Cautare acte in Monitorul Oficial care contin:
ordin nr 212 din 20 decembrie 2021
Monitorul Oficial 94 din 28 Ianuarie 2021 (M. Of. 94/2021)
ORDIN nr. 3.174 din 25 ianuarie 2021 privind modificarea şi completarea Metodologiei de organizare şi desfăşurare a examenului de certificare a calificării profesionale a absolvenţilor învăţământului postliceal, aprobată prin Ordinul ministrului educaţiei naţionale şi al ministrului delegat pentru învăţământ superior, cercetare ştiinţifică şi dezvoltare tehnologică nr. 5.005/2014 EMITENT: Ministerul Educaţiei PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 94 din 28 ianuarie 2021
Având în vedere:- prevederile art. 4 alin. (1) şi (6) din ordonanţa de urgenţă a guvernului nr. 212/2020 privind stabilirea unor măsuri la nivelul administraţiei publice centrale şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative;– prevederile art. 94 din legea educaţiei naţionale nr. 1/2011, cu modificările şi completările ulterioare;– art. 1 din hotărârea guvernului nr. 3/2021 privind prelungirea stării de alertă pe teritoriul româniei începând cu data de 13 ianuarie 2021, precum şi stabilirea măsurilor care se aplică pe durata acesteia pentru prevenirea şi combaterea efectelor pandemiei de covid-19;– referatul nr. 569/dgip/25.01.2021 de aprobare a ordinului privind ...
Monitorul Oficial 63 din 20 Ianuarie 2021 (M. Of. 63/2021)
DECIZIA nr. 54 din 14 septembrie 2020 referitoare la interpretarea şi aplicarea dispoziţiilor art. XVIII alin. (2) teza a doua din Legea nr. 2/2013 privind unele măsuri pentru degrevarea instanţelor judecătoreşti, precum şi pentru pregătirea punerii în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind Codul de procedură civilă, cu modificările ulterioare EMITENT: Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 63 din 20 ianuarie 2021
Dosar nr. 1.228/1/2020 ┌─────────────┬────────────────────────┐│ │- vicepreşedintele ││ilie iulian │Înaltei curţi de casaţie││dragomir │şi justiţie - ││ │preşedintele completului│├─────────────┼────────────────────────┤│laura-mihaela│- preşedintele secţiei i││ivanovici │civile │├─────────────┼────────────────────────┤│daniel │- preşedintele secţiei ...
Monitorul Oficial 59 din 19 Ianuarie 2021 (M. Of. 59/2021)
DECIZIA nr. 662 din 29 septembrie 2020 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 24, art. 25 alin. (1) şi ale art. 38 din Legea-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, precum şi ale art. 10 alin. (1) lit. b) din capitolul VIII din anexa nr. V la Legea-cadru nr. 153/2017, ale art. 7 alin. (2) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 90/2017 privind unele măsuri fiscal-bugetare, modificarea şi completarea unor acte normative şi prorogarea unor termene, precum şi ale Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 3/2018 privind unele măsuri fiscal-bugetare EMITENT: Curtea Constituţională PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 59 din 19 ianuarie 2021
┌───────────────────┬──────────────────┐│valer dorneanu │- preşedinte │├───────────────────┼──────────────────┤│cristian deliorga │- judecător │├───────────────────┼──────────────────┤│marian enache │- judecător │├───────────────────┼──────────────────┤│daniel-marius morar│- judecător │├───────────────────┼──────────────────┤│mona-maria │- judecător ││pivniceru │ │├───────────────────┼──────────────────┤│gheorghe stan ...
Monitorul Oficial 44 din 14 Ianuarie 2021 (M. Of. 44/2021)
DECIZIA nr. 720 din 6 octombrie 2020 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 107 alin. (3) şi (5) din Legea nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice EMITENT: Curtea Constituţională PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 44 din 14 ianuarie 2021
┌───────────────────┬──────────────────┐│valer dorneanu │- preşedinte │├───────────────────┼──────────────────┤│cristian deliorga │- judecător │├───────────────────┼──────────────────┤│marian enache │- judecător │├───────────────────┼──────────────────┤│daniel marius morar│- judecător │├───────────────────┼──────────────────┤│mona-maria │- judecător ││pivniceru │ │├───────────────────┼──────────────────┤│gheorghe stan ...
Monitorul Oficial 33 din 12 Ianuarie 2021 (M. Of. 33/2021)
ORDIN nr. 14 din 7 ianuarie 2021 pentru aprobarea modelului, conţinutului, modalităţii de depunere şi de gestionare a formularului 212 "Declaraţie unică privind impozitul pe venit şi contribuţiile sociale datorate de persoanele fizice" EMITENT: Agenţia Naţională de Administrare Fiscală PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 33 din 12 ianuarie 2021
Având în vedere dispoziţiile art. 120,120^1,121,122,123,123^1,130,151,174,180 şi ale art. 183 din legea nr. 227/2015 privind codul fiscal, cu modificările şi completările ulterioare, art. xv din ordonanţa de urgenţă a guvernului nr. 30/2020 pentru modificarea şi completarea unor acte normative, precum şi pentru stabilirea unor măsuri în domeniul protecţiei sociale în contextul situaţiei epidemiologice determinate de răspândirea coronavirusului sars-cov-2, aprobată cu modificări şi completări prin legea nr. 59/2020, cu modificările şi completările ulterioare, art. 3 din ordonanţa de urgenţă a guvernului nr. 132/2020 privind măsuri de sprijin destinate salariaţilor şi angajatorilor în contextul situaţiei epidemiologice determinate de răspândirea coronavirusului sarscov-2, precum şi pentru stimularea ...
Monitorul Oficial 31 din 12 Ianuarie 2021 (M. Of. 31/2021)
ORDIN nr. 28 din 6 ianuarie 2021 privind transmiterea situaţiilor financiare anuale centralizate întocmite de instituţiile publice la 31 decembrie 2020 şi pentru modificarea şi completarea unor ordine ale ministrului finanţelor publice în domeniul contabilităţii instituţiilor publice EMITENT: Ministerul Finantelor PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 31 din 12 ianuarie 2021
Având în vedere dispoziţiile art. 19 lit. d) din legea nr. 500/2002 privind finanţele publice, cu modificările şi completările ulterioare, ale art. 80 alin. (2) şi ale art. 84 din legea nr. 273/2006 privind finanţele publice locale, cu modificările şi completările ulterioare, şi ale art. 4 alin. (1) din legea contabilităţii nr. 82/1991, republicată, cu modificările şi completările ulterioare,în temeiul art. 10 alin. (4) din hotărârea guvernului nr. 34/2009 privind organizarea şi funcţionarea ministerului finanţelor publice, cu modificările şi completările ulterioare,ministrul finanţelor emite următorul ordin:art. i(1) situaţiile financiare anuale centralizate la 31 decembrie 2020, întocmite de instituţiile publice, se transmit pe suport hârtie şi ...
Monitorul Oficial 29 din 12 Ianuarie 2021 (M. Of. 29/2021)
INSTRUCŢIUNI nr. Fi.-11/1 din 28 mai 2013 privind scăderea pierderilor din rebuturi şi stabilirea scăzămintelor procentuale determinate de perisabilităţi, transport, depozitare, conservare, manipulare şi transformare a bunurilor, precum şi a modului în care se aplică scăzămintele în Ministerul Apărării Naţionale EMITENT: Ministerul Apărării Naţionale PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 29 din 12 ianuarie 2021
──────────aprobate prin ordinul nr. m.59 din 28 mai 2013, publicat în monitorul oficial, partea i, nr. 29 din 12 ianuarie 2021.──────────cap. iscăderea pierderilor pentru produsele specifice armatei, fabricate/confecţionate în unităţile productive din cadrul ministerului apărării naţionaleart. 1parametrii de calitate pentru produsele specifice armatei, fabricate/confecţionate în unităţile productive din cadrul ministerului apărării naţionale, sunt cei prevăzuţi în standarde, norme şi normative tehnice, caiete de sarcini, devize aprobate, documentaţii tehnologice proprii, contracte sau în alte documente.art. 2produsele specifice armatei, care prezintă defecte de calitate ce se datorează, inerent, tehnologiei utilizate, constituie pierderi tehnologice.art. 3produsele specifice armatei, care nu îndeplinesc parametrii de calitate ...
Monitorul Oficial 1315 din 30 Decembrie 2020 (M. Of. 1315/2020)
ORDIN nr. 3.682 din 30 decembrie 2020 privind modificarea anexei la Ordinul ministrului economiei, energiei şi mediului de afaceri nr. 3.083/2020 pentru aprobarea Procedurii de implementare a măsurii "Granturi pentru capital de lucru acordate IMM-urilor" din cadrul schemei de ajutor de stat instituite prin Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 130/2020 privind unele măsuri pentru acordarea de sprijin financiar din fonduri externe nerambursabile, aferente Programului operaţional Competitivitate 2014-2020, în contextul crizei provocate de COVID-19, precum şi alte măsuri în domeniul fondurilor europene EMITENT: Ministerul Economiei, Antreprenoriatului si Turismului PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 1315 din 30 decembrie 2020
Având în vedere:- prevederile ordonanţei de urgenţă a guvernului nr. 212/2020 privind stabilirea unor măsuri la nivelul administraţiei publice centrale şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative;– prevederile ordonanţei de urgenţă a guvernului nr. 130/2020 privind unele măsuri pentru acordarea de sprijin financiar din fonduri externe nerambursabile, aferente programului operaţional competitivitate 2014-2020, în contextul crizei provocate de covid-19, precum şi alte măsuri în domeniul fondurilor europene, aprobată cu modificări şi completări prin legea nr. 220/2020, cu modificările şi completările ulterioare;– prevederile schemei de ajutor de stat - sprijin pentru imm-uri în vederea depăşirii crizei economice generate de pandemia de ...
Monitorul Oficial 1306 din 29 Decembrie 2020 (M. Of. 1306/2020)
ORDIN nr. 6.265 din 21 decembrie 2020 privind corelarea prin transfer a numărului de locuri între cicluri de studii universitare şi numărul de locuri - granturi de studii (anul I) finanţate de la bugetul de stat din instituţiile de învăţământ superior de stat, pentru anul universitar 2020-2021 EMITENT: Ministerul Educaţiei şi Cercetării PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 1306 din 29 decembrie 2020
Având în vedere:- prevederile art. 119 alin. (1), art. 140 alin. (4^1) şi (4^2), art. 150 alin. (5), art. 155 alin. (4), art. 160 alin. (2) şi (3), art. 205 alin. (6) şi art. 222 alin. (1) din legea educaţiei naţionale nr. 1/2011, cu modificările şi completările ulterioare;– prevederile hotărârii guvernului nr. 327/2020 privind aprobarea cifrelor de şcolarizare pentru învăţământul preuniversitar de stat şi pentru învăţământul superior de stat în anul şcolar/universitar 2020-2021;– prevederile ordinului ministrului educaţiei şi cercetării nr. 3.116/2020 privind aprobarea metodologiei de alocare a fondurilor bugetare pentru finanţarea de bază şi finanţarea suplimentară a instituţiilor de învăţământ superior de ...
Monitorul Oficial 1304 din 29 Decembrie 2020 (M. Of. 1304/2020)
ORDIN nr. 1.212 din 22 decembrie 2020 privind modificarea şi completarea Ordinului preşedintelui Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate nr. 559/2006 pentru aprobarea caracteristicilor tehnice şi a modalităţilor de eliberare şi utilizare ale cardului european de asigurări sociale de sănătate şi pentru aprobarea modelului certificatului provizoriu de înlocuire a cardului european de asigurări sociale de sănătate, precum şi a instrucţiunilor de completare şi a modalităţilor de eliberare şi utilizare ale acestuia EMITENT: Casa Naţională de Asigurări de Sănătate PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 1304 din 29 decembrie 2020
Având în vedere referatul de aprobare al direcţiei acorduri internaţionale nr. ac/12.947 din 14.12.2020,în temeiul dispoziţiilor:- art. 291 alin. (2), ale art. 327-336 din legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătăţii, republicată, cu modificările şi completările ulterioare;– art. 17 alin. (5) din statutul casei naţionale de asigurări de sănătate, aprobat prin hotărârea guvernului nr. 972/2006, cu modificările şi completările ulterioare;– art. 30 alin. (1) lit. (b) şi art. 32 alin. (1) lit. (c) din acordul privind retragerea regatului unit al marii britanii şi irlandei de nord din uniunea europeană şi din comunitatea europeană a energiei atomice;– acordului ...