Cautare acte in Monitorul Oficial care contin:
ordin nr 198 din 8 mai 2023
Monitorul Oficial 1053 din 21 Octombrie 2024 (M. Of. 1053/2024)
ORDIN nr. 6.234 din 28 august 2024 privind acordarea acreditării unităţii de învăţământ preuniversitar particular Grădiniţa cu program prelungit "Centrul Educaţional Nordic" din municipiul Bucureşti, sectorul 4 EMITENT: Ministerul Educaţiei PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 1053 din 21 octombrie 2024
Având în vedere prevederile:- legii învăţământului preuniversitar nr. 198/2023, cu modificările şi completările ulterioare;– ordinului ministrului educaţiei nr. 6.072/2023 privind aprobarea unor măsuri tranzitorii aplicabile la nivelul sistemului naţional de învăţământ preuniversitar şi superior, cu modificările ulterioare;– art. 11 lit. a), respectiv ale art. 15 lit. e) din anexa nr. 1 la hotărârea guvernului nr. 155/2022 privind aprobarea regulamentului de organizare şi funcţionare al agenţiei române de asigurare a calităţii în Învăţământul preuniversitar;– hotărârii guvernului nr. 993/2020 privind aprobarea metodologiei de evaluare instituţională în vederea autorizării, acreditării şi evaluării periodice a organizaţiilor furnizoare de educaţie, cu modificările şi completările ulterioare;– ...
ORDIN nr. 6.229 din 28 august 2024 privind acordarea acreditării unităţii de învăţământ preuniversitar de stat Colegiul Ortodox "Mitropolitul Nicolae Colan" din municipiul Cluj-Napoca, judeţul Cluj EMITENT: Ministerul Educaţiei PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 1053 din 21 octombrie 2024
Având în vedere prevederile:- legii învăţământului preuniversitar nr. 198/2023, cu modificările şi completările ulterioare;– ordinului ministrului educaţiei nr. 6.072/2023 privind aprobarea unor măsuri tranzitorii aplicabile la nivelul sistemului naţional de învăţământ preuniversitar şi superior, cu modificările ulterioare;– art. 11 lit. a), respectiv ale art. 15 lit. e) din anexa nr. 1 la hotărârea guvernului nr. 155/2022 privind aprobarea regulamentului de organizare şi funcţionare al agenţiei române de asigurare a calităţii în Învăţământul preuniversitar;– hotărârii guvernului nr. 993/2020 privind aprobarea metodologiei de evaluare instituţională în vederea autorizării, acreditării şi evaluării periodice a organizaţiilor furnizoare de educaţie, cu modificările şi completările ulterioare;– hotărârii ...
ORDIN nr. 6.228 din 28 august 2024 privind acordarea acreditării unităţii de învăţământ preuniversitar de stat Liceul Tehnologic "Ion I.C. Brătianu" din municipiul Bucureşti, sectorul 2 EMITENT: Ministerul Educaţiei PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 1053 din 21 octombrie 2024
Având în vedere prevederile:- legii învăţământului preuniversitar nr. 198/2023, cu modificările şi completările ulterioare; – ordinului ministrului educaţiei nr. 6.072/2023 privind aprobarea unor măsuri tranzitorii aplicabile la nivelul sistemului naţional de învăţământ preuniversitar şi superior, cu modificările ulterioare;– art. 11 lit. a), respectiv ale art. 15 lit. e) din anexa nr. 1 la hotărârea guvernului nr. 155/2022 privind aprobarea regulamentului de organizare şi funcţionare al agenţiei române de asigurare a calităţii în Învăţământul preuniversitar;– hotărârii guvernului nr. 993/2020 privind aprobarea metodologiei de evaluare instituţională în vederea autorizării, acreditării şi evaluării periodice a organizaţiilor furnizoare de educaţie, cu modificările şi completările ulterioare;– ...
Monitorul Oficial 1052 din 21 Octombrie 2024 (M. Of. 1052/2024)
ORDIN nr. 6.227 din 28 august 2024 privind acordarea acreditării unităţii de învăţământ preuniversitar de stat Liceul Teoretic "Ion Constantin Brătianu" Haţeg din oraşul Haţeg, judeţul Hunedoara EMITENT: Ministerul Educaţiei PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 1052 din 21 octombrie 2024
Având în vedere prevederile:- legii învăţământului preuniversitar nr. 198/2023, cu modificările şi completările ulterioare;– ordinului ministrului educaţiei nr. 6.072/2023 privind aprobarea unor măsuri tranzitorii aplicabile la nivelul sistemului naţional de învăţământ preuniversitar şi superior, cu modificările ulterioare;– art. 11 lit. a), respectiv ale art. 15 lit. e) din anexa nr. 1 la hotărârea guvernului nr. 155/2022 privind aprobarea regulamentului de organizare şi funcţionare al agenţiei române de asigurare a calităţii în Învăţământul preuniversitar;– hotărârii guvernului nr. 993/2020 privind aprobarea metodologiei de evaluare instituţională în vederea autorizării, acreditării şi evaluării periodice a organizaţiilor furnizoare de educaţie, cu modificările şi completările ulterioare;– ...
ORDIN nr. 6.202 din 26 august 2024 privind acordarea acreditării unităţii de învăţământ preuniversitar particular Liceul Tehnologic UCECOM "Spiru Haret" din municipiul Cluj-Napoca, judeţul Cluj EMITENT: Ministerul Educaţiei PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 1052 din 21 octombrie 2024
Având în vedere prevederile:- legii învăţământului preuniversitar nr. 198/2023, cu modificările şi completările ulterioare;– ordinului ministrului educaţiei nr. 6.072/2023 privind aprobarea unor măsuri tranzitorii aplicabile la nivelul sistemului naţional de învăţământ preuniversitar şi superior, cu modificările ulterioare;– art. 11 lit. a), respectiv ale art. 15 lit. e) din anexa nr. 1 la hotărârea guvernului nr. 155/2022 privind aprobarea regulamentului de organizare şi funcţionare al agenţiei române de asigurare a calităţii în Învăţământul preuniversitar;– hotărârii guvernului nr. 993/2020 privind aprobarea metodologiei de evaluare instituţională în vederea autorizării, acreditării şi evaluării periodice a organizaţiilor furnizoare de educaţie, cu modificările şi completările ulterioare;– hotărârii ...
Monitorul Oficial 1049 din 18 Octombrie 2024 (M. Of. 1049/2024)
ORDIN nr. 6.200 din 26 august 2024 privind acordarea autorizaţiei de funcţionare provizorie unităţii de învăţământ preuniversitar particular Grădiniţa PP "Casteldino" din municipiul Arad, judeţul Arad EMITENT: Ministerul Educaţiei PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 1049 din 18 octombrie 2024
Având în vedere prevederile:- legii învăţământului preuniversitar nr. 198/2023, cu modificările şi completările ulterioare;– ordinului ministrului educaţiei nr. 6.072/2023 privind aprobarea unor măsuri tranzitorii aplicabile la nivelul sistemului naţional de învăţământ preuniversitar şi superior, cu modificările ulterioare;– art. 11 lit. a), respectiv ale art. 15 lit. e) din anexa nr. 1 la hotărârea guvernului nr. 155/2022 privind aprobarea regulamentului de organizare şi funcţionare al agenţiei române de asigurare a calităţii în Învăţământul preuniversitar;– hotărârii guvernului nr. 993/2020 privind aprobarea metodologiei de evaluare instituţională în vederea autorizării, acreditării şi evaluării periodice a organizaţiilor furnizoare de educaţie, cu modificările şi completările ulterioare;– hotărârii ...
ORDIN nr. 6.199 din 26 august 2024 privind acordarea autorizaţiei de funcţionare provizorie pentru unitatea de învăţământ preuniversitar particular Şcoala Primară "Happy Stars" din comuna Scobinţi, judeţul Iaşi EMITENT: Ministerul Educaţiei PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 1049 din 18 octombrie 2024
Având în vedere prevederile:- legii învăţământului preuniversitar nr. 198/2023, cu modificările şi completările ulterioare;– ordinului ministrului educaţiei nr. 6.072/2023 privind aprobarea unor măsuri tranzitorii aplicabile la nivelul sistemului naţional de învăţământ preuniversitar şi superior, cu modificările ulterioare;– art. 11 lit. a), respectiv ale art. 15 lit. e) din anexa nr. 1 la hotărârea guvernului nr. 155/2022 privind aprobarea regulamentului de organizare şi funcţionare al agenţiei române de asigurare a calităţii în Învăţământul preuniversitar;– hotărârii guvernului nr. 993/2020 privind aprobarea metodologiei de evaluare instituţională în vederea autorizării, acreditării şi evaluării periodice a organizaţiilor furnizoare de educaţie, cu modificările şi completările ulterioare;– hotărârii ...
Monitorul Oficial 1043 din 17 Octombrie 2024 (M. Of. 1043/2024)
ORDIN nr. 5.331 din 28 iunie 2024 privind acordarea autorizaţiei de funcţionare provizorie unităţii de învăţământ preuniversitar de stat Şcoala Gimnazială nr. 1 din comuna Bicazu Ardelean, judeţul Neamţ EMITENT: Ministerul Educaţiei PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 1043 din 17 octombrie 2024
Având în vedere prevederile:- legii învăţământului preuniversitar nr. 198/2023, cu modificările şi completările ulterioare;– ordinului ministrului educaţiei nr. 6.072/2023 privind aprobarea unor măsuri tranzitorii aplicabile la nivelul sistemului naţional de învăţământ preuniversitar şi superior, cu modificările ulterioare;– art. 11 lit. a), respectiv ale art. 15 lit. e) din anexa nr. 1 la hotărârea guvernului nr. 155/2022 privind aprobarea regulamentului de organizare şi funcţionare al agenţiei române de asigurare a calităţii în Învăţământul preuniversitar;– hotărârii guvernului nr. 993/2020 privind aprobarea metodologiei de evaluare instituţională în vederea autorizării, acreditării şi evaluării periodice a organizaţiilor furnizoare de educaţie, cu modificările şi completările ulterioare;– hotărârii ...
Monitorul Oficial 1029 din 14 Octombrie 2024 (M. Of. 1029/2024)
ORDIN nr. 6.534 din 30 august 2024 privind acordarea autorizaţiei de funcţionare provizorie unităţii de învăţământ preuniversitar particular Grădiniţa cu Program Prelungit şi Program Normal Muguri Montessori din municipiul Bucureşti, sectorul 3 EMITENT: Ministerul Educaţiei PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 1029 din 14 octombrie 2024
Având în vedere prevederile:- legii învăţământului preuniversitar nr. 198/2023, cu modificările şi completările ulterioare;– ordinului ministrului educaţiei nr. 6.072/2023 privind aprobarea unor măsuri tranzitorii aplicabile la nivelul sistemului naţional de învăţământ preuniversitar şi superior, cu modificările ulterioare;– art. 11 lit. a), respectiv ale art. 15 lit. e) din anexa nr. 1 la hotărârea guvernului nr. 155/2022 privind aprobarea regulamentului de organizare şi funcţionare al agenţiei române de asigurare a calităţii în Învăţământul preuniversitar;– hotărârii guvernului nr. 993/2020 privind aprobarea metodologiei de evaluare instituţională în vederea autorizării, acreditării şi evaluării periodice a organizaţiilor furnizoare de educaţie, cu modificările şi completările ulterioare;– hotărârii ...
Monitorul Oficial 1026 din 14 Octombrie 2024 (M. Of. 1026/2024)
ORDIN nr. 6.323 din 29 august 2024 privind ridicarea autorizaţiei de funcţionare provizorie a Fundaţiei pentru Ştiinţă şi Sănătate '"Laureatus" pentru unitatea de învăţământ preuniversitar particular Şcoala Postliceală Sanitară "Laureatus" din oraşul Târgu-Neamţ, judeţul Neamţ EMITENT: Ministerul Educaţiei PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 1026 din 14 octombrie 2024
Având în vedere prevederile:- legii învăţământului preuniversitar nr. 198/2023, cu modificările şi completările ulterioare;– ordinului ministrului educaţiei nr. 6.072/2023 privind aprobarea unor măsuri tranzitorii aplicabile la nivelul sistemului naţional de învăţământ preuniversitar şi superior, cu modificările ulterioare;– hotărârii guvernului nr. 993/2020 privind aprobarea metodologiei de evaluare instituţională în vederea autorizării, acreditării şi evaluării periodice a organizaţiilor furnizoare de educaţie, cu modificările şi completările ulterioare;– hotărârii guvernului nr. 994/2020 privind aprobarea standardelor de autorizare de funcţionare provizorie şi a standardelor de acreditare şi de evaluare externă periodică în învăţământul preuniversitar, cu modificările ulterioare;– ordinului ministrului educaţiei nr. 5.070/2013 privind acordarea autorizaţiei ...