Cautare acte in Monitorul Oficial care contin:
ordin nr 2 311 din 12 iunie 2018
Monitorul Oficial 1163 bis din 02 Decembrie 2020 (M. Of. 1163 bis/2020)
PROCEDURĂ din 27 noiembrie 2020 de implementare a măsurii "Granturi pentru investiţii acordate IMM-urilor" din cadrul schemei de ajutor de stat instituite prin Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului nr. 130/2020 privind unele măsuri pentru acordarea de sprijin financiar din fonduri externe nerambursabile, aferente Programului operaţional Competitivitate 2014-2020, în contextul crizei provocate de COVID-19, precum şi alte măsuri în domeniul fondurilor europene EMITENT: Ministerul Economiei, Energiei şi Mediului de Afaceri PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 1163 bis din 2 decembrie 2020
──────────aprobată prin ordinul nr. 3.396 din 27 noiembrie 2020, publicat în monitorul oficial, partea i, nr. 1.163 din 2 decembrie 2020.──────────1. obiectivul măsuriiobiectivul principal al schemei de ajutor de stat îl constituie acordarea de sprijin financiar din fonduri externe nerambursabile, aferente programului operaţional competitivitate 2014-2020, denumit în continuare poc, în contextul crizei provocate de covid-19, pentru beneficiarii prevăzuţi la art. 3, a căror activitate a fost afectată de răspândirea virusului sars-cov-2 sau a căror activitate a fost interzisă prin ordonanţe militare pe perioada stării de urgenţă sau îngrădite pe perioada stării de alertă.măsura este implementată de către ministerul economiei, energiei ...
Monitorul Oficial 936 din 13 Octombrie 2020 (M. Of. 936/2020)
DECIZIA nr. 540 din 2 iulie 2020 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 27 din Codul de procedură civilă, în interpretarea dată prin Decizia nr. 52 din 18 iunie 2018, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, ale art. 519 şi ale art. 521 alin. (3) din Codul de procedură civilă EMITENT: Curtea Constituţională PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 936 din 13 octombrie 2020
┌──────────────────┬───────────────────┐│valer dorneanu │- preşedinte │├──────────────────┼───────────────────┤│cristian deliorga │- judecător │├──────────────────┼───────────────────┤│marian enache │- judecător │├──────────────────┼───────────────────┤│daniel marius │- judecător ││morar │ │├──────────────────┼───────────────────┤│mona-maria │- judecător ...
Monitorul Oficial 875 din 25 Septembrie 2020 (M. Of. 875/2020)
DECIZIA nr. 14 din 22 iunie 2020 referitoare la interpretarea şi aplicarea unitară a dispoziţiilor art. 472 şi art. 491 din Codul de procedură civilă EMITENT: Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 875 din 25 septembrie 2020
Dosar nr. 957/1/2020 ┌──────────────┬───────────────────────┐│ │- preşedintele Înaltei ││corina-alina │curţi de casaţie şi ││corbu │justiţie - preşedintele││ │completului │├──────────────┼───────────────────────┤│laura-mihaela │- preşedintele secţiei ││ivanovici │i civile │├──────────────┼───────────────────────┤│marian budă │- preşedintele ...
Monitorul Oficial 683 bis din 31 Iulie 2020 (M. Of. 683 bis/2020)
PROGRAMUL din 22 iulie 2020 statistic naţional anual 2020 EMITENT: Guvernul PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 683 bis din 31 iulie 2020
──────────aprobat prin hotĂrÂrea nr. 586 din 22 iulie 2020, publicată în monitorul oficial, partea i, nr. 683 din 31 iulie 2020.──────────cuprins1. statisticĂ economicĂ1.1. statistica agriculturiilucrĂri Şi cercetĂri statistice ce se vor realiza de cĂtre insproducţia vegetală la principalele culturiefectivele de animale existente la 1 decembrie şi producţia animalăefectivele de bovine existente la 1 iunieefectivele de porcine existente la 1 maiactivitatea economică a unităţilor agricole cu personalitate juridicănumărul poziţiilor înscrise în registrul agricol, utilaje, instalaţii pentru agricultură, mijloace de transport şi construcţii agricole existente în gospodăriile populaţiei/exploataţiile agricole individuale şi unităţile cu personalitate juridică la începutul anului 2020 pe raza localităţiivaloarea ...
Monitorul Oficial 760 din 20 August 2020 (M. Of. 760/2020)
HOTĂRÂRE nr. 678 din 14 august 2020 privind stabilirea bugetului pentru implementarea Programului pentru şcoli al României în perioada 2017-2023 pentru anul şcolar 2020-2021, precum şi pentru modificarea şi completarea Hotărârii Guvernului nr. 640/2017 pentru aprobarea Programului pentru şcoli al României în perioada 2017-2023 şi pentru stabilirea bugetului pentru implementarea acestuia în anul şcolar 2017-2018 EMITENT: Guvernul PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 760 din 20 august 2020
În temeiul art. 108 din constituţia româniei, republicată, şi al art. 3 alin. (2) din ordonanţa guvernului nr. 13/2017 privind aprobarea participării româniei la programul pentru şcoli al uniunii europene, aprobată cu completări prin legea nr. 55/2018, cu completările ulterioare,guvernul româniei adoptă prezenta hotărâre.art. i(1) prezentul articol stabileşte bugetul pentru implementarea programului pentru şcoli al româniei în perioada 2017-2023 pentru anul şcolar 2020-2021, care cuprinde şi ajutorul financiar alocat conform deciziei de punere în aplicare (ue) 2020/467 a comisiei din 25 martie 2020 de stabilire a repartizării definitive a ajutoarelor din partea uniunii către statele membre pentru fructe şi legume în ...
Monitorul Oficial 583 din 02 Iulie 2020 (M. Of. 583/2020)
ORDIN nr. 1.192 din 1 iulie 2020 pentru aprobarea modelului unic al certificatului de concediu medical şi a instrucţiunilor privind utilizarea şi modul de completare a certificatelor de concediu medical pe baza cărora se acordă indemnizaţii asiguraţilor din sistemul asigurărilor sociale de sănătate şi din sistemul de asigurare pentru accidente de muncă şi boli profesionale EMITENT: Ministerul Sănătăţii PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 583 din 2 iulie 2020
──────────potrivit rectificĂrii nr. 1.092/745/2020, publicate în monitorul oficial nr. 1091 din 16 noiembrie 2021, la numărul prezentului ordin, în loc de: „nr. 1.092/745/2020“ se va citi: „nr. 1.192/745/2020“.──────────având în vedere:- titlul viii din legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătăţii, republicată, cu modificările şi completările ulterioare;– ordonanţa de urgenţă a guvernului nr. 158/2005 privind concediile şi indemnizaţiile de asigurări sociale de sănătate, aprobată cu modificări şi completări prin legea nr. 399/2006, cu modificările şi completările ulterioare;– legea nr. 346/2002 privind asigurarea pentru accidente de muncă şi boli profesionale, republicată, cu modificările şi completările ulterioare;– referatul de aprobare nr. ...
Monitorul Oficial 566 din 30 Iunie 2020 (M. Of. 566/2020)
ORDIN nr. 2.071 din 29 iunie 2020 privind prospectul de emisiune a titlurilor de stat destinate populaţiei, prin intermediul unităţilor operative ale Trezoreriei Statului şi prin subunităţile poştale din reţeaua Companiei Naţionale "Poşta Română" - S.A., în cadrul Programului Tezaur, aferent lunii iulie 2020 EMITENT: Ministerul Finanţelor Publice PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 566 din 30 iunie 2020
Având în vedere prevederile: - ordinului ministrului finanţelor publice nr. 3.139/2017 privind aprobarea emiterii titlurilor de stat destinate populaţiei, prin intermediul unităţilor operative ale trezoreriei statului, în cadrul programului tezaur, cu modificările şi completările ulterioare;– ordinului ministrului finanţelor publice şi al ministrului comunicaţiilor şi societăţii informaţionale nr. 2.311/452/2018 privind aprobarea intermedierii vânzării, colectării subscrierilor şi efectuării plăţilor aferente titlurilor de stat destinate populaţiei prin subunităţile poştale din reţeaua companiei naţionale „poşta română“ - s.a. în cadrul programului tezaur, cu modificările şi completările ulterioare,în temeiul:- art. 10 alin. (4) din hotărârea guvernului nr. 34/2009 privind organizarea şi funcţionarea ministerului finanţelor publice, ...
Monitorul Oficial 503 din 12 Iunie 2020 (M. Of. 503/2020)
ORDIN nr. 1.074 din 12 iunie 2020 pentru completarea Normelor de aplicare a prevederilor Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 158/2005 privind concediile şi indemnizaţiile de asigurări sociale de sănătate, aprobate prin Ordinul ministrului sănătăţii şi al preşedintelui Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate nr. 15/2018/1.311/2017 EMITENT: Ministerul Sănătăţii PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 503 din 12 iunie 2020
Având în vedere:- situaţia extraordinară determinată de infectarea cu covid-19, de starea de urgenţă instituită la nivel naţional în condiţiile ordonanţei de urgenţă a guvernului nr. 1/1999 privind regimul stării de asediu şi regimul stării de urgenţă, cu modificările şi completările ulterioare;– art. 13 şi 15 din ordonanţa de urgenţă a guvernului nr. 70/2020 privind reglementarea unor măsuri, începând cu data de 15 mai 2020, în contextul situaţiei epidemiologice determinate de răspândirea coronavirusului sars-cov-2, pentru prelungirea unor termene, pentru modificarea şi completarea legii nr. 227/2015 privind codul fiscal, a legii educaţiei naţionale nr. 1/2011, precum şi a altor acte normative, cu ...
Monitorul Oficial 496 din 11 Iunie 2020 (M. Of. 496/2020)
ORDIN nr. 4.311 din 21 mai 2020 privind extinderea unităţii de învăţământ preuniversitar de stat Şcoala Gimnazială din comuna Ocniţa EMITENT: Ministerul Educaţiei şi Cercetării PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 496 din 11 iunie 2020
Având în vedere prevederile art. 24 alin. (3) lit. c) şi d) din ordonanţa de urgenţă a guvernului nr. 75/2005 privind asigurarea calităţii educaţiei, aprobată cu modificări prin legea nr. 87/2006, cu modificările şi completările ulterioare,ţinând cont de dispoziţiile hotărârii guvernului nr. 1.258/2005 privind aprobarea regulamentului de organizare şi funcţionare al agenţiei române de asigurare a calităţii în Învăţământul preuniversitar (aracip), cu modificările ulterioare,luând în considerare prevederile art. 25 alin. (2) din ordinul ministrului educaţiei naţionale nr. 5.235/2018 pentru aprobarea metodologiei privind fundamentarea cifrei de şcolarizare pentru învăţământul preuniversitar de stat, evidenţa efectivelor de antepreşcolari, preşcolari şi elevi şcolarizaţi în unităţile de învăţământ particular, precum şi ...
Monitorul Oficial 475 din 04 Iunie 2020 (M. Of. 475/2020)
ORDIN nr. 1.011 din 3 iunie 2020 pentru modificarea şi completarea prevederilor Ordinului ministrului sănătăţii şi al preşedintelui Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate nr. 397/836/2018 privind aprobarea Normelor metodologice de aplicare în anul 2018 a Hotărârii Guvernului nr. 140/2018 pentru aprobarea pachetelor de servicii şi a Contractului-cadru care reglementează condiţiile acordării asistenţei medicale, a medicamentelor şi a dispozitivelor medicale în cadrul sistemului de asigurări sociale de sănătate pentru anii 2018-2019 şi pentru stabilirea unor măsuri în contextul situaţiei epidemiologice determinate de răspândirea coronavirusului SARS-CoV-2 EMITENT: Ministerul Sănătăţii PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 475 din 4 iunie 2020
Având în vedere referatul de aprobare nr. nt 3.457 din 3.06.2020 al ministerului sănătăţii şi nr. dg 2.205 din 3.06.2020 al casei naţionale de asigurări de sănătate,în temeiul prevederilor:- art. 229 alin. (4) şi art. 291 alin. (2) din titlul viii „asigurări sociale de sănătate“ din legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătăţii, republicată, cu modificările şi completările ulterioare;– hotărârii guvernului nr. 140/2018 pentru aprobarea pachetelor de servicii şi a contractului-cadru care reglementează condiţiile acordării asistenţei medicale, a medicamentelor şi a dispozitivelor medicale în cadrul sistemului de asigurări sociale de sănătate pentru anii 2018-2019, cu modificările şi completările ulterioare;– ordonanţei ...