Cautare acte in Monitorul Oficial care contin:
ordin nr 37 din 29 martie 2023
Monitorul Oficial 262 din 29 Martie 2023 (M. Of. 262/2023)
ORDIN nr. 847 din 28 martie 2023 privind modificarea şi completarea anexelor nr. 1 şi 2 la Ordinul ministrului sănătăţii nr. 443/2022 pentru aprobarea preţurilor maximale ale medicamentelor de uz uman, valabile în România, care pot fi utilizate/comercializate de către deţinătorii de autorizaţie de punere pe piaţă a medicamentelor sau reprezentanţii acestora, distribuitorii angro şi furnizorii de servicii medicale şi medicamente pentru acele medicamente care fac obiectul unei relaţii contractuale cu Ministerul Sănătăţii, casele de asigurări de sănătate şi/sau direcţiile de sănătate publică judeţene şi a municipiului Bucureşti, cuprinse în Catalogul naţional al preţurilor medicamentelor autorizate de punere pe piaţă în România, a preţurilor de referinţă generice şi a preţurilor de referinţă inovative EMITENT: Ministerul Sănătăţii PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 262 din 29 martie 2023
Văzând referatul de aprobare nr. ar 6.012 din 28.03.2023 al direcţiei farmaceutice şi dispozitive medicale din cadrul ministerului sănătăţii, având în vedere prevederile art. 890 din legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătăţii, republicată, cu modificările şi completările ulterioare,ţinând cont de prevederile ordinului ministrului sănătăţii nr. 368/2017 pentru aprobarea normelor privind modul de calcul şi procedura de aprobare a preţurilor maximale ale medicamentelor de uz uman, cu modificările şi completările ulterioare,în temeiul art. 7 alin. (4) din hotărârea guvernului nr. 144/2010 privind organizarea şi funcţionarea ministerului sănătăţii, cu modificările şi completările ulterioare,ministrul sănătăţii emite următorul ordin:art. ianexele nr. 1 şi 2 la ordinul ministrului sănătăţii ...
Monitorul Oficial 258 bis din 29 Martie 2023 (M. Of. 258 bis/2023)
ANEXĂ din 27 martie 2023 privind Criteriile de eligibilitate, documentele justificative, condiţiile şi modul de implementare a intervenţiei IS-V-01 "Restructurarea şi reconversia plantaţiilor viticole" din cadrul Planului strategic PAC 2023 - 2027 EMITENT: Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 258 bis din 29 martie 2023
──────────conţinută de ordinul nr. 117 din 27 martie 2023, publicat în monitorul oficial, partea i, nr. 258 din 29 martie 2023.──────────cap. idispoziţii generaleart. 1domeniul de aplicare(1) prezenta anexă reglementează metodologia de implementarea intervenţiei is-v-01 "restructurarea şi reconversia plantaţiilor viticole", din cadrul planului strategic pac 2023 - 2027, denumită în continuare metodologie, respectiv depunerea programelor/cererilor de finanţare, durata programelor, selecţia acestora, asistenţa financiară, categoriile de beneficiari eligibili specifici, condiţiile de eligibilitate şi cheltuielile eligibile şi neeligibile, asigurarea rezonabilităţii preţurilor, condiţiile specifice pentru plata avansurilor, termenele-limită şi condiţiile pentru depunerea cererilor de plată, tipurile de documente, avizele, autorizaţiile sau studiile, după caz, ...
Monitorul Oficial 260 din 29 Martie 2023 (M. Of. 260/2023)
NORMĂ din 17 martie 2023 "N3.15 Garanţii EximBank în cadrul schemei de ajutor de stat Ucraina" (NI-GAR-15-II/0) EMITENT: Comitetul Interministerial de Finanţări, Garanţii şi Asigurări PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 260 din 29 martie 2023
──────────aprobată prin hotĂrÂrea nr. 90 din 17 martie 2023, publicată în monitorul oficial al româniei, partea i, nr. 260 din 29 martie 2023.──────────prezenta normă a fost elaborată în conformitate cu:- legea nr. 96/2000 privind organizarea şi funcţionarea băncii de export-import a româniei eximbank - s.a., republicată, cu modificările şi completările ulterioare; – hotărârea guvernului nr. 534/2007 privind înfiinţarea, atribuţiile, competenţele şi modul de funcţionare ale comitetului interministerial de finanţări, garanţii şi asigurări şi reglementarea operaţiunilor de finanţare, garantare şi asigurare efectuate de banca de export-import a româniei eximbank - s.a. în numele şi în contul statului, cu modificările şi completările ...
Monitorul Oficial 259 din 29 Martie 2023 (M. Of. 259/2023)
NORMĂ din 17 martie 2023 "N3.14 Finanţări EximBank în cadrul schemei de ajutor de stat Ucraina" (NI-FIN-10-II/0) EMITENT: Comitetul Interministerial de Finanţări, Garanţii şi Asigurări PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 259 din 29 martie 2023
──────────aprobată prin hotĂrÂrea nr. 89 din 17 martie 2023, publicată în monitorul oficial al româniei, partea i, nr. 259 din 29 martie 2023.──────────prezenta normă a fost elaborată în conformitate cu:- legea nr. 96/2000 privind organizarea şi funcţionarea băncii de export-import a româniei eximbank - s.a., republicată, cu modificările şi completările ulterioare;– hotărârea guvernului nr. 534/2007 privind înfiinţarea, atribuţiile, competenţele şi modul de funcţionare ale comitetului interministerial de finanţări, garanţii şi asigurări şi reglementarea operaţiunilor de finanţare, garantare şi asigurare efectuate de banca de export-import a româniei eximbank - s.a. în numele şi în contul statului, cu modificările şi completările ulterioare;– ...
ORDIN nr. 51 din 17 martie 2023 pentru modificarea şi completarea Normelor privind eliberarea permiselor de exercitare pentru personalul operator, personalul de conducere şi personalul de pregătire specifică din centralele nuclearoelectrice, reactoarele de cercetare şi din alte instalaţii nucleare, aprobate prin Ordinul preşedintelui Comisiei Naţionale pentru Controlul Activităţilor Nucleare nr. 61/2014 EMITENT: Comisia Naţională pentru Controlul Activităţilor Nucleare PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 259 din 29 martie 2023
În conformitate cu prevederile art. 9 alin. (7) din hotărârea guvernului nr. 729/2018 privind organizarea şi funcţionarea comisiei naţionale pentru controlul activităţilor nucleare,având în vedere art. 5 alin. (1) şi art. 35 lit. a) din legea nr. 111/1996 privind desfăşurarea în siguranţă, reglementarea, autorizarea şi controlul activităţilor nucleare, republicată, cu modificările şi completările ulterioare,luând în considerare referatul nr. 9.989 din 13.03.2023,preşedintele comisiei naţionale pentru controlul activităţilor nucleare emite următorul ordin:art. inormele privind eliberarea permiselor de exercitare pentru personalul operator, personalul de conducere şi personalul de pregătire specifică din centralele nuclearoelectrice, reactoarele de cercetare şi din alte instalaţii nucleare, aprobate prin ordinul preşedintelui comisiei naţionale ...
Monitorul Oficial 251 din 27 Martie 2023 (M. Of. 251/2023)
ORDIN nr. 52 din 8 februarie 2023 pentru aprobarea bugetului de venituri şi cheltuieli pe anul 2023 al S.C. PISCICOLA - S.A. Călăraşi din coordonarea Agenţiei Naţionale pentru Pescuit şi Acvacultură EMITENT: Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 251 din 27 martie 2023
Având în vedere referatul de aprobare al agenţiei naţionale pentru pescuit şi acvacultură nr. 1.140 din 1.02.2023,având în vedere art. 1 lit. c), precum şi art. 4 alin. (1) lit. b) din ordonanţa guvernului nr. 26/2013 privind întărirea disciplinei financiare la nivelul unor operatori economici la care statul sau unităţile administrativ-teritoriale sunt acţionari unici ori majoritari sau deţin direct ori indirect o participaţie majoritară, aprobată cu completări prin legea nr. 47/2014, cu modificările şi completările ulterioare,în temeiul art. 57 alin. (1) din ordonanţa de urgenţă a guvernului nr. 57/2019 privind codul administrativ, cu modificările şi completările ulterioare, al art. 9 alin. ...
Monitorul Oficial 250 din 27 Martie 2023 (M. Of. 250/2023)
ORDIN nr. 69 din 20 martie 2023 pentru modificarea Normelor privind instruirea teoretică şi stagiul de pregătire practică în activitatea de audit financiar, aprobate prin Ordinul preşedintelui Autorităţii pentru Supravegherea Publică a Activităţii de Audit Statutar nr. 150/2018 EMITENT: Autoritatea pentru Supravegherea Publică a Activităţii de Audit Statutar PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 250 din 27 martie 2023
În temeiul prevederilor art. 5,7,11,art. 75 alin. (1) lit. j) şi art. 77 alin. (2) şi (3) din legea nr. 162/2017 privind auditul statutar al situaţiilor financiare anuale şi al situaţiilor financiare anuale consolidate şi de modificare a unor acte normative, cu modificările ulterioare,preşedintele autorităţii pentru supravegherea publică a activităţii de audit statutar emite următorul ordin:art. inormele privind instruirea teoretică şi stagiul de pregătire practică în activitatea de audit financiar, aprobate prin ordinul preşedintelui autorităţii pentru supravegherea publică a activităţii de audit statutar nr. 150/2018, publicat în monitorul oficial al româniei, partea i, nr. 909 din 29 octombrie 2018, cu modificările şi completările ulterioare, ...
Monitorul Oficial 246 din 24 Martie 2023 (M. Of. 246/2023)
ORDIN nr. 248 din 27 februarie 2023 privind aprobarea bugetului de venituri şi cheltuieli pe anul 2023 pentru Societatea Titan Power - S.A. EMITENT: Ministerul Energiei PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 246 din 24 martie 2023
Având în vedere prevederile art. 4 alin. (1) lit. b) din ordonanţa guvernului nr. 26/2013 privind întărirea disciplinei financiare la nivelul unor operatori economici la care statul sau unităţile administrativ-teritoriale sunt acţionari unici ori majoritari sau deţin direct ori indirect o participaţie majoritară, aprobată cu completări prin legea nr. 47/2014, cu modificările şi completările ulterioare, în temeiul prevederilor art. 10 alin. (6) din hotărârea guvernului nr. 316/2021 privind organizarea şi funcţionarea ministerului energiei, cu modificările şi completările ulterioare, ale art. 10 alin. (4) din hotărârea guvernului nr. 34/2009 privind organizarea şi funcţionarea ministerului finanţelor, cu modificările şi completările ulterioare, şi ale art. 18 ...
ORDIN nr. 247 din 27 februarie 2023 privind aprobarea bugetului de venituri şi cheltuieli pe anul 2023 pentru Societatea de Administrare a Participaţiilor în Energie - S.A. EMITENT: Ministerul Energiei PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 246 din 24 martie 2023
Având în vedere prevederile art. 4 alin. (1) lit. b) din ordonanţa guvernului nr. 26/2013 privind întărirea disciplinei financiare la nivelul unor operatori economici la care statul sau unităţile administrativ-teritoriale sunt acţionari unici ori majoritari sau deţin direct ori indirect o participaţie majoritară, aprobată cu completări prin legea nr. 47/2014, cu modificările şi completările ulterioare, în temeiul prevederilor art. 10 alin. (6) din hotărârea guvernului nr. 316/2021 privind organizarea şi funcţionarea ministerului energiei, cu modificările şi completările ulterioare, ale art. 10 alin. (4) din hotărârea guvernului nr. 34/2009 privind organizarea şi funcţionarea ministerului finanţelor, cu modificările şi completările ulterioare, şi ale art. 18 ...
Monitorul Oficial 245 din 24 Martie 2023 (M. Of. 245/2023)
DECIZIA nr. 9 din 13 februarie 2023 referitoare la interpretarea dispoziţiilor art. 289 alin. (1) şi art. 297 alin. (1) din Codul penal EMITENT: Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 245 din 24 martie 2023
Dosar nr. 2.545/1/2022 ┌────────────┬─────────────────────────┐│ │- preşedintele secţiei ││andrei │penale a Înaltei curţi de││claudiu rus │casaţie şi justiţie, ││ │preşedintele completului │├────────────┼─────────────────────────┤│leontina │- judecător la secţia ││Şerban │penală │├────────────┼─────────────────────────┤│elena barbu │- judecător la secţia ...