Cautare acte in Monitorul Oficial care contin:
ordin nr 2 239 din 9 aprilie 2019
Monitorul Oficial 171 din 28 Februarie 2023 (M. Of. 171/2023)
ORDIN nr. 54 din 9 februarie 2023 pentru punerea în aplicare a normelor privind condiţionalitatea în cadrul intervenţiilor sub formă de plăţi directe şi al unor intervenţii şi măsuri pentru dezvoltare rurală, începând cu anul de cerere 2023 EMITENT: Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 171 din 28 februarie 2023
Văzând referatul de aprobare nr. 220.850 din 3.02.2023 al direcţiei generale politici agricole din cadrul ministerului agriculturii şi dezvoltării rurale,în conformitate cu prevederile regulamentului (ue) 2021/2.115 al parlamentului european şi al consiliului din 2 decembrie 2021 de stabilire a normelor privind sprijinul pentru planurile strategice care urmează a fi elaborate de statele membre în cadrul politicii agricole comune (planurile strategice pac) şi finanţate de fondul european de garantare agricolă (fega) şi de fondul european agricol pentru dezvoltare rurală (feadr) şi de abrogare a regulamentelor (ue) nr. 1.305/2013 şi (ue) nr. 1.307/2013, în ceea ce priveşte condiţionalitatea, ale regulamentului (ue) 2021/2.116 ...
Monitorul Oficial 125 bis din 14 Februarie 2023 (M. Of. 125 bis/2023)
REGULAMENT din 8 februarie 2023 de recepţie şi înscriere în evidenţele de cadastru şi carte funciară EMITENT: Agenţia Naţională de Cadastru şi Publicitate Imobiliară PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 125 bis din 14 februarie 2023
──────────aprobat prin ordinul nr. 600 din 8 februarie 2023, publicat în monitorul oficial al româniei, partea i, nr. 125 din 14 februarie 2023.──────────cap. idispoziŢii generale. obiectul Şi scopul Înscrierilor În planul cadastral Şi cartea funciarĂart. 1prezentul regulament stabileşte procedurile de lucru privind înscrierea în evidenţele de cadastru şi carte funciară a drepturilor reale imobiliare, a drepturilor personale, a actelor şi faptelor juridice, precum şi a oricăror raporturi juridice supuse publicităţii, referitoare la imobile, precum şi recepţia lucrărilor de specialitate.art. 2regulamentul este elaborat în aplicarea dispoziţiilor legii cadastrului şi a publicităţii imobiliare nr. 7/1996, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, ale ...
Monitorul Oficial 67 din 26 Ianuarie 2023 (M. Of. 67/2023)
ORDIN nr. 2 din 18 ianuarie 2023 pentru modificarea şi completarea Ordinului preşedintelui Autorităţii Naţionale de Reglementare în Domeniul Energiei nr. 89/2018 privind aprobarea Normelor tehnice pentru proiectarea, executarea şi exploatarea sistemelor de alimentare cu gaze naturale EMITENT: Autoritatea Naţională de Reglementare în Domeniul Energiei PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 67 din 26 ianuarie 2023
Având în vedere prevederile:- art. 102^1 alin. (6), art. 117, 160 şi 162 din legea energiei electrice şi a gazelor naturale nr. 123/2012, cu modificările şi completările ulterioare;– art. 10 alin. (1) lit. g) din ordonanţa de urgenţă a guvernului nr. 33/2007 privind organizarea şi funcţionarea autorităţii naţionale de reglementare în domeniul energiei, aprobată cu modificări şi completări prin legea nr. 160/2012, cu modificările şi completările ulterioare,luând în considerare avizul inspectoratului general pentru situaţii de urgenţă nr. 4 din 10.11.2022,în temeiul prevederilor art. 5 alin. (1) lit. c) şi alin. (5) din ordonanţa de urgenţă a guvernului nr. 33/2007, aprobată cu ...
Monitorul Oficial 22 din 09 Ianuarie 2023 (M. Of. 22/2023)
ORDIN nr. 4.268 din 15 decembrie 2022 privind principalele aspecte legate de întocmirea şi depunerea situaţiilor financiare anuale şi a raportărilor contabile anuale ale operatorilor economici la unităţile teritoriale ale Ministerului Finanţelor, precum şi pentru reglementarea unor aspecte contabile EMITENT: Ministerul Finanţelor PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 22 din 9 ianuarie 2023
În temeiul art. 10 alin. (4) din hotărârea guvernului nr. 34/2009 privind organizarea şi funcţionarea ministerului finanţelor, cu modificările şi completările ulterioare,având în vedere prevederile art. 4 alin. (1), art. 28, art. 36 alin. (3) şi ale art. 37 din legea contabilităţii nr. 82/1991, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, precum şi ale art. 14 din ordinul ministrului finanţelor publice nr. 2.844/2016 pentru aprobarea reglementărilor contabile conforme cu standardele internaţionale de raportare financiară, cu modificările şi completările ulterioare,ministrul finanţelor emite următorul ordin:art. 1potrivit prevederilor art. 28 alin. (1) din legea contabilităţii nr. 82/1991, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, persoanele prevăzute la art. 1 alin. ...
Monitorul Oficial 1141 din 28 Noiembrie 2022 (M. Of. 1141/2022)
DECIZIA nr. 67 din 25 octombrie 2022 referitoare la interpretarea art. 426 lit. b) din Codul de procedură penală, art. 155 alin. (1) din Codul penal EMITENT: Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 1141 din 28 noiembrie 2022
Dosar nr. 1.341/1/2022 ┌──────────┬───────────────────────────┐│ │- preşedintele secţiei ││daniel │penale a Înaltei curţi de ││grădinaru │casaţie şi justiţie - ││ │preşedintele completului │├──────────┼───────────────────────────┤│mircea │- judecător la secţia ││mugurel │penală ││Şelea │ ...
Monitorul Oficial 1100 din 15 Noiembrie 2022 (M. Of. 1100/2022)
DECIZIA nr. 520 din 9 noiembrie 2022 referitoare la obiecţiile de neconstituţionalitate privind Legea privind statutul judecătorilor şi procurorilor, în ansamblul său, şi ale dispoziţiilor art. 17 alin. (5), art. 21 alin. (4), art. 22, art. 25, art. 26 alin. (1), art. 33 alin. (1), art. 43 alin. (2), art. 45 alin. (1), art. 59 alin. (3) şi (4), art. 63 alin. (1), art. 75 alin. (5), art. 88 alin. (2), art. 89, art. 114, art. 115, art. 117 alin. (6), art. 121 alin. (4), art. 128, art. 132, art. 133, art. 135, art. 139-141, art. 143 alin. (2), art. 145-149, art. 150, art. 160 alin. (6), art. 167, art. 169 alin. (8), art. 172 alin. (8), art. 188 alin. (4), art. 206, art. 228 alin. (5)-(7), art. 234 alin. (2), art. 235 alin. (2), art. 269 alin. (16), art. 271, art. 273 alin. (1) lit. c) şi d), art. 275 alin. (1), (3) şi (6), art. 277 alin. (6), art. 278 alin. (2), art. 279, art. 283, art. 284 alin. (5), art. 289 alin. (2), art. 290 din aceeaşi lege şi ale anexei nr. 1 pct. B art. 2 lit. b) la aceasta EMITENT: Curtea Constituţională PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 1100 din 15 noiembrie 2022
┌───────────────┬───────────────────────┐│marian enache │- preşedinte │├───────────────┼───────────────────────┤│mihaela │- judecător ││ciochină │ │├───────────────┼───────────────────────┤│cristian │- judecător ││deliorga │ ...
Monitorul Oficial 1023 din 20 Octombrie 2022 (M. Of. 1023/2022)
ORDONANŢĂ DE URGENŢĂ nr. 140 din 19 octombrie 2022 privind licenţa industrială unică EMITENT: Guvernul PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 1023 din 20 octombrie 2022
Considerând imperativă necesitatea instituirii cu celeritate a unui cadru instituţional aplicabil autorităţilor competente implicate în procesul de autorizare a activităţilor industriale, care să permită integrarea licenţelor şi a actelor administrative cu caracter similar existente într-o singură procedură simplificată, principalul obiectiv fiind stimularea mediului de afaceri şi simplificarea procedurilor şi termenelor existente în administraţia publică, ţinând cont de obligaţia îndeplinirii obiectivelor privind reformarea procesului de autorizare a activităţilor industriale şi acordare a licenţei unice în românia, definite în jalonul 243 din planul naţional de redresare şi rezilienţă, fundamentate pe baza recomandărilor proiectului finanţat de direcţia generală sprijin pentru reforme structurale din ...
Monitorul Oficial 994 din 13 Octombrie 2022 (M. Of. 994/2022)
ORDIN nr. 296 din 29 septembrie 2022 privind stabilirea indicatorilor pentru realizarea evaluării Programului pentru şcoli al României aferente perioadei 2017-2022 şi a obligaţiilor evaluatorului EMITENT: Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 994 din 13 octombrie 2022
Văzând referatul de aprobare nr. 239.184 din 9.09.2022 al direcţiei generale politici agricole şi al direcţiei generale afaceri europene şi relaţii internaţionale,în conformitate cu prevederile art. 8 alin. (2) din regulamentul de punere în aplicare (ue) 2017/39 din 3 noiembrie 2016 privind normele de aplicare a regulamentului (ue) nr. 1.308/2013 al parlamentului european şi al consiliului în ceea ce priveşte ajutoarele din partea uniunii pentru furnizarea de fructe şi legume, de banane şi de lapte în instituţiile de învăţământ, cu modificările şi completările ulterioare, cu prevederile art. 1 pct. 1 alin. (2) din regulamentul (ue) 2016/795 al consiliului din 11 ...
Monitorul Oficial 943 bis din 27 Septembrie 2022 (M. Of. 943 bis/2022)
STRATEGIA NAŢIONALĂ din 21 septembrie 2022 privind economia circulară EMITENT: Guvernul PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 943 bis din 27 septembrie 2022
──────────aprobată prin hotĂrÂrea nr. 1.172 din 21 septembrie 2022, publicată în monitorul oficial, partea i, nr. 943 din 27 septembrie 2022.──────────cuprinslista de abrevierirezumat executiv1. introducere1.1. raţiunea pentru economia circulară1.1.1. conceptul de economie circulară1.1.2. urgenţa şi potenţialul tranziţiei la ec1.2. agenda ue în ceea ce priveşte ec2. viziunea2.1. contextul ambiţiilor româniei de a realiza tranziţia către ec2.2. metodologie3. prioritĂŢile, politicile Şi cadrul legal existente3.1. stadiul actual al ec în românia3.1.1. prezentare generală a situaţiei macroeconomice a româniei3.1.2. performanţa româniei la indicatorii de mediu3.1.3. privire de ansamblu asupra status quo-ului circularităţii în românia3.2. politicile şi legislaţia actuală din românia relevante pentru ec3.3. ...
Monitorul Oficial 792 bis din 10 August 2022 (M. Of. 792 bis/2022)
PROGRAM NAŢIONAL din 3 august 2022 de siguranţă în aviaţia civilă EMITENT: Ministerul Transporturilor şi Infrastructurii PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 792 bis din 10 august 2022
──────────aprobat prin ordinul nr. 1.359 din 3 august 2022 publicat în monitorul oficial, partea i, nr. 792 din 10 august 2022.──────────temei legal:art. 7 - programul naţional de siguranţă - din regulamentul (ue) nr. 2018/1139 al parlamentului european şi al consiliului din 4 iulie 2018 privind normele comune în domeniul aviaţiei civile şi de înfiinţare a agenţiei uniunii europene pentru siguranţa aviaţiei, de modificare a regulamentelor (ce) nr. 2111/2005, (ce) nr. 1008/2008, (ue) nr. 996/2010, (ue) nr. 376/2014 şi a directivelor 2014/30/ue şi 2014/53/ue ale parlamentului european şi ale consiliului, precum şi de abrogare a regulamentelor (ce) nr. 552/2004 şi (ce) nr. ...