Cautare acte in Monitorul Oficial care contin:
ordin nr 3 495 din 5 martie 2025
Monitorul Oficial 282 din 31 Martie 2025 (M. Of. 282/2025)
ORDONANŢĂ DE URGENŢĂ nr. 20 din 27 martie 2025 privind instituirea unei scheme de ajutor de stat privind exceptarea unor categorii de consumatori finali de la aplicarea Legii nr. 220/2008 pentru stabilirea sistemului de promovare a producerii energiei din surse regenerabile de energie EMITENT: Guvernul PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 282 din 31 martie 2025
În contextul unor politici din ce în ce mai stricte pentru protecţia mediului, care exercită presiuni asupra costurilor producătorilor industriali, majoritatea acestor producători neavând opţiunea de a transfera clienţilor creşterea costurilor, fără să le fie afectată competitivitatea, luând în considerare că producătorii industriali, operând pe o piaţă de mărfuri globală, se confruntă cu o competiţie intensă din partea operatorilor economici din regiunile care adoptă politici mai permisive în ceea ce priveşte reglementările de emisii de carbon şi standardele de eficienţă energetică,având în vedere faptul că deja au fost înregistrate reduceri ale producţiei industriale ale companiilor ce reprezintă piloni economici ai ...
Monitorul Oficial 274 din 28 Martie 2025 (M. Of. 274/2025)
DECIZIA nr. 631 din 7 noiembrie 2024 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. I alin. (1), (3), (4) şi (5) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 226/2020 privind unele măsuri fiscal-bugetare şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative şi prorogarea unor termene, precum şi ale art. I alin. (1), (5) şi (6) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 130/2021 privind unele măsuri fiscal-bugetare, prorogarea unor termene, precum şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative EMITENT: Curtea Constituţională PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 274 din 28 martie 2025
┌─────────────────┬──────────────────────┐│marian enache │- preşedinte │├─────────────────┼──────────────────────┤│mihaela ciochină │- judecător │├─────────────────┼──────────────────────┤│cristian deliorga│- judecător │├─────────────────┼──────────────────────┤│dimitrie-bogdan │- judecător ││licu │ │├─────────────────┼──────────────────────┤│laura-iuliana │- judecător ...
Monitorul Oficial 272 din 27 Martie 2025 (M. Of. 272/2025)
DECIZIA nr. 437 din 24 septembrie 2024 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 3 alin. (1) din Legea nr. 143/2000 privind prevenirea şi combaterea traficului şi consumului ilicit de droguri, în interpretarea dată prin Decizia nr. 15 din 25 aprilie 2017, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală EMITENT: Curtea Constituţională PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 272 din 27 martie 2025
┌───────────────────┬──────────────────┐│marian enache │- preşedinte │├───────────────────┼──────────────────┤│cristian deliorga │- judecător │├───────────────────┼──────────────────┤│dimitrie-bogdan │- judecător ││licu │ │├───────────────────┼──────────────────┤│laura-iuliana │- judecător ││scântei │ ...
Monitorul Oficial 244 din 20 Martie 2025 (M. Of. 244/2025)
ORDIN nr. 3.495 din 5 martie 2025 privind modificarea Metodologiei de alocare a fondurilor bugetare pentru finanţarea de bază şi finanţarea suplimentară a instituţiilor de învăţământ superior de stat din România, pentru anul 2025, aprobată prin Ordinul ministrului educaţiei nr. 7.845/2024 EMITENT: Ministerul Educaţiei şi Cercetării PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 244 din 20 martie 2025
Având în vedere:- prevederile art. 9 alin. (1), art. 11 alin. (4), art. 13 alin. (4), art. 128 alin. (15)-(23) şi ale art. 149 alin. (8) lit. a) din legea învăţământului superior nr. 199/2023, cu modificările şi completările ulterioare;– legea nr. 500/2002 privind finanţele publice, cu modificările şi completările ulterioare;– prevederile art. 7 alin. (1) din ordonanţa de urgenţă a guvernului nr. 153/2024 privind stabilirea unor măsuri la nivelul administraţiei publice centrale;– propunerea comisiei naţionale pentru finanţarea Învăţământului superior nr. 320 din 12.02.2025, înregistrată la ministerul educaţiei şi cercetării cu nr. 100/dgiu din 13.02.2025;– referatul de aprobare nr. ...
Monitorul Oficial 223 din 13 Martie 2025 (M. Of. 223/2025)
ORDIN nr. 222 din 6 martie 2025 pentru modificarea şi completarea Ordinului ministrului transporturilor şi infrastructurii nr. 1.039/2024 privind aprobarea tarifelor care pot fi percepute de operatorii de servicii publice pentru serviciile de transport feroviar public de călători care fac obiectul obligaţiei de serviciu public EMITENT: Ministerul Transporturilor şi Infrastructurii PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 223 din 13 martie 2025
Având în vedere prevederile:- art. 5 alin. (3) lit. g) şi alin. (3^1) din ordonanţa de urgenţă a guvernului nr. 12/1998 privind transportul pe căile ferate române şi reorganizarea societăţii naţionale a căilor ferate române, republicată, cu modificările şi completările ulterioare;– art. 1 alin. (1) şi (3) din ordonanţa de urgenţă a guvernului nr. 56/2011 pentru stabilirea principiilor de aplicare a tarifelor de deservire generală în transportul feroviar public de călători, aprobată prin legea nr. 21/2012, cu modificările şi completările ulterioare;– art. 1 alin. (1) şi art. 2 alin. (1) lit. b), e) şi f) din ordonanţa de urgenţă a guvernului nr. 62/2016 privind ...
Monitorul Oficial 175 din 27 Februarie 2025 (M. Of. 175/2025)
ORDIN nr. 2 din 25 februarie 2025 privind stabilirea cotei obligatorii de achiziţie de certificate verzi, aferentă anului 2024 EMITENT: Autoritatea Naţională de Reglementare în Domeniul Energiei PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 175 din 27 februarie 2025
Având în vedere prevederile art. 4 alin. (9^1) şi ale art. 8 alin. (8) din legea nr. 220/2008 pentru stabilirea sistemului de promovare a producerii energiei din surse regenerabile de energie, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, ale art. 3 alin. (1) din hotărârea guvernului nr. 495/2014 pentru instituirea unei scheme de ajutor de stat privind exceptarea unor categorii de consumatori finali de la aplicarea legii nr. 220/2008 pentru stabilirea sistemului de promovare a producerii energiei din surse regenerabile de energie, cu modificările şi completările ulterioare, ale art. 73^1 alin. (7) din legea energiei electrice şi a gazelor naturale nr. 123/2012, cu modificările şi ...
Monitorul Oficial 153 din 20 Februarie 2025 (M. Of. 153/2025)
DECIZIA nr. 14 din 27 ianuarie 2025 privind dezlegarea unei chestiuni de drept EMITENT: Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 153 din 20 februarie 2025
Dosar nr. 1.795/1/2024┌──────────────┬───────────────────────┐│ │- vicepreşedintele ││mariana │Înaltei curţi de ││constantinescu│casaţie şi justiţie - ││ │preşedintele ││ │completului │├──────────────┼───────────────────────┤│carmen elena │- preşedintele secţiei ...
Monitorul Oficial 134 din 14 Februarie 2025 (M. Of. 134/2025)
ORDIN nr. 38 din 5 februarie 2025 pentru aprobarea listei punctelor de control, altele decât postul de control la frontieră, în care Autoritatea Naţională Fitosanitară poate efectua controale de identitate şi controale fizice EMITENT: Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 134 din 14 februarie 2025
Văzând referatul de aprobare nr. 1.825 din 31.01.2025 al autorităţii naţionale fitosanitare,având în vedere prevederile: - art. 3 alin. (1) din hotărârea guvernului nr. 1.636/2024 privind organizarea şi funcţionarea autorităţii naţionale fitosanitare; – art. 53 alin. (1) lit. a) din regulamentul (ue) 2017/625 al parlamentului european şi al consiliului din 15 martie 2017 privind controalele oficiale şi alte activităţi oficiale efectuate pentru a asigura aplicarea legislaţiei privind alimentele şi furajele, a normelor privind sănătatea şi bunăstarea animalelor, sănătatea plantelor şi produsele de protecţie a plantelor, de modificare a regulamentelor (ce) nr. 999/2001, (ce) nr. 396/2005, (ce) nr. 1.069/2009, (ce) ...