Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
Email RSS Trimite prin Yahoo Messenger pagina: Cautare Twitter Facebook

Cautare acte in Monitorul Oficial care contin:
ordin nr 3 145 din 12 decembrie 2022

‹‹ Pagina 13 din 27

Monitorul Oficial 1218 din 19 Decembrie 2022 (M. Of. 1218/2022)

 LEGE nr. 361 din 16 decembrie 2022 privind protecţia avertizorilor în interes public EMITENT: Parlamentul PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 1218 din 19 decembrie 2022

Parlamentul româniei adoptă prezenta lege.cap. idispoziţii generaleart. 1domeniul de reglementare(1) prezenta lege constituie cadrul general în materia protecţiei persoanelor care raportează încălcări ale legii, care s-au produs sau care sunt susceptibile să se producă, în cadrul autorităţilor, instituţiilor publice, altor persoane juridice de drept public, precum şi în cadrul persoanelor juridice de drept privat.(2) prezenta lege reglementează procedura de primire, de examinare şi soluţionare a raportărilor, drepturile şi obligaţiile persoanelor care efectuează raportări sau divulgă public informaţii privind încălcări ale legii, măsurile de protecţie a acestora, obligaţiile autorităţilor, instituţiilor publice, altor persoane juridice de drept public, precum şi persoanelor ...

Monitorul Oficial 1205 bis din 15 Decembrie 2022 (M. Of. 1205 bis/2022)

 STRATEGIE NAŢIONALĂ din 29 noiembrie 2022 pentru supravegherea, controlul şi prevenirea cazurilor de infecţie cu HIV/SIDA în perioada 2022-2030 EMITENT: Guvernul PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 1205 bis din 15 decembrie 2022

──────────aprobată prin hotĂrÂrea nr. 1.440 din 29 noiembrie 2022, publicată în monitorul oficial, partea i, nr. 1.205 din 15 decembrie 2022.──────────abrevieriana - agenţia naţională anti-droganp - administraţia naţională a penitenciarelorarv - antiretroviralbsb - bărbaţi care întreţin relaţii sexuale cu alţi bărbaţibss - anchetă serologică şi comportamentalăcdi - consumatori de droguri injectabilecnas - casa naţională de asigurări de sănătatedgaspc - direcţia generală de asistenţă socială şi protecţia copiluluiecdc - centrul european de prevenire şi control al bolilorfse - fondul social europeangfatm - fondul global de luptă Împotriva hiv/sida, tuberculozei şi malarieihiv - virusul imunodeficienţei umaneigpr - inspectoratul general al poliţiei româneinbi - ...

Monitorul Oficial 1205 din 15 Decembrie 2022 (M. Of. 1205/2022)

 ORDIN nr. 3.145 din 12 decembrie 2022 pentru modificarea Schemei de ajutor de minimis "Sprijin prin granturi pentru investiţii necesare capacităţilor de prestare de servicii pentru refacerea capacităţii de rezilienţă", în cadrul axei prioritare 4 "Sprijinirea ameliorării efectelor provocate de criză în contextul pandemiei de COVID-19 şi al consecinţelor sale sociale şi asupra pregătirii unei redresări verzi, digitale şi reziliente a economiei", prioritatea de investiţii "Sprijinirea ameliorării efectelor provocate de criză în contextul pandemiei de COVID-19 şi consecinţelor sale sociale şi pregătirea unei redresări verzi, digitale şi reziliente a economiei", obiectiv specific „Consolidarea poziţiei pe piaţă a IMM-urilor afectate de pandemia de COVID-19“, acţiunea 4.1.1 "Investiţii în activităţi productive din Programul operaţional Competitivitate 2014-2020", aprobată prin Ordinul ministrului investiţiilor şi proiectelor europene nr. 1.981/2022 EMITENT: Ministerul Investitiilor si Proiectelor Europene PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 1205 din 15 decembrie 2022

Având în vedere:- prevederile programului operaţional competitivitate 2014-2020, aprobat prin decizia de punere în aplicare c (2014)10.233, cu modificările ulterioare;– ordonanţa de urgenţă a guvernului nr. 77/2014 privind procedurile naţionale în domeniul ajutorului de stat, precum şi pentru modificarea şi completarea legii concurenţei nr. 21/1996, cu modificările şi completările ulterioare;– ordonanţa de urgenţă a guvernului nr. 82/2022 privind unele măsuri pentru acordarea de granturi din fonduri externe nerambursabile pentru investiţii destinate capacităţilor de prestare de servicii şi retehnologizării, în vederea refacerii capacităţii de rezilienţă, cu modificările şi completările ulterioare;– avizul consiliului concurenţei nr. 17.039 din 22.11.2022,ţinând cont de ...

Monitorul Oficial 1186 din 09 Decembrie 2022 (M. Of. 1186/2022)

 ORDONANŢĂ DE URGENŢĂ nr. 168 din 8 decembrie 2022 privind unele măsuri fiscal-bugetare, prorogarea unor termene, precum şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative EMITENT: Guvernul PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 1186 din 9 decembrie 2022

Având în vedere obligaţia guvernului de a conduce politica fiscal-bugetară în mod prudent pentru a gestiona resursele şi obligaţiile bugetare, precum şi riscurile fiscale de o manieră care să asigure sustenabilitatea poziţiei fiscale pe termen mediu şi lung, precum şi predictibilitatea politicii fiscal-bugetare pe termen mediu, în scopul menţinerii stabilităţii macroeconomice,ţinând seama de faptul că la fundamentarea bugetului de stat şi a bugetului asigurărilor sociale de stat pe anul 2023 este necesar ca măsurile fiscal-bugetare să fie aprobate prin acte normative,luând în considerare recomandarea consiliului uniunii europene din 3 aprilie 2020 în vederea încetării situaţiei de deficit public excesiv din ...

Monitorul Oficial 1184 din 09 Decembrie 2022 (M. Of. 1184/2022)

 ORDIN nr. 3.683 din 7 decembrie 2022 privind modificarea şi completarea anexei nr. 2 la Ordinul ministrului sănătăţii şi al preşedintelui Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate nr. 1.605/875/2014 privind aprobarea modului de calcul, a listei denumirilor comerciale şi a preţurilor de decontare ale medicamentelor care se acordă bolnavilor în cadrul programelor naţionale de sănătate şi a metodologiei de calcul al acestora EMITENT: Ministerul Sănătăţii PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 1184 din 9 decembrie 2022

Văzând referatul de aprobare nr. a.r. 21.926/2022 al ministerului sănătăţii şi nr. d.g. 3.923 din 29.11.2022 al casei naţionale de asigurări de sănătate,având în vedere:- art. 58 alin. (4) şi (5) şi art. 221 alin. (1) lit. k) din legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătăţii, republicată, cu modificările şi completările ulterioare;– hotărârea guvernului nr. 720/2008 pentru aprobarea listei cuprinzând denumirile comune internaţionale corespunzătoare medicamentelor de care beneficiază asiguraţii, cu sau fără contribuţie personală, pe bază de prescripţie medicală, în sistemul de asigurări sociale de sănătate, precum şi denumirile comune internaţionale corespunzătoare medicamentelor care se acordă în cadrul programelor naţionale de ...

Monitorul Oficial 1176 din 08 Decembrie 2022 (M. Of. 1176/2022)

 REGULAMENTUL SENATULUI din 24 octombrie 2005 EMITENT: Senatul PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 1176 din 8 decembrie 2022

* republicat în temeiul art. ii din hotărârea senatului nr. 156/2022 privind completarea regulamentului senatului, publicată în monitorul oficial al româniei, partea i, nr. 1074 din 7 noiembrie 2022, dându-se textelor o nouă numerotare.regulamentul senatului, aprobat prin hotărârea senatului nr. 28/2005, a fost republicat în monitorul oficial al româniei, partea i, nr. 615 din 23 iunie 2022 şi ulterior a mai fost modificat prin:- hotărârea senatului nr. 114/2022 pentru modificarea art. 68 alin. (2) din regulamentul senatului, publicată în monitorul oficial al româniei, partea i, nr. 898 din 13 septembrie 2022.cap. iorganizarea senatuluisecŢiunea 1constituirea senatuluiart. 1(1) parlamentul este organul ...

Monitorul Oficial 1161 din 05 Decembrie 2022 (M. Of. 1161/2022)

 ORDIN nr. 3.521 din 22 noiembrie 2022 privind clasarea ca monument istoric a imobilului situat la adresa poştală Str. Memorandumului nr. 2, municipiul Lugoj, judeţul Timiş, în Lista monumentelor istorice, cu denumirea Cazarma Militară de Cavalerie, în categoria II - arhitectură, a - ansamblu, grupa B cu componente în grupa B EMITENT: Ministerul Culturii PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 1161 din 5 decembrie 2022

Având în vedere referatul de aprobare privind clasarea ca monument istoric a imobilului situat la adresa poştală str. memorandumului nr. 2, municipiul lugoj, judeţul timiş, în lista monumentelor istorice, cu denumirea cazarma militară de cavalerie, în categoria ii - arhitectură, a - ansamblu, grupa b cu componente în grupa b, înregistrat la direcţia patrimoniu cultural cu nr. 8.081 din 18 noiembrie 2022,în conformitate cu dispoziţiile art. 21 alin. (2) şi (3) din legea nr. 422/2001 privind protejarea monumentelor istorice, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, şi a sentinţei civile nr. 398 din 30.12.2020 pronunţate de curtea de apel timişoara - secţia contencios ...

Monitorul Oficial 1133 din 24 Noiembrie 2022 (M. Of. 1133/2022)

 ORDIN nr. 4.858/C din 24 octombrie 2022 privind activitatea de acordare a asistenţei medicale, a tratamentului şi îngrijirilor persoanelor private de libertate aflate în locurile de deţinere din subordinea Administraţiei Naţionale a Penitenciarelor EMITENT: Ministerul Justiţiei PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 1133 din 24 noiembrie 2022

Având în vedere prevederile legii nr. 254/2013 privind executarea pedepselor şi a măsurilor privative de libertate dispuse de organele judiciare în cursul procesului penal, cu modificările şi completările ulterioare, ale legii drepturilor pacientului nr. 46/2003, cu modificările şi completările ulterioare, ale ordinului ministrului sănătăţii nr. 1.410/2016 privind aprobarea normelor de aplicare a legii drepturilor pacientului nr. 46/2003, ale legii nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătăţii, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, ale legii sănătăţii mintale şi a protecţiei persoanelor cu tulburări psihice nr. 487/2002, republicată,cu observarea recomandărilor comitetului de miniştri ai statelor membre referitoare la regulile penitenciare europene, a ansamblului de reguli minime ...

Monitorul Oficial 1115 din 18 Noiembrie 2022 (M. Of. 1115/2022)

 ORDONANŢĂ DE URGENŢĂ nr. 160 din 17 noiembrie 2022 cu privire la rectificarea bugetului de stat pe anul 2022 EMITENT: Guvernul PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 1115 din 18 noiembrie 2022

Având în vedere:a) analiza execuţiei bugetare derulate pe parcursul primelor nouă luni ale anului 2022;b) corelarea planificării bugetare cu evoluţia prognozată a indicatorilor macroeconomici şi cu execuţia bugetară pe primele nouă luni ale anului; c) asigurarea fondurilor necesare unor ordonatori principali de credite în vederea desfăşurării normale a activităţii acestora până la finele anului;d) alocarea de fonduri suplimentare pentru asigurarea cu prioritate a cheltuielilor obligatorii;e) asigurarea fondurilor pentru desfăşurarea activităţii unităţilor administrativ-teritoriale;f) alocarea de sume ordonatorilor principali de credite ai bugetului de stat pentru asigurarea drepturilor de asistenţă socială;g) asigurarea fondurilor necesare finanţării cheltuielilor determinate de implementarea programului pentru şcoli ...

Monitorul Oficial 1102 din 16 Noiembrie 2022 (M. Of. 1102/2022)

 LEGE nr. 303 din 15 noiembrie 2022 privind statutul judecătorilor şi procurorilor EMITENT: Parlamentul PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 1102 din 16 noiembrie 2022

Parlamentul româniei adoptă prezenta lege.titlul idispoziţii generaleart. 1(1) magistratura este activitatea judiciară desfăşurată de judecători în scopul înfăptuirii justiţiei şi de procurori în scopul apărării intereselor generale ale societăţii, a ordinii de drept, precum şi a drepturilor şi libertăţilor cetăţenilor.(2) judecătorii şi procurorii au calitatea de magistraţi. cariera judecătorilor este separată de cariera procurorilor.art. 2(1) judecătorii numiţi de preşedintele româniei sunt inamovibili, în condiţiile prezentei legi.(2) judecătorii inamovibili pot fi mutaţi prin transfer, delegare, detaşare sau promovare, numai cu acordul lor, şi pot fi suspendaţi sau eliberaţi din funcţie în condiţiile prevăzute de prezenta lege.(3) judecătorii sunt ...

‹‹ Pagina 13 din 27
Cautare document
Club Legislatia Muncii
MonitorulJuridic.ro este un proiect:
Rentrop & Straton
Banner5
 

Atentie, Juristi!

5 modele Contracte Civile si Acte Comerciale - conforme cu Noul Cod civil si GDPR

Legea GDPR a modificat Contractele, Cererile sau Notificarile obligatorii

Va oferim Modele de Documente conform GDPR + Clauze speciale

Descarcati GRATUIT Raportul Special "5 modele Contracte Civile si Acte Comerciale - conforme cu Noul Cod civil si GDPR"


Da, vreau informatii despre produsele Rentrop&Straton. Sunt de acord ca datele personale sa fie prelucrate conform Regulamentul UE 679/2016