Cautare acte in Monitorul Oficial care contin:
ordin nr 31 din 18 aprilie 2012
Monitorul Oficial 800 bis din 05 Septembrie 2023 (M. Of. 800 bis/2023)
PROCEDURĂ din 29 august 2023 de implementare a programului pentru organizarea Târgului Întreprinderilor Mici şi Mijlocii EMITENT: Ministerul Economiei, Antreprenoriatului si Turismului PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 800 bis din 5 septembrie 2023
──────────aprobată prin ordinul nr. 301 din 29 august 2023, publicat în monitorul oficial, partea i, nr. 800 bis din 5 septembrie 2023.──────────1. obiectivul programului1.1. programul pentru organizarea târgului Întreprinderilor mici şi mijlocii, denumit în continuare programul, este un program multianual de încurajare şi de stimulare a înfiinţării şi dezvoltării întreprinderilor mici şi mijlocii, implementat de către ministerul economiei, antreprenoriatului şi turismului (meat), prin intermediul agenţiilor pentru Întreprinderi mici şi mijlocii (aimm) desemnate prin ordin al ministrului economiei, antreprenoriatului şi turismului, în conformitate cu prevederile legii nr. 346/2004 privind stimularea înfiinţării şi dezvoltării întreprinderilor mici şi mijlocii, cu modificările şi completările ulterioare, ...
Monitorul Oficial 771 din 25 August 2023 (M. Of. 771/2023)
GHID DE FINANŢARE din 24 august 2023 a Programului privind îmbunătăţirea calităţii aerului şi reducerea cantităţii de emisii de gaze cu efect de seră, prin utilizarea pentru transportul elevilor a autovehiculelor mai puţin poluante de tipul microbuzelor electrice, hibride şi alimentate cu gaz natural comprimat EMITENT: Ministerul Mediului, Apelor şi Pădurilor PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 771 din 25 august 2023
──────────aprobat prin ordinul nr. 2.192 din 24 august 2023, publicat în monitorul oficial al româniei, partea i, nr. 771 din 25 august 2023.──────────cap. idispoziţii generaleart. 1ghidul de finanţareghidul de finanţare, denumit în continuare ghid, constituie un suport informativ, având rolul de a furniza informaţii esenţiale cu privire la derularea programului privind îmbunătăţirea calităţii aerului şi reducerea cantităţii de emisii de gaze cu efect de seră, prin utilizarea pentru transportul elevilor a autovehiculelor mai puţin poluante de tipul microbuzelor electrice, hibride şi alimentate cu gaz natural comprimat, denumit în continuare program.art. 2obiectul, scopul şi indicatorii de performanţă ai programului(1) obiectul ...
Monitorul Oficial 770 din 25 August 2023 (M. Of. 770/2023)
DECIZIA nr. 297 din 25 mai 2023 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 3/2019 privind eşalonarea plăţii drepturilor salariale restante pentru unele categorii de personal din sistemul justiţiei EMITENT: Curtea Constituţională PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 770 din 25 august 2023
┌───────────────────┬──────────────────┐│marian enache │- preşedinte │├───────────────────┼──────────────────┤│mihaela ciochină │- judecător │├───────────────────┼──────────────────┤│cristian deliorga │- judecător │├───────────────────┼──────────────────┤│dimitrie-bogdan │- judecător ││licu │ │├───────────────────┼──────────────────┤│laura-iuliana │- judecător ││scântei ...
Monitorul Oficial 725 bis din 07 August 2023 (M. Of. 725 bis/2023)
NORME METODOLOGICE din 31 iulie 2023 privind selecţia şi expertiza medicală şi psihologică a personalului aeronautic care desfăşoară activităţi aeronautice militare EMITENT: Ministerul Apărării Naţionale PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 725 bis din 7 august 2023
──────────aprobate prin ordinul nr. m.162 din 31 iulie 2023, publicat în monitorul oficial, partea i, nr. 725 din 7 august 2023.──────────cap. idispoziţii generaleart. 1selecţia şi expertiza medicală şi psihologică a personalului aeronautic care desfăşoară activităţi aeronautice militare, denumit în continuare personal aeronautic, reprezintă activitatea de evaluare a posibilităţilor anatomo-fiziologice, psihice şi psihologice ale organismului uman pentru îndeplinirea atribuţiilor specifice activităţilor aeronautice.art. 2selecţia şi expertiza medicală şi psihologică a personalului aeronautic se execută numai de către institutul naţional de medicină aeronautică şi spaţială "general doctor aviator victor anastasiu", denumit în continuare institut.art. 3(1) fondurile financiare necesare pentru plata serviciilor medicale şi ...
Monitorul Oficial 748 din 17 August 2023 (M. Of. 748/2023)
ORDIN nr. 1.471 din 7 august 2023 privind aprobarea tarifelor pentru prestaţiile de activităţi specifice efectuate de Autoritatea de Siguranţă Feroviară Română - ASFR EMITENT: Ministerul Transporturilor şi Infrastructurii PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 748 din 17 august 2023
Având în vedere:- prevederile art. 1 alin. (1) din hotărârea guvernului nr. 309/2023 privind organizarea şi funcţionarea autorităţii de siguranţă feroviară române - asfr;– hotărârea nr. 7 din 15.05.2023 a consiliului de conducere al asfr privind avizarea tarifelor pentru prestaţiile de servicii specifice efectuate de către autoritatea de siguranţă feroviară română - asfr;– adresa autorităţii de siguranţă feroviară române - asfr nr. 1.000/485 din 23.06.2023,în temeiul prevederilor:- art. 3 pct. 28 şi ale art. 9 alin. (4) din hotărârea guvernului nr. 370/2021 privind organizarea şi funcţionarea ministerului transporturilor şi infrastructurii, cu modificările şi completările ulterioare;– art. 3 alin. ...
Monitorul Oficial 746 din 17 August 2023 (M. Of. 746/2023)
SCHEMĂ DE AJUTOR DE MINIMIS din 2 august 2023 pentru operatorii economici în vederea modernizării şi dezvoltării staţiunilor balneare şi balneoclimatice EMITENT: Ministerul Economiei, Antreprenoriatului si Turismului PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 746 din 17 august 2023
──────────aprobată prin ordinul nr. 181 din 2 august 2023, publicat în monitorul oficial al româniei, partea i, nr. 746 din 17 august 2023.──────────cap. idispoziţii generaleart. 1prezenta procedură instituie o schemă de ajutor de minimis denumită „schema de ajutor de minimis pentru operatorii economici în vederea modernizării şi dezvoltării staţiunilor balneare şi balneoclimatice“.art. 2acordarea ajutoarelor de minimis în cadrul prezentei scheme se va face numai cu respectarea criteriilor privind ajutorul de minimis stipulate de regulamentul (ue) nr. 1.407/2013 al comisiei din 18 decembrie 2013 privind aplicarea articolelor 107 şi 108 din tratatul privind funcţionarea uniunii europene ajutoarelor de minimis.art. 3(1) prezenta schemă ...
Monitorul Oficial 733 din 09 August 2023 (M. Of. 733/2023)
DECIZIA nr. 286 din 24 mai 2023 referitoare la obiecţia de neconstituţionalitate a Legii pentru modificarea şi completarea Legii-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice EMITENT: Curtea Constituţională PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 733 din 9 august 2023
┌───────────────────┬──────────────────┐│marian enache │- preşedinte │├───────────────────┼──────────────────┤│mihaela ciochină │- judecător │├───────────────────┼──────────────────┤│cristian deliorga │- judecător │├───────────────────┼──────────────────┤│dimitrie-bogdan │- judecător ││licu │ │├───────────────────┼──────────────────┤│laura-iuliana │- judecător ││scântei ...
Monitorul Oficial 732 din 09 August 2023 (M. Of. 732/2023)
HOTĂRÂREA din 30 august 2022 în Cauza Tuşă împotriva României EMITENT: Curtea Europeană a Drepturilor Omului PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 732 din 9 august 2023
(cererea nr. 21.854/18)strasbourgdefinitivă la 30 ianuarie 2023 ┌──────────────────────────────────────┐│art. 8 • obligaţii pozitive • ││ineficacitatea tuturor procedurilor de││care dispunea reclamanta care invoca ││un malpraxis pentru extirparea unui ││sân de către un chirurg ca urmare a ││diagnosticului eronat de cancer pus de││un oncolog • utilizarea completă a ││tuturor procedurilor pentru a ││clarifica situaţia factuală şi pentru ││a obţine repararea prejudiciului • ││proceduri care au condus la rezultate ││divergente • mecanism juridic lent ...
Monitorul Oficial 728 din 08 August 2023 (M. Of. 728/2023)
HOTĂRÂRE nr. 652 din 3 august 2023 privind aprobarea Programului pentru şcoli al României în perioada 2023-2029, precum şi pentru stabilirea bugetului pentru implementarea acestuia în anul şcolar 2023-2024 EMITENT: Guvernul PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 728 din 8 august 2023
În temeiul art. 108 din constituţia româniei, republicată, precum şi al art. 2 alin. (1^1) şi art. 3 alin. (2) din ordonanţa guvernului nr. 13/2017 privind aprobarea participării româniei la programul pentru şcoli al uniunii europene, aprobată cu completări prin legea nr. 55/2018, cu modificările şi completările ulterioare,guvernul româniei adoptă prezenta hotărâre.art. 1(1) prezenta hotărâre creează cadrul legal pentru aprobarea programului pentru şcoli al româniei în perioada 2023-2029 în conformitate cu prevederile regulamentului de punere în aplicare (ue) 2023/102 al comisiei din 11 ianuarie 2023 de modificare a regulamentului de punere în aplicare (ue) 2017/39 în ceea ce priveşte cererile de ajutoare ...
Monitorul Oficial 727 din 07 August 2023 (M. Of. 727/2023)
DECIZIA nr. 289 din 25 mai 2023 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 21 alin. (7^1) din Legea nr. 360/2002 privind Statutul poliţistului, în forma modificată prin Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 3/2016 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 360/2002 privind Statutul poliţistului, a dispoziţiilor art. 21 alin. (11) din aceeaşi lege, în forma modificată prin Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 53/2018 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 360/2002 privind Statutul poliţistului, precum şi a Legii nr. 153/2016 privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 3/2016 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 360/2002 privind Statutul poliţistului EMITENT: Curtea Constituţională PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 727 din 7 august 2023
┌───────────────────┬──────────────────┐│marian enache │- preşedinte │├───────────────────┼──────────────────┤│mihaela ciochină │- judecător │├───────────────────┼──────────────────┤│cristian deliorga │- judecător │├───────────────────┼──────────────────┤│dimitrie-bogdan │- judecător ││licu │ │├───────────────────┼──────────────────┤│laura-iuliana │- judecător ││scântei ...