Cautare acte in Monitorul Oficial care contin:
ordin nr 198 din 5 aprilie 2022
Monitorul Oficial 1938 din 30 Iulie 2018 (M. Of. 1938/2018)
REGULAMENT (UE, Euratom) nr. 1046 din 18 iulie 2018 privind normele financiare aplicabile bugetului general al Uniunii, de modificare a Regulamentelor (UE) nr. 1296/2013, (UE) nr. 1301/2013, (UE) nr. 1303/2013, (UE) nr. 1304/2013, (UE) nr. 1309/2013, (UE) nr. 1316/2013, (UE) nr. 223/2014, (UE) nr. 283/2014 şi a Deciziei nr. 541/2014/UE şi de abrogare a Regulamentului (UE, Euratom) nr. 966/2012 EMITENT: Act Internaţional PUBLICAT ÎN: Broşură nr. 193 din 30 iulie 2018
Astfel cum a fost modificat prin: jurnalul oficialregulamentul (ue, euratom) 2022/2434 al parlamentului european Şi al consiliului din 6 decembrie 2022 l 319 1 13.12.2022 partea iregulamentul financiartitlul iobiect, definiŢii Şi principii generaleart. 1obiectprezentul regulament stabileşte normele privind întocmirea şi execuţia bugetului general al uniunii europene şi al comunităţii europene a energiei atomice (denumit în continuare „bugetul”), precum şi privind prezentarea şi auditarea conturilor acestora.art. 2definiţiiÎn sensul prezentului regulament, se aplică următoarele definiţii:1. „solicitant” înseamnă o persoană fizică sau o entitate cu sau fără personalitate juridică care a depus o cerere în cadrul unei proceduri de atribuire de granturi sau al unui concurs ...
Monitorul Oficial 349 bis din 07 Mai 2019 (M. Of. 349 bis/2019)
PLANUL DE MANAGEMENT din 1 aprilie 2019 al Parcului Naţional Munţii Rodnei, al ROSCI0125 Munţii Rodnei, al ROSPA0085 Munţii Rodnei şi al celorlalte categorii de arii naturale protejate de interes naţional incluse EMITENT: Ministerul Mediului PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 349 bis din 7 mai 2019
──────────aprobat prin ordinul nr. 307 din 1 aprilie 2019, publicat în monitorul oficial, partea i, nr. 349 din 7 mai 2019.──────────cuprinscap. 1introducere1.1. scurtă descriere a planului de management al parcului naţional munţii rodnei, rosci0125 munţii rodnei şi rospa0085 munţii rodnei1.2. managementul parcului naţional munţii rodnei şi al categoriilor de arii naturale protejate peste care se suprapune1.2.1. parcul naţional munţii rodnei1.2.2. ariile naturale protejate care se suprapun cu parcul naţional munţii rodnei1.3. bazele legale1.3.1. baza legală a planului de management1.3.2. Înfiinţarea şi funcţionarea parcului naţional munţii rodnei, al rosci0125 munţii rodnei, al rospa0085 munţii rodnei şi al celorlalte categorii de arii ...
Monitorul Oficial 703 bis din 27 August 2019 (M. Of. 703 bis/2019)
STRATEGIA din 8 august 2019 pentru dezvoltarea turismului balnear EMITENT: Guvernul PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 703 bis din 27 august 2019
──────────aprobată prin hotĂrÂrea nr. 571 din 8 august 2019, publicată în monitorul oficial, partea i, nr. 703 din 27 august 2019──────────cuprinsi. introducereii. informaţii generale relevante1. descrierea resurselor balneoturistice din românia2. formarea profesională a personalului medical şi hotelieriii. situaţia actuală a turismului balnear1. analiza naţională, regională şi focus pe staţiuni balnearea. regiunea de vestb. regiunea de nord-vestc. regiunea centrud. regiunea de sud-veste. regiunea sud-munteniaf. regiunea nord-estg. regiunea sud-estiv. actori ai sectorului balnearv. situaţia legislativăvi. turismul medical în contextul directivei 2011/24/ue privind aplicarea drepturilor pacienţilor în cadrul asistenţei medicale transfrontalierea. ce prevede şi care erau obiectivele iniţialeb. implementarea: aşteptări vs. rezultatevii. surse ...
Monitorul Oficial 563 din 09 Iulie 2019 (M. Of. 563/2019)
LEGE nr. 127 din 8 iulie 2019 privind sistemul public de pensii EMITENT: Parlamentul PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 563 din 9 iulie 2019
──────────potrivit alineatului (2) al articolului 168, capitolul ii, titlul vi din legea nr. 360 din 29 noiembrie 2023, publicatĂ În monitorul oficial nr. 1089 din 4 decembrie 2023, legea nr. 127/2019 privind sistemul public de pensii, publicatĂ În monitorul oficial nr. 563 din 9 iulie 2019, cu modificĂrile Şi completĂrile ulterioare, se abrogĂ la data de 1 ianuarie 2024.────────────────────------------potrivit modificĂrii aduse de art. xlvi, capitolul ii din ordonanŢa de urgenŢĂ nr. 168 din 8 decembrie 2022, publicatĂ În monitorul oficial nr. 1186 din 9 decembrie 2022, asupra articolului 182, capitolul ii, titlul vii din legea nr. 127/2019, prezenta lege intrĂ ...
Monitorul Oficial 555 din 05 Iulie 2019 (M. Of. 555/2019)
ORDONANŢĂ DE URGENŢĂ nr. 57 din 3 iulie 2019 privind Codul administrativ EMITENT: Guvernul PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 555 din 5 iulie 2019
Având în vedere angajamentele constante şi termenele asumate de românia în raport cu instituţiile uniunii europene, precum şi riscurile de suspendare a fondurilor aferente unor programe operaţionale ca urmare a neimplementării în termenele asumate în documentele strategice, inclusiv acordul de parteneriat încheiat cu comisia europeană, a unor măsuri de reformă a administraţiei publice, a căror reglementare nu mai poate fi amânată,ţinând cont de disfuncţionalităţile şi problemele semnalate în mod constant de către autorităţile administraţiei publice locale, ca urmare a neadaptării cadrului legal actual care reglementează organizarea şi funcţionarea acestor autorităţi la realităţile socioeconomice şi la complexitatea şi dinamica activităţilor aferente ...
Monitorul Oficial 387 din 17 Mai 2019 (M. Of. 387/2019)
ORDIN nr. 1.687 din 8 mai 2019 privind aprobarea Listei cuprinzând indicativele de referinţă ale standardelor române care transpun standarde europene armonizate din domeniul produselor pentru construcţii EMITENT: Ministerul Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 387 din 17 mai 2019
În conformitate cu prevederile art. 3 alin. (3) din ordonanţa guvernului nr. 20/2010 privind stabilirea unor măsuri pentru aplicarea unitară a legislaţiei uniunii europene care armonizează condiţiile de comercializare a produselor, aprobată cu modificări prin legea nr. 50/2015, cu modificările ulterioare, precum şi cu prevederile art. 3 lit. g) din hotărârea guvernului nr. 1.236/2012 privind stabilirea cadrului instituţional şi a unor măsuri pentru aplicarea prevederilor regulamentului (ue) nr. 305/2011 al parlamentului european şi al consiliului din 9 martie 2011 de stabilire a unor condiţii armonizate pentru comercializarea produselor pentru construcţii şi de abrogare a directivei 89/106/cee a consiliului, cu modificările şi completările ...
Monitorul Oficial 921 din 01 Noiembrie 2018 (M. Of. 921/2018)
ORDIN nr. 4.929 din 31 august 2018 privind acordarea acreditării pentru unitatea de învăţământ preuniversitar particular Şcoala Postliceală „Med Farm Speranţa“ din oraşul Ocna Mureş EMITENT: Ministerul Educaţiei Naţionale PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 921 din 1 noiembrie 2018
Având în vedere prevederile art. 24 alin. (3) lit. c) şi d) din ordonanţa de urgenţă a guvernului nr. 75/2005 privind asigurarea calităţii educaţiei, aprobată cu modificări prin legea nr. 87/2006, cu modificările şi completările ulterioare, luând în considerare dispoziţiile hotărârii guvernului nr. 22/2007 pentru aprobarea metodologiei de evaluare instituţională în vederea autorizării, acreditării şi evaluării periodice a organizaţiilor furnizoare de educaţie,având în vedere prevederile hotărârii guvernului nr. 21/2007 privind aprobarea standardelor de autorizare de funcţionare provizorie a unităţilor de învăţământ preuniversitar, precum şi a standardelor de acreditare şi de evaluare periodică a unităţilor de învăţământ preuniversitar,ţinând cont de dispoziţiile hotărârii guvernului nr. 844/2002 privind aprobarea nomenclatoarelor calificărilor ...
Monitorul Oficial 380 din 03 Mai 2018 (M. Of. 380/2018)
ORDIN nr. 1.382/C din 17 aprilie 2018 privind actualizarea numărului posturilor de notar public destinate judecătorilor de la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie pentru anul 2017 EMITENT: Ministerul Justiţiei PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 380 din 3 mai 2018
Având în vedere hotărârea consiliului uniunii naţionale a notarilor publici nr. 98/2017 privind propunerile de actualizare a posturilor de notar public destinate judecătorilor de la Înalta curte de casaţie şi justiţie pentru anul 2017,în conformitate cu dispoziţiile art. 21 alin. (2) şi alin. (3) lit. a) din legea notarilor publici şi a activităţii notariale nr. 36/1995, republicată, precum şi cu dispoziţiile art. 28 şi art. 31 lit. a) din regulamentul de aplicare a legii notarilor publici şi a activităţii notariale nr. 36/1995, aprobat prin ordinul ministrului justiţiei nr. 2.333/c/2013, cu modificările şi completările ulterioare,în temeiul art. 13 din hotărârea guvernului nr. 652/2009 privind organizarea ...
Monitorul Oficial 273 bis din 28 Martie 2018 (M. Of. 273 bis/2018)
NORME METODOLOGICE din 27 martie 2018 de aplicare în anul 2018 a Hotărârii Guvernului nr. 140/2018 pentru aprobarea pachetelor de servicii şi a Contractului-cadru care reglementează condiţiile acordării asistenţei medicale, a medicamentelor şi a dispozitivelor medicale în cadrul sistemului de asigurări sociale de sănătate pentru anii 2018-2019 EMITENT: Ministerul Sănătăţii PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 273 bis din 28 martie 2018
──────────aprobate prin ordinul nr. 397/836/2018, publicat în monitorul oficial al româniei, partea i, nr. 273 din 28 martie 2018.──────────anexa 1 condiŢiile acordĂrii pachetului de serviciiminimal Şi de bazĂ În asistenŢa medicalĂ primarĂa. pachetul minimal de servicii medicale În asistenŢa medicalĂ primarĂ1. pachetul minimal de servicii medicale în asistenţa medicală primară cuprinde următoarele tipuri de servicii medicale:1.1. servicii medicale pentru situaţiile de urgenţă medico-chirurgicală1.2. supraveghere şi depistare de boli cu potenţial endemo-epidemic1.3. consultaţii de monitorizare a evoluţiei sarcinii şi lehuziei1.4. consultaţiile de planificare familială1.5. servicii de prevenţie1.6. activităţi de suport1.1. servicii medicale pentru situaţiile de urgenţă medico-chirurgicală: asistenţă medicală de ...
Monitorul Oficial 42 din 17 Ianuarie 2018 (M. Of. 42/2018)
AMENDAMENTE din 4 mai 2012 adoptate prin deciziile 2012/1 şi 2012/2 cu ocazia celei de-a treizecea reuniuni a Organismului Executiv, la Geneva la 30 aprilie-4 mai 2012, la Protocolul Convenţiei asupra poluării atmosferice transfrontiere pe distanţe lungi, încheiată la Geneva la 13 noiembrie 1979, referitor la reducerea acidifierii, eutrofizării şi nivelului de ozon troposferic, adoptat la Gothenburg la 1 decembrie 1999 EMITENT: Act Internaţional PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 42 din 17 ianuarie 2018
──────────adoptate prin legea nr. 263 din 20 decembrie 2017, publicată în monitorul oficial, partea i, nr. 42 din 17 ianuarie 2018.────────────────────*) traducere──────────decizia 2012/1modificarea anexei i a protocolului din 1999 referitor la reducerea acidificării, eutrofizării şi nivelului de ozon troposfericpărţile la protocolul din 1999 referitor la reducerea acidificării, eutrofizării şi nivelului de ozon troposferic, întrunite în cadrul celei de-a treizecea întrunire a comitetului executivse decide modificarea anexei i la protocolul din 1999 referitor la reducerea acidificării, eutrofizării şi nivelului de ozon troposferic (protocolul gothenburg) la convenţia privind poluarea atmosferică transfrontalieră pe distanţe lungi după cum urmează:art. 1modificarea anexei i1. În alineatul 1:(a) cuvintele „manualul privind ...