Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
Email RSS Trimite prin Yahoo Messenger pagina: Cautare Twitter Facebook

Cautare acte in Monitorul Oficial care contin:
ordin nr 26 din 22 iunie 2016

‹‹ Pagina 98 din 256

Monitorul Oficial 614 din 13 Iulie 2020 (M. Of. 614/2020)

 ORDONANŢĂ DE URGENŢĂ nr. 114 din 9 iulie 2020 privind modificarea şi completarea unor acte normative cu impact în domeniul achiziţiilor publice EMITENT: Guvernul PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 614 din 13 iulie 2020

Având în vedere necesitatea adoptării unor măsuri urgente pentru perfecţionarea şi flexibilizarea sistemului achiziţiilor publice, în caz contrar existând riscul diminuării gradului de cheltuire a fondurilor alocate, inclusiv a fondurilor europene, consecinţa cea mai gravă în acest caz reprezentând-o amânarea/întârzierea implementării unor proiecte de investiţii majore, cu impact social şi economic la nivel naţional sau local,luând în considerare că atragerea fondurilor europene reprezintă o prioritate pentru românia, atât la nivelul guvernului, cât şi la nivelul structurilor de specialitate implicate în coordonarea şi gestionarea acestor fonduri, având în vedere potenţialul lor de a susţine dezvoltarea pe termen scurt, mediu şi lung ...

Monitorul Oficial 609 din 10 Iulie 2020 (M. Of. 609/2020)

 ORDIN nr. 4.676 din 7 iulie 2020 privind componenţa nominală a Consiliului Naţional de Atestare a Titlurilor, Diplomelor şi Certificatelor Universitare pentru mandatul 2020-2024 EMITENT: Ministerul Educaţiei şi Cercetării PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 609 din 10 iulie 2020

În temeiul art. 217 din legea educaţiei naţionale nr. 1/2011, cu modificările şi completările ulterioare,având în vedere prevederile ordinului ministrului educaţiei şi cercetării nr. 4.621/2020 privind aprobarea regulamentului de organizare şi funcţionare a consiliului naţional de atestare a titlurilor, diplomelor şi certificatelor universitare,în temeiul art. 15 alin. (3) din hotărârea guvernului nr. 24/2020 privind organizarea şi funcţionarea ministerului educaţiei şi cercetării,ministrul educaţiei şi cercetării emite prezentul ordin.art. 1se aprobă componenţa nominală a consiliului general al consiliului naţional de atestare a titlurilor, diplomelor şi certificatelor universitare pentru mandatul 2020-2024, prevăzută în anexa nr. 1 care face parte integrantă din prezentul ordin.art. 2se aprobă componenţa ...

Monitorul Oficial 607 din 10 Iulie 2020 (M. Of. 607/2020)

 LEGE nr. 118 din 9 iulie 2020 privind aprobarea Programului de susţinere a crescătorilor de suine din rasele Bazna şi/sau Mangaliţa pentru activitatea de reproducţie EMITENT: Parlamentul PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 607 din 10 iulie 2020

Parlamentul româniei adoptă prezenta lege.cap. idispoziţii generaleart. 1se aprobă schema multianuală de susţinere a activităţii de reproducţie în sectorul creşterii suinelor, pentru fermierii care desfăşoară activităţi de reproducţie sau creştere ori îngrăşare a suinelor din rasele bazna şi/sau mangaliţa, prin investiţii pentru realizarea de locuri noi de cazare în ferme de reproducţie sau ferme de reproducţie aflate în activitate care îşi măresc capacitatea de cazare, denumite în continuare locuri noi de cazare pentru reproducţie, precum şi de stimulare a asocierii în cooperative, denumit în continuare programul de susţinere a crescătorilor de suine din rasele bazna şi/sau mangaliţa pentru activitatea de ...

Monitorul Oficial 604 din 09 Iulie 2020 (M. Of. 604/2020)

 ORDIN nr. 4.680 din 8 iulie 2020 pentru modificarea Ordinului ministrului educaţiei naţionale nr. 4.950/2019 privind organizarea şi desfăşurarea examenului de bacalaureat naţional - 2020 EMITENT: Ministerul Educaţiei şi Cercetării PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 604 din 9 iulie 2020

Având în vedere:- prevederile art. 77 alin. (5) şi ale art. 361 alin. (3) lit. c) din legea educaţiei naţionale nr. 1/2011, cu modificările şi completările ulterioare;– prevederile art. 41 şi 42 din legea nr. 55/2020 privind unele măsuri pentru prevenirea şi combaterea efectelor pandemiei de covid-19, cu modificările ulterioare;– prevederile regulamentului (ue) 2016/679 privind protecţia persoanelor fizice în ceea ce priveşte prelucrarea datelor cu caracter personal şi privind libera circulaţie a acestor date şi de abrogare a directivei 95/46/ce (regulamentul general privind protecţia datelor);– prevederile ordinului ministrului educaţiei, cercetării, tineretului şi sportului nr. 3.753/2011 privind aprobarea unor măsuri tranzitorii în ...

Monitorul Oficial 598 din 08 Iulie 2020 (M. Of. 598/2020)

 DECIZIA nr. 452 din 24 iunie 2020 asupra obiecţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor articolului unic pct. 2 şi pct. 6 din Legea pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 21/2012 privind modificarea şi completarea Legii educaţiei naţionale nr. 1/2011 EMITENT: Curtea Constituţională PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 598 din 8 iulie 2020

┌──────────────┬───────────────────────┐│valer dorneanu│- preşedinte │├──────────────┼───────────────────────┤│cristian │- judecător ││deliorga │ │├──────────────┼───────────────────────┤│marian enache │- judecător │├──────────────┼───────────────────────┤│daniel marius │- judecător ││morar ...

Monitorul Oficial 597 din 08 Iulie 2020 (M. Of. 597/2020)

 DECIZIA nr. 236 din 2 iunie 2020 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 246 şi art. 248 din Codul penal din 1969, ale art. 297 alin. (1) din Codul penal, ale art. 114 alin. (2) şi ale art. 118 din Codul de procedură penală, precum şi ale art. 13^2 din Legea nr. 78/2000 pentru prevenirea, descoperirea şi sancţionarea faptelor de corupţie EMITENT: Curtea Constituţională PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 597 din 8 iulie 2020

┌───────────────────┬──────────────────┐│valer dorneanu │- preşedinte │├───────────────────┼──────────────────┤│cristian deliorga │- judecător │├───────────────────┼──────────────────┤│marian enache │- judecător │├───────────────────┼──────────────────┤│daniel-marius morar│- judecător │├───────────────────┼──────────────────┤│mona-maria │- judecător ││pivniceru │ │├───────────────────┼──────────────────┤│gheorghe stan ...

Monitorul Oficial 594 din 07 Iulie 2020 (M. Of. 594/2020)

 DECIZIA nr. 221 din 2 iunie 2020 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 23/2020 pentru modificarea şi completarea unor acte normative cu impact asupra sistemului achiziţiilor publice EMITENT: Curtea Constituţională PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 594 din 7 iulie 2020

┌───────────────┬──────────────────────┐│valer dorneanu │- preşedinte │├───────────────┼──────────────────────┤│cristian │- judecător ││deliorga │ │├───────────────┼──────────────────────┤│marian enache │- judecător │├───────────────┼──────────────────────┤│daniel marius │- judecător ││morar ...

Monitorul Oficial 593 din 07 Iulie 2020 (M. Of. 593/2020)

 ORDIN nr. 4.667 din 6 iulie 2020 pentru modificarea anexei nr. 19 la Metodologia-cadru privind mobilitatea personalului didactic de predare din învăţământul preuniversitar în anul şcolar 2020-2021, aprobată prin Ordinul ministrului educaţiei şi cercetării nr. 5.259/2019 EMITENT: Ministerul Educaţiei şi Cercetării PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 593 din 7 iulie 2020

Având în vedere prevederile:- art. 89 alin. (1), art. 94 alin. (1) şi alin. (2) lit. n) din legea educaţiei naţionale nr. 1/2011, cu modificările şi completările ulterioare;– ordonanţei de urgenţă a guvernului nr. 58/2020 privind luarea unor măsuri pentru buna funcţionare a sistemului de învăţământ, aprobată cu modificări şi completări prin legea nr. 103/2020;– ordinului ministrului educaţiei şi cercetării nr. 4.549/2020 pentru suspendarea organizării şi desfăşurării unor activităţi prevăzute în anexa nr. 19 la metodologia-cadru privind mobilitatea personalului didactic de predare din învăţământul preuniversitar în anul şcolar 2020-2021, aprobată prin ordinul ministrului educaţiei şi cercetării nr. 5.259/2019,în temeiul prevederilor art. ...

Monitorul Oficial 591 din 06 Iulie 2020 (M. Of. 591/2020)

 DECIZIA nr. 37 din 7 mai 2020 referitoare la interpretarea şi aplicarea dispoziţiilor anexei VIII cap. II lit. A pct. II subpct. 6.2 lit. a) pct. 1 din Legea nr. 153/2017 EMITENT: Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 591 din 6 iulie 2020

Dosar nr. 291/1/2020 ┌─────────────┬────────────────────────┐│ │- preşedintele Înaltei ││corina-alina │curţi de casaţie şi ││corbu │justiţie - preşedintele ││ │completului │├─────────────┼────────────────────────┤│laura-mihaela│- preşedintele secţiei i││ivanovici │civile │├─────────────┼────────────────────────┤│marian budă │- preşedintele secţiei ...

Monitorul Oficial 586 din 03 Iulie 2020 (M. Of. 586/2020)

 ORDIN nr. 2.068 din 26 iunie 2020 pentru modificarea şi completarea anexei nr. 3 la Ordinul ministrului finanţelor publice nr. 1.886/2020 privind aprobarea mecanismului financiar de transfer al sumelor aferente granturilor cuvenite beneficiarilor în cadrul Schemei de ajutor de stat pentru susţinerea activităţii IMM-urilor în contextul crizei economice generate de pandemia COVID-19 din bugetul Ministerului Finanţelor Publice - Acţiuni generale către Fondul Naţional de Garantare a Creditelor pentru Întreprinderile Mici şi Mijlocii - S.A. - IFN, a modelului Convenţiei privind implementarea Programului de susţinere a întreprinderilor mici şi mijlocii "IMM INVEST ROMÂNIA", a modelului Convenţiei de garantare şi plată a granturilor, al contractului de garantare, al înscrisului, precum şi pentru stabilirea nivelului comisionului de risc şi al comisionului de administrare pentru anul 2020 EMITENT: Ministerul Finanţelor Publice PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 586 din 3 iulie 2020

În temeiul art. 10 alin. (4) din hotărârea guvernului nr. 34/2009 privind organizarea şi funcţionarea ministerului finanţelor publice, cu modificările şi completările ulterioare,ministrul finanţelor publice emite următorul ordin:art. ianexa nr. 3 la ordinul ministrului finanţelor publice nr. 1.886/2020 privind aprobarea mecanismului financiar de transfer al sumelor aferente granturilor cuvenite beneficiarilor în cadrul schemei de ajutor de stat pentru susţinerea activităţii imm-urilor în contextul crizei economice generate de pandemia covid-19 din bugetul ministerului finanţelor publice - acţiuni generale către fondul naţional de garantare a creditelor pentru Întreprinderile mici şi mijlocii - s.a. - ifn, a modelului convenţiei privind implementarea programului de susţinere a ...

‹‹ Pagina 98 din 256
Cautare document
Club Legislatia Muncii
MonitorulJuridic.ro este un proiect:
Rentrop & Straton
Banner5
 

Atentie, Juristi!

5 modele Contracte Civile si Acte Comerciale - conforme cu Noul Cod civil si GDPR

Legea GDPR a modificat Contractele, Cererile sau Notificarile obligatorii

Va oferim Modele de Documente conform GDPR + Clauze speciale

Descarcati GRATUIT Raportul Special "5 modele Contracte Civile si Acte Comerciale - conforme cu Noul Cod civil si GDPR"


Da, vreau informatii despre produsele Rentrop&Straton. Sunt de acord ca datele personale sa fie prelucrate conform Regulamentul UE 679/2016