Cautare acte in Monitorul Oficial care contin:
ordin nr 225 din 4 aprilie 2013
Monitorul Oficial 93 din 31 Ianuarie 2022 (M. Of. 93/2022)
ORDIN nr. 2 din 26 ianuarie 2022 pentru modificarea Ordinului preşedintelui Autorităţii Naţionale de Reglementare în Domeniul Energiei nr. 130/2020 privind stabilirea unor măsuri pentru rezervarea capacităţii de transport în punctele de interconectare a Sistemului naţional de transport al gazelor naturale din România cu sistemele de transport al gazelor naturale din statele membre ale Uniunii Europene învecinate României EMITENT: Autoritatea Naţională de Reglementare în Domeniul Energiei PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 93 din 31 ianuarie 2022
Având în vedere prevederile art. 99 lit. e), l) şi m), precum şi ale art. 130 alin. (1) lit. d), d^1) şi q) din legea energiei electrice şi a gazelor naturale nr. 123/2012, cu modificările şi completările ulterioare, în temeiul prevederilor art. 5 alin. (1) lit. c) şi d) şi ale art. 10 alin. (1) lit. j), lit. o) pct. 2 şi lit. q) din ordonanţa de urgenţă a guvernului nr. 33/2007 privind organizarea şi funcţionarea autorităţii naţionale de reglementare în domeniul energiei, aprobată cu modificări şi completări prin legea nr. 160/2012, cu modificările şi completările ulterioare, preşedintele autorităţii naţionale de reglementare în domeniul energiei emite ...
Monitorul Oficial 1257 bis din 31 Decembrie 2021 (M. Of. 1257 bis/2021)
PROGRAM DE ACŢIUNE din 30 decembrie 2021 pentru dezvoltarea infrastructurii feroviare şi transferul modal către calea ferată al fluxurilor de transport de călători şi marfă EMITENT: Guvernul PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 1257 bis din 31 decembrie 2021
──────────aprobat prin hotĂrÂrea guvernului nr. 1.302 din 30 decembrie 2021, publicată în monitorul oficial, partea i, nr. 1257 din 31 decembrie 2021.────────── (a se vedea imaginea asociată) ministerul transporturilor Şi infrastructurii (a se vedea imaginea asociată) program de acŢiune pentru dezvoltarea infrastructurii feroviare şi transferul modal către calea ferată al fluxurilor de transport de călători şi marfă perioada de referinţă: 2021 - 2026 versiune: 3.0cuprinsa) preambulb) strategia de dezvoltare a infrastructurii feroviareb.1) context legalb.2) context de piaţăb.3) obiective strategice, direcţii de acţiune prioritare şi rezultate aşteptateb.4) necesităţi de finanţareb.5) măsuri necesare pentru asigurarea fezabilităţii strategiei de dezvoltare a infrastructurii feroviareb.6) implementarea strategiei de dezvoltare a infrastructuriib.6.1) ...
Monitorul Oficial 1232 bis din 28 Decembrie 2021 (M. Of. 1232 bis/2021)
ANEXĂ din 27 decembrie 2021 privind modificarea pct. III din anexa la Ordinul ministrului sănătăţii nr. 1.376/2016 - Plan general regional de servicii sanitare 2021-2027 Regiunea Sud-Vest EMITENT: Ministerul Sănătăţii PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 1232 bis din 28 decembrie 2021
──────────conţinută de ordinul nr. 2.899 din 27 decembrie 2021, publicat în monitorul oficial, partea i, nr. 1.232 din 28 decembrie 2021.──────────iii. plan general regional de servicii sanitare 2021-2027 regiunea sud-vestcuprinsabreviericapitolul i descrierea principalelor caracteristici ale regiuniianalize demograficĂ Şi socio-economicĂindicatorii de sĂnĂtate Şi principalii contributori la povara bolilorprincipalele problemecapitolul ii viziunea Şi direcŢiile strategiceviziunea strategicădirecţiile strategiceasigurarea cadrului legal de organizare şi finanţare pentru susţinerea măsurilor din planul de serviciiregiunea de dezvoltare sud-vest - viziunea pentru 2027capitolul iii plan general de servicii sanitare pe niveluri de Îngrijirea. Îmbunătăţirea serviciilor acordate de medicii de familieanaliza situaŢiei curente Şi a principalelor deficiteŢintele regionale Şi ...
Monitorul Oficial 1215 din 21 Decembrie 2021 (M. Of. 1215/2021)
DECIZIA nr. 644 din 19 octombrie 2021 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 2 şi ale art. 3 alin. (1) lit. a) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 43/2002 privind Direcţia Naţională Anticorupţie, precum şi ale art. 11, ale art. 63 lit. a) şi ale art. 81 din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară EMITENT: Curtea Constituţională PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 1215 din 21 decembrie 2021
┌───────────────────┬──────────────────┐│valer dorneanu │- preşedinte │├───────────────────┼──────────────────┤│cristian deliorga │- judecător │├───────────────────┼──────────────────┤│marian enache │- judecător │├───────────────────┼──────────────────┤│daniel marius morar│- judecător │├───────────────────┼──────────────────┤│mona-maria │- judecător ││pivniceru │ │├───────────────────┼──────────────────┤│gheorghe stan ...
Monitorul Oficial 1202 din 18 Decembrie 2021 (M. Of. 1202/2021)
ORDONANŢĂ DE URGENŢĂ nr. 130 din 17 decembrie 2021 privind unele măsuri fiscal-bugetare, prorogarea unor termene, precum şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative EMITENT: Guvernul PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 1202 din 18 decembrie 2021
Având în vedere obligaţia guvernului de a conduce politica fiscal-bugetară în mod prudent pentru a gestiona resursele şi obligaţiile bugetare, precum şi riscurile fiscale de o manieră care să asigure sustenabilitatea poziţiei fiscale pe termen mediu şi lung, precum şi predictibilitatea politicii fiscal-bugetare pe termen mediu, în scopul menţinerii stabilităţii macroeconomice,ţinând seama de faptul că la fundamentarea bugetului de stat şi a bugetului asigurărilor sociale de stat pe anul 2022 este necesar ca măsurile fiscal-bugetare să fie aprobate prin acte normative,luând în considerare recomandarea consiliului din 3 aprilie 2020 în vederea încetării situaţiei de deficit public excesiv din românia, potrivit ...
Monitorul Oficial 1196 din 17 Decembrie 2021 (M. Of. 1196/2021)
REGULAMENT din 8 decembrie 2021 privind clauzele şi condiţiile pentru furnizorii de servicii de echilibrare şi pentru furnizorii de rezervă de stabilizare a frecvenţei EMITENT: Autoritatea Naţională de Reglementare în Domeniul Energiei PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 1196 din 17 decembrie 2021
──────────aprobat prin ordinul nr. 127 din 8 decembrie 2021, publicat în monitorul oficial al româniei, partea i, nr. 1196 din 17 decembrie 2021.──────────cap. idispoziţii generaleart. 1(1) prezentul regulament are drept scop stabilirea regulilor pentru achiziţia şi utilizarea capacităţii de echilibrare şi a energiei electrice necesare pentru echilibrarea sistemului electroenergetic naţional în timp real, precum şi pentru realizarea decontării şi efectuarea plăţilor pentru tranzacţiile corespunzătoare.(2) obiectivele prezentului regulament constau în stabilirea clauzelor şi condiţiilor aplicabile operatorului de transport şi de sistem şi furnizorilor de servicii de echilibrare şi rezerve pentru stabilizarea frecvenţei pentru:a) asigurarea funcţionării eficiente a pieţei serviciilor ...
Monitorul Oficial 1194 din 16 Decembrie 2021 (M. Of. 1194/2021)
ORDIN nr. 2.340 din 15 decembrie 2021 pentru modificarea Ghidului de finanţare a Programului privind instalarea sistemelor de panouri fotovoltaice pentru producerea de energie electrică, în vederea acoperirii necesarului de consum şi livrării surplusului în reţeaua naţională, aprobat prin Ordinul viceprim-ministrului, ministrul mediului, nr. 1.287/2018 EMITENT: Ministerul Mediului, Apelor şi Pădurilor PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 1194 din 16 decembrie 2021
Luând în considerare referatul de aprobare al administraţiei fondului pentru mediu nr. 75/ala din 10.12.2021 pentru modificarea şi completarea ghidului de finanţare a programului privind instalarea sistemelor de panouri fotovoltaice pentru producerea de energie electrică, în vederea acoperirii necesarului de consum şi livrării surplusului în reţeaua naţională, aprobat prin ordinul viceprim-ministrului, ministrul mediului, nr. 1.287/2018,în temeiul prevederilor art. 12 alin. (4) din ordonanţa de urgenţă a guvernului nr. 115/2011 privind stabilirea cadrului instituţional şi autorizarea guvernului, prin ministerul finanţelor, de a scoate la licitaţie certificatele de emisii de gaze cu efect de seră atribuite româniei la nivelul uniunii europene, aprobată prin legea ...
Monitorul Oficial 1160 din 07 Decembrie 2021 (M. Of. 1160/2021)
DECIZIA nr. 708 din 28 octombrie 2021 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 136 alin. (2) şi ale art. 137 alin. (3) teza a doua, cu referire la sintagma "cifra de afaceri" din Codul penal EMITENT: Curtea Constituţională PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 1160 din 7 decembrie 2021
┌───────────────────┬──────────────────┐│valer dorneanu │- preşedinte │├───────────────────┼──────────────────┤│cristian deliorga │- judecător │├───────────────────┼──────────────────┤│marian enache │- judecător │├───────────────────┼──────────────────┤│daniel marius morar│- judecător │├───────────────────┼──────────────────┤│mona-maria │- judecător ││pivniceru │ │├───────────────────┼──────────────────┤│gheorghe stan ...
Monitorul Oficial 1157 din 06 Decembrie 2021 (M. Of. 1157/2021)
DECIZIA nr. 670 din 19 octombrie 2021 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a sintagmei "la înscrierea iniţială la pensie" din cuprinsul art. 170 alin. (3) din Legea nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice, cu referire la pensiile pentru limită de vârstă stabilite după 1 ianuarie 2011 şi care au fost transformate din pensii anticipate parţiale stabilite anterior acestei date EMITENT: Curtea Constituţională PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 1157 din 6 decembrie 2021
┌───────────────────┬──────────────────┐│valer dorneanu │- preşedinte │├───────────────────┼──────────────────┤│cristian deliorga │- judecător │├───────────────────┼──────────────────┤│marian enache │- judecător │├───────────────────┼──────────────────┤│daniel marius morar│- judecător │├───────────────────┼──────────────────┤│mona-maria │- judecător ││pivniceru │ │├───────────────────┼──────────────────┤│gheorghe stan ...
Monitorul Oficial 1122 din 25 Noiembrie 2021 (M. Of. 1122/2021)
HOTĂRÂRE nr. 42 din 25 noiembrie 2021 pentru acordarea încrederii Guvernului EMITENT: Parlamentul PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 1122 din 25 noiembrie 2021
Având în vedere dezbaterile care au avut loc în şedinţa comună a camerei deputaţilor şi senatului din data de 25 noiembrie 2021 asupra programului de guvernare şi întregii liste a guvernului, prezentate de către domnul nicolae-ionel ciucă, candidatul desemnat pentru funcţia de prim-ministru,în conformitate cu rezultatul votului consemnat în procesul-verbal din data de 25 noiembrie 2021,în temeiul art. 103 alin. (3) din constituţia româniei, republicată, parlamentul româniei adoptă prezenta hotărâre.articol unic(1) se acordă încredere guvernului, în componenţa prevăzută în anexa nr. 1, pentru realizarea programului de guvernare prevăzut în anexa nr. 2.(2) anexele nr. 1 şi 2 fac parte integrantă ...