Cautare acte in Monitorul Oficial care contin:
ordin nr 273 din 11 iulie 2019
Monitorul Oficial 267 din 30 Martie 2023 (M. Of. 267/2023)
HOTĂRÂRE nr. 275 din 29 martie 2023 pentru modificarea şi completarea Hotărârii Guvernului nr. 700/2012 privind organizarea şi funcţionarea Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor EMITENT: Guvernul PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 267 din 30 martie 2023
În temeiul art. 108 din constituţia româniei, republicată,guvernul româniei adoptă prezenta hotărâre.art. ihotărârea guvernului nr. 700/2012 privind organizarea şi funcţionarea autorităţii naţionale pentru protecţia consumatorilor, publicată în monitorul oficial al româniei, partea i, nr. 491 din 18 iulie 2012, cu modificările şi completările ulterioare, se modifică şi se completează după cum urmează:1. la articolul 3 alineatul (1), literele u), y), cc) şi dd) se modifică şi vor avea următorul cuprins:"u) primeşte şi rezolvă, inclusiv prin intermediul aplicaţiilor electronice, sau, după caz, transmite spre soluţionare celor în drept, potrivit competenţelor, sesizările asociaţiilor pentru protecţia consumatorilor, precum şi sesizările persoanelor fizice cu privire la încălcarea ...
Monitorul Oficial 258 bis din 29 Martie 2023 (M. Of. 258 bis/2023)
ANEXĂ din 27 martie 2023 privind Criteriile de eligibilitate, documentele justificative, condiţiile şi modul de implementare a intervenţiei IS-V-01 "Restructurarea şi reconversia plantaţiilor viticole" din cadrul Planului strategic PAC 2023 - 2027 EMITENT: Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 258 bis din 29 martie 2023
──────────conţinută de ordinul nr. 117 din 27 martie 2023, publicat în monitorul oficial, partea i, nr. 258 din 29 martie 2023.──────────cap. idispoziţii generaleart. 1domeniul de aplicare(1) prezenta anexă reglementează metodologia de implementarea intervenţiei is-v-01 "restructurarea şi reconversia plantaţiilor viticole", din cadrul planului strategic pac 2023 - 2027, denumită în continuare metodologie, respectiv depunerea programelor/cererilor de finanţare, durata programelor, selecţia acestora, asistenţa financiară, categoriile de beneficiari eligibili specifici, condiţiile de eligibilitate şi cheltuielile eligibile şi neeligibile, asigurarea rezonabilităţii preţurilor, condiţiile specifice pentru plata avansurilor, termenele-limită şi condiţiile pentru depunerea cererilor de plată, tipurile de documente, avizele, autorizaţiile sau studiile, după caz, ...
Monitorul Oficial 170 bis din 28 Februarie 2023 (M. Of. 170 bis/2023)
ANEXE din 27 februarie 2023 privind aprobarea formularului-tip al cererii de plată pentru anul 2023 EMITENT: Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 170 bis din 28 februarie 2023
──────────conţinute de ordinul nr. 83 din 27 februarie 2023, publicat în monitorul oficial, partea i, nr. 170 din 28 februarie 2023.──────────anexa 1 operator de date cu caracter personal:┌─────────────────┬────────────────────┐│ │nr. cerere şi data ││ │din registrul ││judeţul │electronic de ││ ...
Monitorul Oficial 140 din 20 Februarie 2023 (M. Of. 140/2023)
ORDIN nr. 953 din 8 februarie 2023 pentru modificarea şi completarea anexei nr. 1 la Ordinul ministrului finanţelor publice nr. 923/2014 pentru aprobarea Normelor metodologice generale referitoare la exercitarea controlului financiar preventiv şi a Codului specific de norme profesionale pentru persoanele care desfăşoară activitatea de control financiar preventiv propriu EMITENT: Ministerul Finanţelor PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 140 din 20 februarie 2023
În temeiul art. 10 alin. (4) din hotărârea guvernului nr. 34/2009 privind organizarea şi funcţionarea ministerului finanţelor, cu modificările şi completările ulterioare,ministrul finanţelor emite următorul ordin:art. ianexa nr. 1 la ordinul ministrului finanţelor publice nr. 923/2014 pentru aprobarea normelor metodologice generale referitoare la exercitarea controlului financiar preventiv şi a codului specific de norme profesionale pentru persoanele care desfăşoară activitatea de control financiar preventiv propriu, republicat în monitorul oficial al româniei, partea i, nr. 28 din 15 ianuarie 2016, cu modificările şi completările ulterioare, se modifică şi se completează după cum urmează:1. la anexa nr. 1.1 litera b, numărul curent 1 se modifică şi va avea ...
Monitorul Oficial 67 din 26 Ianuarie 2023 (M. Of. 67/2023)
ORDIN nr. 2 din 18 ianuarie 2023 pentru modificarea şi completarea Ordinului preşedintelui Autorităţii Naţionale de Reglementare în Domeniul Energiei nr. 89/2018 privind aprobarea Normelor tehnice pentru proiectarea, executarea şi exploatarea sistemelor de alimentare cu gaze naturale EMITENT: Autoritatea Naţională de Reglementare în Domeniul Energiei PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 67 din 26 ianuarie 2023
Având în vedere prevederile:- art. 102^1 alin. (6), art. 117, 160 şi 162 din legea energiei electrice şi a gazelor naturale nr. 123/2012, cu modificările şi completările ulterioare;– art. 10 alin. (1) lit. g) din ordonanţa de urgenţă a guvernului nr. 33/2007 privind organizarea şi funcţionarea autorităţii naţionale de reglementare în domeniul energiei, aprobată cu modificări şi completări prin legea nr. 160/2012, cu modificările şi completările ulterioare,luând în considerare avizul inspectoratului general pentru situaţii de urgenţă nr. 4 din 10.11.2022,în temeiul prevederilor art. 5 alin. (1) lit. c) şi alin. (5) din ordonanţa de urgenţă a guvernului nr. 33/2007, aprobată cu ...
Monitorul Oficial 61 din 25 Ianuarie 2023 (M. Of. 61/2023)
DECIZIA nr. 79 din 5 decembrie 2022 referitoare la interpretarea dispoziţiilor art. 497 din Codul de procedură civilă, în forma modificată prin Legea nr. 310/2018 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 134/2010 privind Codul de procedură civilă EMITENT: Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 61 din 25 ianuarie 2023
Dosar nr. 2.059/1/2022 ┌──────────────┬───────────────────────┐│ │- vicepreşedintele ││gabriela elena│delegat al Înaltei ││bogasiu │curţi de casaţie şi ││ │justiţie - preşedintele││ │completului │├──────────────┼───────────────────────┤│laura-mihaela │- preşedintele secţiei ││ivanovici │i ...
Monitorul Oficial 1279 bis din 30 Decembrie 2022 (M. Of. 1279 bis/2022)
ANEXE din 27 decembrie 2022 privind modificarea şi completarea Ordinului Băncii Naţionale a României nr. 6/2015 pentru aprobarea Reglementărilor contabile conforme cu directivele europene EMITENT: Banca Naţională a României PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 1279 bis din 30 decembrie 2022
──────────conţinute de ordinul nr. 9 din 27 decembrie 2022, publicat în monitorul oficial, partea i, nr. 1279 din 30 decembrie 2022.──────────anexa 1 modificări şi completări ale reglementărilor contabile conforme cu directivele europene, prevăzute de anexa la ordinul băncii naţionale a româniei nr. 6/20151. la capitolul i, după punctul 3 se introduce un nou punct, punctul 3^1, cu următorul cuprins:"3^1. În înţelesul reglementărilor contabile conforme cu directivele europene, instituţia de credit reprezintă orice entitate care corespunde definiţiei instituţiei de credit prevăzute la art. 4 alin.(1) pct.1 din regulamentul parlamentului european şi al consiliului nr. 575/2013 privind cerinţele prudenţiale pentru instituţiile ...
Monitorul Oficial 1255 din 27 Decembrie 2022 (M. Of. 1255/2022)
LEGE nr. 375 din 23 decembrie 2022 pentru modificarea şi completarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 57/2019 privind Codul administrativ EMITENT: Parlamentul PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 1255 din 27 decembrie 2022
Parlamentul româniei adoptă prezenta lege.art. iordonanţa de urgenţă a guvernului nr. 57/2019 privind codul administrativ, publicată în monitorul oficial al româniei, partea i, nr. 555 din 5 iulie 2019, cu modificările şi completările ulterioare, se modifică şi se completează după cum urmează:1. la articolul 89, după alineatul (8) se introduc două noi alineate, alin. (8^1) şi (8^2), cu următorul cuprins:"(8^1) două sau mai multe unităţi administrativ-teritoriale învecinate au dreptul ca, în limitele competenţei autorităţilor lor deliberative şi executive, să coopereze şi să se asocieze, în condiţiile legii, în consorţii administrative, în scopul îmbunătăţirii eficienţei serviciilor publice, creşterii eficacităţii implementării investiţiilor sau pentru ...