Cautare acte in Monitorul Oficial care contin:
ordin nr 3 718 din 20 martie 2019
Monitorul Oficial 946 din 15 Octombrie 2020 (M. Of. 946/2020)
DECIZIA nr. 678 din 29 septembrie 2020 referitoare la obiecţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 1 alin. (1) din Legea privind unele măsuri pentru organizarea alegerilor pentru Senat şi Camera Deputaţilor, ca urmare a încetării mandatului Parlamentului ales în anul 2016, precum şi a legii, în ansamblul său EMITENT: Curtea Constituţională PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 946 din 15 octombrie 2020
┌───────────────┬──────────────────────┐│valer dorneanu │- preşedinte │├───────────────┼──────────────────────┤│cristian │- judecător ││deliorga │ │├───────────────┼──────────────────────┤│marian enache │- judecător │├───────────────┼──────────────────────┤│daniel marius │- judecător ││morar ...
Monitorul Oficial 933 din 12 Octombrie 2020 (M. Of. 933/2020)
DECIZIA nr. 600 din 15 iulie 2020 referitoare la obiecţia de neconstituţionalitate a prevederilor Legii pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 37/2020 privind acordarea unor facilităţi pentru creditele acordate de instituţii de credit şi instituţii financiare nebancare anumitor categorii de debitori EMITENT: Curtea Constituţională PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 933 din 12 octombrie 2020
┌───────────────────┬──────────────────┐│valer dorneanu │- preşedinte │├───────────────────┼──────────────────┤│cristian deliorga │- judecător │├───────────────────┼──────────────────┤│marian enache │- judecător │├───────────────────┼──────────────────┤│daniel marius morar│- judecător │├───────────────────┼──────────────────┤│mona-maria │- judecător ││pivniceru │ │├───────────────────┼──────────────────┤│gheorghe stan ...
Monitorul Oficial 760 din 20 August 2020 (M. Of. 760/2020)
HOTĂRÂRE nr. 678 din 14 august 2020 privind stabilirea bugetului pentru implementarea Programului pentru şcoli al României în perioada 2017-2023 pentru anul şcolar 2020-2021, precum şi pentru modificarea şi completarea Hotărârii Guvernului nr. 640/2017 pentru aprobarea Programului pentru şcoli al României în perioada 2017-2023 şi pentru stabilirea bugetului pentru implementarea acestuia în anul şcolar 2017-2018 EMITENT: Guvernul PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 760 din 20 august 2020
În temeiul art. 108 din constituţia româniei, republicată, şi al art. 3 alin. (2) din ordonanţa guvernului nr. 13/2017 privind aprobarea participării româniei la programul pentru şcoli al uniunii europene, aprobată cu completări prin legea nr. 55/2018, cu completările ulterioare,guvernul româniei adoptă prezenta hotărâre.art. i(1) prezentul articol stabileşte bugetul pentru implementarea programului pentru şcoli al româniei în perioada 2017-2023 pentru anul şcolar 2020-2021, care cuprinde şi ajutorul financiar alocat conform deciziei de punere în aplicare (ue) 2020/467 a comisiei din 25 martie 2020 de stabilire a repartizării definitive a ajutoarelor din partea uniunii către statele membre pentru fructe şi legume în ...
Monitorul Oficial 630 din 17 Iulie 2020 (M. Of. 630/2020)
DECIZIA nr. 564 din 8 iulie 2020 referitoare la obiecţia de neconstituţionalitate a Legii pentru modificarea şi completarea Legii nr. 218/2002 privind organizarea şi funcţionarea Poliţiei Române, precum şi pentru modificarea Legii nr. 360/2002 privind Statutul poliţistului EMITENT: Curtea Constituţională PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 630 din 17 iulie 2020
┌───────────────────┬──────────────────┐│valer dorneanu │- preşedinte │├───────────────────┼──────────────────┤│cristian deliorga │- judecător │├───────────────────┼──────────────────┤│marian enache │- judecător │├───────────────────┼──────────────────┤│daniel marius morar│- judecător │├───────────────────┼──────────────────┤│mona-maria │- judecător ││pivniceru │ │├───────────────────┼──────────────────┤│gheorghe stan ...
Monitorul Oficial 396 din 15 Mai 2020 (M. Of. 396/2020)
LEGE nr. 53 din 14 mai 2020 privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 85/2019 pentru completarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 77/2011 privind stabilirea unor contribuţii pentru finanţarea unor cheltuieli în domeniul sănătăţii EMITENT: Parlamentul PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 396 din 15 mai 2020
Parlamentul româniei adoptă prezenta lege.articol unicse aprobă ordonanţa de urgenţă a guvernului nr. 85 din 27 decembrie 2019 pentru completarea ordonanţei de urgenţă a guvernului nr. 77/2011 privind stabilirea unor contribuţii pentru finanţarea unor cheltuieli în domeniul sănătăţii, publicată în monitorul oficial al româniei, partea i, nr. 1.053 din 30 decembrie 2019, cu următoarele modificări:- articolul unic se modifică şi va avea următorul cuprins:"art. iordonanţa de urgenţă a guvernului nr. 77/2011 privind stabilirea unor contribuţii pentru finanţarea unor cheltuieli în domeniul sănătăţii, publicată în monitorul oficial al româniei, partea i, nr. 680 din 26 septembrie 2011, aprobată prin legea nr. 184/2015, cu modificările ...
Monitorul Oficial 354 din 04 Mai 2020 (M. Of. 354/2020)
ORDIN nr. 997 din 30 aprilie 2020 privind aprobarea cotelor de recoltă pentru specia căprior (Capreolus capreolus) pentru perioada aprilie 2020-14 aprilie 2021 EMITENT: Ministerul Mediului, Apelor şi Pădurilor PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 354 din 4 mai 2020
Având în vedere referatul de aprobare nr. 136.067 din 2 martie 2019 şi avizul nr. 2/2020 al consiliului naţional de vânătoare,în conformitate cu prevederile art. 34 din legea vânătorii şi a protecţiei fondului cinegetic nr. 407/2006, cu modificările şi completările ulterioare,în temeiul art. 6 alin. (1) lit. f) şi al art. 36 din legea vânătorii şi a protecţiei fondului cinegetic nr. 407/2006, cu modificările şi completările ulterioare, precum şi al 13 alin. (4) din hotărârea guvernului nr. 43/2020 privind organizarea şi funcţionarea ministerului mediului, apelor şi pădurilor şi al art. 57 alin. (1) din ordonanţa de urgenţă a guvernului nr. 57/2019 privind ...
Monitorul Oficial 298 bis din 09 Aprilie 2020 (M. Of. 298 bis/2020)
PLAN NAŢIONAL DE ACŢIUNE din 17 februarie 2020 privind reducerea emisiilor de gaze cu efect de seră în domeniul aviaţiei civile pentru perioada 2011 - 2020 EMITENT: Ministerul Transporturilor, Infrastructurii şi Comunicaţiilor PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 298 bis din 9 aprilie 2020
──────────conţinut de ordinul 661/424/2020, publicat în monitorul oficial al româniei, partea i, nr. 298 din 9 aprilie 2020.──────────acronimeaacr - autoritatea aeronautică civilă românăafm - administraţia fondului pentru mediuanm - administraţia naţională pentru meteorologieanpm - agenţia naţională pentru protecţia mediuluiatm - managementul traficului aerian (air traffic management)cer - certificate de reducere a emisiiloreu ets - schema uniunii europene de comercializare a certificatelor de emisii de gaze cu efect de serăges - gaze cu efect de serăji - implementare în comun (joint implementation)mtic - ministerul transporturilor, infrastructurii şi comunicaţiilormmap - ministerul mediului, apelor şi păduriloroaci - organizaţia aviaţiei civile internaţionaleromatsa - administraţia ...
Monitorul Oficial 810 din 07 Octombrie 2019 (M. Of. 810/2019)
DECIZIA nr. 32 din 24 iunie 2019 referitoare la pronunţarea unei hotărâri prealabile referitoare la următoarea chestiune de drept: „Care este termenul de prescripţie a dreptului de a obţine executarea silită aplicabil creanţelor stabilite în favoarea autorităţilor publice cu titlu de despăgubiri civile datorate de cadrele militare în temeiul Ordonanţei Guvernului nr. 121/1998 privind răspunderea materială a militarilor, ca urmare a soluţionării acţiunii civile în cadrul unui proces penal?“. EMITENT: Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 810 din 7 octombrie 2019
Dosar nr. 874/1/2019 ┌──────────────┬───────────────────────┐│judecător │- preşedintele Înaltei ││iulia cristina│curţi de casaţie şi ││tarcea │justiţie - preşedintele││ │completului │├──────────────┼───────────────────────┤│judecător │- pentru preşedintele ││eugenia │secţiei i civile ││puşcaşiu │ ...
Monitorul Oficial 765 din 20 Septembrie 2019 (M. Of. 765/2019)
DECIZIA nr. 467 din 29 iulie 2019 referitoare la obiecţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor Legii pentru modificarea şi completarea Legii nr. 135/2010 privind Codul de procedură penală, precum şi pentru modificarea şi completarea Legii nr. 304/2004 privind organizarea judiciară EMITENT: Curtea Constituţională PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 765 din 20 septembrie 2019
┌───────────────┬──────────────────────┐│valer dorneanu │- preşedinte │├───────────────┼──────────────────────┤│cristian │- judecător ││deliorga │ │├───────────────┼──────────────────────┤│marian enache │- judecător │├───────────────┼──────────────────────┤│daniel marius │- judecător ││morar ...
Monitorul Oficial 712 din 29 August 2019 (M. Of. 712/2019)
ORDIN nr. 1.315 din 28 august 2019 pentru modificarea Regulamentului de organizare şi funcţionare a unităţilor de dializă publice şi private, aprobat prin Ordinul ministrului sănătăţii nr. 1.718/2004 EMITENT: Ministerul Sănătăţii PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 712 din 29 august 2019
Văzând referatul de aprobare nr. sp 10.949/2019 al direcţiei generale de asistenţă medicală şi sănătate publică din cadrul ministerului sănătăţii,având în vedere prevederile art. 170 din legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătăţii, republicată, cu modificările şi completările ulterioare,în temeiul art. 7 alin. (4) din hotărârea guvernului nr. 144/2010 privind organizarea şi funcţionarea ministerului sănătăţii, cu modificările şi completările ulterioare,ministrul sănătăţii emite următorul ordin:art. iregulamentul de organizare şi funcţionare a unităţilor de dializă publice şi private, aprobat prin ordinul ministrului sănătăţii nr. 1.718/2004, publicat în monitorul oficial al româniei, partea i, nr. 233 şi 233 bis din 21 martie 2005, cu modificările ...