Cautare acte in Monitorul Oficial care contin:
ordin nr 357 din 22 martie 2017
Monitorul Oficial 1269 din 21 Decembrie 2020 (M. Of. 1269/2020)
LEGE nr. 296 din 18 decembrie 2020 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 227/2015 privind Codul fiscal EMITENT: Parlamentul PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 1269 din 21 decembrie 2020
Parlamentul româniei adoptă prezenta lege.art. ilegea nr. 227/2015 privind codul fiscal, publicată în monitorul oficial al româniei, partea i, nr. 688 din 10 septembrie 2015, cu modificările şi completările ulterioare, se modifică şi se completează după cum urmează:1. la articolul 7, punctul 18, litera d) a punctului 26, punctele 37 şi 40 se modifică şi vor avea următorul cuprins:"18. locul conducerii efective - locul în care, dacă nu se demonstrează altfel, persoana juridică străină realizează operaţiuni care corespund unor scopuri economice, reale şi de substanţă şi unde este îndeplinită cel puţin una dintre următoarele condiţii:a) deciziile economico-strategice necesare pentru conducerea activităţii persoanei ...
Monitorul Oficial 1193 din 08 Decembrie 2020 (M. Of. 1193/2020)
DECIZIA nr. 56 din 28 septembrie 2020 referitoare la interpretarea sintagmei "la cererea părţii interesate" din art. 142 alin. (2) din Legea dialogului social nr. 62/2011, republicată, cu modificările şi completările ulterioare EMITENT: Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 1193 din 8 decembrie 2020
Dosar nr. 1.434/1/2020 ┌──────────────┬───────────────────────┐│ │- vicepreşedintele ││gabriela elena│Înaltei curţi de ││bogasiu │casaţie şi justiţie - ││ │preşedintele ││ │completului │├──────────────┼───────────────────────┤│laura-mihaela ...
Monitorul Oficial 760 din 20 August 2020 (M. Of. 760/2020)
HOTĂRÂRE nr. 678 din 14 august 2020 privind stabilirea bugetului pentru implementarea Programului pentru şcoli al României în perioada 2017-2023 pentru anul şcolar 2020-2021, precum şi pentru modificarea şi completarea Hotărârii Guvernului nr. 640/2017 pentru aprobarea Programului pentru şcoli al României în perioada 2017-2023 şi pentru stabilirea bugetului pentru implementarea acestuia în anul şcolar 2017-2018 EMITENT: Guvernul PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 760 din 20 august 2020
În temeiul art. 108 din constituţia româniei, republicată, şi al art. 3 alin. (2) din ordonanţa guvernului nr. 13/2017 privind aprobarea participării româniei la programul pentru şcoli al uniunii europene, aprobată cu completări prin legea nr. 55/2018, cu completările ulterioare,guvernul româniei adoptă prezenta hotărâre.art. i(1) prezentul articol stabileşte bugetul pentru implementarea programului pentru şcoli al româniei în perioada 2017-2023 pentru anul şcolar 2020-2021, care cuprinde şi ajutorul financiar alocat conform deciziei de punere în aplicare (ue) 2020/467 a comisiei din 25 martie 2020 de stabilire a repartizării definitive a ajutoarelor din partea uniunii către statele membre pentru fructe şi legume în ...
Monitorul Oficial 621 din 15 Iulie 2020 (M. Of. 621/2020)
ORDIN nr. 769 din 8 iulie 2020 pentru modificarea şi completarea Normelor tehnice de realizare a programelor naţionale de sănătate curative pentru anii 2017 şi 2018, aprobate prin Ordinul preşedintelui Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate nr. 245/2017 EMITENT: Casa Naţională de Asigurări de Sănătate PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 621 din 15 iulie 2020
Văzând referatul de aprobare nr. dg 2.733 din 8 iulie 2020 al directorului general al casei naţionale de asigurări de sănătate,având în vedere art. 51 alin. (1) lit. b) din legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătăţii, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, precum şi hotărârea guvernului nr. 155/2017 privind aprobarea programelor naţionale de sănătate pentru anii 2017 şi 2018, cu modificările şi completările ulterioare, în temeiul art. 291 alin. (2) din legea nr. 95/2006, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, şi al art. 17 alin. (5) din statutul casei naţionale de asigurări de sănătate, aprobat prin hotărârea guvernului nr. 972/2006, cu ...
Monitorul Oficial 561 din 29 Iunie 2020 (M. Of. 561/2020)
DECIZIA nr. 818 din 5 decembrie 2019 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a sintagmei "precum şi daune sănătăţii propriei persoane" din cuprinsul art. 320 alin. (1) din Legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătăţii EMITENT: Curtea Constituţională PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 561 din 29 iunie 2020
┌───────────────────┬──────────────────┐│valer dorneanu │- preşedinte │├───────────────────┼──────────────────┤│cristian deliorga │- judecător │├───────────────────┼──────────────────┤│marian enache │- judecător │├───────────────────┼──────────────────┤│daniel marius morar│- judecător │├───────────────────┼──────────────────┤│mona-maria │- judecător ││pivniceru │ │├───────────────────┼──────────────────┤│gheorghe stan ...
Monitorul Oficial 456 din 29 Mai 2020 (M. Of. 456/2020)
ORDIN nr. 705 din 29 mai 2020 privind modificarea şi completarea Normelor tehnice de realizare a programelor naţionale de sănătate curative pentru anii 2017 şi 2018, aprobate prin Ordinul preşedintelui Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate nr. 245/2017 EMITENT: Casa Naţională de Asigurări de Sănătate PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 456 din 29 mai 2020
Văzând referatul de aprobare nr. dg 2.177/29.05.2020 al directorului general al casei naţionale de asigurări de sănătate,având în vedere art. 51 alin. (1) lit. b) din legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătăţii, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, precum şi hotărârea guvernului nr. 155/2017 privind aprobarea programelor naţionale de sănătate pentru anii 2017 şi 2018, cu modificările ulterioare, în temeiul art. 291 alin. (2) din legea nr. 95/2006, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, şi al art. 17 alin. (5) din statutul casei naţionale de asigurări de sănătate, aprobat prin hotărârea guvernului nr. 972/2006, cu modificările şi completările ulterioare,preşedintele casei naţionale ...
Monitorul Oficial 354 din 04 Mai 2020 (M. Of. 354/2020)
ORDIN nr. 997 din 30 aprilie 2020 privind aprobarea cotelor de recoltă pentru specia căprior (Capreolus capreolus) pentru perioada aprilie 2020-14 aprilie 2021 EMITENT: Ministerul Mediului, Apelor şi Pădurilor PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 354 din 4 mai 2020
Având în vedere referatul de aprobare nr. 136.067 din 2 martie 2019 şi avizul nr. 2/2020 al consiliului naţional de vânătoare,în conformitate cu prevederile art. 34 din legea vânătorii şi a protecţiei fondului cinegetic nr. 407/2006, cu modificările şi completările ulterioare,în temeiul art. 6 alin. (1) lit. f) şi al art. 36 din legea vânătorii şi a protecţiei fondului cinegetic nr. 407/2006, cu modificările şi completările ulterioare, precum şi al 13 alin. (4) din hotărârea guvernului nr. 43/2020 privind organizarea şi funcţionarea ministerului mediului, apelor şi pădurilor şi al art. 57 alin. (1) din ordonanţa de urgenţă a guvernului nr. 57/2019 privind ...
Monitorul Oficial 335 din 24 Aprilie 2020 (M. Of. 335/2020)
REGULAMENT nr. 7 din 16 aprilie 2020 privind autorizarea şi funcţionarea fondurilor de investiţii alternative EMITENT: Autoritatea de Supraveghere Financiară PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 335 din 24 aprilie 2020
În conformitate cu prevederile art. 1 alin. (2), art. 2 alin. (1) lit. a) şi d), art. 3 alin. (1) lit. b), art. 6 alin. (1) şi (2) şi art. 14 din ordonanţa de urgenţă a guvernului nr. 93/2012 privind înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea autorităţii de supraveghere financiară, aprobată cu modificări şi completări prin legea nr. 113/2013, cu modificările şi completările ulterioare,având în vedere prevederile art. 2 alin. (2),art. 4 alin. (2) şi (3), art. 8 alin. (1) lit. b) şi c), art. 9 alin. (7), art. 15 alin. (1), art. 16 alin. (2), art. 18 alin. (5), art. 19 alin. (1) şi (2), art. 20 alin. ...
Monitorul Oficial 313 din 14 Aprilie 2020 (M. Of. 313/2020)
DECIZIA nr. 63 din 18 februarie 2020 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 1 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 156/2007 privind despăgubirea persoanelor fizice care au constituit depozite la Casa de Economii şi Consemnaţiuni C.E.C. - S.A. în vederea achiziţionării de autoturisme EMITENT: Curtea Constituţională PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 313 din 14 aprilie 2020
┌───────────────────┬──────────────────┐│valer dorneanu │- preşedinte │├───────────────────┼──────────────────┤│cristian deliorga │- judecător │├───────────────────┼──────────────────┤│marian enache │- judecător │├───────────────────┼──────────────────┤│daniel marius morar│- judecător │├───────────────────┼──────────────────┤│mona-maria │- judecător ││pivniceru │ │├───────────────────┼──────────────────┤│gheorghe stan ...
Monitorul Oficial 299 din 09 Aprilie 2020 (M. Of. 299/2020)
DECIZIA nr. 10 din 10 februarie 2020 referitoare la interpretarea dispoziţiilor art. 55 alin. (3) din Legea nr. 293/2004 privind Statutul funcţionarilor publici cu statut special din Administraţia Naţională a Penitenciarelor, republicată, cu modificările şi completările ulterioare EMITENT: Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 299 din 9 aprilie 2020
Dosar nr. 2.957/1/2019┌──────────────┬───────────────────────┐│ │- preşedintele secţiei ││denisa │de contencios ││angelica │administrativ şi fiscal││stănişor │- preşedintele ││ │completului │├──────────────┼───────────────────────┤│iuliana │- judecător la secţia ...