Cautare acte in Monitorul Oficial care contin:
ordin nr 49 din 15 mai 2008
Monitorul Oficial 1078 din 19 Decembrie 2018 (M. Of. 1078/2018)
NORME METODOLOGICE din 18 decembrie 2018 privind încheierea exerciţiului bugetar al anului 2018 EMITENT: Ministerul Finanţelor Publice PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 1078 din 19 decembrie 2018
──────────aprobate prin ordinul nr. 3.809 din 18 decembrie 2018, publicat în monitorul oficial, partea i, nr. 1078 din 19 decembrie 2018.──────────cap. iÎncasarea veniturilor bugetare1.1. (1) impozitele, taxele, contribuţiile şi alte obligaţii către bugetul general consolidat, cu termene de plată scadente până la finele anului 2018, se achită de către persoanele juridice şi fizice prin virament, potrivit programului stabilit de instituţiile de credit sau unităţile trezoreriei statului, după caz, la care au conturile deschise, astfel încât sumele respective să fie încasate în contul curent general al trezoreriei statului până la data de 31 decembrie 2018.(2) impozitele, ...
Monitorul Oficial 1076 din 19 Decembrie 2018 (M. Of. 1076/2018)
DECIZIA nr. 538 din 12 septembrie 2018 asupra cererii de soluţionare a conflictului juridic de natură constituţională între prim-ministrul României, pe de o parte, şi Preşedintele României, pe de altă parte EMITENT: Curtea Constituţională PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 1076 din 19 decembrie 2018
┌─────────────────┬──────────────────────┐│valer dorneanu │- preşedinte │├─────────────────┼──────────────────────┤│marian enache │- judecător │├─────────────────┼──────────────────────┤│petre lăzăroiu │- judecător │├─────────────────┼──────────────────────┤│mircea Ştefan │- judecător ││minea │ │├─────────────────┼──────────────────────┤│daniel ...
Monitorul Oficial 1065 din 17 Decembrie 2018 (M. Of. 1065/2018)
ORDIN nr. 140 din 10 decembrie 2018 pentru modificarea anexelor nr. 1-6 la Ordinul viceprim-ministrului, ministrul afacerilor interne, nr. 49/2014 privind instituirea şi conferirea unor distincţii onorifice în Ministerul Afacerilor Interne EMITENT: Ministerul Afacerilor Interne PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 1065 din 17 decembrie 2018
În temeiul art. 7 alin. (5) din ordonanţa de urgenţă a guvernului nr. 30/2007, aprobată cu modificări prin legea nr. 15/2008, cu modificările şi completările ulterioare,ministrul afacerilor interne emite următorul ordin:art. ianexele nr. 1-6 la ordinul viceprim-ministrului, ministrul afacerilor interne, nr. 49/2014 privind instituirea şi conferirea unor distincţii onorifice în ministerul afacerilor interne, publicat în monitorul oficial al româniei, partea i, nr. 245 din 7 aprilie 2014, cu modificările ulterioare, se modifică şi se înlocuiesc cu anexele nr. 1-6 care fac parte integrantă din prezentul ordin.art. iiprezentul ordin se publică în monitorul oficial al româniei, partea i.ministrul afacerilor interne,carmen daniela danbucureşti, 10 ...
Monitorul Oficial 1056 din 13 Decembrie 2018 (M. Of. 1056/2018)
ORDIN nr. 137 din 3 decembrie 2018 pentru aprobarea Normei de dotare cu mijloace tehnice şi bunuri materiale necesare Instituţiei Prefectului EMITENT: Ministerul Afacerilor Interne PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 1056 din 13 decembrie 2018
Având în vedere prevederile ordonanţei guvernului nr. 83/2001 privind înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea serviciilor publice comunitare pentru eliberarea şi evidenţa paşapoartelor simple şi serviciilor publice comunitare regim permise de conducere şi înmatriculare a vehiculelor, aprobată cu modificări şi completări prin legea nr. 362/2002, cu modificările şi completările ulterioare, ale hotărârii guvernului nr. 460/2006 pentru aplicarea unor prevederi ale legii nr. 340/2004 privind prefectul şi instituţia prefectului, cu modificările ulterioare, respectiv ale art. 3 alin. (1) lit. c) pct. 8, art. 12 alin. (3) şi art. 15 alin. (1) din ordonanţa de urgenţă a guvernului nr. 30/2007 privind organizarea şi funcţionarea ministerului afacerilor interne, aprobată cu ...
Monitorul Oficial 1031 bis din 05 Decembrie 2018 (M. Of. 1031 bis/2018)
ANEXE din 14 noiembrie 2018 privind programele valabile pentru concursul de ocupare a posturilor didactice/catedrelor declarate vacante/rezervate în învăţământul preuniversitar la disciplinele Artă teatrală - Arta actorului şi Cultură civică şi educaţie socială EMITENT: Ministerul Educaţiei Naţionale PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 1031 bis din 5 decembrie 2018
──────────aprobate prin ordinul nr. 5.530/2018, publicat în monitorul oficial al româniei, partea i, nr. 1.031 din 5 decembrie 2018.────────── anexa 1 concursul de ocupare a posturilor didactice/catedrelor declarate vacante/rezervate În ÎnvĂŢĂmÂntul preuniversitarprograma pentruartĂ teatralĂ - arta actorului- bucureşti -2018notĂ de prezentareprezenta programă urmăreşte să înlesnească pătrunderea în teoria modernă a artei actorului, pentru a da posibilitatea profesorilor din învăţământul preuniversitar să-şi structureze cunoştinţele şi activitatea didactică în aşa fel încât să poată urmări, în mod coerent, un traseu unitar. finalitatea studiului artei actorului este complexă deoarece:- aduce o contribuţie importantă la ...
Monitorul Oficial 1043 din 10 Decembrie 2018 (M. Of. 1043/2018)
PROCEDURĂ din 3 decembrie 2018 privind evaluarea impactului anumitor proiecte publice şi private asupra mediului EMITENT: Parlamentul PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 1043 din 10 decembrie 2018
──────────conţinută de legea nr. 292 din 3 decembrie 2018, publicată în monitorul oficial, partea i, nr. 1043 din 10 decembrie 2018.────────────────────^9 la elaborarea prezentei proceduri a fost utilizată comunicarea comisiei europene din iulie 2016.──────────cap. iprevederi generalesecŢiunea 1cadrul legal şi domeniul de aplicareart. 1(1) prezenta procedură stabileşte etapele necesare parcurgerii evaluării impactului asupra mediului pentru proiectele publice şi private.(2) procedura prevăzută la alin. (1) integrează, după caz:a) cerinţele specifice procedurii de evaluare adecvată a efectelor potenţiale ale proiectelor asupra ariilor naturale protejate de interes comunitar;b) cerinţele specifice procedurii de emitere a avizului de gospodărire a apelor, care include ...
LEGE nr. 292 din 3 decembrie 2018 privind evaluarea impactului anumitor proiecte publice şi private asupra mediului EMITENT: Parlamentul PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 1043 din 10 decembrie 2018
Parlamentul româniei adoptă prezenta lege.cap. idispoziţii generale şi domeniul de aplicareart. 1prezenta lege reglementează evaluarea impactului asupra mediului a proiectelor publice şi private care pot avea efecte semnificative asupra mediului.art. 2În înţelesul prezentei legi, termenii şi expresiile de mai jos au următoarele semnificaţii:a) acord de mediu - actul administrativ emis de către autoritatea competentă pentru protecţia mediului prin care sunt stabilite condiţiile şi măsurile pentru protecţia mediului, care trebuie respectate în cazul realizării unui proiect;b) aprobare de dezvoltare - decizia autorităţii sau autorităţilor competente, care dă dreptul titularului proiectului să realizeze proiectul; aceasta se concretizează în:1. autorizaţia de construire, pentru ...
Monitorul Oficial 1021 din 29 Noiembrie 2018 (M. Of. 1021/2018)
DECIZIA nr. 685 din 7 noiembrie 2018 asupra cererii de soluţionare a conflictului juridic de natură constituţională dintre Parlamentul României, pe de o parte, şi Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, pe de altă parte EMITENT: Curtea Constituţională PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 1021 din 29 noiembrie 2018
┌───────────────┬──────────────────────┐│valer dorneanu │- preşedinte │├───────────────┼──────────────────────┤│marian enache │- judecător │├───────────────┼──────────────────────┤│petre lăzăroiu │- judecător │├───────────────┼──────────────────────┤│mircea Ştefan │- judecător ││minea │ │├───────────────┼──────────────────────┤│daniel marius │- judecător ...
Monitorul Oficial 1020 din 29 Noiembrie 2018 (M. Of. 1020/2018)
DECIZIA nr. 633 din 12 octombrie 2018 referitoare la obiecţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor Legii pentru modificarea şi completarea Legii nr. 135/2010 privind Codul de procedură penală, precum şi pentru modificarea şi completarea Legii nr. 304/2004 privind organizarea judiciară EMITENT: Curtea Constituţională PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 1020 din 29 noiembrie 2018
┌───────────────┬──────────────────────┐│valer dorneanu │- preşedinte │├───────────────┼──────────────────────┤│marian enache │- judecător │├───────────────┼──────────────────────┤│petre lăzăroiu │- judecător │├───────────────┼──────────────────────┤│daniel marius │- judecător ││morar │ │├───────────────┼──────────────────────┤│mona-maria │- judecător ...
Monitorul Oficial 1011 din 29 Noiembrie 2018 (M. Of. 1011/2018)
ORDIN nr. 3.626 din 19 noiembrie 2018 privind modificarea Ordinului ministrului finanţelor publice nr. 221/2016 pentru aprobarea configuraţiei Codului de accize şi a Nomenclatorului codurilor de produse accizabile armonizate EMITENT: Ministerul Finanţelor Publice PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 1011 din 29 noiembrie 2018
În temeiul prevederilor art. 10 alin. (4) din hotărârea guvernului nr. 34/2009 privind organizarea şi funcţionarea ministerului finanţelor publice, cu modificările şi completările ulterioare,în baza regulamentului de punere în aplicare (ue) 2018/550 al comisiei din 6 aprilie 2018 de modificare a anexei ii la regulamentul (ce) nr. 684/2009 de implementare a directivei 2008/118/ce a consiliului în ceea ce priveşte procedurile informatizate pentru deplasarea produselor accizabile în regim suspensiv de accize,ministrul finanţelor publice emite următorul ordin:art. ianexa nr. 2 la ordinul ministrului finanţelor publice nr. 221/2016 pentru aprobarea configuraţiei codului de accize şi a nomenclatorului codurilor de produse accizabile armonizate, publicat în monitorul oficial ...