Cautare acte in Monitorul Oficial care contin:
ordin nr 193 din 28 februarie 2017
Monitorul Oficial 343 din 10 Mai 2017 (M. Of. 343/2017)
ORDIN nr. 2.822 din 27 aprilie 2017 pentru aprobarea Programului naţional privind creşterea performanţei energetice a blocurilor de locuinţe, cu finanţare în anul 2017 EMITENT: Ministerul Dezvoltării Regionale, Administraţiei Publice şi Fondurilor Europene PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 343 din 10 mai 2017
În conformitate cu prevederile legii bugetului de stat pe anul 2017 nr. 6/2017, ale legii nr. 500/2002 privind finanţele publice, cu modificările şi completările ulterioare, şi ale legii nr. 273/2006 privind finanţele publice locale, cu modificările şi completările ulterioare,în temeiul art. 16 din ordonanţa de urgenţă a guvernului nr. 18/2009 privind creşterea performanţei energetice a blocurilor de locuinţe, aprobată cu modificări şi completări prin legea nr. 158/2011, cu modificările şi completările ulterioare, şi al art. 14 alin. (7) din hotărârea guvernului nr. 15/2017 privind organizarea şi funcţionarea ministerului dezvoltării regionale, administraţiei publice şi fondurilor europene, viceprim-ministrul, ministrul dezvoltării regionale, administraţiei publice şi fondurilor europene, ...
Monitorul Oficial 293 din 25 Aprilie 2017 (M. Of. 293/2017)
DECIZIE nr. 703 din 29 noiembrie 2016 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 194 alin. (1) lit. c) din Codul penal EMITENT: Curtea Constituţională PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 293 din 25 aprilie 2017
┌───────────────────────┬────────────────────┐│valer dorneanu │- preşedinte │├───────────────────────┼────────────────────┤│marian enache │- judecător │├───────────────────────┼────────────────────┤│petre lăzăroiu │- judecător │├───────────────────────┼────────────────────┤│mircea Ştefan minea │- judecător │├───────────────────────┼────────────────────┤│daniel marius morar │- judecător │├───────────────────────┼────────────────────┤│mona-maria pivniceru │- judecător ...
Monitorul Oficial 224 bis din 31 Martie 2017 (M. Of. 224 bis/2017)
NORME TEHNICE din 31 martie 2017 de realizare a programelor naţionale de sănătate curative pentru anii 2017 şi 2018 EMITENT: Casa Naţională de Asigurări de Sănătate PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 224 bis din 31 martie 2017
──────────aprobate de ordinul nr. 245 din 31 martie 2017, publicat în monitorul oficial al româniei, partea i nr. 224 din 31 martie 2017.────────── cap. icadrul general de realizare a programelor naţionale de sănătate curative art. 1 programele naţionale de sănătate curative, reprezintă un ansamblu de acţiuni multianuale şi au drept scop asigurarea tratamentului specific în cazul bolilor cu impact major asupra sănătăţii publice.art. 2(1) bugetul alocat programelor naţionale de sănătate pentru anii 2017 şi 2018 este prevăzut la capitolul viii din prezenta anexă şi este aprobat anual în legea bugetului de stat.(2) structura programelor naţionale ...
Monitorul Oficial 180 din 13 Martie 2017 (M. Of. 180/2017)
NORME TEHNICE din 16 februarie 2017 privind acordarea statutului de expeditor şi/sau destinatar agreat în cadrul regimului de tranzit unional/comun EMITENT: Agenţia Naţională de Administrare Fiscală PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 180 din 13 martie 2017
──────────aprobate de ordinul nr. 766 din 16 februarie 2017 publicat în monitorul oficial al româniei, partea i, nr. 180 din 136 martie 2017.────────── cap. idispoziţii generaleart. 1 prezentele norme stabilesc procedura de acordare a statutului de expeditor agreat şi/sau destinatar agreat în cadrul regimului de tranzit unional/comun.art. 2 În aplicarea prezentelor norme, prin termenii de mai jos se înţelege:a) codul vamal al uniunii - regulamentul (ue) nr. 952/2013 al parlamentului european şi al consiliului din 9 octombrie 2013 de stabilire a codului vamal al uniunii;b) regulamentul delegat (ue) 2015/2.446 - regulamentul delegat al comisiei (ue) 2015/2.446 din 28 iulie 2015 ...
ORDIN nr. 766 din 16 februarie 2017 pentru aprobarea Normelor tehnice privind acordarea statutului de expeditor şi/sau destinatar agreat în cadrul regimului de tranzit unional/comun EMITENT: AGENŢIA NAŢIONALĂ DE ADMINISTRARE FISCALĂ PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 180 din 13 martie 2017
Având în vedere dispoziţiile art. 6 alin. (2) şi (3), art. 22, 23, 27, 28, art. 39 lit. a), b) şi d) şi art. 233 alin. (4) lit. a), b) şi d) din regulamentul (ue) nr. 952/2013 al parlamentului european şi al consiliului din 9 octombrie 2013 de stabilire a codului vamal al uniunii, ale art. 2 alin. (5) şi (6), art. 8-11, 13-18, 191-196, 250, 251 şi 254 din regulamentul delegat al comisiei (ue) 2015/2.446 din 28 iulie 2015 de completare a regulamentului (ue) nr. 952/2013 al parlamentului european şi al consiliului în ceea ce priveşte normele detaliate ale ...
Monitorul Oficial 178 din 13 Martie 2017 (M. Of. 178/2017)
ORDIN nr. 792 din 21 februarie 2017 privind aprobarea Normelor tehnice de autorizare pentru exploatarea spaţiilor de depozitare temporară şi a Normelor tehnice privind utilizarea şi completarea declaraţiei de depozitare temporară EMITENT: AGENŢIA NAŢIONALĂ DE ADMINISTRARE FISCALĂ PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 178 din 13 martie 2017
În aplicarea prevederilor art. 144-152 din regulamentul (ue) nr. 952/2013 al parlamentului european şi al consiliului din 9 octombrie 2013 de stabilire a codului vamal al uniunii,ţinând cont de prevederile art. 115-118 din regulamentul delegat (ue) 2015/2.446 al comisiei din 28 iulie 2015 de completare a regulamentului (ue) nr. 952/2013 al parlamentului european şi al consiliului în ceea ce priveşte normele detaliate ale anumitor dispoziţii ale codului vamal al uniunii,având în vedere prevederile art. 191-193 din regulamentul de punere în aplicare (ue) 2015/2.447 al comisiei din 24 noiembrie 2015 de stabilire a unor norme pentru punerea în aplicare a anumitor ...
Monitorul Oficial 153 bis din 01 Martie 2017 (M. Of. 153 bis/2017)
NORME METODOLOGICE din 27 februarie 2017 de aplicare în anul 2017 a Hotărârii Guvernului nr. 161/2016 pentru aprobarea pachetelor de servicii şi a Contractului-cadru care reglementează condiţiile acordării asistenţei medicale, a medicamentelor şi a dispozitivelor medicale în cadrul sistemului de asigurări sociale de sănătate pentru anii 2016-2017 EMITENT: MINISTERUL SĂNĂTĂŢII CASA NAŢIONALĂ DE ASIGURĂRI DE SĂNĂTATE PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 153 bis din 1 martie 2017
──────────aprobate de ordinul nr. 196/139/2017, publicat în monitorul oficial al româniei, partea i, nr. 153 din 1 martie 2017──────────anexa 1 condiŢiile acordĂrii pachetului de serviciiminimal Şi de bazĂ În asistenŢa medicalĂ primarĂa. pachetul minimal de servicii medicale În asistenŢa medicalĂ primarĂ1. pachetul minimal de servicii medicale în asistenţa medicală primară cuprinde următoarele tipuri de servicii medicale:1.1. servicii medicale pentru situaţiile de urgenţă medico-chirurgicală1.2. supraveghere şi depistare de boli cu potenţial endemo-epidemic1.3. consultaţii de monitorizare a evoluţiei sarcinii şi lehuziei1.4. consultaţiile de planificare familială1.5. servicii de prevenţie1.6. activităţi de suport1.1. servicii medicale pentru situaţiile de urgenţă medico-chirurgicală: asistenţă medicală de urgenţă - ...
Monitorul Oficial 153 din 01 Martie 2017 (M. Of. 153/2017)
ORDIN nr. 139 din 27 februarie 2017 privind aprobarea Normelor metodologice de aplicare în anul 2017 a Hotărârii Guvernului nr. 161/2016 pentru aprobarea pachetelor de servicii şi a Contractului-cadru care reglementează condiţiile acordării asistenţei medicale, a medicamentelor şi a dispozitivelor medicale în cadrul sistemului de asigurări sociale de sănătate pentru anii 2016-2017 EMITENT: CASA NAŢIONALĂ DE ASIGURĂRI DE SĂNĂTATE PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 153 din 1 martie 2017
Având în vedere referatul de aprobare nr. f.b. 1.728 din 1 martie 2017 al ministerului sănătăţii şi nr. d.g. 266 din 27 februarie 2017 al casei naţionale de asigurări de sănătate,în temeiul prevederilor:- art. 229 alin. (4) şi art. 291 alin. (2) din titlul viii "asigurări sociale de sănătate" din legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătăţii, republicată, cu modificările şi completările ulterioare;- hotărârii guvernului nr. 161/2016 pentru aprobarea pachetelor de servicii şi a contractului-cadru care reglementează condiţiile acordării asistenţei medicale, a medicamentelor şi a dispozitivelor medicale în cadrul sistemului de asigurări sociale de sănătate pentru anii 2016-2017, cu ...
Monitorul Oficial 152 din 28 Februarie 2017 (M. Of. 152/2017)
ORDIN nr. 193 din 28 februarie 2017 privind modificarea şi completarea anexei nr. 1 la Ordinul 1.306/1.883/2016 pentru aprobarea criteriilor biopsihosociale de încadrare a copiilor cu dizabilităţi în grad de handicap şi a modalităţilor de aplicare a acestora EMITENT: Ministerul Sănătăţii PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 152 din 28 februarie 2017
Având în vedere prevederile:- legea nr. 18/1990 pentru ratificarea convenţiei cu privire la drepturile copilului, republicată;– legea nr. 221/2010 pentru ratificarea convenţiei privind drepturile persoanelor cu dizabilităţi, adoptată la new york de adunarea generală a organizaţiei naţiunilor unite la 13 decembrie 2006, deschisă spre semnare la 30 martie 2007 şi semnată de românia la 26 septembrie 2007, cu modificările ulterioare;– clasificarea internaţională a funcţionării, dizabilităţii şi sănătăţii, versiunea pentru copii şi tineri, adoptată de organizaţia mondială a sănătăţii în anul 2007 şi validată de românia în anul 2012 de către ministerul sănătăţii, ministerul muncii, familiei, protecţiei sociale şi persoanelor vârstnice şi ...