Cautare acte in Monitorul Oficial care contin:
ordin nr 3 din 2 martie 2001
Monitorul Oficial 1205 din 20 Decembrie 2021 (M. Of. 1205/2021)
HOTĂRÂRE nr. 1.265 din 17 decembrie 2021 pentru modificarea şi completarea Hotărârii Guvernului nr. 788/2007 privind stabilirea unor măsuri pentru aplicarea Regulamentului Parlamentului European şi al Consiliului (CE) nr. 1.013/2006 privind transferul de deşeuri EMITENT: Guvernul PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 1205 din 20 decembrie 2021
Având în vedere prevederile regulamentului (ce) nr. 1.013/2006 al parlamentului european şi al consiliului din 14 iunie 2006 privind transferurile de deşeuri, publicat în jurnalul oficial al uniunii europene (joue), seria l, nr. 190 din 12 iulie 2006,ţinând cont de prevederile convenţiei de la basel privind controlul transportului peste frontiere al deşeurilor periculoase şi al eliminării acestora, întocmită la 20-22 martie 1989, la care românia a aderat prin legea nr. 6/1991, cu modificările ulterioare, (convenţia de la basel), şi de cele ale amendamentelor la convenţia de la basel, acceptate de românia prin legea nr. 265/2002,luând în considerare faptul că este important ...
Monitorul Oficial 1202 din 18 Decembrie 2021 (M. Of. 1202/2021)
ORDONANŢĂ DE URGENŢĂ nr. 130 din 17 decembrie 2021 privind unele măsuri fiscal-bugetare, prorogarea unor termene, precum şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative EMITENT: Guvernul PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 1202 din 18 decembrie 2021
Având în vedere obligaţia guvernului de a conduce politica fiscal-bugetară în mod prudent pentru a gestiona resursele şi obligaţiile bugetare, precum şi riscurile fiscale de o manieră care să asigure sustenabilitatea poziţiei fiscale pe termen mediu şi lung, precum şi predictibilitatea politicii fiscal-bugetare pe termen mediu, în scopul menţinerii stabilităţii macroeconomice,ţinând seama de faptul că la fundamentarea bugetului de stat şi a bugetului asigurărilor sociale de stat pe anul 2022 este necesar ca măsurile fiscal-bugetare să fie aprobate prin acte normative,luând în considerare recomandarea consiliului din 3 aprilie 2020 în vederea încetării situaţiei de deficit public excesiv din românia, potrivit ...
Monitorul Oficial 1195 din 17 Decembrie 2021 (M. Of. 1195/2021)
LEGE nr. 305 din 16 decembrie 2021 privind aprobarea Ordonanţei Guvernului nr. 7/2019 pentru modificarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 34/2000 privind produsele agroalimentare ecologice EMITENT: Parlamentul PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 1195 din 17 decembrie 2021
Parlamentul româniei adoptă prezenta lege.articol unicse aprobă ordonanţa guvernului nr. 7 din 8 august 2019 pentru modificarea ordonanţei de urgenţă a guvernului nr. 34/2000 privind produsele agroalimentare ecologice, adoptată în temeiul art. 1 pct. viii.1 din legea nr. 128/2019 privind abilitarea guvernului de a emite ordonanţe şi publicată în monitorul oficial al româniei, partea i, nr. 667 din 9 august 2019, cu următoarea modificare:- la articolul i, punctul 4 se modifică şi va avea următorul cuprins:"4. la articolul 8, alineatele (1^1), (3^3)-(3^5) şi (3^7) se modifică şi vor avea următorul cuprins:"(1^1) În cadrul inspecţiilor şi controalelor prevăzute la alin. (1), organismele de control trebuie să ...
Monitorul Oficial 1160 din 07 Decembrie 2021 (M. Of. 1160/2021)
DECIZIA nr. 708 din 28 octombrie 2021 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 136 alin. (2) şi ale art. 137 alin. (3) teza a doua, cu referire la sintagma "cifra de afaceri" din Codul penal EMITENT: Curtea Constituţională PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 1160 din 7 decembrie 2021
┌───────────────────┬──────────────────┐│valer dorneanu │- preşedinte │├───────────────────┼──────────────────┤│cristian deliorga │- judecător │├───────────────────┼──────────────────┤│marian enache │- judecător │├───────────────────┼──────────────────┤│daniel marius morar│- judecător │├───────────────────┼──────────────────┤│mona-maria │- judecător ││pivniceru │ │├───────────────────┼──────────────────┤│gheorghe stan ...
Monitorul Oficial 1154 din 06 Decembrie 2021 (M. Of. 1154/2021)
ORDIN nr. 312 din 5 noiembrie 2021 privind organizarea sistemului de control şi certificare, de aprobare a organismelor de control şi de supraveghere a activităţii acestora în agricultura ecologică EMITENT: Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 1154 din 6 decembrie 2021
Având în vedere referatul de aprobare nr. 254.835/331.869/238.786 din 3.11.2021 al direcţiei generale politici agricole, al direcţiei generale afaceri europene şi relaţii internaţionale şi al direcţiei generale control, antifraudă şi inspecţii,în conformitate cu prevederile: - regulamentului (ue) 2017/625 al parlamentului european şi al consiliului din 15 martie 2017 privind controalele oficiale şi alte activităţi oficiale efectuate pentru a asigura aplicarea legislaţiei privind alimentele şi furajele, a normelor privind sănătatea şi bunăstarea animalelor, sănătatea plantelor şi produsele de protecţie a plantelor, de modificare a regulamentelor (ce) nr. 999/2001, (ce) nr. 396/2005, (ce) nr. 1.069/2009, (ce) nr. 1.107/2009,(ue) nr. 1.151/2012, (ue) ...
Monitorul Oficial 1157 din 06 Decembrie 2021 (M. Of. 1157/2021)
DECIZIA nr. 670 din 19 octombrie 2021 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a sintagmei "la înscrierea iniţială la pensie" din cuprinsul art. 170 alin. (3) din Legea nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice, cu referire la pensiile pentru limită de vârstă stabilite după 1 ianuarie 2011 şi care au fost transformate din pensii anticipate parţiale stabilite anterior acestei date EMITENT: Curtea Constituţională PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 1157 din 6 decembrie 2021
┌───────────────────┬──────────────────┐│valer dorneanu │- preşedinte │├───────────────────┼──────────────────┤│cristian deliorga │- judecător │├───────────────────┼──────────────────┤│marian enache │- judecător │├───────────────────┼──────────────────┤│daniel marius morar│- judecător │├───────────────────┼──────────────────┤│mona-maria │- judecător ││pivniceru │ │├───────────────────┼──────────────────┤│gheorghe stan ...
Monitorul Oficial 1153 din 03 Decembrie 2021 (M. Of. 1153/2021)
ORDIN nr. 1.665 din 23 noiembrie 2021 privind desemnarea organismului de evaluare şi verificare a constanţei performanţei produselor pentru construcţii Societatea Comercială CEPROCIM - S.A. în vederea notificării la Comisia Europeană pentru realizarea funcţiei specifice de laborator de încercări ale produselor pentru construcţii EMITENT: Ministerul Dezvoltarii, Lucrarilor Publice si Administratiei PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 1153 din 3 decembrie 2021
Având în vedere procesul-verbal nr. 19 din 3.11.2021 al comisiei de evaluare a organismelor de evaluare şi verificare a constanţei performanţei şi a organismelor de evaluare tehnică europeană a produselor pentru construcţii,în conformitate cu prevederile art. 3 lit. d) din hotărârea guvernului nr. 1.236/2012 privind stabilirea cadrului instituţional şi a unor măsuri pentru aplicarea prevederilor regulamentului (ue) nr. 305/2011 al parlamentului european şi al consiliului din 9 martie 2011 de stabilire a unor condiţii armonizate pentru comercializarea produselor pentru construcţii şi de abrogare a directivei 89/106/cee a consiliului, cu modificările şi completările ulterioare, precum şi cu prevederile art. 11 alin. (2) ...
Monitorul Oficial 1143 din 27 Noiembrie 2021 (M. Of. 1143/2021)
PROCEDURĂ din 25 noiembrie 2021 de decontare a sumelor aferente schemei de compensare reglementate de Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 118/2021 privind stabilirea unei scheme de compensare pentru consumul de energie electrică şi gaze naturale pentru sezonul rece 2021-2022, precum şi pentru completarea Ordonanţei Guvernului nr. 27/1996 privind acordarea de facilităţi persoanelor care domiciliază sau lucrează în unele localităţi din Munţii Apuseni şi în Rezervaţia Biosferei "Delta Dunării", precum şi documentele în baza cărora se realizează decontarea EMITENT: Ministerul Muncii şi Solidarităţii Sociale PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 1143 din 27 noiembrie 2021
──────────aprobată prin ordinul nr. 1.155/1.240/1.480/2021, publicat în monitorul oficial, partea i, nr. 1143 din 27 noiembrie 2021.──────────cap. iprocedura şi termenele de decontare a sumelor aferente schemei de compensare pentru clienţii casniciart. 1(1) Începând cu data de 1 noiembrie 2021, furnizorii de energie electrică şi/sau gaze naturale, denumiţi în continuare furnizori, aplică în facturile emise schema de compensare prevăzută de ordonanţa de urgenţă a guvernului nr. 118/2021 privind stabilirea unei scheme de compensare pentru consumul de energie electrică şi gaze naturale pentru sezonul rece 2021-2022, precum şi pentru completarea ordonanţei guvernului nr. 27/1996 privind acordarea de facilităţi persoanelor care domiciliază sau ...
Monitorul Oficial 1122 din 25 Noiembrie 2021 (M. Of. 1122/2021)
HOTĂRÂRE nr. 42 din 25 noiembrie 2021 pentru acordarea încrederii Guvernului EMITENT: Parlamentul PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 1122 din 25 noiembrie 2021
Având în vedere dezbaterile care au avut loc în şedinţa comună a camerei deputaţilor şi senatului din data de 25 noiembrie 2021 asupra programului de guvernare şi întregii liste a guvernului, prezentate de către domnul nicolae-ionel ciucă, candidatul desemnat pentru funcţia de prim-ministru,în conformitate cu rezultatul votului consemnat în procesul-verbal din data de 25 noiembrie 2021,în temeiul art. 103 alin. (3) din constituţia româniei, republicată, parlamentul româniei adoptă prezenta hotărâre.articol unic(1) se acordă încredere guvernului, în componenţa prevăzută în anexa nr. 1, pentru realizarea programului de guvernare prevăzut în anexa nr. 2.(2) anexele nr. 1 şi 2 fac parte integrantă ...
Monitorul Oficial 1114 din 23 Noiembrie 2021 (M. Of. 1114/2021)
DECIZIA nr. 21 din 27 septembrie 2021 referitoare la interpretarea şi aplicarea unitară a dispoziţiilor art. 107, art. 113 alin. (1) pct. 9 şi art. 116 din Codul de procedură civilă EMITENT: Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 1114 din 23 noiembrie 2021
Dosar nr. 1.694/1/2021┌─────────────┬────────────────────────┐│ │- preşedintele Înaltei ││corina-alina │curţi de casaţie şi ││corbu │justiţie - preşedintele ││ │completului │├─────────────┼────────────────────────┤│laura-mihaela│- preşedintele secţiei i││ivanovici │civile │├─────────────┼────────────────────────┤│marian budă │- preşedintele secţiei a││ ...