Cautare acte in Monitorul Oficial care contin:
ordin nr 136 din 17 martie 2010
Monitorul Oficial 338 din 18 Aprilie 2018 (M. Of. 338/2018)
ORDIN nr. 4.494 din 11 aprilie 2018 privind aprobarea Listei cuprinzând indicativele de referinţă ale standardelor române care transpun standarde europene armonizate din domeniul produselor pentru construcţii EMITENT: Ministerul Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 338 din 18 aprilie 2018
În conformitate cu prevederile art. 3 alin. (3) din ordonanţa guvernului nr. 20/2010 privind stabilirea unor măsuri pentru aplicarea unitară a legislaţiei uniunii europene care armonizează condiţiile de comercializare a produselor, aprobată cu modificări prin legea nr. 50/2015, cu modificările ulterioare, precum şi cu prevederile art. 3 lit. g) din hotărârea guvernului nr. 1.236/2012 privind stabilirea cadrului instituţional şi a unor măsuri pentru aplicarea prevederilor regulamentului (ue) nr. 305/2011 al parlamentului european şi al consiliului din 9 martie 2011 de stabilire a unor condiţii armonizate pentru comercializarea produselor pentru construcţii şi de abrogare a directivei 89/106/cee a consiliului, cu modificările şi completările ...
Monitorul Oficial 304 din 04 Aprilie 2018 (M. Of. 304/2018)
ORDIN nr. 414 din 2 aprilie 2018 pentru modificarea şi completarea anexei nr. 2 la Ordinul ministrului sănătăţii şi al preşedintelui Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate nr. 1.605/875/2014 privind aprobarea modului de calcul, a listei denumirilor comerciale şi a preţurilor de decontare ale medicamentelor care se acordă bolnavilor în cadrul programelor naţionale de sănătate şi a metodologiei de calcul al acestora EMITENT: Ministerul Sănătăţii PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 304 din 4 aprilie 2018
Văzând referatul de aprobare nr. s.p. 3.031 din 30.03.2018 al ministerului sănătăţii şi nr. d.g. 1.166 din 29.03.2018 al casei naţionale de asigurări de sănătate,având în vedere:- art. 58 alin. (4) şi (5) şi art. 221 alin. (1) lit. k) din legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătăţii, republicată, cu modificările şi completările ulterioare;– hotărârea guvernului nr. 720/2008 pentru aprobarea listei cuprinzând denumirile comune internaţionale corespunzătoare medicamentelor de care beneficiază asiguraţii, cu sau fără contribuţie personală, pe bază de prescripţie medicală, în sistemul de asigurări sociale de sănătate, precum şi denumirile comune internaţionale corespunzătoare medicamentelor care se acordă în cadrul programelor ...
Monitorul Oficial 273 bis din 28 Martie 2018 (M. Of. 273 bis/2018)
NORME METODOLOGICE din 27 martie 2018 de aplicare în anul 2018 a Hotărârii Guvernului nr. 140/2018 pentru aprobarea pachetelor de servicii şi a Contractului-cadru care reglementează condiţiile acordării asistenţei medicale, a medicamentelor şi a dispozitivelor medicale în cadrul sistemului de asigurări sociale de sănătate pentru anii 2018-2019 EMITENT: Ministerul Sănătăţii PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 273 bis din 28 martie 2018
──────────aprobate prin ordinul nr. 397/836/2018, publicat în monitorul oficial al româniei, partea i, nr. 273 din 28 martie 2018.──────────anexa 1 condiŢiile acordĂrii pachetului de serviciiminimal Şi de bazĂ În asistenŢa medicalĂ primarĂa. pachetul minimal de servicii medicale În asistenŢa medicalĂ primarĂ1. pachetul minimal de servicii medicale în asistenţa medicală primară cuprinde următoarele tipuri de servicii medicale:1.1. servicii medicale pentru situaţiile de urgenţă medico-chirurgicală1.2. supraveghere şi depistare de boli cu potenţial endemo-epidemic1.3. consultaţii de monitorizare a evoluţiei sarcinii şi lehuziei1.4. consultaţiile de planificare familială1.5. servicii de prevenţie1.6. activităţi de suport1.1. servicii medicale pentru situaţiile de urgenţă medico-chirurgicală: asistenţă medicală de ...
Monitorul Oficial 270 din 27 Martie 2018 (M. Of. 270/2018)
CONTRACT-CADRU din 21 martie 2018 care reglementează condiţiile acordării asistenţei medicale, a medicamentelor şi a dispozitivelor medicale în cadrul sistemului de asigurări sociale de sănătate pentru anii 2018-2019 EMITENT: Guvernul PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 270 din 27 martie 2018
──────────aprobat prin hotărârea guvernului nr. 140 din 21 martie 2018, publicată în monitorul oficial, partea i, nr. 270 din 27 martie 2018.──────────cap. iasistenţa medicală primarăsecŢiunea 1condiţii de eligibilitateart. 1(1) În vederea intrării în relaţii contractuale cu casele de asigurări de sănătate, furnizorii de servicii medicale trebuie să îndeplinească următoarele condiţii:a) să fie autorizaţi conform prevederilor legale în vigoare;b) să fie evaluaţi potrivit dispoziţiilor art. 253 din legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătăţii, republicată, cu modificările şi completările ulterioare;c) pentru anul 2019 să depună dovada înscrierii în procesul de acreditare, potrivit art. 20 alin. (2) din legea nr. ...
Monitorul Oficial 214 bis din 09 Martie 2018 (M. Of. 214 bis/2018)
ANEXE din 3 februarie 2018 privind modificarea şi completarea Normelor metodologice specifice privind organizarea şi exercitarea controlului financiar preventiv propriu în Ministerul Apărării Naţionale, aprobate prin Ordinul ministrului apărării naţionale nr. M.120/2014 EMITENT: Ministerul Apărării Naţionale PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 214 bis din 9 martie 2018
──────────conţinute de ordinul nr. m.19 din 3 februarie 2018, publicat în monitorul oficial, partea i, nr. 214 din 9 martie 2018.──────────anexa 1 (anexa nr. 1 la normele metodologice specifice)cadrul specifical operaţiunilor supuse controlului financiar preventiv propriu în ministerul apărării naţionalea. deschiderea, repartizarea şi modificarea creditelor bugetare┌────┬─────────────┬─────────────┬──────────────┐│ │operaţiuni │ │ ││ │supuse │ ...
Monitorul Oficial 237 din 19 Martie 2018 (M. Of. 237/2018)
LEGEA nr. 36 din 12 mai 1995 (*republicată*) notarilor publici şi a activităţii notariale EMITENT: Parlamentul PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 237 din 19 martie 2018
──────────*) republicată în temeiul art. ix din ordonanţa de urgenţă a guvernului nr. 1/2016 pentru modificarea legii nr. 134/2010 privind codul de procedură civilă, precum şi a unor acte normative conexe, astfel cum a fost introdus prin legea nr. 17/2017 privind aprobarea ordonanţei de urgenţă a guvernului nr. 1/2016 pentru modificarea legii nr. 134/2010 privind codul de procedură civilă, precum şi a unor acte normative conexe, publicată în monitorul oficial al româniei, partea i, nr. 196 din 21 martie 2017, dându-se textelor o nouă numerotare.legea notarilor publici şi a activităţii notariale nr. 36/1995 a fost republicată în monitorul oficial al româniei, partea i, nr. ...
Monitorul Oficial 215 din 09 Martie 2018 (M. Of. 215/2018)
ORDIN nr. 2.569 din 11 august 2017 privind clasarea în Lista monumentelor istorice ca monument istoric, categoria m - monument, II - arhitectură, grupa valorică B, a Fostului cazinou al ofiţerilor, situat în Str. Principală nr. 117, satul Dealu Frumos, comuna Merghindeal, judeţul Sibiu EMITENT: Ministerul Culturii şi Identităţii Naţionale PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 215 din 9 martie 2018
Având în vedere referatul nr. 6.698/2016 din 16 iunie 2017 de aprobare a proiectului ordinului ministrului culturii şi identităţii naţionale privind clasarea fostului cazinou al ofiţerilor, str. principală nr. 117, satul dealu frumos, comuna merghindeal, judeţul sibiu, în lista monumentelor istorice, categoria ii - arhitectură, monument, grupa valorică b,în conformitate cu dispoziţiile art. 13 alin. (1) pct. 2 lit. d) şi ale art. 33 alin. (1) lit. d) din legea nr. 422/2001 privind protejarea monumentelor istorice, republicată, cu modificările şi completările ulterioare,în temeiul prevederilor art. 16 alin. (2) şi (3) din normele metodologice de clasare şi inventariere a monumentelor istorice, aprobate prin ...
Monitorul Oficial 204 din 06 Martie 2018 (M. Of. 204/2018)
DECIZIA nr. 61 din 13 februarie 2018 referitoare la obiecţia de neconstituţionalitate a Legii pentru modificarea şi completarea Legii nr. 317/2004 privind organizarea şi funcţionarea Consiliului Superior al Magistraturii, în ansamblul său, precum şi, în special, a dispoziţiilor art. I pct. 4, 5, 7, 15, 19, 20, 34, 48 şi 62 din aceasta EMITENT: Curtea Constituţională PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 204 din 6 martie 2018
┌─────────────────┬──────────────────────┐│valer dorneanu │- preşedinte │├─────────────────┼──────────────────────┤│marian enache │- judecător │├─────────────────┼──────────────────────┤│petre lăzăroiu │- judecător │├─────────────────┼──────────────────────┤│mircea Ştefan │- judecător ││minea │ │├─────────────────┼──────────────────────┤│daniel ...
Monitorul Oficial 201 din 06 Martie 2018 (M. Of. 201/2018)
DECIZIA nr. 63 din 13 februarie 2018 referitoare la obiecţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. I pct. 21 [cu referire la art. 16 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 75/2005 privind asigurarea calităţii educaţiei] şi pct. 26 [cu referire la art. 4 alin. (1) din Legea nr. 288/2004 privind organizarea studiilor universitare] din Legea privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 96/2016 pentru modificarea şi completarea unor acte normative în domeniile educaţiei, cercetării, formării profesionale şi sănătăţii, precum şi ale legii, în ansamblul său EMITENT: Curtea Constituţională PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 201 din 6 martie 2018
┌───────────────┬──────────────────────┐│valer dorneanu │- preşedinte │├───────────────┼──────────────────────┤│marian enache │- judecător │├───────────────┼──────────────────────┤│petre lăzăroiu │- judecător │├───────────────┼──────────────────────┤│mircea Ştefan │- judecător ││minea │ │├───────────────┼──────────────────────┤│daniel marius │- judecător ...
Monitorul Oficial 199 din 05 Martie 2018 (M. Of. 199/2018)
ORDIN nr. 253 din 23 februarie 2018 pentru aprobarea Regulamentului de organizare, funcţionare şi autorizare a serviciilor de îngrijiri paliative EMITENT: Ministerul Sănătăţii PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 199 din 5 martie 2018
Văzând referatul de aprobare nr. s.p. 1.188/2018 al direcţiei management şi structuri unităţi sanitare şi al direcţiei generale de asistenţă medicală şi sănătate publică,având în vedere prevederile art. 77 lit. e),art. 136 lit. g),art. 163 alin. (4),art. 230 lit. m),art. 238 alin. (5) şi art. 245 alin. (1) din legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătăţii, republicată, cu modificările şi completările ulterioare,în temeiul art. 7 alin. (4) din hotărârea guvernului nr. 144/2010 privind organizarea şi funcţionarea ministerului sănătăţii, cu modificările şi completările ulterioare,ministrul sănătăţii emite următorul ordin:art. 1se aprobă regulamentul de organizare şi funcţionare a serviciilor de îngrijiri paliative, denumit în continuare ...