Cautare acte in Monitorul Oficial care contin:
ordin nr 2 731 din 19 august 2024
Monitorul Oficial 928 din 16 Septembrie 2024 (M. Of. 928/2024)
ORDIN nr. 6.039 din 19 august 2024 privind acordarea autorizaţiei de funcţionare provizorie unităţii de învăţământ preuniversitar de stat Creşa "Îngeraşii" din municipiul Bucureşti, sectorul 6 EMITENT: Ministerul Educaţiei PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 928 din 16 septembrie 2024
Având în vedere prevederile:- legii învăţământului preuniversitar nr. 198/2023, cu modificările şi completările ulterioare;– ordinului ministrului educaţiei nr. 6.072/2023 privind aprobarea unor măsuri tranzitorii aplicabile la nivelul sistemului naţional de învăţământ preuniversitar şi superior, cu modificările ulterioare;– art. 11 lit. a), respectiv ale art. 15 lit. e) din anexa nr. 1 la hotărârea guvernului nr. 155/2022 privind aprobarea regulamentului de organizare şi funcţionare al agenţiei române de asigurare a calităţii în Învăţământul preuniversitar;– hotărârii guvernului nr. 993/2020 privind aprobarea metodologiei de evaluare instituţională în vederea autorizării, acreditării şi evaluării periodice a organizaţiilor furnizoare de educaţie, cu modificările şi completările ulterioare;– hotărârii ...
Monitorul Oficial 920 din 12 Septembrie 2024 (M. Of. 920/2024)
ORDIN nr. 6.042 din 19 august 2024 privind acordarea autorizaţiei de funcţionare provizorie pentru unitatea de învăţământ preuniversitar particular Grădiniţa cu program prelungit "Crystal Kids" din municipiul Cluj-Napoca, judeţul Cluj EMITENT: Ministerul Educaţiei PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 920 din 12 septembrie 2024
Având în vedere prevederile:- legii învăţământului preuniversitar nr. 198/2023, cu modificările şi completările ulterioare;– ordinului ministrului educaţiei nr. 6.072/2023 privind aprobarea unor măsuri tranzitorii aplicabile la nivelul sistemului naţional de învăţământ preuniversitar şi superior, cu modificările ulterioare;– art. 11 lit. a), respectiv ale art. 15 lit. e) din anexa nr. 1 la hotărârea guvernului nr. 155/2022 privind aprobarea regulamentului de organizare şi funcţionare al agenţiei române de asigurare a calităţii în Învăţământul preuniversitar;– hotărârii guvernului nr. 993/2020 privind aprobarea metodologiei de evaluare instituţională în vederea autorizării, acreditării şi evaluării periodice a organizaţiilor furnizoare de educaţie, cu modificările şi completările ulterioare;– hotărârii ...
ORDIN nr. 6.041 din 19 august 2024 privind acordarea autorizaţiei de funcţionare provizorie unităţii de învăţământ preuniversitar de stat Şcoala Gimnazială "Liviu Rebreanu" din municipiul Târgu Mureş, judeţul Mureş EMITENT: Ministerul Educaţiei PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 920 din 12 septembrie 2024
Având în vedere prevederile:- legii învăţământului preuniversitar nr. 198/2023, cu modificările şi completările ulterioare;– ordinului ministrului educaţiei nr. 6.072/2023 privind aprobarea unor măsuri tranzitorii aplicabile la nivelul sistemului naţional de învăţământ preuniversitar şi superior, cu modificările ulterioare;– art. 11 lit. a), respectiv ale art. 15 lit. e) din anexa nr. 1 la hotărârea guvernului nr. 155/2022 privind aprobarea regulamentului de organizare şi funcţionare al agenţiei române de asigurare a calităţii în Învăţământul preuniversitar;– hotărârii guvernului nr. 993/2020 privind aprobarea metodologiei de evaluare instituţională în vederea autorizării, acreditării şi evaluării periodice a organizaţiilor furnizoare de educaţie, cu modificările şi completările ulterioare;– hotărârii ...
Monitorul Oficial 900 din 06 Septembrie 2024 (M. Of. 900/2024)
ORDIN nr. 6.045 din 19 august 2024 privind acordarea autorizaţiei de funcţionare provizorie unităţii de învăţământ preuniversitar de stat Liceul Tehnologic Nr. 1 Cadea din comuna Cadea, judeţul Bihor EMITENT: Ministerul Educaţiei PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 900 din 6 septembrie 2024
Având în vedere prevederile:- legii învăţământului preuniversitar nr. 198/2023, cu modificările şi completările ulterioare;– ordinului ministrului educaţiei nr. 6.072/2023 privind aprobarea unor măsuri tranzitorii aplicabile la nivelul sistemului naţional de învăţământ preuniversitar şi superior, cu modificările ulterioare;– art. 11 lit. a), respectiv ale art. 15 lit. e) din anexa nr. 1 la hotărârea guvernului nr. 155/2022 privind aprobarea regulamentului de organizare şi funcţionare al agenţiei române de asigurare a calităţii în Învăţământul preuniversitar;– hotărârii guvernului nr. 993/2020 privind aprobarea metodologiei de evaluare instituţională în vederea autorizării, acreditării şi evaluării periodice a organizaţiilor furnizoare de educaţie, cu modificările şi completările ulterioare;– hotărârii ...
ORDIN nr. 6.044 din 19 august 2024 privind acordarea autorizaţiei de funcţionare provizorie unităţii de învăţământ preuniversitar de stat Liceul Tehnologic "Mihai Novac" Oraviţa din oraşul Oraviţa, judeţul Caraş-Severin EMITENT: Ministerul Educaţiei PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 900 din 6 septembrie 2024
Având în vedere prevederile:- legii învăţământului preuniversitar nr. 198/2023, cu modificările şi completările ulterioare;– ordinului ministrului educaţiei nr. 6.072/2023 privind aprobarea unor măsuri tranzitorii aplicabile la nivelul sistemului naţional de învăţământ preuniversitar şi superior, cu modificările ulterioare;– art. 11 lit. a), respectiv ale art. 15 lit. e) din anexa nr. 1 la hotărârea guvernului nr. 155/2022 privind aprobarea regulamentului de organizare şi funcţionare al agenţiei române de asigurare a calităţii în Învăţământul preuniversitar;– hotărârii guvernului nr. 993/2020 privind aprobarea metodologiei de evaluare instituţională în vederea autorizării, acreditării şi evaluării periodice a organizaţiilor furnizoare de educaţie, cu modificările şi completările ulterioare;– hotărârii ...
ORDIN nr. 6.043 din 19 august 2024 privind acordarea autorizaţiei de funcţionare provizorie unităţii de învăţământ preuniversitar de stat Liceul Teoretic "George Şt. Marincu" Poiana Mare din comuna Poiana Mare, judeţul Dolj EMITENT: Ministerul Educaţiei PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 900 din 6 septembrie 2024
Având în vedere prevederile:- legii învăţământului preuniversitar nr. 198/2023, cu modificările şi completările ulterioare;– ordinului ministrului educaţiei nr. 6.072/2023 privind aprobarea unor măsuri tranzitorii aplicabile la nivelul sistemului naţional de învăţământ preuniversitar şi superior, cu modificările ulterioare;– art. 11 lit. a), respectiv ale art. 15 lit. e) din anexa nr. 1 la hotărârea guvernului nr. 155/2022 privind aprobarea regulamentului de organizare şi funcţionare al agenţiei române de asigurare a calităţii în Învăţământul preuniversitar;– hotărârii guvernului nr. 993/2020 privind aprobarea metodologiei de evaluare instituţională în vederea autorizării, acreditării şi evaluării periodice a organizaţiilor furnizoare de educaţie, cu modificările şi completările ulterioare;– hotărârii ...
Monitorul Oficial 901 din 06 Septembrie 2024 (M. Of. 901/2024)
ORDIN nr. 6.047 din 19 august 2024 privind acordarea autorizaţiei de funcţionare provizorie pentru unitatea de învăţământ preuniversitar particular Şcoala Primară "Montessori School of Iaşi" din comuna Rediu, judeţul Iaşi EMITENT: Ministerul Educaţiei PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 901 din 6 septembrie 2024
Având în vedere prevederile:- legii învăţământului preuniversitar nr. 198/2023, cu modificările şi completările ulterioare;– ordinului ministrului educaţiei nr. 6.072/2023 privind aprobarea unor măsuri tranzitorii aplicabile la nivelul sistemului naţional de învăţământ preuniversitar şi superior, cu modificările ulterioare;– art. 11 lit. a), respectiv ale art. 15 lit. e) din anexa nr. 1 la hotărârea guvernului nr. 155/2022 privind aprobarea regulamentului de organizare şi funcţionare al agenţiei române de asigurare a calităţii în Învăţământul preuniversitar;– hotărârii guvernului nr. 993/2020 privind aprobarea metodologiei de evaluare instituţională în vederea autorizării, acreditării şi evaluării periodice a organizaţiilor furnizoare de educaţie, cu modificările şi completările ulterioare;– hotărârii ...
ORDIN nr. 6.046 din 19 august 2024 privind acordarea autorizaţiei de funcţionare provizorie unităţii de învăţământ preuniversitar particular Şcoala "Româno-Britanică" din municipiul Craiova, judeţul Dolj EMITENT: Ministerul Educaţiei PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 901 din 6 septembrie 2024
Având în vedere prevederile:- legii învăţământului preuniversitar nr. 198/2023, cu modificările şi completările ulterioare;– ordinului ministrului educaţiei nr. 6.072/2023 privind aprobarea unor măsuri tranzitorii aplicabile la nivelul sistemului naţional de învăţământ preuniversitar şi superior, cu modificările ulterioare;– art. 11 lit. a), respectiv ale art. 15 lit. e) din anexa nr. 1 la hotărârea guvernului nr. 155/2022 privind aprobarea regulamentului de organizare şi funcţionare al agenţiei române de asigurare a calităţii în Învăţământul preuniversitar;– hotărârii guvernului nr. 993/2020 privind aprobarea metodologiei de evaluare instituţională în vederea autorizării, acreditării şi evaluării periodice a organizaţiilor furnizoare de educaţie, cu modificările şi completările ulterioare;– hotărârii ...
ORDIN nr. 6.040 din 19 august 2024 privind acordarea acreditării unităţii de învăţământ preuniversitar de stat Liceul Tehnologic Nucet, comuna Nucet, judeţul Dâmboviţa EMITENT: Ministerul Educaţiei PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 901 din 6 septembrie 2024
Având în vedere prevederile:- legii învăţământului preuniversitar nr. 198/2023, cu modificările şi completările ulterioare;– ordinului ministrului educaţiei nr. 6.072/2023 privind aprobarea unor măsuri tranzitorii aplicabile la nivelul sistemului naţional de învăţământ preuniversitar şi superior, cu modificările ulterioare;– art. 11 lit. a), respectiv ale art. 15 lit. e) din anexa nr. 1 la hotărârea guvernului nr. 155/2022 privind aprobarea regulamentului de organizare şi funcţionare al agenţiei române de asigurare a calităţii în Învăţământul preuniversitar;– hotărârii guvernului nr. 993/2020 privind aprobarea metodologiei de evaluare instituţională în vederea autorizării, acreditării şi evaluării periodice a organizaţiilor furnizoare de educaţie, cu modificările şi completările ulterioare;– hotărârii ...
ORDIN nr. 6.038 din 19 august 2024 privind acordarea autorizaţiei de funcţionare provizorie unităţii de învăţământ preuniversitar de stat Liceul Tehnologic "Iosif Coriolan Buracu" Prigor din comuna Prigor, judeţul Caraş-Severin EMITENT: Ministerul Educaţiei PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 901 din 6 septembrie 2024