Cautare acte in Monitorul Oficial care contin:
ordin nr 28 din 26 iunie 2024
Monitorul Oficial 732 din 26 Iulie 2024 (M. Of. 732/2024)
ORDIN nr. 5.394 din 28 iunie 2024 privind acordarea autorizaţiei de funcţionare provizorie unităţii de învăţământ preuniversitar particular Grădiniţa cu Program Prelungit "Copilăria Sofiei" din municipiul Bucureşti, sectorul 5 EMITENT: Ministerul Educaţiei PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 732 din 26 iulie 2024
Având în vedere prevederile:- legii învăţământului preuniversitar nr. 198/2023, cu modificările şi completările ulterioare;– ordinului ministrului educaţiei nr. 6.072/2023 privind aprobarea unor măsuri tranzitorii aplicabile la nivelul sistemului naţional de învăţământ preuniversitar şi superior, cu modificările ulterioare;– art. 11 lit. a), respectiv ale art. 15 lit. e) din anexa nr. 1 la hotărârea guvernului nr. 155/2022 privind aprobarea regulamentului de organizare şi funcţionare al agenţiei române de asigurare a calităţii în Învăţământul preuniversitar;– hotărârii guvernului nr. 993/2020 privind aprobarea metodologiei de evaluare instituţională în vederea autorizării, acreditării şi evaluării periodice a organizaţiilor furnizoare de educaţie, cu modificările şi completările ulterioare;– hotărârii ...
ORDIN nr. 5.382 din 28 iunie 2024 privind acordarea autorizaţiei de funcţionare provizorie unităţii de învăţământ preuniversitar de stat Şcoala Gimnazială nr. 1 Săbăreni din comuna Săbăreni, judeţul Giurgiu EMITENT: Ministerul Educaţiei PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 732 din 26 iulie 2024
Având în vedere prevederile:- legii învăţământului preuniversitar nr. 198/2023, cu modificările şi completările ulterioare;– ordinului ministrului educaţiei nr. 6.072/2023 privind aprobarea unor măsuri tranzitorii aplicabile la nivelul sistemului naţional de învăţământ preuniversitar şi superior, cu modificările ulterioare;– art. 11 lit. a), respectiv ale art. 15 lit. e) din anexa nr. 1 la hotărârea guvernului nr. 155/2022 privind aprobarea regulamentului de organizare şi funcţionare al agenţiei române de asigurare a calităţii în Învăţământul preuniversitar;– hotărârii guvernului nr. 993/2020 privind aprobarea metodologiei de evaluare instituţională în vederea autorizării, acreditării şi evaluării periodice a organizaţiilor furnizoare de educaţie, cu modificările şi completările ulterioare;– hotărârii ...
ORDIN nr. 5.372 din 28 iunie 2024 privind acordarea autorizaţiei de funcţionare provizorie unităţii de învăţământ preuniversitar de stat Liceul Tehnologic "Al. Ioan Cuza" Slobozia din municipiul Slobozia, judeţul Ialomiţa EMITENT: Ministerul Educaţiei PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 732 din 26 iulie 2024
Având în vedere prevederile:- legii învăţământului preuniversitar nr. 198/2023, cu modificările şi completările ulterioare;– ordinului ministrului educaţiei nr. 6.072/2023 privind aprobarea unor măsuri tranzitorii aplicabile la nivelul sistemului naţional de învăţământ preuniversitar şi superior, cu modificările ulterioare;– art. 11 lit. a), respectiv ale art. 15 lit. e) din anexa nr. 1 la hotărârea guvernului nr. 155/2022 privind aprobarea regulamentului de organizare şi funcţionare al agenţiei române de asigurare a calităţii în Învăţământul preuniversitar;– hotărârii guvernului nr. 993/2020 privind aprobarea metodologiei de evaluare instituţională în vederea autorizării, acreditării şi evaluării periodice a organizaţiilor furnizoare de educaţie, cu modificările şi completările ulterioare;– hotărârii ...
ORDIN nr. 5.371 din 28 iunie 2024 privind acordarea autorizaţiei de funcţionare provizorie unităţii de învăţământ preuniversitar particular Liceul "Don Orione" din municipiul Oradea, judeţul Bihor EMITENT: Ministerul Educaţiei PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 732 din 26 iulie 2024
Având în vedere prevederile:- legii învăţământului preuniversitar nr. 198/2023, cu modificările şi completările ulterioare;– ordinului ministrului educaţiei nr. 6.072/2023 privind aprobarea unor măsuri tranzitorii aplicabile la nivelul sistemului naţional de învăţământ preuniversitar şi superior, cu modificările ulterioare;– art. 11 lit. a), respectiv ale art. 15 lit. e) din anexa nr. 1 la hotărârea guvernului nr. 155/2022 privind aprobarea regulamentului de organizare şi funcţionare al agenţiei române de asigurare a calităţii în Învăţământul preuniversitar;– hotărârii guvernului nr. 993/2020 privind aprobarea metodologiei de evaluare instituţională în vederea autorizării, acreditării şi evaluării periodice a organizaţiilor furnizoare de educaţie, cu modificările şi completările ulterioare;– hotărârii ...
ORDIN nr. 5.367 din 28 iunie 2024 privind acordarea autorizaţiei de funcţionare provizorie unităţii de învăţământ preuniversitar particular Şcoala Postliceală "Avram Iancu" din municipiul Cluj-Napoca, judeţul Cluj EMITENT: Ministerul Educaţiei PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 732 din 26 iulie 2024
Având în vedere prevederile:- legii învăţământului preuniversitar nr. 198/2023, cu modificările şi completările ulterioare;– ordinului ministrului educaţiei nr. 6.072/2023 privind aprobarea unor măsuri tranzitorii aplicabile la nivelul sistemului naţional de învăţământ preuniversitar şi superior, cu modificările ulterioare;– art. 11 lit. a), respectiv ale art. 15 lit. e) din anexa nr. 1 la hotărârea guvernului nr. 155/2022 privind aprobarea regulamentului de organizare şi funcţionare al agenţiei române de asigurare a calităţii în Învăţământul preuniversitar;– hotărârii guvernului nr. 993/2020 privind aprobarea metodologiei de evaluare instituţională în vederea autorizării, acreditării şi evaluării periodice a organizaţiilor furnizoare de educaţie, cu modificările şi completările ulterioare;– hotărârii ...
ORDIN nr. 5.366 din 28 iunie 2024 privind acordarea autorizaţiei de funcţionare provizorie unităţii de învăţământ preuniversitar de stat Şcoala Gimnazială Platoneşti din comuna Platoneşti, judeţul Ialomiţa EMITENT: Ministerul Educaţiei PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 732 din 26 iulie 2024
Având în vedere prevederile:- legii învăţământului preuniversitar nr. 198/2023, cu modificările şi completările ulterioare;– ordinului ministrului educaţiei nr. 6.072/2023 privind aprobarea unor măsuri tranzitorii aplicabile la nivelul sistemului naţional de învăţământ preuniversitar şi superior, cu modificările ulterioare;– art. 11 lit. a), respectiv ale art. 15 lit. e) din anexa nr. 1 la hotărârea guvernului nr. 155/2022 privind aprobarea regulamentului de organizare şi funcţionare al agenţiei române de asigurare a calităţii în Învăţământul preuniversitar;– hotărârii guvernului nr. 993/2020 privind aprobarea metodologiei de evaluare instituţională în vederea autorizării, acreditării şi evaluării periodice a organizaţiilor furnizoare de educaţie, cu modificările şi completările ulterioare;– hotărârii ...
ORDIN nr. 5.364 din 28 iunie 2024 privind acordarea autorizaţiei de funcţionare provizorie unităţii de învăţământ preuniversitar particular Grădiniţa "Lumea Cocoricilor" din municipiul Bucureşti, sectorul 4 EMITENT: Ministerul Educaţiei PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 732 din 26 iulie 2024
Având în vedere prevederile:- legii învăţământului preuniversitar nr. 198/2023, cu modificările şi completările ulterioare;– ordinului ministrului educaţiei nr. 6.072/2023 privind aprobarea unor măsuri tranzitorii aplicabile la nivelul sistemului naţional de învăţământ preuniversitar şi superior, cu modificările ulterioare;– art. 11 lit. a), respectiv ale art. 15 lit. e) din anexa nr. 1 la hotărârea guvernului nr. 155/2022 privind aprobarea regulamentului de organizare şi funcţionare al agenţiei române de asigurare a calităţii în Învăţământul preuniversitar;– hotărârii guvernului nr. 993/2020 privind aprobarea metodologiei de evaluare instituţională în vederea autorizării, acreditării şi evaluării periodice a organizaţiilor furnizoare de educaţie, cu modificările şi completările ulterioare;– hotărârii ...
ORDIN nr. 5.360 din 28 iunie 2024 privind acordarea autorizaţiei de funcţionare provizorie unităţii de învăţământ preuniversitar de stat Liceul Tehnologic nr. 1 din municipiul Sighişoara, judeţul Mureş EMITENT: Ministerul Educaţiei PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 732 din 26 iulie 2024
Având în vedere prevederile:- legii învăţământului preuniversitar nr. 198/2023, cu modificările şi completările ulterioare;– ordinului ministrului educaţiei nr. 6.072/2023 privind aprobarea unor măsuri tranzitorii aplicabile la nivelul sistemului naţional de învăţământ preuniversitar şi superior, cu modificările ulterioare;– art. 11 lit. a), respectiv ale art. 15 lit. e) din anexa nr. 1 la hotărârea guvernului nr. 155/2022 privind aprobarea regulamentului de organizare şi funcţionare al agenţiei române de asigurare a calităţii în Învăţământul preuniversitar;– hotărârii guvernului nr. 993/2020 privind aprobarea metodologiei de evaluare instituţională în vederea autorizării, acreditării şi evaluării periodice a organizaţiilor furnizoare de educaţie, cu modificările şi completările ulterioare;– hotărârii ...
ORDIN nr. 5.358 din 28 iunie 2024 privind acordarea autorizaţiei de funcţionare provizorie unităţii de învăţământ preuniversitar de stat Şcoala Gimnazială nr. 1 Vârşolţ din comuna Vârşolţ, judeţul Sălaj EMITENT: Ministerul Educaţiei PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 732 din 26 iulie 2024
Având în vedere prevederile:- legii învăţământului preuniversitar nr. 198/2023, cu modificările şi completările ulterioare;– ordinului ministrului educaţiei nr. 6.072/2023 privind aprobarea unor măsuri tranzitorii aplicabile la nivelul sistemului naţional de învăţământ preuniversitar şi superior, cu modificările ulterioare;– art. 11 lit. a), respectiv ale art. 15 lit. e) din anexa nr. 1 la hotărârea guvernului nr. 155/2022 privind aprobarea regulamentului de organizare şi funcţionare al agenţiei române de asigurare a calităţii în Învăţământul preuniversitar;– hotărârii guvernului nr. 993/2020 privind aprobarea metodologiei de evaluare instituţională în vederea autorizării, acreditării şi evaluării periodice a organizaţiilor furnizoare de educaţie, cu modificările şi completările ulterioare;– hotărârii ...
ORDIN nr. 5.356 din 28 iunie 2024 privind acordarea acreditării unităţii de învăţământ preuniversitar particular Grădiniţa cu Program Prelungit "AMA" din municipiul Târgu Mureş, judeţul Mureş EMITENT: Ministerul Educaţiei PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 732 din 26 iulie 2024