Cautare acte in Monitorul Oficial care contin:
ordin nr 193 din 28 octombrie 2020
Monitorul Oficial 1269 din 21 Decembrie 2020 (M. Of. 1269/2020)
LEGE nr. 296 din 18 decembrie 2020 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 227/2015 privind Codul fiscal EMITENT: Parlamentul PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 1269 din 21 decembrie 2020
Parlamentul româniei adoptă prezenta lege.art. ilegea nr. 227/2015 privind codul fiscal, publicată în monitorul oficial al româniei, partea i, nr. 688 din 10 septembrie 2015, cu modificările şi completările ulterioare, se modifică şi se completează după cum urmează:1. la articolul 7, punctul 18, litera d) a punctului 26, punctele 37 şi 40 se modifică şi vor avea următorul cuprins:"18. locul conducerii efective - locul în care, dacă nu se demonstrează altfel, persoana juridică străină realizează operaţiuni care corespund unor scopuri economice, reale şi de substanţă şi unde este îndeplinită cel puţin una dintre următoarele condiţii:a) deciziile economico-strategice necesare pentru conducerea activităţii persoanei ...
Monitorul Oficial 1254 din 18 Decembrie 2020 (M. Of. 1254/2020)
DECIZIA nr. 58 din 28 septembrie 2020 referitoare la interpretarea şi aplicarea dispoziţiilor art. 198 şi 200 din Legea dialogului social nr. 62/2011, republicată, cu modificările şi completările ulterioare EMITENT: Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 1254 din 18 decembrie 2020
Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de dreptdosar nr. 1.519/1/2020┌─────────────┬────────────────────────┐│ │- vicepreşedintele ││gabriela │Înaltei curţi de casaţie││elena bogasiu│şi justiţie - ││ │preşedintele completului│├─────────────┼────────────────────────┤│laura-mihaela│- preşedintele secţiei i││ivanovici │civile │├─────────────┼────────────────────────┤│marian budă │- preşedintele secţiei a││ ...
Monitorul Oficial 1167 din 03 Decembrie 2020 (M. Of. 1167/2020)
ORDIN nr. 2.054 din 27 noiembrie 2020 privind modificarea anexei la Ordinul ministrului sănătăţii nr. 487/2020 pentru aprobarea protocolului de tratament al infecţiei cu virusul SARS-CoV-2 EMITENT: Ministerul Sănătăţii PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 1167 din 3 decembrie 2020
Văzând referatul de aprobare al direcţiei generale asistenţă medicală, medicină de urgenţă şi programe de sănătate publică din cadrul ministerului sănătăţii nr. nt 13.064 din 27.11.2020,având în vedere prevederile art. 16 alin. (1) lit. g) din legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătăţii, republicată, cu modificările şi completările ulterioare,în temeiul prevederilor art. 7 alin. (4) din hotărârea guvernului nr. 144/2010 privind organizarea şi funcţionarea ministerului sănătăţii, cu modificările şi completările ulterioare,ministrul sănătăţii emite următorul ordin:art. ianexa la ordinul ministrului sănătăţii nr. 487/2020 pentru aprobarea protocolului de tratament al infecţiei cu virusul sars-cov-2, publicat în monitorul oficial al româniei, partea i, nr. 242 ...
Monitorul Oficial 1130 din 24 Noiembrie 2020 (M. Of. 1130/2020)
ORDONANŢĂ DE URGENŢĂ nr. 201 din 23 noiembrie 2020 cu privire la rectificarea bugetului de stat pe anul 2020 EMITENT: Guvernul PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 1130 din 24 noiembrie 2020
Având în vedere:- prevederile art. 23 din ordonanţa de urgenţă a guvernului nr. 181/2020 privind unele măsuri fiscal-bugetare, pentru modificarea şi completarea unor acte normative, precum şi pentru prorogarea unor termene, potrivit cărora, prin derogare de la prevederile art. 23 alin. (2) din legea responsabilităţii fiscal-bugetare nr. 69/2010, republicată, şi de la prevederile art. 6 alin. (2) din legea nr. 500/2002 privind finanţele publice, cu modificările şi completările ulterioare, în anul 2020 se pot aproba mai mult de două rectificări bugetare;– evoluţia situaţiei epidemiologice de pe teritoriul româniei care indică o creştere a numărului de persoane infectate cu coronavirusul ...
Monitorul Oficial 1049 din 09 Noiembrie 2020 (M. Of. 1049/2020)
REGULAMENT din 28 octombrie 2020 privind soluţionarea plângerilor în sectorul energiei EMITENT: Autoritatea Naţională de Reglementare în Domeniul Energiei PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 1049 din 9 noiembrie 2020
──────────aprobat prin ordinul nr. 193 din 28 octombrie 2020, publicat în monitorul oficial al româniei, partea i, nr. 1.049 din 9 noiembrie 2020.──────────cap. iscop şi domeniu de aplicareart. 1prezentul regulament stabileşte modalitatea de soluţionare a plângerilor în sectorul energiei adresate autorităţii naţionale de reglementare în domeniul energiei, denumită în continuare anre, de către orice persoană fizică sau juridică care se consideră afectată de activitatea participanţilor la piaţa de energie electrică şi gaze naturale/a titularilor de licenţă/ atestat/autorizaţie, prevăzuţi în legea energiei electrice şi a gazelor naturale nr. 123/2012, cu modificările şi completările ulterioare, denumită în continuare lege.art. 2prin sectorul energiei ...
ORDIN nr. 193 din 28 octombrie 2020 pentru aprobarea Regulamentului privind soluţionarea plângerilor în sectorul energiei EMITENT: Autoritatea Naţională de Reglementare în Domeniul Energiei PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 1049 din 9 noiembrie 2020
Având în vedere dispoziţiile art. 3 pct. 57^1, art. 7^2, art. 62 alin. (1) lit. h^5), art. 100 pct. 74^1, art. 102^2 şi art. 145 alin. (4) lit. j) din legea energiei electrice şi a gazelor naturale nr. 123/2012, cu modificările şi completările ulterioare,în temeiul art. 5 alin. (1) lit. f) din ordonanţa de urgenţă a guvernului nr. 33/2007 privind organizarea şi funcţionarea autorităţii naţionale de reglementare în domeniul energiei, aprobată cu modificări şi completări prin legea nr. 160/2012, cu modificările şi completările ulterioare,preşedintele autorităţii naţionale de reglementare în domeniul energiei emite următorul ordin:art. 1se aprobă regulamentul privind soluţionarea plângerilor în sectorul energiei, ...
Monitorul Oficial 1029 din 04 Noiembrie 2020 (M. Of. 1029/2020)
ORDIN nr. 1.865 din 14 octombrie 2020 pentru modificarea anexelor nr. 1-5 la Ordinul ministrului agriculturii, alimentaţiei şi pădurilor nr. 193/2002 privind reactualizarea delimitării fondului cinegetic al României în fonduri de vânătoare EMITENT: Ministerul Mediului, Apelor şi Pădurilor PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 1029 din 4 noiembrie 2020
Având în vedere referatul de aprobare al direcţiei managementul resurselor cinegetice nr. dmrc/149.153/28.07.2020, în temeiul prevederilor art. 5 şi 53 din legea vânătorii şi a protecţiei fondului cinegetic nr. 407/2006, cu modificările şi completările ulterioare, ale art. 57 alin. (1) din ordonanţa de urgenţă a guvernului nr. 57/2019 privind codul administrativ, cu modificările şi completările ulterioare, precum şi ale art. 13 alin. (4) din hotărârea guvernului nr. 43/2020 privind organizarea şi funcţionarea ministerului mediului, apelor şi pădurilor,ministrul mediului, apelor şi pădurilor emite următorul ordin:art. ianexele nr. 1-5 la ordinul ministrului agriculturii, alimentaţiei şi pădurilor nr. 193/2002 privind reactualizarea delimitării fondului cinegetic al româniei în ...
Monitorul Oficial 1020 din 03 Noiembrie 2020 (M. Of. 1020/2020)
DECIZIA nr. 639 din 23 septembrie 2020 referitoare la obiecţia de neconstituţionalitate a Legii privind măsurile de siguranţă cu caracter medical şi statutul spitalelor de psihiatrie şi pentru măsuri de siguranţă EMITENT: Curtea Constituţională PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 1020 din 3 noiembrie 2020
┌───────────────┬──────────────────────┐│valer dorneanu │- preşedinte │├───────────────┼──────────────────────┤│cristian │- judecător ││deliorga │ │├───────────────┼──────────────────────┤│marian enache │- judecător │├───────────────┼──────────────────────┤│daniel-marius │- judecător ││morar ...
Monitorul Oficial 1005 din 29 Octombrie 2020 (M. Of. 1005/2020)
ORDONANŢĂ DE URGENŢĂ nr. 186 din 28 octombrie 2020 privind instituirea unor măsuri urgente pentru asigurarea necesarului de medici pe durata riscului epidemiologic generat de pandemia de COVID-19 şi pentru modificarea art. 11 din Legea nr. 55/2020 privind unele măsuri pentru prevenirea şi combaterea efectelor pandemiei de COVID-19 EMITENT: Guvernul PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 1005 din 29 octombrie 2020
Având în vedere contextul actual generat de evoluţia situaţiei epidemiologice naţionale determinată de răspândirea coronavirusului sars-cov-2, pentru care a fost instituită starea de urgenţă prin decretul nr. 195/2020 privind instituirea stării de urgenţă pe teritoriul româniei şi prelungită prin decretul nr. 240/2020 privind prelungirea stării de urgenţă pe teritoriul româniei, măsuri continuate prin declararea stării de alertă pe teritoriul româniei prin hotărârea guvernului nr. 394/2020 privind declararea stării de alertă şi măsurile care se aplică pe durata acesteia pentru prevenirea şi combaterea efectelor pandemiei de covid-19, cu modificările şi completările ulterioare, prelungită prin hotărârea guvernului nr. 476/2020 privind prelungirea stării de alertă pe ...
Monitorul Oficial 990 din 27 Octombrie 2020 (M. Of. 990/2020)
REGULAMENTUL SENATULUI din 24 octombrie 2005(*republicat*) EMITENT: Senatul PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 990 din 27 octombrie 2020
*) republicat în temeiul art. ii din hotărârea senatului nr. 16/2020 pentru completarea regulamentului senatului, aprobat prin hotărârea senatului nr. 28/2005, publicată în monitorul oficial al româniei, partea i, nr. 252 din 26 martie 2020, dându-se textelor o nouă numerotare.regulamentul senatului, aprobat prin hotărârea senatului nr. 28/2005, a fost republicat în monitorul oficial al româniei, partea i, nr. 992 din 23 noiembrie 2018, iar ulterior a mai fost modificat prin:hotărârea senatului nr. 5/2019 pentru modificarea art. 119 din regulamentul senatului, aprobat prin hotărârea senatului nr. 28/2005, publicată în monitorul oficial al româniei, partea i, nr. 134 din 20 februarie 2019.hotărârea senatului nr. ...