Cautare acte in Monitorul Oficial care contin:
ordin nr 401 din 5 aprilie 2017
Monitorul Oficial 285 din 24 Aprilie 2017 (M. Of. 285/2017)
ORDIN nr. 2.632 din 3 aprilie 2017 privind aprobarea Listei cuprinzând indicativele de referinţă ale standardelor române care transpun standarde europene armonizate din domeniul produselor pentru construcţii EMITENT: Ministerul Dezvoltării Regionale, Administraţiei Publice şi Fondurilor Europene PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 285 din 24 aprilie 2017
În conformitate cu prevederile art. 3 alin. (3) din ordonanţa guvernului nr. 20/2010 privind stabilirea unor măsuri pentru aplicarea unitară a legislaţiei uniunii europene care armonizează condiţiile de comercializare a produselor, aprobată cu modificări prin legea nr. 50/2015, cu modificările ulterioare, precum şi cu prevederile art. 3 lit. g) din hotărârea guvernului nr. 1.236/2012 privind stabilirea cadrului instituţional şi a unor măsuri pentru aplicarea prevederilor regulamentului (ue) nr. 305/2011 al parlamentului european şi al consiliului din 9 martie 2011 de stabilire a unor condiţii armonizate pentru comercializarea produselor pentru construcţii şi de abrogare a directivei 89/106/cee a consiliului, cu modificările şi completările ...
Monitorul Oficial 305 bis din 28 Aprilie 2017 (M. Of. 305 bis/2017)
ANEXE din 20 aprilie 2017 nr. 1-a-1-j, 2-a-2-n, 3-a-3-k, 4-a-4-c, 5-a, 5-b, 6-a, 6-b, 7 şi 8-a-8-c la Ordinul preşedintelui Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate nr. 296/2017 pentru aprobarea documentelor justificative privind raportarea activităţii realizate de către furnizorii de servicii medicale şi medicamente - formulare unice pe ţară, fără regim special EMITENT: Casa Naţională de Asigurări de Sănătate PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 305 bis din 28 aprilie 2017
Anexa nr. 1-a casa de asigurări de sănătate.............................furnizorul de servicii medicale reprezentantul legal al furnizorului............................... ....................................localitate .................... medic de familie ...................judeţ ......................... (nume prenume) cnp medic de familie ............... i. lista persoanelor asigurate beneficiare ale pachetului de servicii medicale de bazĂ*font 8grupa de vârstă ...............*)┌────┬──────────────┬──────────────┬──────────────┬───────────┬─────────────┬────────────┬───────────┐│nr. │ numele şi │ cod numeric │ ...
Monitorul Oficial 311 din 02 Mai 2017 (M. Of. 311/2017)
ORDIN nr. 378 din 30 martie 2017 pentru aprobarea bugetului de venituri şi cheltuieli pe anul 2017 al Societăţii „Grup Exploatare şi Întreţinere Palat CFR“ - S.A. EMITENT: Ministerul Transporturilor PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 311 din 2 mai 2017
În temeiul art. 4 alin. (1) lit. b) din ordonanţa guvernului nr. 26/2013 privind întărirea disciplinei financiare la nivelul unor operatori economici la care statul sau unităţile administrativ-teritoriale sunt acţionari unici ori majoritari sau deţin direct ori indirect o participaţie majoritară, aprobată cu completări prin legea nr. 47/2014, cu modificările şi completările ulterioare, al art. 5 alin. (4) din hotărârea guvernului nr. 21/2015 privind organizarea şi funcţionarea ministerului transporturilor, cu modificările şi completările ulterioare, al art. 10 alin. (4) din hotărârea guvernului nr. 34/2009 privind organizarea şi funcţionarea ministerului finanţelor publice, cu modificările şi completările ulterioare, şi al art. 17 alin. (3) din ...
Monitorul Oficial 273 din 19 Aprilie 2017 (M. Of. 273/2017)
ORDIN nr. 147 din 2 martie 2017 pentru aprobarea bugetului de venituri şi cheltuieli pe anul 2017 al Societăţii Comerciale EXPLOATARE SISTEM ZONAL PRAHOVA - S.A. EMITENT: Ministerul Apelor şi Pădurilor PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 273 din 19 aprilie 2017
Având în vedere referatul de aprobare nr. 3.543/mt din 27.02.2017,în temeiul prevederilor art. 4 alin. (1) lit. b) din ordonanţa guvernului nr. 26/2013 privind întărirea disciplinei financiare la nivelul unor operatori economici la care statul sau unităţile administrativ-teritoriale sunt acţionari unici ori majoritari sau deţin direct ori indirect o participaţie majoritară, aprobată cu completări prin legea nr. 47/2014, cu modificările şi completările ulterioare, ale art. 13 alin. (5) din hotărârea guvernului nr. 20/2017 privind organizarea şi funcţionarea ministerului apelor şi pădurilor, ale art. 17 alin. (3) din hotărârea guvernului nr. 12/2017 privind organizarea şi funcţionarea ministerului muncii şi justiţiei sociale, precum şi ale ...
Monitorul Oficial 264 din 14 Aprilie 2017 (M. Of. 264/2017)
ORDIN nr. 87 din 5 aprilie 2017 pentru aprobarea Listei cu clasificatorii autorizaţi pentru clasificarea carcaselor de porcine şi/sau bovine şi/sau ovine EMITENT: Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 264 din 14 aprilie 2017
având în vedere referatul direcţiei generale control, antifraudă şi inspecţii nr. 244.089 din 5.04.2017, văzând adresa nr. 6 din 27.03.2017 şi procesul-verbal nr. 6 din 27.03.2017 cu lista clasificatorilor ale comisiei de clasificare a carcaselor, în temeiul art. 8 alin. (3) din hotărârea guvernului nr. 267/2004 privind instituirea sistemului de clasificare a carcaselor de porcine, bovine şi ovine, cu modificările şi completările ulterioare, şi al art. 9 alin. (5) din hotărârea guvernului nr. 30/2017 privind organizarea şi funcţionarea ministerului agriculturii şi dezvoltării rurale, precum şi pentru modificarea art. 6 alin. (6) din hotărârea guvernului nr. 1.186/2014 privind organizarea şi funcţionarea autorităţii pentru administrarea sistemului naţional ...
Monitorul Oficial 244 din 07 Aprilie 2017 (M. Of. 244/2017)
ORDIN nr. 401 din 5 aprilie 2017 privind modificarea şi completarea anexei nr. 1 la Ordinul ministrului sănătăţii nr. 251/2017 pentru aprobarea preţurilor maximale ale medicamentelor utilizate/comercializate de către furnizorii de servicii medicale sau medicamente aflaţi în relaţie contractuală cu Ministerul Sănătăţii, casele de asigurări de sănătate şi/sau direcţiile de sănătate publică judeţene şi a municipiului Bucureşti, cuprinse în Catalogul naţional al preţurilor medicamentelor autorizate de punere pe piaţă în România, şi a preţurilor de referinţă generice ale acestora EMITENT: Ministerul Sănătăţii PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 244 din 7 aprilie 2017
Văzând referatul de aprobare nr. f.b. 3.192 din 5.04.2017 al direcţiei politica medicamentului şi a dispozitivelor medicale, având în vedere prevederile art. 890 din legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătăţii, republicată, cu modificările şi completările ulterioare,ţinând cont de prevederile ordinului ministrului sănătăţii nr. 368/2017 pentru aprobarea normelor privind modul de calcul şi procedura de aprobare a preţurilor maximale ale medicamentelor de uz uman,în temeiul art. 7 alin. (4) din hotărârea guvernului nr. 144/2010 privind organizarea şi funcţionarea ministerului sănătăţii, cu modificările şi completările ulterioare,ministrul sănătăţii emite următorul ordin:art. ianexa nr. 1 la ordinul ministrului sănătăţii nr. 251/2017 pentru aprobarea preţurilor maximale ale medicamentelor ...
Monitorul Oficial 230 din 04 Aprilie 2017 (M. Of. 230/2017)
DECIZIA nr. 725 din 6 decembrie 2016 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 112 alin. (1) lit. f) din Codul penal EMITENT: Curtea Constituţională PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 230 din 4 aprilie 2017
┌──────────────────────┬────────────────────┐│valer dorneanu │- preşedinte │├──────────────────────┼────────────────────┤│marian enache │- judecător │├──────────────────────┼────────────────────┤│petre lăzăroiu │- judecător │├──────────────────────┼────────────────────┤│mircea Ştefan minea │- judecător │├──────────────────────┼────────────────────┤│daniel-marius morar │- judecător │├──────────────────────┼────────────────────┤│mona-maria pivniceru │- judecător │├──────────────────────┼────────────────────┤│livia ...
Monitorul Oficial 227 din 03 Aprilie 2017 (M. Of. 227/2017)
ORDIN nr. 372 din 28 martie 2017 privind modificarea anexei nr. 1 la Normele metodologice pentru elaborarea bugetului de venituri şi cheltuieli al spitalului public, aprobate prin Ordinul ministrului sănătăţii nr. 1.043/2010 EMITENT: Ministerul Sănătăţii PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 227 din 3 aprilie 2017
văzând referatul de aprobare nr. f.b. 2.799/2017 întocmit de direcţia generală buget şi contabilitate din cadrul ministerului sănătăţii, având în vedere prevederile art. 201 din legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătăţii, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, şi prevederile art. 62 din legea nr. 500/2002 privind finanţele publice, cu modificările şi completările ulterioare, ţinând cont de ordinul ministrului finanţelor publice nr. 1.954/2005 pentru aprobarea clasificaţiei indicatorilor privind finanţele publice, în temeiul art. 7 alin. (4) din hotărârea guvernului nr. 144/2010 privind organizarea şi funcţionarea ministerului sănătăţii, cu modificările şi completările ulterioare, ministrul sănătăţii emite următorul ordin: ...
Monitorul Oficial 187 din 16 Martie 2017 (M. Of. 187/2017)
DECIZIE nr. 774 din 15 decembrie 2016 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 90 şi art. 92 din Legea nr. 161/2003 privind unele măsuri pentru asigurarea transparenţei în exercitarea demnităţilor publice, a funcţiilor publice şi în mediul de afaceri, prevenirea şi sancţionarea corupţiei EMITENT: CURTEA CONSTITUŢIONALĂ PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 187 din 16 martie 2017
Valer dorneanu - preşedintemarian enache - judecătorpetre lăzăroiu - judecătormircea Ştefan minea - judecătordaniel marius morar - judecătorlivia doina stanciu - judecătorsimona-maya teodoroiu - judecătorvarga attila - judecătorbianca drăghici - magistrat-asistentcu participarea reprezentantului ministerului public, procuror liviu drăgănescu.1. pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 90 şi art. 92 din legea nr. 161/2003 ...
Monitorul Oficial 166 din 07 Martie 2017 (M. Of. 166/2017)
DECIZIE nr. 672 din 17 noiembrie 2016 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 5 alin. (2) din Legea nr. 17/2014 privind unele măsuri de reglementare a vânzării-cumpărării terenurilor agricole situate în extravilan şi de modificare a Legii nr. 268/2001 privind privatizarea societăţilor comerciale ce deţin în administrare terenuri proprietate publică şi privată a statului cu destinaţie agricolă şi înfiinţarea Agenţiei Domeniilor Statului EMITENT: CURTEA CONSTITUŢIONALĂ PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 166 din 7 martie 2017
Cu participarea reprezentantului ministerului public, procuror loredana veisa.1. pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 5 alin. (2) din legea nr. 17/2014 privind unele măsuri de reglementare a vânzării-cumpărării terenurilor agricole situate în extravilan şi de modificare a legii nr. 268/2001 privind privatizarea societăţilor comerciale ce deţin în administrare terenuri proprietate publică şi privată a statului cu destinaţie agricolă şi înfiinţarea agenţiei domeniilor statului, excepţie ridicată de andrei valentin sfîrăială în dosarul nr. 3.384/207/2015 al judecătoriei caracal şi care formează obiectul dosarului curţii constituţionale nr. 1.776d/2015.2. la apelul nominal se constată lipsa părţilor. procedura de citare ...