele secţiei ││ivanovici │i ...
Monitorul Oficial 393 din 08 Mai 2023 (M. Of. 393/2023)
DECIZIA nr. 631 din 13 decembrie 2022 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 172 alin. (10) din Codul de procedură penală, ale art. 3 alin. (3) şi alin. (4) lit. a) şi ale art. 4 alin. (9), (11) şi (13) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 74/2013 privind unele măsuri pentru îmbunătăţirea şi reorganizarea activităţii Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală, precum şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative EMITENT: Curtea Constituţională PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 393 din 8 mai 2023
┌───────────────────┬──────────────────┐│marian enache │- preşedinte │├───────────────────┼──────────────────┤│cristian deliorga │- judecător │├───────────────────┼──────────────────┤│dimitrie-bogdan │- judecător ││licu │ │├───────────────────┼──────────────────┤│laura-iuliana │- judecător ││scântei │ ...
Monitorul Oficial 347 din 25 Aprilie 2023 (M. Of. 347/2023)
DECIZIA nr. 19 din 15 februarie 2023 referitoare la obiecţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 4 alin. (2) lit. a), c), h) şi i), ale art. 13 alin. (1), ale art. 14 alin. (1) şi (4), ale art. 15 alin. (1), ale art. 17, ale art. 18 alin. (1), ale art. 19, ale art. 21 alin. (1), ale art. 24 alin. (2), ale art. 26, ale art. 30 alin. (1) şi (2), ale art. 38 alin. (4), ale art. 44, ale art. 57, ale art. 72 lit. f), ale art. 73, ale art. 74 alin. (1)-(3) şi ale art. 77 din Legea acvaculturii, precum şi a legii, în ansamblul său EMITENT: Curtea Constituţională PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 347 din 25 aprilie 2023
┌───────────────┬───────────────────────┐│marian enache │- preşedinte │├───────────────┼───────────────────────┤│mihaela │- judecător ││ciochină │ │├───────────────┼───────────────────────┤│cristian │- judecător ││deliorga │ ...
Monitorul Oficial 326 din 19 Aprilie 2023 (M. Of. 326/2023)
DECIZIA nr. 120 din 16 martie 2023 referitoare la obiecţia de neconstituţionalitate a Legii privind reglementarea modalităţii de raportare a stocurilor la produsele agricole şi alimentare EMITENT: Curtea Constituţională PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 326 din 19 aprilie 2023
┌───────────────────┬──────────────────┐│marian enache │- preşedinte │├───────────────────┼──────────────────┤│mihaela ciochină │- judecător │├───────────────────┼──────────────────┤│cristian deliorga │- judecător │├───────────────────┼──────────────────┤│dimitrie-bogdan │- judecător ││licu │ │├───────────────────┼──────────────────┤│laura-iuliana │- judecător ││scântei ...
Monitorul Oficial 318 din 13 Aprilie 2023 (M. Of. 318/2023)
DECIZIA nr. 187 din 4 aprilie 2023 referitoare la obiecţia de neconstituţionalitate a Legii privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 174/2022 pentru modificarea şi completarea unor acte normative în domeniul pensiilor private, precum şi a dispoziţiilor art. I pct. 59 [cu referire la introducerea art. 140^2 din Legea nr. 411/2004 privind fondurile de pensii administrate privat] şi ale art. II pct. 59 [cu referire la introducerea art. 120^2 din Legea nr. 204/2006 privind pensiile facultative] din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 174/2022 EMITENT: Curtea Constituţională PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 318 din 13 aprilie 2023
┌───────────────────┬──────────────────┐│marian enache │- preşedinte │├───────────────────┼──────────────────┤│mihaela ciochină │- judecător │├───────────────────┼──────────────────┤│cristian deliorga │- judecător │├───────────────────┼──────────────────┤│dimitrie-bogdan │- judecător ││licu │ │├───────────────────┼──────────────────┤│laura-iuliana │- judecător ││scântei ...
Monitorul Oficial 274 din 03 Aprilie 2023 (M. Of. 274/2023)
REGULAMENT din 14 martie 2023 privind organizarea şi funcţionarea administrativă a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie EMITENT: Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 274 din 3 aprilie 2023
──────────aprobat prin hotĂrÂrea nr. 20 din 14 martie 2023, publicat în monitorul oficial al româniei, partea i, nr. 274 din 3 aprilie 2023.──────────cap. idispoziţii generaleart. 1Înalta curte de casaţie şi justiţie este organizată şi funcţionează în temeiul art. 126 din constituţia româniei, republicată, al art. 20-38 din legea nr. 304/2022 privind organizarea judiciară şi al prezentului regulament.art. 2(1) Înalta curte de casaţie şi justiţie este organizată în 4 secţii - secţia i civilă, secţia a ii-a civilă, secţia penală, secţia de contencios administrativ şi fiscal - şi secţiile unite, cu competenţă proprie.(2) În cadrul Înaltei curţi de casaţie şi ...
Monitorul Oficial 258 bis din 29 Martie 2023 (M. Of. 258 bis/2023)
ANEXĂ din 27 martie 2023 privind Criteriile de eligibilitate, documentele justificative, condiţiile şi modul de implementare a intervenţiei IS-V-01 "Restructurarea şi reconversia plantaţiilor viticole" din cadrul Planului strategic PAC 2023 - 2027 EMITENT: Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 258 bis din 29 martie 2023
──────────conţinută de ordinul nr. 117 din 27 martie 2023, publicat în monitorul oficial, partea i, nr. 258 din 29 martie 2023.──────────cap. idispoziţii generaleart. 1domeniul de aplicare(1) prezenta anexă reglementează metodologia de implementarea intervenţiei is-v-01 "restructurarea şi reconversia plantaţiilor viticole", din cadrul planului strategic pac 2023 - 2027, denumită în continuare metodologie, respectiv depunerea programelor/cererilor de finanţare, durata programelor, selecţia acestora, asistenţa financiară, categoriile de beneficiari eligibili specifici, condiţiile de eligibilitate şi cheltuielile eligibile şi neeligibile, asigurarea rezonabilităţii preţurilor, condiţiile specifice pentru plata avansurilor, termenele-limită şi condiţiile pentru depunerea cererilor de plată, tipurile de documente, avizele, autorizaţiile sau studiile, după caz, ...
Monitorul Oficial 204 din 10 Martie 2023 (M. Of. 204/2023)
ORDONANŢĂ DE URGENŢĂ nr. 9 din 9 martie 2023 pentru modificarea şi completarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 49/2015 privind gestionarea financiară a fondurilor europene nerambursabile aferente politicii agricole comune, politicii comune de pescuit şi politicii maritime integrate la nivelul Uniunii Europene, precum şi a fondurilor alocate de la bugetul de stat pentru perioada de programare 2014-2020 şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative din domeniul garantării, precum şi pentru modificarea şi completarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 41/2014 privind înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea Agenţiei pentru Finanţarea Investiţiilor Rurale, prin reorganizarea Agenţiei de Plăţi pentru Dezvoltare Rurală şi Pescuit EMITENT: Guvernul PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 204 din 10 martie 2023
Ministerul agriculturii şi dezvoltării rurale (madr) gestionează alocarea financiară a româniei din fondul european agricol pentru dezvoltare rurală (feadr), fondul european de garantare agricolă (fega), fondul european pentru pescuit şi afaceri maritime (fepam) şi alocarea financiară suplimentară din instrumentul de redresare al uniunii europene (euri).având în vedere că procedura legislativă referitoare la propunerile legislative ale comisiei europene privind politica agricolă comună, denumită în continuare pac, după anul 2020 nu a fost încheiată în timp util, s-au decis aplicarea în continuare, după anul 2020, a normelor actualului cadru pac acoperind perioada 2014-2020 şi efectuarea de plăţi neîntrerupte către fermieri şi alţi ...
Monitorul Oficial 181 din 03 Martie 2023 (M. Of. 181/2023)
DECIZIA nr. 581 din 22 noiembrie 2022 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 38 alin. (2) şi (3) din Legea-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice şi ale art. 14 alin. (1) şi (5) şi ale art. 23 din anexa nr. VI la Legea-cadru nr. 153/2017 EMITENT: Curtea Constituţională PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 181 din 3 martie 2023
┌──────────────────┬───────────────────┐│marian enache │- preşedinte │├──────────────────┼───────────────────┤│mihaela ciochină │- judecător │├──────────────────┼───────────────────┤│cristian deliorga │- judecător │├──────────────────┼───────────────────┤│dimitrie-bogdan │- judecător ││licu │ │├──────────────────┼───────────────────┤│gheorghe stan │- judecător │├──────────────────┼───────────────────┤│livia doina ...