Cautare acte in Monitorul Oficial care contin:
ordin nr 4 477 din 6 iulie 2016
Monitorul Oficial 638 bis din 04 August 2017 (M. Of. 638 bis/2017)
PROCEDURĂ din 31 iulie 2017 de implementare a schemei de ajutor de minimis prevăzută în cadrul Programului de dezvoltare a activităţilor de comercializare a produselor şi serviciilor de piaţă EMITENT: Ministerul pentru Mediul de Afaceri, Comerţ şi Antreprenoriat PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 638 bis din 4 august 2017
──────────aprobată prin ordinul nr. 894/2017, publicat în monitorul oficial al româniei, partea i, nr. 638 din 4 august 2017.────────── 1. obiectivul programului programul de dezvoltare a activităţilor de comercializare a produselor şi serviciilor de piaţă, denumit în continuare program, este un program multianual de încurajare şi de stimulare a dezvoltării întreprinderilor mici şi mijlocii, implementat de către ministerul pentru mediul de afaceri, comerţ şi antreprenoriat (mmaca), prin direcţia de antreprenoriat şi programe pentru imm (dapimm) şi agenţiile pentru imm, atragere de investiţii şi promovarea exportului (aimmaipe), în conformitate cu prevederile legii nr. 346/2004 privind stimularea înfiinţării şi dezvoltării întreprinderilor ...
Monitorul Oficial 594 din 25 Iulie 2017 (M. Of. 594/2017)
ORDIN nr. 796 din 13 iulie 2017 pentru modificarea şi completarea Ordinului ministrului sănătăţii nr. 477/2009 privind înfiinţarea Registrului Naţional de Transplant, desemnarea persoanelor responsabile cu gestionarea datelor din Registrul Naţional de Transplant din cadrul unităţilor sanitare acreditate pentru efectuarea de transplant de organe, ţesuturi şi celule de origine umană în scop terapeutic şi stabilirea datelor necesare înregistrării unei persoane pentru atribuirea codului unic de înregistrare la Agenţia Naţională de Transplant EMITENT: Ministerul Sănătăţii PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 594 din 25 iulie 2017
Văzând referatul de aprobare nr. f.b. 6.881 din 13 iulie 2017 al direcţiei generale de asistenţă medicală şi sănătate publică din cadrul ministerului sănătăţii şi adresele agenţiei naţionale de transplant nr. 3.401 din 12 decembrie 2016, înregistrată la ministerul sănătăţii cu nr. 76.627 din 14 decembrie 2016, nr. 3.490 din 16 decembrie 2016, înregistrată la ministerul sănătăţii cu nr. 78.448 din 21 decembrie 2016, nr. 1.516 din 19 mai 2017, înregistrată la ministerul sănătăţii cu nr. 31.162 din 24 mai 2016, şi nr. 2.021 din 6 iulie 2017, înregistrată la ministerul sănătăţii cu nr. 39.587 din 7 iulie 2017,având în ...
Monitorul Oficial 545 din 11 Iulie 2017 (M. Of. 545/2017)
DECIZIA nr. 18 din 30 mai 2017 referitoare la pronunţarea hotărârii prealabile pentru dezlegarea unei chestiuni de drept EMITENT: Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 545 din 11 iulie 2017
Dosar nr. 977/1/2017 ┌───────────────────────┬──────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────┐│mirela sorina popescu │- preşedintele secţiei penale a Înaltei curţi de casaţie şi justiţie, preşedintele completului│├───────────────────────┼──────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────┤│geanina cristina arghir│- judecător la secţia penală │├───────────────────────┼──────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────┤│silvia cerbu ...
Monitorul Oficial 521 din 05 Iulie 2017 (M. Of. 521/2017)
DECIZIA nr. 170 din 16 martie 2017 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. XV din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 8/2014 pentru modificarea şi completarea unor acte normative şi alte măsuri fiscal-bugetare EMITENT: Curtea Constituţională PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 521 din 5 iulie 2017
┌─────────────────────┬────────────────────┐│valer dorneanu │- preşedinte │├─────────────────────┼────────────────────┤│marian enache │- judecător │├─────────────────────┼────────────────────┤│petre lăzăroiu │- judecător │├─────────────────────┼────────────────────┤│mircea Ştefan minea │- judecător │├─────────────────────┼────────────────────┤│daniel marius morar │- judecător │├─────────────────────┼────────────────────┤│mona-maria pivniceru │- judecător │├─────────────────────┼────────────────────┤│simona-maya teodoroiu│- judecător ...
Monitorul Oficial 491 din 28 Iunie 2017 (M. Of. 491/2017)
DECIZIA nr. 162 din 16 martie 2017 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. XV din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 8/2014 pentru modificarea şi completarea unor acte normative şi alte măsuri fiscal-bugetare EMITENT: Curtea Constituţională PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 491 din 28 iunie 2017
┌─────────────────────┬────────────────────┐│valer dorneanu │- preşedinte │├─────────────────────┼────────────────────┤│marian enache │- judecător │├─────────────────────┼────────────────────┤│petre lăzăroiu │- judecător │├─────────────────────┼────────────────────┤│mircea Ştefan minea │- judecător │├─────────────────────┼────────────────────┤│daniel marius morar │- judecător │├─────────────────────┼────────────────────┤│mona-maria pivniceru │- judecător │├─────────────────────┼────────────────────┤│simona-maya teodoroiu│- judecător ...
Monitorul Oficial 489 din 28 Iunie 2017 (M. Of. 489/2017)
ORDIN nr. 48 din 22 iunie 2017 privind aprobarea tarifului mediu pentru serviciul de transport, a componentelor tarifului de transport de introducere a energiei electrice în reţea (T_G) şi de extragere a energiei electrice din reţea (T_L), a tarifului pentru serviciul de sistem şi a preţului reglementat pentru energia electrică reactivă, practicate de Compania Naţională de Transport al Energiei Electrice "Transelectrica" - S.A. EMITENT: Autoritatea Naţională de Reglementare în Domeniul Energiei PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 489 din 28 iunie 2017
Având în vedere prevederile art. 75 alin. (1) lit. b), art. 76 alin. (1), art. 79 alin. (3) din legea energiei electrice şi a gazelor naturale nr. 123/2012, cu modificările şi completările ulterioare, precum şi ale metodologiei de stabilire a tarifelor pentru serviciul de transport al energiei electrice, aprobate prin ordinul preşedintelui autorităţii naţionale de reglementare în domeniul energiei nr. 53/2013, cu modificările şi completările ulterioare, ale metodologiei de stabilire a tarifelor pentru serviciul de sistem, aprobate prin ordinul preşedintelui autorităţii naţionale de reglementare în domeniul energiei nr. 45/2017 şi ale metodologiei privind stabilirea obligaţiilor de plată a energiei electrice reactive şi a ...
Monitorul Oficial 488 din 28 Iunie 2017 (M. Of. 488/2017)
DECIZIA nr. 14 din 25 aprilie 2017 referitoare la pronunţarea unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea chestiunii de drept privind înţelesul art. 118 din Codul de procedură penală, intitulat "dreptul martorului de a nu se acuza", coroborat cu art. 102 alin. (2) din Codul de procedură penală, intitulat "probele obţinute în mod nelegal nu pot fi folosite în procesul penal" EMITENT: Curtea Constituţională PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 488 din 28 iunie 2017
Dosar nr. 634/1/2017 ┌──────────────────────────┬───────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────┐│mirela sorina popescu │- preşedintele secţiei penale a Înaltei curţi de casaţie şi justiţie - preşedintele completului│├──────────────────────────┼───────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────┤│săndel lucian macavei │ - judecător la secţia penală ...
Monitorul Oficial 431 bis din 12 Iunie 2017 (M. Of. 431 bis/2017)
SCHEMĂ DE AJUTOR DE MINIMIS din 6 iunie 2017 prevăzută în Programul pentru stimularea înfiinţării întreprinderilor mici şi mijlocii "Start-up Nation - Romania" EMITENT: Ministerul pentru Mediul de Afaceri, Comerţ şi Antreprenoriat PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 431 bis din 12 iunie 2017
──────────aprobată de ordinul nr. 692 din 6 iunie 2017, publicat în monitorul oficial al româniei, partea i, nr. 431 din 12 iunie 2017────────── 1. obiectivul programului programul start-up nation, denumit în continuare program, este un program de încurajare şi de stimulare a înfiinţării şi dezvoltării întreprinderilor mici şi mijlocii, implementat de către ministerul pentru mediul de afaceri, comerţ şi antreprenoriat (mmaca) prin intermediul oficiilor teritoriale pentru Întreprinderi mici şi mijlocii şi cooperaţie (otimmc), în conformitate cu prevederile ordonanţei de urgenţă nr. 10/2017 pentru stimularea înfiinţării de noi întreprinderi mici şi mijlocii aprobată prin legea nr. 112/2017, prevederile legii nr. ...
Monitorul Oficial 346 din 11 Mai 2017 (M. Of. 346/2017)
DECIZIA nr. 9 din 15 martie 2017 referitoare la pronunţarea unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea chestiunii de drept: „dacă art. 10 alin. 1 din Legea nr. 241/2005, în forma în vigoare până la data 1 februarie 2014, reglementează o cauză de nepedepsire/reducere a limitelor de pedeapsă cu caracter real sau personal“ EMITENT: Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 346 din 11 mai 2017
Dosar nr. 71/1/2017 ┌──────────────────────────┬───────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────┐│mirela sorina popescu │- preşedintele secţiei penale a Înaltei curţi de casaţie şi justiţie - preşedintele completului│├──────────────────────────┼───────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────┤│florentina dragomir │- judecător la secţia penală ...
Monitorul Oficial 255 din 12 Aprilie 2017 (M. Of. 255/2017)
DECIZIA nr. 4 din 28 februarie 2017 referitoare la pronunţarea unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea de principiu a următoarei probleme de drept: „Dacă în interpretarea şi aplicarea Deciziei Curţii Constituţionale nr. 397 din data de 15 iunie 2016, privind încheierea unui acord de mediere referitor la infracţiunile pentru care poate interveni împăcarea, intră sub incidenţa legii penale mai favorabile dispoziţiile art. 5 din Codul penal“. EMITENT: Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 255 din 12 aprilie 2017
Dosar nr. 4.020/1/2016 ┌─────────┬────────────────────────────┐│mirela │- preşedintele secţiei ││sorina │penale a Înaltei curţi de ││popescu │casaţie şi justiţie │├─────────┼────────────────────────────┤│ionuţ │- judecător la secţia penală││matei │ │├─────────┼────────────────────────────┤│ioana │ ...