Cautare acte in Monitorul Oficial care contin:
ordin nr 307 din 1 aprilie 2019
Monitorul Oficial 725 din 23 Iulie 2021 (M. Of. 725/2021)
ORDIN nr. 161 din 19 iulie 2021 privind modificarea şi completarea anexei la Ordinul ministrului agriculturii şi dezvoltării rurale nr. 1.353/2018 pentru instituirea schemei de ajutor de minimis "Împrumuturi cu partajarea riscului la nivel de portofoliu finanţate din Programul Naţional de Dezvoltare Rurală" EMITENT: Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 725 din 23 iulie 2021
Având în vedere referatul de aprobare nr. 212.472 din 19.07.2021 întocmit de direcţia generală dezvoltare rurală - autoritate de management pentru programul naţional de dezvoltare rurală şi avizul consiliului concurenţei nr. 6.963 din 15.07.2021,ţinând seama de prevederile:- regulamentului (ue) nr. 1.407/2013 al comisiei din 18 decembrie 2013 privind aplicarea articolelor 107 şi 108 din tratatul privind funcţionarea uniunii europene ajutoarelor de minimis, cu modificările şi completările ulterioare;– regulamentului (ue) nr. 1.305/2013 al parlamentului european şi al consiliului din 17 decembrie 2013 privind sprijinul pentru dezvoltare rurală acordat din fondul european agricol pentru dezvoltare rurală (feadr) şi de abrogare a regulamentului ...
Monitorul Oficial 719 bis din 22 Iulie 2021 (M. Of. 719 bis/2021)
ANEXE din 10 iulie 2021 privind modificarea şi completarea Normelor metodologice privind organizarea şi exercitarea controlului financiar preventiv propriu în cadrul Ministerului Afacerilor Interne, aprobate prin Ordinul viceprim-ministrului, ministrul afacerilor interne nr. 187/2014 EMITENT: Ministerul Afacerilor Interne PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 719 bis din 22 iulie 2021
──────────conţinute de ordinul nr. 100 din 10 iulie 2021, publicat în monitorul oficial al româniei, partea i, nr. 719 din 22 iulie 2021. ──────────anexa 1 (anexa nr. 1 la normele metodologice aprobate prin omai nr. 187/2014)cadrul specific privind operaţiunile supuse controlului financiar preventiv propriu în ministerul afacerilor interne┌────┬─────┬───────────────────┬─────────────────────┬──────────────────────┐│ │nr. │ │ │ ...
Monitorul Oficial 694 din 13 Iulie 2021 (M. Of. 694/2021)
ORDIN nr. 137 din 24 iunie 2021 privind modificarea şi completarea Ordinului ministrului agriculturii şi dezvoltării rurale nr. 445/2008 pentru aprobarea Normelor metodologice privind organizarea şi funcţionarea Sistemului Informaţional pentru Piaţa Produselor Agricole şi Alimentare şi a metodologiilor de colectare, prelucrare, interpretare şi difuzare a datelor statistice EMITENT: Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 694 din 13 iulie 2021
Văzând referatul de aprobare nr. 253.265/2021 al direcţiei generale politici agricole şi nr. 271.636/2021 al direcţiei generale politici în industria alimentară şi comerţ, având în vedere prevederile regulamentului de punere în aplicare (ue) 2019/1.746 din 1 octombrie 2019 de modificare a regulamentului de punere în aplicare (ue) 2017/1.185 de stabilire a normelor de aplicare a regulamentelor (ue) nr. 1.307/2013 şi (ue) nr. 1.308/2013 ale parlamentului european şi ale consiliului în ceea ce priveşte notificările către comisie ale informaţiilor şi documentelor, în temeiul prevederilor art. 57 alin. (1) din ordonanţa de urgenţă a guvernului nr. 57/2019 privind codul administrativ, cu modificările ...
Monitorul Oficial 666 din 06 Iulie 2021 (M. Of. 666/2021)
DECIZIA nr. 455 din 29 iunie 2021 referitoare la sesizarea de neconstituţionalitate a Hotărârii Parlamentului României nr. 36/2021 pentru revocarea doamnei Renate Weber din funcţia de Avocat al Poporului EMITENT: Curtea Constituţională PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 666 din 6 iulie 2021
┌───────────────┬──────────────────────┐│valer dorneanu │- preşedinte │├───────────────┼──────────────────────┤│cristian │- judecător ││deliorga │ │├───────────────┼──────────────────────┤│marian enache │- judecător │├───────────────┼──────────────────────┤│daniel marius │- judecător ││morar ...
Monitorul Oficial 642 bis din 30 Iunie 2021 (M. Of. 642 bis/2021)
NORME METODOLOGICE din 29 iunie 2021 de aplicare a Hotărârii Guvernului nr. 696/2021 pentru aprobarea pachetelor de servicii şi a Contractului-cadru care reglementrează condiţiile acordării asistenţei medicale, tehnologiilor şi dispozitivelor asistive în cadrul sistemului de asigurări sociale de sănătate pentru anii 2021- 2022 EMITENT: Ministerul Sănătăţii PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 642 bis din 30 iunie 2021
──────────aprobate prin ordinul 1.068/627/2021, publicat în monitorul oficial al româniei, partea i, nr. 645 din 30 iunie 2021.──────────anexa 1 condiŢiile acordĂrii pachetului de servicii minimal Şi de bazĂ În asistenŢa medicalĂ primarĂa. pachetul minimal de servicii medicale În asistenŢa medicalĂ primarĂ1. pachetul minimal de servicii medicale în asistenţa medicală primară cuprinde următoarele tipuri de servicii medicale:1.1. servicii medicale pentru situaţiile de urgenţă medico-chirurgicală;1.2. supraveghere şi depistare de boli cu potenţial endemo-epidemic;1.3. consultaţii de monitorizare a evoluţiei sarcinii şi lăuziei;1.4. consultaţiile de planificare familială;1.5. servicii de prevenţie;1.6. activităţi de suport.1.1. servicii medicale pentru situaţiile de urgenţă medico-chirurgicală: asistenţă medicală de urgenţă ...
Monitorul Oficial 648 din 01 Iulie 2021 (M. Of. 648/2021)
DECIZIA nr. 203 din 25 martie 2021 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 64 şi art. 65 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 66/2011 privind prevenirea, constatarea şi sancţionarea neregulilor apărute în obţinerea şi utilizarea fondurilor europene şi/sau a fondurilor publice naţionale aferente acestora şi a sintagmei "ori în cadrul oricărei persoane juridice" din cuprinsul dispoziţiilor art. 308 alin. (1) din Codul penal, cu raportare la art. 295 din acelaşi act normativ EMITENT: Curtea Constituţională PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 648 din 1 iulie 2021
┌───────────────────┬──────────────────┐│valer dorneanu │- preşedinte │├───────────────────┼──────────────────┤│cristian deliorga │- judecător │├───────────────────┼──────────────────┤│marian enache │- judecător │├───────────────────┼──────────────────┤│daniel marius morar│- judecător │├───────────────────┼──────────────────┤│mona-maria │- judecător ││pivniceru │ │├───────────────────┼──────────────────┤│gheorghe stan ...
Monitorul Oficial 647 din 30 Iunie 2021 (M. Of. 647/2021)
ORDONANŢĂ DE URGENŢĂ nr. 80 din 30 iunie 2021 pentru modificarea şi completarea unor acte normative în domeniul managementului situaţiilor de urgenţă şi al apărării împotriva incendiilor EMITENT: Guvernul PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 647 din 30 iunie 2021
În contextul în care importanţa asigurării securităţii la incendiu este consacrată la nivel european, fiind o cerinţă fundamentală a construcţiilor prevăzută în regulamentul (ue) nr. 305/2011 al parlamentului european şi al consiliului din 9 martie 2011 de stabilire a unor condiţii armonizate pentru comercializarea produselor pentru construcţii şi de abrogare a directivei 89/106/cee a consiliului,având în vedere faptul că emiterea avizelor şi autorizaţiilor de securitate la incendiu, prin care se certifică îndeplinirea cerinţei fundamentale securitate la incendiu, constituie un act important de exercitare a autorităţii statului în domeniul prevenirii situaţiilor de urgenţă, fiind necesară corelarea controlului de stat, prin aceste ...
Monitorul Oficial 637 din 29 Iunie 2021 (M. Of. 637/2021)
DECIZIA nr. 24 din 12 aprilie 2021 referitoare la interpretarea articolului 39 alin. (1) din Legea nr. 307/2006 privind apărarea împotriva incendiilor, republicată, cu modificările şi completările ulterioare EMITENT: Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 637 din 29 iunie 2021
Dosar nr. 88/1/2021 ┌──────────────┬───────────────────────┐│ │- vicepreşedintele ││gabriela elena│Înaltei curţi de ││bogasiu │casaţie şi justiţie - ││ │preşedintele ││ │completului ...
Monitorul Oficial 624 din 24 Iunie 2021 (M. Of. 624/2021)
ORDIN nr. 3.167 din 18 iunie 2021 pentru modificarea Normelor privind reevaluarea bunurilor culturale mobile deţinute de instituţii publice de drept public, în vederea asigurării unei juste reflectări a acestora în contabilitate, aprobate prin Ordinul ministrului culturii şi identităţii naţionale nr. 2.239/2019 EMITENT: Ministerul Culturii PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 624 din 24 iunie 2021
În conformitate cu prevederile:- art. 2 alin. (3) din ordonanţa guvernului nr. 81/2003 privind reevaluarea şi amortizarea activelor fixe aflate în patrimoniul instituţiilor publice, aprobată prin legea nr. 493/2003, cu modificările şi completările ulterioare;– capitolului ii din normele metodologice privind reevaluarea şi amortizarea activelor fixe corporale aflate în patrimoniul instituţiilor publice, aprobate prin ordinul ministrului economiei şi finanţelor nr. 3.471/2008, cu modificările şi completările ulterioare;– art. 3 din legea nr. 182/2000 privind protejarea patrimoniului cultural naţional mobil, republicată, cu modificările şi completările ulterioare;– art. 5 alin. (1) pct. 11, precum şi ale art. 11 alin. (4) din hotărârea guvernului ...
Monitorul Oficial 608 din 18 Iunie 2021 (M. Of. 608/2021)
DECIZIA nr. 5 din 12 aprilie 2021 referitoare la interpretarea dispoziţiilor art. 96 alin. (1) şi alin. (2) lit. b), art. 100 alin. (3), art. 101 alin. (3), art. 102 alin. (3) şi art. 109 alin. (9) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 195/2002 EMITENT: Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 608 din 18 iunie 2021
Dosar nr. 3.373/1/2020 ┌─────────────┬────────────────────────┐│ │- preşedintele Înaltei ││corina-alina │curţi de casaţie şi ││corbu │justiţie - preşedintele ││ │completului │├─────────────┼────────────────────────┤│denisa │- preşedintele secţiei ││angelica │de contencios ││stănişor ...