Cautare acte in Monitorul Oficial care contin:
ordin nr 401 din 30 iunie 2016
Monitorul Oficial 461 din 20 Iunie 2017 (M. Of. 461/2017)
ORDIN nr. 151 din 17 mai 2017 pentru modificarea şi completarea Ordinului ministrului agriculturii şi dezvoltării rurale nr. 155/2010 privind producerea în vederea comercializării şi comercializarea seminţelor de plante furajere EMITENT: Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 461 din 20 iunie 2017
luând în considerare necesitatea armonizării legislaţiei naţionale cu directiva de punere în aplicare nr. 2.109/2016 de modificare a directivei 66/401/cee a consiliului în ceea ce priveşte includerea unor noi specii şi denumirea botanică a speciei lolium x boucheanum kunth, publicată în jurnalul oficial al uniunii europene, seria l, nr. 327 din 2 decembrie 2016, având în vedere prevederile art. 12 alin. (1) din legea nr. 266/2002 privind producerea, prelucrarea, controlul şi certificarea calităţii, comercializarea seminţelor şi a materialului săditor, precum şi înregistrarea soiurilor de plante, republicată, văzând referatul de aprobare nr. 244.508 din 17.05.2017, elaborat de către direcţia generală control, antifraudă şi inspecţii ...
Monitorul Oficial 459 din 20 Iunie 2017 (M. Of. 459/2017)
ORDIN nr. 449 din 30 mai 2017 privind procedura de acordare, suspendare şi retragere a statutului de prestator de servicii de încredere calificat în conformitate cu Regulamentul (UE) nr. 910/2014 al Parlamentului European şi al Consiliului din 23 iulie 2014 EMITENT: Ministerul Comunicaţiilor şi Societăţii Informaţionale PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 459 din 20 iunie 2017
Având în vedere prevederile următoarelor acte normative ce reglementează serviciile de încredere la nivelul uniunii europene, ce reprezintă la momentul de faţă legislaţia principală:1. regulamentul (ue) nr. 910/2014 al parlamentului european şi al consiliului din 23 iulie 2014 privind identificarea electronică şi serviciile de încredere pentru tranzacţiile electronice pe piaţa internă şi de abrogare a directivei 1999/93/ce;2. regulamentul de punere în aplicare (ue) nr. 1.501/2015 al comisiei din 8 septembrie 2015 privind cadrul de interoperabilitate prevăzut la articolul 12 alineatul (8) din regulamentul (ue) nr. 910/2014 al parlamentului european şi al consiliului privind identificarea electronică şi serviciile de încredere pentru ...
Monitorul Oficial 431 bis din 12 Iunie 2017 (M. Of. 431 bis/2017)
SCHEMĂ DE AJUTOR DE MINIMIS din 6 iunie 2017 prevăzută în Programul pentru stimularea înfiinţării întreprinderilor mici şi mijlocii "Start-up Nation - Romania" EMITENT: Ministerul pentru Mediul de Afaceri, Comerţ şi Antreprenoriat PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 431 bis din 12 iunie 2017
──────────aprobată de ordinul nr. 692 din 6 iunie 2017, publicat în monitorul oficial al româniei, partea i, nr. 431 din 12 iunie 2017────────── 1. obiectivul programului programul start-up nation, denumit în continuare program, este un program de încurajare şi de stimulare a înfiinţării şi dezvoltării întreprinderilor mici şi mijlocii, implementat de către ministerul pentru mediul de afaceri, comerţ şi antreprenoriat (mmaca) prin intermediul oficiilor teritoriale pentru Întreprinderi mici şi mijlocii şi cooperaţie (otimmc), în conformitate cu prevederile ordonanţei de urgenţă nr. 10/2017 pentru stimularea înfiinţării de noi întreprinderi mici şi mijlocii aprobată prin legea nr. 112/2017, prevederile legii nr. ...
Monitorul Oficial 379 din 22 Mai 2017 (M. Of. 379/2017)
DECIZIA nr. 107 din 7 martie 2017 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 1 alin. (1) şi (9) şi art. 4 alin. (2) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 94/2000 privind retrocedarea unor bunuri imobile care au aparţinut cultelor religioase din România, precum şi ale art. 1202 din Codul civil din 1864 şi art. 328 alin. (2) din Codul de procedură civilă EMITENT: Curtea Constituţională PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 379 din 22 mai 2017
┌─────────────────────┬────────────────────────┐│valer dorneanu │- preşedinte │├─────────────────────┼────────────────────────┤│marian enache │- judecător │├─────────────────────┼────────────────────────┤│petre lăzăroiu │- judecător │├─────────────────────┼────────────────────────┤│mircea Ştefan minea │- judecător │├─────────────────────┼────────────────────────┤│daniel marius morar │- judecător ...
Monitorul Oficial 230 din 04 Aprilie 2017 (M. Of. 230/2017)
DECIZIA nr. 725 din 6 decembrie 2016 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 112 alin. (1) lit. f) din Codul penal EMITENT: Curtea Constituţională PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 230 din 4 aprilie 2017
┌──────────────────────┬────────────────────┐│valer dorneanu │- preşedinte │├──────────────────────┼────────────────────┤│marian enache │- judecător │├──────────────────────┼────────────────────┤│petre lăzăroiu │- judecător │├──────────────────────┼────────────────────┤│mircea Ştefan minea │- judecător │├──────────────────────┼────────────────────┤│daniel-marius morar │- judecător │├──────────────────────┼────────────────────┤│mona-maria pivniceru │- judecător │├──────────────────────┼────────────────────┤│livia ...
Monitorul Oficial 149 bis din 28 Februarie 2017 (M. Of. 149 bis/2017)
ANEXE din 24 februarie 2017 la Ordinul ministrului agriculturii şi dezvoltării rurale nr. 45/2017 privind aprobarea formularului-tip al cererii unice de plată pentru anul 2017 EMITENT: Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 149 bis din 28 februarie 2017
Anexa nr. 1 (a se vedea imaginea asociată) *font 9*operator de date cu caracter personal: 9596┌──────────────────────────────────────────┬────────────────────────────────────────────┐│judeţul │nr. cerere şi data din registrul ││ ...
Monitorul Oficial 187 din 16 Martie 2017 (M. Of. 187/2017)
DECIZIE nr. 774 din 15 decembrie 2016 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 90 şi art. 92 din Legea nr. 161/2003 privind unele măsuri pentru asigurarea transparenţei în exercitarea demnităţilor publice, a funcţiilor publice şi în mediul de afaceri, prevenirea şi sancţionarea corupţiei EMITENT: CURTEA CONSTITUŢIONALĂ PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 187 din 16 martie 2017
Valer dorneanu - preşedintemarian enache - judecătorpetre lăzăroiu - judecătormircea Ştefan minea - judecătordaniel marius morar - judecătorlivia doina stanciu - judecătorsimona-maya teodoroiu - judecătorvarga attila - judecătorbianca drăghici - magistrat-asistentcu participarea reprezentantului ministerului public, procuror liviu drăgănescu.1. pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 90 şi art. 92 din legea nr. 161/2003 ...
Monitorul Oficial 166 din 07 Martie 2017 (M. Of. 166/2017)
DECIZIE nr. 672 din 17 noiembrie 2016 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 5 alin. (2) din Legea nr. 17/2014 privind unele măsuri de reglementare a vânzării-cumpărării terenurilor agricole situate în extravilan şi de modificare a Legii nr. 268/2001 privind privatizarea societăţilor comerciale ce deţin în administrare terenuri proprietate publică şi privată a statului cu destinaţie agricolă şi înfiinţarea Agenţiei Domeniilor Statului EMITENT: CURTEA CONSTITUŢIONALĂ PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 166 din 7 martie 2017
Cu participarea reprezentantului ministerului public, procuror loredana veisa.1. pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 5 alin. (2) din legea nr. 17/2014 privind unele măsuri de reglementare a vânzării-cumpărării terenurilor agricole situate în extravilan şi de modificare a legii nr. 268/2001 privind privatizarea societăţilor comerciale ce deţin în administrare terenuri proprietate publică şi privată a statului cu destinaţie agricolă şi înfiinţarea agenţiei domeniilor statului, excepţie ridicată de andrei valentin sfîrăială în dosarul nr. 3.384/207/2015 al judecătoriei caracal şi care formează obiectul dosarului curţii constituţionale nr. 1.776d/2015.2. la apelul nominal se constată lipsa părţilor. procedura de citare ...
Monitorul Oficial 153 din 01 Martie 2017 (M. Of. 153/2017)
ORDIN nr. 139 din 27 februarie 2017 privind aprobarea Normelor metodologice de aplicare în anul 2017 a Hotărârii Guvernului nr. 161/2016 pentru aprobarea pachetelor de servicii şi a Contractului-cadru care reglementează condiţiile acordării asistenţei medicale, a medicamentelor şi a dispozitivelor medicale în cadrul sistemului de asigurări sociale de sănătate pentru anii 2016-2017 EMITENT: CASA NAŢIONALĂ DE ASIGURĂRI DE SĂNĂTATE PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 153 din 1 martie 2017
Având în vedere referatul de aprobare nr. f.b. 1.728 din 1 martie 2017 al ministerului sănătăţii şi nr. d.g. 266 din 27 februarie 2017 al casei naţionale de asigurări de sănătate,în temeiul prevederilor:- art. 229 alin. (4) şi art. 291 alin. (2) din titlul viii "asigurări sociale de sănătate" din legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătăţii, republicată, cu modificările şi completările ulterioare;- hotărârii guvernului nr. 161/2016 pentru aprobarea pachetelor de servicii şi a contractului-cadru care reglementează condiţiile acordării asistenţei medicale, a medicamentelor şi a dispozitivelor medicale în cadrul sistemului de asigurări sociale de sănătate pentru anii 2016-2017, cu ...
Monitorul Oficial 72 din 27 Ianuarie 2017 (M. Of. 72/2017)
DECIZIE nr. 618 din 11 octombrie 2016 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 1 alin. (1) şi (9) şi art. 4 alin. (2) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 94/2000 privind retrocedarea unor bunuri imobile care au aparţinut cultelor religioase din România, precum şi art. 1.202 din Codul civil din 1864 şi art. 328 alin. (2) din Codul de procedură civilă EMITENT: CURTEA CONSTITUŢIONALĂ PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 72 din 27 ianuarie 2017
Valer dorneanu - preşedintemarian enache - judecătorpetre lăzăroiu - judecătormircea Ştefan minea - judecătordaniel marius morar - judecătormona-maria pivniceru - judecătorlivia doina stanciu - judecătorsimona-maya teodoroiu - judecătorvarga attila - judecătorbenke karoly - magistrat-asistent-şef1. pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 1 alin. (1) şi alin. (9) - "în ...