Cautare acte in Monitorul Oficial care contin:
ordin nr 42 din 18 ianuarie 2007
Monitorul Oficial 673 din 29 Iulie 2020 (M. Of. 673/2020)
LEGE nr. 158 din 27 iulie 2020 pentru modificarea, completarea şi abrogarea unor acte normative, precum şi pentru stabilirea unor măsuri de punere în aplicare a Regulamentului (UE) 2017/2.402 al Parlamentului European şi al Consiliului din 12 decembrie 2017 de stabilire a unui cadru general privind securitizarea şi de creare a unui cadru specific pentru o securitizare simplă, transparentă şi standardizată şi de modificare a Directivelor 2009/65/CE, 2009/138/CE şi 2011/61/UE, precum şi a Regulamentelor (CE) nr. 1.060/2009 şi (UE) nr. 648/2012 EMITENT: Parlamentul PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 673 din 29 iulie 2020
Parlamentul româniei adoptă prezenta lege.cap. imodificarea şi completarea legii nr. 24/2017 privind emitenţii de instrumente financiare şi operaţiuni de piaţăart. ilegea nr. 24/2017 privind emitenţii de instrumente financiare şi operaţiuni de piaţă, publicată în monitorul oficial al româniei, partea i, nr. 213 din 29 martie 2017, se modifică şi se completează după cum urmează:1. la articolul 2 alineatul (1), punctele 9-11 se modifică şi vor avea următorul cuprins:"9. filială - entitate definită conform prevederilor art. 3 alin. (1) pct. 25 din legea nr. 126/2018 privind pieţele de instrumente financiare; 10. firmă de investiţii - orice persoană juridică astfel cum este definită la art. ...
Monitorul Oficial 649 din 23 Iulie 2020 (M. Of. 649/2020)
DECIZIA nr. 239 din 3 iunie 2020 referitoare la obiecţia de neconstituţionalitate a Legii pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 39/2017 privind acţiunile în despăgubire în cazurile de încălcare a dispoziţiilor legislaţiei în materie de concurenţă, precum şi pentru modificarea şi completarea Legii concurenţei nr. 21/1996, precum şi a Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 39/2017 EMITENT: Curtea Constituţională PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 649 din 23 iulie 2020
┌───────────────────┬──────────────────┐│valer dorneanu │- preşedinte │├───────────────────┼──────────────────┤│cristian deliorga │- judecător │├───────────────────┼──────────────────┤│marian enache │- judecător │├───────────────────┼──────────────────┤│daniel-marius morar│- judecător │├───────────────────┼──────────────────┤│mona-maria │- judecător ││pivniceru │ │├───────────────────┼──────────────────┤│gheorghe stan ...
Monitorul Oficial 645 din 22 Iulie 2020 (M. Of. 645/2020)
DECIZIA nr. 593 din 15 iulie 2020 referitoare la obiecţia de neconstituţionalitate a Legii privind respingerea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 2/2020 pentru prorogarea intrării în vigoare a art. I pct. 1 din Legea nr. 14/2020 privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 9/2019 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 61/1993 privind alocaţia de stat pentru copii, precum şi pentru modificarea art. 58 alin. (1) din Legea nr. 448/2006 privind protecţia şi promovarea drepturilor persoanelor cu handicap EMITENT: Curtea Constituţională PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 645 din 22 iulie 2020
┌───────────────┬──────────────────────┐│valer dorneanu │- preşedinte │├───────────────┼──────────────────────┤│cristian │- judecător ││deliorga │ │├───────────────┼──────────────────────┤│marian enache │- judecător │├───────────────┼──────────────────────┤│daniel marius │- judecător ││morar ...
Monitorul Oficial 630 din 17 Iulie 2020 (M. Of. 630/2020)
DECIZIA nr. 564 din 8 iulie 2020 referitoare la obiecţia de neconstituţionalitate a Legii pentru modificarea şi completarea Legii nr. 218/2002 privind organizarea şi funcţionarea Poliţiei Române, precum şi pentru modificarea Legii nr. 360/2002 privind Statutul poliţistului EMITENT: Curtea Constituţională PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 630 din 17 iulie 2020
┌───────────────────┬──────────────────┐│valer dorneanu │- preşedinte │├───────────────────┼──────────────────┤│cristian deliorga │- judecător │├───────────────────┼──────────────────┤│marian enache │- judecător │├───────────────────┼──────────────────┤│daniel marius morar│- judecător │├───────────────────┼──────────────────┤│mona-maria │- judecător ││pivniceru │ │├───────────────────┼──────────────────┤│gheorghe stan ...
Monitorul Oficial 620 din 15 Iulie 2020 (M. Of. 620/2020)
ORDONANŢĂ DE URGENŢĂ nr. 111 din 1 iulie 2020 privind modificarea şi completarea Legii nr. 129/2019 pentru prevenirea şi combaterea spălării banilor şi finanţării terorismului, precum şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative, pentru completarea art. 218 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 99/2006 privind instituţiile de credit şi adecvarea capitalului, pentru modificarea şi completarea Legii nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală, precum şi pentru completarea art. 12 alin. (5) din Legea nr. 237/2015 privind autorizarea şi supravegherea activităţii de asigurare şi reasigurare EMITENT: Guvernul PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 620 din 15 iulie 2020
Având în vedere faptul că la data de 18 iulie 2019 a fost publicată în monitorul oficial al româniei, partea i, legea nr. 129/2019 pentru prevenirea şi combaterea spălării banilor şi finanţării terorismului, precum şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative, care transpune directiva (ue) 2015/849 a parlamentului european şi a consiliului privind prevenirea utilizării sistemului financiar în scopul spălării banilor sau finanţării terorismului, de modificare a regulamentului (ue) nr. 648/2012 al parlamentului european şi al consiliului şi de abrogare a directivei 2005/60/ce a parlamentului european şi a consiliului şi a directivei 2006/70/ce a comisiei, publicată în jurnalul oficial al ...
Monitorul Oficial 597 din 08 Iulie 2020 (M. Of. 597/2020)
DECIZIA nr. 236 din 2 iunie 2020 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 246 şi art. 248 din Codul penal din 1969, ale art. 297 alin. (1) din Codul penal, ale art. 114 alin. (2) şi ale art. 118 din Codul de procedură penală, precum şi ale art. 13^2 din Legea nr. 78/2000 pentru prevenirea, descoperirea şi sancţionarea faptelor de corupţie EMITENT: Curtea Constituţională PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 597 din 8 iulie 2020
┌───────────────────┬──────────────────┐│valer dorneanu │- preşedinte │├───────────────────┼──────────────────┤│cristian deliorga │- judecător │├───────────────────┼──────────────────┤│marian enache │- judecător │├───────────────────┼──────────────────┤│daniel-marius morar│- judecător │├───────────────────┼──────────────────┤│mona-maria │- judecător ││pivniceru │ │├───────────────────┼──────────────────┤│gheorghe stan ...
Monitorul Oficial 572 din 01 Iulie 2020 (M. Of. 572/2020)
DECIZIA nr. 46 din 4 februarie 2020 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. I pct. 40-91 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 79/2017 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 227/2015 privind Codul fiscal EMITENT: Curtea Constituţională PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 572 din 1 iulie 2020
┌───────────────────┬──────────────────┐│valer dorneanu │- preşedinte │├───────────────────┼──────────────────┤│cristian deliorga │- judecător │├───────────────────┼──────────────────┤│marian enache │- judecător │├───────────────────┼──────────────────┤│daniel marius morar│- judecător │├───────────────────┼──────────────────┤│mona-maria │- judecător ││pivniceru │ │├───────────────────┼──────────────────┤│gheorghe stan ...
Monitorul Oficial 533 din 22 Iunie 2020 (M. Of. 533/2020)
HOTĂRÂREA in 24 iulie 2018 în Cauza Societatea Profesională Notarială "Etica" împotriva României EMITENT: Curtea Europeană a Drepturilor Omului PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 533 din 22 iunie 2020
SecŢia a patra(cererea nr. 43.190/10)strasbourgprezenta hotărâre este definitivă, dar poate suferi modificări de formă. În cauza societatea profesională notarială „etica“ împotriva româniei,curtea europeană a drepturilor omului (secţia a patra), reunită într-un comitet compus din: paulo pinto de albuquerque, preşedinte, egidijus kūris, iulia motoc, judecători, şi andrea tamietti, grefier adjunct de secţie,după ce a deliberat în camera de consiliu la 3 iulie 2018,pronunţă prezenta hotărâre, adoptată la aceeaşi dată.procedura1. la originea cauzei se află o cerere (nr. 43.190/10) îndreptată împotriva româniei, prin care o persoană juridică română, biroul notarial „etica“ („societatea reclamantă“), a sesizat curtea la 17 iunie 2010, în temeiul ...
Monitorul Oficial 482 din 05 Iunie 2020 (M. Of. 482/2020)
DECIZIA nr. 61 din 12 februarie 2020 referitoare la obiecţia de neconstituţionalitate a Legii privind unele măsuri fiscal-bugetare şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative EMITENT: Curtea Constituţională PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 482 din 5 iunie 2020
┌───────────────┬──────────────────────┐│valer dorneanu │- preşedinte │├───────────────┼──────────────────────┤│cristian │- judecător ││deliorga │ │├───────────────┼──────────────────────┤│marian enache │- judecător │├───────────────┼──────────────────────┤│daniel marius │- judecător ││morar ...
Monitorul Oficial 473 din 04 Iunie 2020 (M. Of. 473/2020)
DECIZIA nr. 155 din 6 mai 2020 referitoare la obiecţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor Legii pentru suspendarea rambursării creditelor EMITENT: Curtea Constituţională PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 473 din 4 iunie 2020
┌───────────────────┬──────────────────┐│valer dorneanu │- preşedinte │├───────────────────┼──────────────────┤│cristian deliorga │- judecător │├───────────────────┼──────────────────┤│daniel-marius morar│- judecător │├───────────────────┼──────────────────┤│mona-maria │- judecător ││pivniceru │ │├───────────────────┼──────────────────┤│gheorghe stan │- judecător │├───────────────────┼──────────────────┤│livia-doina stanciu│- judecător ...