Cautare acte in Monitorul Oficial care contin:
ordin nr 311 din 19 mai 2021
Monitorul Oficial 186 din 24 Februarie 2021 (M. Of. 186/2021)
ORDONANŢĂ DE URGENŢĂ nr. 10 din 19 februarie 2021 pentru modificarea şi completarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 224/2020 privind unele măsuri pentru acordarea de sprijin financiar pentru întreprinderile din domeniul turismului, structuri de cazare, structuri de alimentaţie şi agenţii de turism, a căror activitate a fost afectată în contextul pandemiei de COVID-19, precum şi privind unele măsuri fiscale EMITENT: Guvernul PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 186 din 24 februarie 2021
În ansamblul economiei naţionale, turismul acţionează ca un element dinamizator al sistemului economic global, el presupunând o cerere specifică de bunuri şi servicii, cerere care antrenează o creştere în sfera producţiei acestora. pe lângă aportul semnificativ la crearea pib, turismul are şi o contribuţie aparte la realizarea valorii adăugate şi la creşterea calităţii vieţii.pandemia de covid-19 reprezintă un şoc major pentru economia globală, dar şi pentru economia naţională. În acest context, industria turistică, structurile de cazare, structurile de alimentaţie, agenţiile de turism, este printre cele mai afectate ramuri ale economiei naţionale. acest lucru a fost cauzat de restricţiile impuse de ...
Monitorul Oficial 51 bis din 18 Ianuarie 2021 (M. Of. 51 bis/2021)
ANEXĂ din 14 ianuarie 2021 privind modificarea şi completarea anexei nr. 1 la Ordinul ministrului sănătăţii publice şi al preşedintelui Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate nr. 1.301/500/2008 pentru aprobarea protocoalelor terapeutice privind prescrierea medicamentelor aferente denumirilor comune internaţionale prevăzute în Lista cuprinzând denumirile comune internaţionale corespunzătoare medicamentelor de care beneficiază asiguraţii, cu sau fără contribuţie personală, pe bază de prescripţie medicală, în sistemul de asigurări sociale de sănătate, aprobată prin Hotărârea Guvernului nr. 720/2008 EMITENT: Ministerul Sănătăţii PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 51 bis din 18 ianuarie 2021
──────────conţinută de ordinul nr. 14 din 14 ianuarie 2021, publicat în monitorul oficial, partea i, nr. 51 din 18 ianuarie 2021.──────────modificĂri Şi completĂri la anexa nr. 1 la ordinul ministrului sănătăţii publice şi al preşedintelui casei naţionale de asigurări de sănătatenr. 1.301/500/2008 1. după poziţia 305 se introduc 13 noi poziţii, poziţiile 306-318, cu următorul cuprins:"┌───────┬──────────┬───┬────────────────┐│nr. │cod │tip│denumire ││anexĂ │protocol │ │ │├───┬───┼──────────┼───┼────────────────┤│1. │306│a16ab03 │dci│agalsidasum alfa│├───┼───┼──────────┼───┼────────────────┤│2. ...
Monitorul Oficial 63 din 20 Ianuarie 2021 (M. Of. 63/2021)
DECIZIA nr. 54 din 14 septembrie 2020 referitoare la interpretarea şi aplicarea dispoziţiilor art. XVIII alin. (2) teza a doua din Legea nr. 2/2013 privind unele măsuri pentru degrevarea instanţelor judecătoreşti, precum şi pentru pregătirea punerii în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind Codul de procedură civilă, cu modificările ulterioare EMITENT: Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 63 din 20 ianuarie 2021
Dosar nr. 1.228/1/2020 ┌─────────────┬────────────────────────┐│ │- vicepreşedintele ││ilie iulian │Înaltei curţi de casaţie││dragomir │şi justiţie - ││ │preşedintele completului│├─────────────┼────────────────────────┤│laura-mihaela│- preşedintele secţiei i││ivanovici │civile │├─────────────┼────────────────────────┤│daniel │- preşedintele secţiei ...
Monitorul Oficial 55 din 19 Ianuarie 2021 (M. Of. 55/2021)
DECIZIA nr. 846 din 18 noiembrie 2020 referitoare la obiecţia de neconstituţionalitate a Legii pentru modificarea şi completarea Legii nr. 160/1998 pentru organizarea şi exercitarea profesiunii de medic veterinar EMITENT: Curtea Constituţională PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 55 din 19 ianuarie 2021
┌───────────────┬──────────────────────┐│valer dorneanu │- preşedinte │├───────────────┼──────────────────────┤│cristian │- judecător ││deliorga │ │├───────────────┼──────────────────────┤│marian enache │- judecător │├───────────────┼──────────────────────┤│daniel marius │- judecător ││morar ...
Monitorul Oficial 26 din 11 Ianuarie 2021 (M. Of. 26/2021)
SENTINŢA nr. 37 din 25 iunie 2020 referitoare la acţiunea formulată de reclamanta Asociaţia "Alianţa pentru Combaterea Abuzurilor" în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Mediului, Apelor şi Pădurilor EMITENT: Curtea de Apel Braşov - Secţia Contencios Administrativ şi Fiscal PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 26 din 11 ianuarie 2021
Dosar nr. 622/64/2019completul compus din:preşedinte - ioana Ţărmuregrefier - virginia pîslarupentru astăzi fiind amânată pronunţarea asupra cererii formulate de reclamanta asociaţia alianţa pentru combaterea abuzurilor în contradictoriu cu pârâtul ministerul mediului, apelor şi pădurilor prin ministru şi intervenienţii asociaţia generală a vânătorilor şi pescarilor sportivi din românia (agvps) şi avps potaissa turda, ajvps teleorman, avps ialomiţa, ajvps călăraşi, ajvps brăila, ajvps vrancea, ajvps mehedinţi, ajvps buzău, ajvps caraş-severin, ajvps maramureş, ajvps olt, ajvps tulcea, avps carei, ajvps botoşani, avps foişorul săveni, avps acvila, ajvps bacău, ajvps galaţi, ajvps gorj, ajvps iaşi, ajvps prahova, ajvps sibiu, ajvps câmpina, ajvps danubius river & valley, ...
Monitorul Oficial 1307 din 29 Decembrie 2020 (M. Of. 1307/2020)
ORDIN nr. 6.360 din 23 decembrie 2020 privind modificarea anexei la Ordinul ministrului educaţiei şi cercetării ştiinţifice nr. 3.822/2015 pentru aprobarea schemei de ajutor de stat "Finanţarea activităţilor de cercetare-dezvoltare şi inovare (CDI) şi a investiţiilor în CDI prin Programul operaţional Competitivitate (POC)" EMITENT: Ministerul Educaţiei şi Cercetării PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 1307 din 29 decembrie 2020
Luând în considerare regulamentul (ue) nr. 651/2014 de declarare a anumitor categorii de ajutoare compatibile cu piaţa internă în aplicarea articolelor 107 şi 108 din tratat, modificat şi completat prin regulamentul ce 2017/1.084 de modificare a regulamentului (ue) nr. 651/2014 în ceea ce priveşte ajutoarele pentru infrastructurile portuare şi aeroportuare, pragurile de notificare pentru ajutoarele pentru cultură şi pentru conservarea patrimoniului, ajutoarele pentru infrastructurile sportive şi pentru infrastructurile de agrement multifuncţionale, precum şi schemele de ajutoare regionale de exploatare pentru regiunile ultraperiferice şi de modificare a regulamentului (ue) nr. 702/2014 în ceea ce priveşte calcularea costurilor eligibile, cu modificările şi completările ...
Monitorul Oficial 1284 din 23 Decembrie 2020 (M. Of. 1284/2020)
PROGRAM DE GUVERNARE din 23 decembrie 2020 pentru 2020-2024 EMITENT: Parlamentul PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 1284 din 23 decembrie 2020
──────────aprobat prin hotĂrÂrea nr. 31 din 23 decembrie 2020, publicată în monitorul oficial, partea i, nr. 1284 din 23 decembrie 2020.──────────partidul naţional liberal, alianţa usr plus, uniunea democrată maghiară din româniaministerul finanŢelorguvernul coaliţiei susţine un nou model de dezvoltare sustenabilă, axat pe investiţii, stimularea şi dezvoltarea capitalului, creşterea competitivităţii companiilor româneşti şi transformarea digitală a economiei şi administraţiei, eficientizarea cheltuielilor statului şi combaterea sărăciei.viziune pe termen mediuÎn următorii patru ani vor continua acţiunile în vederea reducerii decalajelor faţă de economiile statelor din europa de vest, prin stimularea capitalului românesc, investiţii strategice în infrastructură, educaţie, sănătate, inovare şi digitalizare. în contextul ...
Monitorul Oficial 1242 din 16 Decembrie 2020 (M. Of. 1242/2020)
DECIZIA nr. 723 din 7 octombrie 2020 referitoare la obiecţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor Legii pentru completarea Legii nr. 53/2003 - Codul muncii EMITENT: Curtea Constituţională PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 1242 din 16 decembrie 2020
┌─────────────────┬──────────────────────┐│valer dorneanu │- preşedinte │├─────────────────┼──────────────────────┤│cristian deliorga│- judecător │├─────────────────┼──────────────────────┤│marian enache │- judecător │├─────────────────┼──────────────────────┤│daniel marius │- judecător ││morar │ │├─────────────────┼──────────────────────┤│mona-maria ...
Monitorul Oficial 1163 bis din 02 Decembrie 2020 (M. Of. 1163 bis/2020)
PROCEDURĂ din 27 noiembrie 2020 de implementare a măsurii "Granturi pentru investiţii acordate IMM-urilor" din cadrul schemei de ajutor de stat instituite prin Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului nr. 130/2020 privind unele măsuri pentru acordarea de sprijin financiar din fonduri externe nerambursabile, aferente Programului operaţional Competitivitate 2014-2020, în contextul crizei provocate de COVID-19, precum şi alte măsuri în domeniul fondurilor europene EMITENT: Ministerul Economiei, Energiei şi Mediului de Afaceri PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 1163 bis din 2 decembrie 2020
──────────aprobată prin ordinul nr. 3.396 din 27 noiembrie 2020, publicat în monitorul oficial, partea i, nr. 1.163 din 2 decembrie 2020.──────────1. obiectivul măsuriiobiectivul principal al schemei de ajutor de stat îl constituie acordarea de sprijin financiar din fonduri externe nerambursabile, aferente programului operaţional competitivitate 2014-2020, denumit în continuare poc, în contextul crizei provocate de covid-19, pentru beneficiarii prevăzuţi la art. 3, a căror activitate a fost afectată de răspândirea virusului sars-cov-2 sau a căror activitate a fost interzisă prin ordonanţe militare pe perioada stării de urgenţă sau îngrădite pe perioada stării de alertă.măsura este implementată de către ministerul economiei, energiei ...
Monitorul Oficial 1134 din 25 Noiembrie 2020 (M. Of. 1134/2020)
ORDIN nr. 2.022 din 23 noiembrie 2020 privind modificarea şi completarea anexelor nr. 1 şi 2 la Ordinul ministrului sănătăţii nr. 1.165/2020 pentru aprobarea preţurilor maximale ale medicamentelor de uz uman, valabile în România, care pot fi utilizate/comercializate de către deţinătorii de autorizaţie de punere pe piaţă a medicamentelor sau reprezentanţii acestora, distribuitorii angro şi furnizorii de servicii medicale şi medicamente pentru acele medicamente care fac obiectul unei relaţii contractuale cu Ministerul Sănătăţii, casele de asigurări de sănătate şi/sau direcţiile de sănătate publică judeţene şi a municipiului Bucureşti, cuprinse în Catalogul naţional al preţurilor medicamentelor autorizate de punere pe piaţă în România, a preţurilor de referinţă generice şi a preţurilor de referinţă inovative EMITENT: Ministerul Sănătăţii PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 1134 din 25 noiembrie 2020
Văzând referatul de aprobare nr. nt 12.715/2020 al direcţiei politica medicamentului, a dispozitivelor şi tehnologiilor medicale din cadrul ministerului sănătăţii, având în vedere prevederile art. 890 din legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătăţii, republicată, cu modificările şi completările ulterioare,ţinând cont de prevederile ordinului ministrului sănătăţii nr. 368/2017 pentru aprobarea normelor privind modul de calcul şi procedura de aprobare a preţurilor maximale ale medicamentelor de uz uman, cu modificările şi completările ulterioare,în temeiul art. 7 alin. (4) din hotărârea guvernului nr. 144/2010 privind organizarea şi funcţionarea ministerului sănătăţii, cu modificările şi completările ulterioare,ministrul sănătăţii emite următorul ordin:art. ianexele nr. 1 şi 2 la ordinul ministrului ...