Cautare acte in Monitorul Oficial care contin:
ordin nr 3 698 din 26 aprilie 2016
Monitorul Oficial 382 din 13 Aprilie 2021 (M. Of. 382/2021)
ORDIN nr. 80 din 6 aprilie 2021 privind aprobarea sistemelor de sancţiuni pentru măsura 14 "Bunăstarea animalelor" pachet a) - plăţi în favoarea bunăstării porcinelor şi pachet b) - plăţi în favoarea bunăstării păsărilor din cadrul Programului Naţional de Dezvoltare Rurală 2014-2020 aferente cererilor de plată depuse începând cu anul 2021 EMITENT: Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 382 din 13 aprilie 2021
Având în vedere referatul de aprobare nr. 3.641 din 22.03.2021 al agenţiei pentru finanţarea investiţiilor rurale (afir),în baza prevederilor:- programului naţional de dezvoltare rurală 2014-2020 (pndr 2014-2020), aprobat prin decizia de punere în aplicare a comisiei europene nr. c(2015)3.508 din 26 mai 2015, cu modificările şi completările ulterioare;– regulamentului (ue) nr. 1.305/2013 al parlamentului european şi al consiliului din 17 decembrie 2013 privind sprijinul pentru dezvoltare rurală acordat din fondul pentru dezvoltare rurală (feadr) şi de abrogare a regulamentului ce nr. 1.698/2005 al consiliului, cu modificările şi completările ulterioare;– regulamentului (ue) nr. 2.220/2020 al parlamentului european şi ...
Monitorul Oficial 378 din 12 Aprilie 2021 (M. Of. 378/2021)
ORDIN nr. 81 din 7 aprilie 2021 privind modificarea şi completarea anexelor nr. 1 şi 2 la Ordinul ministrului agriculturii şi dezvoltării rurale nr. 136/2020 pentru aprobarea sistemelor de sancţiuni aplicabile începând cu anul 2020 cererilor de plată aferente angajamentelor ce fac obiectul schemei de ajutor de stat "Sprijin pentru prima împădurire şi crearea de suprafeţe împădurite", aferentă măsurii 08 "Investiţii în dezvoltarea zonelor împădurite şi în îmbunătăţirea viabilităţii pădurilor", submăsura 8.1 "Împăduriri şi crearea de suprafeţe împădurite" din cadrul Programului Naţional de Dezvoltare Rurală 2014-2020 EMITENT: Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 378 din 12 aprilie 2021
Având în vedere referatul de aprobare nr. 3.772 din 24.03.2021 al agenţiei pentru finanţarea investiţiilor rurale,în baza prevederilor:- programului naţional de dezvoltare rurală 2014-2020 (pndr 2014-2020), aprobat prin decizia de punere în aplicare a comisiei europene nr. c(2015)3.508 din 26 mai 2015, cu modificările şi completările ulterioare;– regulamentului (ue) nr. 1.305/2013 al parlamentului european şi al consiliului din 17 decembrie 2013 privind sprijinul pentru dezvoltare rurală acordat din fondul european agricol pentru dezvoltare rurală (feadr) şi de abrogare a regulamentului ce nr. 1.698/2005 al consiliului, cu modificările şi completările ulterioare;– regulamentului (ue) nr. 1.306/2013 al parlamentului european ...
Monitorul Oficial 203 din 01 Martie 2021 (M. Of. 203/2021)
ORDIN nr. 46 din 1 martie 2021 privind aprobarea formularului-tip al cererii unice de plată pentru anul 2021 EMITENT: Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 203 din 1 martie 2021
Având în vedere referatul de aprobare nr. 6.582 din 1.03.2021 al agenţiei de plăţi şi intervenţie pentru agricultură,în temeiul prevederilor:- regulamentului nr. 2.220/2020 de stabilire a anumitor dispoziţii tranzitorii privind sprijinul acordat din fondul european agricol pentru dezvoltare rurală (feadr) şi din fondul european de garantare agricolă (fega) în anii 2021 şi 2022 şi de modificare a regulamentelor (ue) nr. 1.305/2013, (ue) nr. 1.306/2013 şi (ue) nr. 1.307/2013 în ceea ce priveşte resursele şi aplicarea regulamentelor respective în anii 2021 şi 2022 şi a regulamentului (ue) nr. 1.308/2013 în ceea ce priveşte resursele şi repartizarea unui astfel de sprijin ...
Monitorul Oficial 152 din 15 Februarie 2021 (M. Of. 152/2021)
DECIZIA nr. 75 din 7 decembrie 2020 referitoare la interpretarea şi aplicarea art. 1 alin. (3) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 3/2019 privind eşalonarea plăţii drepturilor salariale restante pentru unele categorii de personal din sistemul justiţiei, aprobată prin Legea nr. 224/2019, raportat la art. 1.531 şi 1.535 din Codul civil, art. 166 din Legea nr. 53/2003 - Codul muncii, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, şi art. 1-3 din Ordonanţa Guvernului nr. 13/2011 privind dobânda legală remuneratorie şi penalizatoare pentru obligaţii băneşti, precum şi pentru reglementarea unor măsuri financiar-fiscale în domeniul bancar, aprobată prin Legea nr. 43/2012 EMITENT: Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 152 din 15 februarie 2021
Dosar nr. 2.568/1/2020 ┌─────────────┬────────────────────────┐│ │- preşedintele Înaltei ││corina-alina │curţi de casaţie şi ││corbu │justiţie - preşedintele ││ │completului │├─────────────┼────────────────────────┤│laura-mihaela│- preşedintele secţiei i││ivanovici │civile │├─────────────┼────────────────────────┤│marian budă │- preşedintele secţiei ...
Monitorul Oficial 1284 din 23 Decembrie 2020 (M. Of. 1284/2020)
PROGRAM DE GUVERNARE din 23 decembrie 2020 pentru 2020-2024 EMITENT: Parlamentul PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 1284 din 23 decembrie 2020
──────────aprobat prin hotĂrÂrea nr. 31 din 23 decembrie 2020, publicată în monitorul oficial, partea i, nr. 1284 din 23 decembrie 2020.──────────partidul naţional liberal, alianţa usr plus, uniunea democrată maghiară din româniaministerul finanŢelorguvernul coaliţiei susţine un nou model de dezvoltare sustenabilă, axat pe investiţii, stimularea şi dezvoltarea capitalului, creşterea competitivităţii companiilor româneşti şi transformarea digitală a economiei şi administraţiei, eficientizarea cheltuielilor statului şi combaterea sărăciei.viziune pe termen mediuÎn următorii patru ani vor continua acţiunile în vederea reducerii decalajelor faţă de economiile statelor din europa de vest, prin stimularea capitalului românesc, investiţii strategice în infrastructură, educaţie, sănătate, inovare şi digitalizare. în contextul ...
Monitorul Oficial 1274 din 22 Decembrie 2020 (M. Of. 1274/2020)
DECIZIA nr. 900 din 15 decembrie 2020 referitoare la obiecţia de neconstituţionalitate a Legii pentru modificarea şi completarea Legii nr. 227/2015 privind Codul fiscal EMITENT: Curtea Constituţională PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 1274 din 22 decembrie 2020
┌───────────────┬──────────────────────┐│valer dorneanu │- preşedinte │├───────────────┼──────────────────────┤│cristian │- judecător ││deliorga │ │├───────────────┼──────────────────────┤│marian enache │- judecător │├───────────────┼──────────────────────┤│daniel marius │- judecător ││morar ...
Monitorul Oficial 1130 din 24 Noiembrie 2020 (M. Of. 1130/2020)
ORDONANŢĂ DE URGENŢĂ nr. 201 din 23 noiembrie 2020 cu privire la rectificarea bugetului de stat pe anul 2020 EMITENT: Guvernul PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 1130 din 24 noiembrie 2020
Având în vedere:- prevederile art. 23 din ordonanţa de urgenţă a guvernului nr. 181/2020 privind unele măsuri fiscal-bugetare, pentru modificarea şi completarea unor acte normative, precum şi pentru prorogarea unor termene, potrivit cărora, prin derogare de la prevederile art. 23 alin. (2) din legea responsabilităţii fiscal-bugetare nr. 69/2010, republicată, şi de la prevederile art. 6 alin. (2) din legea nr. 500/2002 privind finanţele publice, cu modificările şi completările ulterioare, în anul 2020 se pot aproba mai mult de două rectificări bugetare;– evoluţia situaţiei epidemiologice de pe teritoriul româniei care indică o creştere a numărului de persoane infectate cu coronavirusul ...
Monitorul Oficial 1074 din 13 Noiembrie 2020 (M. Of. 1074/2020)
ORDIN nr. 319 din 6 noiembrie 2020 pentru modificarea şi completarea anexelor nr. 1-3 la Ordinul ministrului agriculturii şi dezvoltării rurale nr. 194/2019 privind aprobarea sistemelor de sancţiuni aplicabile cererilor de plată depuse începând cu anul 2019 pentru măsurile 10 "Agromediu şi climă", 11 "Agricultura ecologică" şi 13 "Plăţi pentru zone care se confruntă cu constrângeri naturale sau cu alte constrângeri specifice" prevăzute în Programul Naţional de Dezvoltare Rurală 2014-2020 EMITENT: Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 1074 din 13 noiembrie 2020
Având în vedere referatul de aprobare nr. 16.471 din 28.10.2020 al agenţiei pentru finanţarea investiţiilor rurale,în baza prevederilor:- programului naţional de dezvoltare rurală 2014-2020 (pndr 2014-2020), aprobat prin decizia de punere în aplicare a comisiei europene nr. c (2015)3.508 din 26 mai 2015, cu modificările şi completările ulterioare;– regulamentului (ue) nr. 1.305/2013 al parlamentului european şi al consiliului din 17 decembrie 2013 privind sprijinul pentru dezvoltare rurală acordat din fondul pentru dezvoltare rurală (feadr) şi de abrogare a regulamentului ce nr. 1.698/2005 al consiliului, cu modificările şi completările ulterioare;– regulamentului (ue) nr. 1.306/2013 al parlamentului european şi ...
Monitorul Oficial 900 bis din 05 Octombrie 2020 (M. Of. 900 bis/2020)
ANEXĂ din 1 octombrie 2020 privind modificarea pct. II din anexa la Ordinul ministrului sănătăţii nr. 1.376/2016 pentru aprobarea Planurilor regionale de servicii de sănătate EMITENT: Ministerul Sănătăţii PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 900 bis din 5 octombrie 2020
──────────conţinută de ordinul nr. 1.686 din 1 octombrie 2020, publicat în monitorul oficial, partea i, nr. 900 din 5 octombrie 2020────────── plan general regional de servicii sanitare 2021 - 2027 regiunea nord-vestcuprinsabreviericapitolul i: descrierea principalelor caracteristici ale regiuniicaracteristici geograficeanalize demograficĂ Şi socio-economicĂindicatorii de sĂnĂtate Şi principalii contributori la povara bolilorprincipalele problemecapitolul ii: viziunea Şi direcŢiile strategiceviziunea strategicĂdirecŢiile strategicecapitolul iii: plan general de servicii sanitare pe niveluri de Îngrijirea. ÎmbunĂtĂŢirea serviciilor acordate de medicii de familieŢintele regionale Şi planul operaŢionalb. ÎmbunĂtĂŢirea serviciilor de asistenŢĂ medicalĂ comunitarĂanaliza situaŢiei actualeŢintele regionale Şi planul operaŢionalc. ÎmbunĂtĂŢirea serviciilor de asistenŢĂ medicalĂ spitaliceascĂreŢeaua de unitĂŢi spitaliceŞti Şi numĂrul de ...
Monitorul Oficial 788 din 28 August 2020 (M. Of. 788/2020)
ORDIN nr. 247 din 21 august 2020 privind modificarea Ordinului ministrului agriculturii şi dezvoltării rurale nr. 483/2016 pentru aprobarea Manualului de procedură privind efectuarea controlului pe teren pentru cererile unice de plată aferente măsurii 10, pachetul 8 "Creşterea animalelor de fermă din rase locale în pericol de abandon" din cadrul Programului Naţional de Dezvoltare Rurală 2014-2020 EMITENT: Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 788 din 28 august 2020
În conformitate cu referatul de aprobare nr. 10.775 din 5 august 2020 al agenţiei naţionale pentru zootehnie „prof. dr. g.k. constantinescu“ (anz), în baza prevederilor:- regulamentului (ue) nr. 1.303/2013 al parlamentului european şi al consiliului din 17 decembrie 2013 de stabilire a unor dispoziţii comune privind fondul european de dezvoltare regională, fondul social european, fondul de coeziune, fondul european agricol pentru dezvoltare rurală şi fondul european pentru pescuit şi afaceri maritime, precum şi de stabilire a unor dispoziţii generale privind fondul european de dezvoltare regională, fondul social european, fondul de coeziune şi fondul european pentru pescuit şi afaceri maritime ...