Cautare acte in Monitorul Oficial care contin:
ordin nr 244 din 7 martie 2017
Monitorul Oficial 285 din 24 Aprilie 2017 (M. Of. 285/2017)
ORDIN nr. 2.632 din 3 aprilie 2017 privind aprobarea Listei cuprinzând indicativele de referinţă ale standardelor române care transpun standarde europene armonizate din domeniul produselor pentru construcţii EMITENT: Ministerul Dezvoltării Regionale, Administraţiei Publice şi Fondurilor Europene PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 285 din 24 aprilie 2017
În conformitate cu prevederile art. 3 alin. (3) din ordonanţa guvernului nr. 20/2010 privind stabilirea unor măsuri pentru aplicarea unitară a legislaţiei uniunii europene care armonizează condiţiile de comercializare a produselor, aprobată cu modificări prin legea nr. 50/2015, cu modificările ulterioare, precum şi cu prevederile art. 3 lit. g) din hotărârea guvernului nr. 1.236/2012 privind stabilirea cadrului instituţional şi a unor măsuri pentru aplicarea prevederilor regulamentului (ue) nr. 305/2011 al parlamentului european şi al consiliului din 9 martie 2011 de stabilire a unor condiţii armonizate pentru comercializarea produselor pentru construcţii şi de abrogare a directivei 89/106/cee a consiliului, cu modificările şi completările ...
Monitorul Oficial 343 din 10 Mai 2017 (M. Of. 343/2017)
ORDIN nr. 2.822 din 27 aprilie 2017 pentru aprobarea Programului naţional privind creşterea performanţei energetice a blocurilor de locuinţe, cu finanţare în anul 2017 EMITENT: Ministerul Dezvoltării Regionale, Administraţiei Publice şi Fondurilor Europene PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 343 din 10 mai 2017
În conformitate cu prevederile legii bugetului de stat pe anul 2017 nr. 6/2017, ale legii nr. 500/2002 privind finanţele publice, cu modificările şi completările ulterioare, şi ale legii nr. 273/2006 privind finanţele publice locale, cu modificările şi completările ulterioare,în temeiul art. 16 din ordonanţa de urgenţă a guvernului nr. 18/2009 privind creşterea performanţei energetice a blocurilor de locuinţe, aprobată cu modificări şi completări prin legea nr. 158/2011, cu modificările şi completările ulterioare, şi al art. 14 alin. (7) din hotărârea guvernului nr. 15/2017 privind organizarea şi funcţionarea ministerului dezvoltării regionale, administraţiei publice şi fondurilor europene, viceprim-ministrul, ministrul dezvoltării regionale, administraţiei publice şi fondurilor europene, ...
Monitorul Oficial 335 din 09 Mai 2017 (M. Of. 335/2017)
DECIZIA nr. 117 din 9 martie 2017 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 78 alin. (1) din Legea nr. 360/2002 privind Statutul poliţistului EMITENT: Curtea Constituţională PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 335 din 9 mai 2017
┌─────────────────────┬────────────────────┐│valer dorneanu │- preşedinte │├─────────────────────┼────────────────────┤│marian enache │- judecător │├─────────────────────┼────────────────────┤│petre lăzăroiu │- judecător │├─────────────────────┼────────────────────┤│mircea Ştefan minea │- judecător │├─────────────────────┼────────────────────┤│daniel marius morar │- judecător │├─────────────────────┼────────────────────┤│mona-maria pivniceru │- judecător │├─────────────────────┼────────────────────┤│livia doina stanciu │- judecător ...
Monitorul Oficial 244 din 07 Aprilie 2017 (M. Of. 244/2017)
ORDIN nr. 401 din 5 aprilie 2017 privind modificarea şi completarea anexei nr. 1 la Ordinul ministrului sănătăţii nr. 251/2017 pentru aprobarea preţurilor maximale ale medicamentelor utilizate/comercializate de către furnizorii de servicii medicale sau medicamente aflaţi în relaţie contractuală cu Ministerul Sănătăţii, casele de asigurări de sănătate şi/sau direcţiile de sănătate publică judeţene şi a municipiului Bucureşti, cuprinse în Catalogul naţional al preţurilor medicamentelor autorizate de punere pe piaţă în România, şi a preţurilor de referinţă generice ale acestora EMITENT: Ministerul Sănătăţii PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 244 din 7 aprilie 2017
Văzând referatul de aprobare nr. f.b. 3.192 din 5.04.2017 al direcţiei politica medicamentului şi a dispozitivelor medicale, având în vedere prevederile art. 890 din legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătăţii, republicată, cu modificările şi completările ulterioare,ţinând cont de prevederile ordinului ministrului sănătăţii nr. 368/2017 pentru aprobarea normelor privind modul de calcul şi procedura de aprobare a preţurilor maximale ale medicamentelor de uz uman,în temeiul art. 7 alin. (4) din hotărârea guvernului nr. 144/2010 privind organizarea şi funcţionarea ministerului sănătăţii, cu modificările şi completările ulterioare,ministrul sănătăţii emite următorul ordin:art. ianexa nr. 1 la ordinul ministrului sănătăţii nr. 251/2017 pentru aprobarea preţurilor maximale ale medicamentelor ...
ORDIN nr. 377 din 30 martie 2017 privind aprobarea bugetului de venituri şi cheltuieli pe anul 2017 al Şcolii Superioare de Aviaţie Civilă EMITENT: Ministerul Transporturilor PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 244 din 7 aprilie 2017
În temeiul prevederilor art. 16 alin. (1) lit. c) din legea nr. 500/2002 privind finanţele publice, cu modificările şi completările ulterioare, ale art. 5 din ordonanţa guvernului nr. 15/1999 privind înfiinţarea Şcolii superioare de aviaţie civilă, aprobată cu modificări şi completări prin legea nr. 352/2003, şi ale art. 5 alin. (4) din hotărârea guvernului nr. 21/2015 privind organizarea şi funcţionarea ministerului transporturilor, cu modificările şi completările ulterioare, ministrul transporturilor emite următorul ordin: art. 1(1) se aprobă bugetul de venituri şi cheltuieli pe anul 2017 al Şcolii superioare de aviaţie civilă, care funcţionează în subordinea ministerului transporturilor, finanţată ...
ORDIN nr. 376 din 30 martie 2017 privind aprobarea bugetului de venituri şi cheltuieli pe anul 2017 al Autorităţii Feroviare Române - AFER EMITENT: Ministerul Transporturilor PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 244 din 7 aprilie 2017
În temeiul prevederilor art. 16 alin. (1) lit. e) din legea nr. 500/2002 privind finanţele publice, cu modificările şi completările ulterioare, ale art. 8 alin. (2) din hotărârea guvernului nr. 626/1998 privind organizarea şi funcţionarea autorităţii feroviare române - afer, cu modificările şi completările ulterioare, şi ale art. 5 alin. (4) din hotărârea guvernului nr. 21/2015 privind organizarea şi funcţionarea ministerului transporturilor, cu modificările şi completările ulterioare, ministrul transporturilor emite următorul ordin: art. 1(1) se aprobă bugetul de venituri şi cheltuieli pe anul 2017 al autorităţii feroviare române - afer, care funcţionează în subordinea ministerului transporturilor, finanţată ...
ORDIN nr. 375 din 30 martie 2017 privind aprobarea bugetului de venituri şi cheltuieli pe anul 2017 al Centrului Român pentru Pregătirea şi Perfecţionarea Personalului din Transporturi Navale - CERONAV EMITENT: Ministerul Transporturilor PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 244 din 7 aprilie 2017
În temeiul prevederilor art. 16 alin. (1) lit. e) din legea nr. 500/2002 privind finanţele publice, cu modificările şi completările ulterioare, ale art. 11 alin. (2) din hotărârea guvernului nr. 449/2003 privind organizarea şi funcţionarea centrului român pentru pregătirea şi perfecţionarea personalului din transporturi navale - ceronav, cu modificările ulterioare, şi ale art. 5 alin. (4) din hotărârea guvernului nr. 21/2015 privind organizarea şi funcţionarea ministerului transporturilor, cu modificările şi completările ulterioare, ministrul transporturilor emite următorul ordin: art. 1(1) se aprobă bugetul de venituri şi cheltuieli pe anul 2017 al centrului român pentru pregătirea şi perfecţionarea personalului ...
Monitorul Oficial 224 bis din 31 Martie 2017 (M. Of. 224 bis/2017)
NORME TEHNICE din 31 martie 2017 de realizare a programelor naţionale de sănătate curative pentru anii 2017 şi 2018 EMITENT: Casa Naţională de Asigurări de Sănătate PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 224 bis din 31 martie 2017
──────────aprobate de ordinul nr. 245 din 31 martie 2017, publicat în monitorul oficial al româniei, partea i nr. 224 din 31 martie 2017.────────── cap. icadrul general de realizare a programelor naţionale de sănătate curative art. 1 programele naţionale de sănătate curative, reprezintă un ansamblu de acţiuni multianuale şi au drept scop asigurarea tratamentului specific în cazul bolilor cu impact major asupra sănătăţii publice.art. 2(1) bugetul alocat programelor naţionale de sănătate pentru anii 2017 şi 2018 este prevăzut la capitolul viii din prezenta anexă şi este aprobat anual în legea bugetului de stat.(2) structura programelor naţionale ...
Monitorul Oficial 227 din 03 Aprilie 2017 (M. Of. 227/2017)
ORDIN nr. 372 din 28 martie 2017 privind modificarea anexei nr. 1 la Normele metodologice pentru elaborarea bugetului de venituri şi cheltuieli al spitalului public, aprobate prin Ordinul ministrului sănătăţii nr. 1.043/2010 EMITENT: Ministerul Sănătăţii PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 227 din 3 aprilie 2017
văzând referatul de aprobare nr. f.b. 2.799/2017 întocmit de direcţia generală buget şi contabilitate din cadrul ministerului sănătăţii, având în vedere prevederile art. 201 din legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătăţii, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, şi prevederile art. 62 din legea nr. 500/2002 privind finanţele publice, cu modificările şi completările ulterioare, ţinând cont de ordinul ministrului finanţelor publice nr. 1.954/2005 pentru aprobarea clasificaţiei indicatorilor privind finanţele publice, în temeiul art. 7 alin. (4) din hotărârea guvernului nr. 144/2010 privind organizarea şi funcţionarea ministerului sănătăţii, cu modificările şi completările ulterioare, ministrul sănătăţii emite următorul ordin: ...
Monitorul Oficial 213 din 29 Martie 2017 (M. Of. 213/2017)
LEGE nr. 24 din 21 martie 2017 privind emitenţii de instrumente financiare şi operaţiuni de piaţă EMITENT: Parlamentul PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 213 din 29 martie 2017
Parlamentul româniei adoptă prezenta lege.titlul idispoziţii generaleart. 1(1) prezenta lege stabileşte cadrul juridic aplicabil operaţiunilor de piaţă având ca obiect instrumente financiare admise sau care urmează să fie admise la tranzacţionare pe o piaţă reglementată sau tranzacţionate pe un sistem multilateral de tranzacţionare sau pe un sistem organizat de tranzacţionare supravegheat de autoritatea de supraveghere financiară, denumită în continuare a.s.f., precum şi emitenţilor de astfel de instrumente financiare, ofertelor publice de valori mobiliare şi operaţiunilor privind abuzul pe piaţă.(2) prezenta lege se aplică activităţilor emitenţilor şi operaţiunilor prevăzute la alin. (1), desfăşurate pe teritoriul româniei, precum şi unor situaţii expres ...