Cautare acte in Monitorul Oficial care contin:
ordin nr 449 din 3 aprilie 2023
Monitorul Oficial 315 din 13 Aprilie 2023 (M. Of. 315/2023)
ORDIN nr. 1.213 din 6 aprilie 2023 privind modificarea şi completarea anexei la Ordinul ministrului sănătăţii nr. 509/2022 pentru aprobarea preţurilor maximale ale medicamentelor de uz uman valabile în România care pot fi utilizate/comercializate exclusiv de farmaciile comunitare/oficinele locale de distribuţie/farmaciile cu circuit închis şi drogheriile care nu se află în relaţie contractuală cu casele de asigurări de sănătate şi/sau direcţiile de sănătate publică judeţene şi a municipiului Bucureşti sau/şi cu Ministerul Sănătăţii, cuprinse în Catalogul public EMITENT: Ministerul Sănătăţii PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 315 din 13 aprilie 2023
Văzând referatul de aprobare nr. ar/6.511/2023 al direcţiei farmaceutice şi dispozitive medicale din cadrul ministerului sănătăţii,având în vedere prevederile art. 890 din legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătăţii, republicată, cu modificările şi completările ulterioare,ţinând cont de prevederile ordinului ministrului sănătăţii nr. 368/2017 pentru aprobarea normelor privind modul de calcul şi procedura de aprobare a preţurilor maximale ale medicamentelor de uz uman, cu modificările şi completările ulterioare,în temeiul art. 7 alin. (4) din hotărârea guvernului nr. 144/2010 privind organizarea şi funcţionarea ministerului sănătăţii, cu modificările şi completările ulterioare,ministrul sănătăţii emite următorul ordin:art. ianexa la ordinul ministrului sănătăţii nr. 509/2022 pentru aprobarea preţurilor maximale ale ...
Monitorul Oficial 1218 din 19 Decembrie 2022 (M. Of. 1218/2022)
LEGE nr. 361 din 16 decembrie 2022 privind protecţia avertizorilor în interes public EMITENT: Parlamentul PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 1218 din 19 decembrie 2022
Parlamentul româniei adoptă prezenta lege.cap. idispoziţii generaleart. 1domeniul de reglementare(1) prezenta lege constituie cadrul general în materia protecţiei persoanelor care raportează încălcări ale legii, care s-au produs sau care sunt susceptibile să se producă, în cadrul autorităţilor, instituţiilor publice, altor persoane juridice de drept public, precum şi în cadrul persoanelor juridice de drept privat.(2) prezenta lege reglementează procedura de primire, de examinare şi soluţionare a raportărilor, drepturile şi obligaţiile persoanelor care efectuează raportări sau divulgă public informaţii privind încălcări ale legii, măsurile de protecţie a acestora, obligaţiile autorităţilor, instituţiilor publice, altor persoane juridice de drept public, precum şi persoanelor ...
Monitorul Oficial 799 bis din 11 August 2022 (M. Of. 799 bis/2022)
PROCEDURĂ din 9 august 2022 de implementare a Programului naţional multianual pentru dezvoltarea culturii antreprenoriale în rândul femeilor manager din sectorul IMM EMITENT: Ministerul Antreprenoriatului şi Turismului PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 799 bis din 11 august 2022
──────────aprobată prin ordinul nr. 1.314 din 9 august 2022 publicat în monitorul oficial al româniei, partea i, nr. 799 din 11 august 2022.──────────1. obiectivul programuluiprogramul naţional multianual pentru dezvoltarea culturii antreprenoriale în rândul femeilor manager din sectorul imm, denumit în continuare programul, este un program de încurajare şi de stimulare a înfiinţării întreprinderilor mici şi mijlocii, implementat de către ministerul antreprenoriatului şi turismului (mat) prin intermediul agenţiilor pentru Întreprinderi mici şi mijlocii, atragere de investiţii şi promovare a exportului (aimmaipe), în conformitate cu prevederile legii nr. 346/2004 privind stimularea înfiinţării şi dezvoltării întreprinderilor mici şi mijlocii, cu modificările şi completările ulterioare, precum ...
Monitorul Oficial 635 bis din 28 Iunie 2022 (M. Of. 635 bis/2022)
PROCEDURĂ din 23 iunie 2022 de implementare a Programului pentru stimularea înfiinţării întreprinderilor mici şi mijlocii "Start-up Nation - ROMÂNIA" EMITENT: Ministerul Turismului PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 635 bis din 28 iunie 2022
──────────aprobată prin ordinul nr. 1.111 din 23 iunie 2022, publicat în monitorul oficial al româniei, partea i, nr. 635 din 28 iunie 2022.──────────1. obiectivul programuluiprogramul pentru stimularea înfiinţării întreprinderilor mici şi mijlocii "start-up nation - romÂnia", denumit în continuare programul, este un program de încurajare şi de stimulare a înfiinţării întreprinderilor mici şi mijlocii, implementat de către ministerul antreprenoriatului şi turismului (mat) prin intermediul agenţiilor pentru Întreprinderi mici şi mijlocii, atragere de investiţii şi promovare a exportului (aimmaipe), în conformitate cu prevederile legii nr. 346/2004 privind stimularea înfiinţării şi dezvoltării întreprinderilor mici şi mijlocii, cu modificările şi completările ulterioare, precum şi ...
Monitorul Oficial 590 din 17 Iunie 2022 (M. Of. 590/2022)
ORDIN nr. 85 din 15 iunie 2022 privind aprobarea valorilor bonusurilor de referinţă pentru energia electrică produsă în cogenerare de înaltă eficienţă şi ale preţurilor de referinţă pentru energia termică produsă în cogenerare, aplicabile în anul 2022 EMITENT: Autoritatea Naţională de Reglementare în Domeniul Energiei PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 590 din 17 iunie 2022
Având în vedere prevederile art. 72 alin. (1) şi ale art. 74 din legea energiei electrice şi a gazelor naturale nr. 123/2012, cu modificările şi completările ulterioare, art. 8 alin. (1) şi (2), art. 10 alin. (4), (5^1) şi (6) şi ale art. 22 alin. (1) din hotărârea guvernului nr. 1.215/2009 privind stabilirea criteriilor şi a condiţiilor necesare implementării schemei de sprijin pentru promovarea cogenerării de înaltă eficienţă pe baza cererii de energie termică utilă, cu modificările şi completările ulterioare, art. 1 alin. (2) lit. b) şi ale art. 15 alin. (1) din ordonanţa de urgenţă a guvernului nr. 27/2022 privind măsurile aplicabile clienţilor finali din piaţa de ...
Monitorul Oficial 467 bis din 10 Mai 2022 (M. Of. 467 bis/2022)
GHID SPECIFIC din 10 mai 2022 privind Condiţii de accesare a fondurilor europene aferente Planului naţional de redresare şi rezilienţă în cadrul apelurilor de proiecte PNRR/2022/C10, componenta 10 - Fondul local EMITENT: Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice şi Locuinţelor PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 467 bis din 10 mai 2022
──────────aprobat prin ordinul nr. 999 din 10 mai 2022, publicat în monitorul oficial al româniei, partea i, nr. 467 din 10 mai 2022.────────── planul naŢional de redresare Şi rezilienŢĂ ghid specific - condiŢii de accesare a fondurilor europene aferente pnrr În cadrul apelurilor de proiecte pnrr/2022/c10 componenta c10 - fondul localpreambulacest document se aplică apelurilor de proiecte din componenta 10 - fondul local în cadrul planului naţional de redresare şi rezilienţă (pnrr).apelurile de proiecte se lansează prin aplicaţia electronică de pe site-ul ministerului dezvoltării, lucrărilor publice şi administraţiei (mdlpa), https://investitii. mdlpa. ro.prezentul document se adresează tuturor potenţialilor solicitanţi pentru apelurile de proiecte mai sus-menţionate.interpretarea ...
Monitorul Oficial 411 din 29 Aprilie 2022 (M. Of. 411/2022)
ORDIN nr. 1.246 din 28 aprilie 2022 privind modificarea şi completarea anexei nr. 1 la Ordinul ministrului sănătăţii nr. 443/2022 pentru aprobarea preţurilor maximale ale medicamentelor de uz uman, valabile în România, care pot fi utilizate/comercializate de către deţinătorii de autorizaţie de punere pe piaţă a medicamentelor sau reprezentanţii acestora, distribuitorii angro şi furnizorii de servicii medicale şi medicamente pentru acele medicamente care fac obiectul unei relaţii contractuale cu Ministerul Sănătăţii, casele de asigurări de sănătate şi/sau direcţiile de sănătate publică judeţene şi a municipiului Bucureşti, cuprinse în Catalogul naţional al preţurilor medicamentelor autorizate de punere pe piaţă în România, a preţurilor de referinţă generice şi a preţurilor de referinţă inovative EMITENT: Ministerul Sănătăţii PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 411 din 29 aprilie 2022
Văzând referatul de aprobare nr. ar 7.113/2022 al direcţiei politica medicamentului, a dispozitivelor şi tehnologiilor medicale din cadrul ministerului sănătăţii,având în vedere prevederile art. 890 din legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătăţii, republicată, cu modificările şi completările ulterioare,ţinând cont de prevederile ordinului ministrului sănătăţii nr. 368/2017 pentru aprobarea normelor privind modul de calcul şi procedura de aprobare a preţurilor maximale ale medicamentelor de uz uman, cu modificările şi completările ulterioare,în temeiul art. 7 alin. (4) din hotărârea guvernului nr. 144/2010 privind organizarea şi funcţionarea ministerului sănătăţii, cu modificările şi completările ulterioare,ministrul sănătăţii emite următorul ordin:art. ianexa nr. 1 la ordinul ministrului sănătăţii nr. ...
Monitorul Oficial 1232 bis din 28 Decembrie 2021 (M. Of. 1232 bis/2021)
ANEXĂ din 27 decembrie 2021 privind modificarea pct. III din anexa la Ordinul ministrului sănătăţii nr. 1.376/2016 - Plan general regional de servicii sanitare 2021-2027 Regiunea Sud-Vest EMITENT: Ministerul Sănătăţii PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 1232 bis din 28 decembrie 2021
──────────conţinută de ordinul nr. 2.899 din 27 decembrie 2021, publicat în monitorul oficial, partea i, nr. 1.232 din 28 decembrie 2021.──────────iii. plan general regional de servicii sanitare 2021-2027 regiunea sud-vestcuprinsabreviericapitolul i descrierea principalelor caracteristici ale regiuniianalize demograficĂ Şi socio-economicĂindicatorii de sĂnĂtate Şi principalii contributori la povara bolilorprincipalele problemecapitolul ii viziunea Şi direcŢiile strategiceviziunea strategicădirecţiile strategiceasigurarea cadrului legal de organizare şi finanţare pentru susţinerea măsurilor din planul de serviciiregiunea de dezvoltare sud-vest - viziunea pentru 2027capitolul iii plan general de servicii sanitare pe niveluri de Îngrijirea. Îmbunătăţirea serviciilor acordate de medicii de familieanaliza situaŢiei curente Şi a principalelor deficiteŢintele regionale Şi ...
Monitorul Oficial 1202 din 18 Decembrie 2021 (M. Of. 1202/2021)
ORDONANŢĂ DE URGENŢĂ nr. 130 din 17 decembrie 2021 privind unele măsuri fiscal-bugetare, prorogarea unor termene, precum şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative EMITENT: Guvernul PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 1202 din 18 decembrie 2021
Având în vedere obligaţia guvernului de a conduce politica fiscal-bugetară în mod prudent pentru a gestiona resursele şi obligaţiile bugetare, precum şi riscurile fiscale de o manieră care să asigure sustenabilitatea poziţiei fiscale pe termen mediu şi lung, precum şi predictibilitatea politicii fiscal-bugetare pe termen mediu, în scopul menţinerii stabilităţii macroeconomice,ţinând seama de faptul că la fundamentarea bugetului de stat şi a bugetului asigurărilor sociale de stat pe anul 2022 este necesar ca măsurile fiscal-bugetare să fie aprobate prin acte normative,luând în considerare recomandarea consiliului din 3 aprilie 2020 în vederea încetării situaţiei de deficit public excesiv din românia, potrivit ...
Monitorul Oficial 963 bis din 08 Octombrie 2021 (M. Of. 963 bis/2021)
PLAN NAŢIONAL INTEGRAT din 4 octombrie 2021 în domeniul energiei şi schimbărilor climatice 2021-2030 EMITENT: Guvernul PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 963 bis din 8 octombrie 2021
──────────aprobat prin hotĂrÂrea nr. 1.076 din 4 octombrie 2021, publicată în monitorul oficial al româniei, partea i, nr. 963 din 8 octombrie 2021.────────── februarie 2021conţinutconţinutlista de tabele, figuri şi graficelistă acronimea. planul naţional1. prezentare generală şi procesul de elaborare a planului1.1. rezumat1.2. prezentare generală a situaţiei actuale cu privire la politicile în vigoare1.3. consultări şi implicarea entităţilor naţionale şi ale uniunii europene, precum şi rezultatele acestora1.4. cooperarea regională în decursul elaborării planului2. obiective naţionale2.1. dimensiunea decarbonare2.1.1. emisiile şi absorbţiile ges2.1.2. energia din surse regenerabile2.2. dimensiunea eficienţă energetică2.3. dimensiunea "securitate energetică"2.4. dimensiunea "piaţă internă a energiei"2.4.1. interconectivitatea reţelelor electrice2.4.2. infrastructura de transport ...