Cautare acte in Monitorul Oficial care contin:
ordin nr 135 din 19 iulie 2018
Monitorul Oficial 591 din 25 Iunie 2024 (M. Of. 591/2024)
ORDONANŢĂ DE URGENŢĂ nr. 71 din 21 iunie 2024 pentru modificarea şi completarea unor acte normative, precum şi pentru stabilirea unor măsuri de prevenire şi combatere a publicităţii şi a tehnicilor agresive de comunicare practicate de entităţile care nu sunt înscrise în Registrul Autorităţii de Supraveghere Financiară EMITENT: Guvernul PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 591 din 25 iunie 2024
Având în vedere necesitatea sprijinirii strategiei autorităţii de supraveghere financiară în ceea ce priveşte procesul de actualizare continuă şi cu celeritate a legislaţiei pieţei de capital, în vederea adaptării acesteia la legislaţia europeană aflată la rândul ei într-o continuă dinamică şi la evoluţiile şi cerinţele unei pieţe de capital în continuă creştere şi transformare, precum şi a îndeplinirii rolului său de factor contributiv la dezvoltarea acestei pieţe, este necesară adoptarea cu celeritate de măsuri legislative referitoare în principal la:a) revizuirea cu celeritate a cadrului legal primar aplicabil în domeniul organismelor de plasament colectiv în valori mobiliare (o.p.c.v.m.), fondurilor de investiţii ...
Monitorul Oficial 585 din 25 Iunie 2024 (M. Of. 585/2024)
DECIZIA nr. 30 din 3 iunie 2024 referitoare la dezlegarea unor chestiuni de drept EMITENT: Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 585 din 25 iunie 2024
Dosar nr. 400/1/2024 ┌──────────┬───────────────────────────┐│eleni │- preşedintele secţiei ││cristina │penale a Înaltei curţi de ││marcu │casaţie şi justiţie - ││ │preşedintele completului │├──────────┼───────────────────────────┤│lia │- judecător la secţia ││savonea │penală │├──────────┼───────────────────────────┤│rodica │- judecător ...
Monitorul Oficial 550 din 13 Iunie 2024 (M. Of. 550/2024)
DECIZIA nr. 135 din 19 martie 2024 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 43 alin. (2) din Legea nr. 85/2014 privind procedurile de prevenire a insolvenţei şi de insolvenţă EMITENT: Curtea Constituţională PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 550 din 13 iunie 2024
┌───────────────────┬──────────────────┐│marian enache │- preşedinte │├───────────────────┼──────────────────┤│mihaela ciochină │- judecător │├───────────────────┼──────────────────┤│cristian deliorga │- judecător │├───────────────────┼──────────────────┤│dimitrie-bogdan │- judecător ││licu │ │├───────────────────┼──────────────────┤│laura-iuliana │- judecător ││scântei ...
Monitorul Oficial 534 din 07 Iunie 2024 (M. Of. 534/2024)
DECIZIA nr. 20 din 22 aprilie 2024 referitoare la interpretarea dispoziţiilor art. 169, art. 174, art. 180 din Legea nr. 85/2014 EMITENT: Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 534 din 7 iunie 2024
Dosar nr. 260/1/2024 ┌─────────┬────────────────────────────┐│ │- preşedintele delegat al ││judecător│secţiei a ii-a civile a ││marian │Înaltei curţi de casaţie şi ││budă │justiţie - preşedintele ││ │completului │├─────────┼────────────────────────────┤│Ştefan │- judecător la secţia a ii-a││ioan │civilă ...
Monitorul Oficial 531 din 07 Iunie 2024 (M. Of. 531/2024)
INIŢIATIVĂ LEGISLATIVĂ din 7 iunie 2024 a cetăţenilor potrivit Legii nr. 189/1999 EMITENT: Comitetul de Iniţiativă Legislativă PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 531 din 7 iunie 2024
Expunere de motivesecţiunea 1 - titlul proiectului de act normativ"constituţia suveranităţii“ - proiect de revizuire a constituţiei românieisecţiunea a 2-a - motivul emiterii actului normativ1. descrierea situaţiei actualeÎn ultimii ani, în legislaţia românească au fost adoptate o serie de norme care contravin, fie punctual, fie în ansamblul lor, spiritului şi literei constituţiei româniei, republicată. această stare de fapt şi de drept este de natură a afecta în mod grav şi direct suveranitatea statului român reglementată de articolul 1 alineatul (1) din constituţie, suveranitatea fiind înţeleasă atât ca drept al naţiunii la identitate şi autodeterminare, cât şi ca stare de drept conformă cu ...
Monitorul Oficial 511 din 31 Mai 2024 (M. Of. 511/2024)
ORDIN nr. 962 din 28 mai 2024 privind modificarea şi completarea Normelor metodologice pentru înregistrarea şi raportarea datoriei publice, aprobate prin Ordinul ministrului economiei şi finanţelor nr. 1.059/2008 EMITENT: Ministerul Finanţelor PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 511 din 31 mai 2024
În temeiul prevederilor art. 10 alin. (4) din hotărârea guvernului nr. 34/2009 privind organizarea şi funcţionarea ministerului finanţelor, cu modificările şi completările ulterioare, precum şi ale art. 2 lit. c) din ordonanţa de urgenţă a guvernului nr. 64/2007 privind datoria publică, aprobată cu modificări şi completări prin legea nr. 109/2008, cu modificările şi completările ulterioare,ministrul finanţelor emite următorul ordin:art. inormele metodologice pentru înregistrarea şi raportarea datoriei publice, aprobate prin ordinul ministrului economiei şi finanţelor nr. 1.059/2008, publicat în monitorul oficial al româniei, partea i, nr. 319 din 23 aprilie 2008, cu modificările şi completările ulterioare, se modifică şi se completează după cum urmează:1. ...
Monitorul Oficial 510 din 31 Mai 2024 (M. Of. 510/2024)
DECIZIA nr. 726 din 13 decembrie 2023 referitoare la obiecţia de neconstituţionalitate a Legii pentru modificarea şi completarea Legii nr. 23/2020 privind regimul juridic al Cetăţilor dacice din Munţii Orăştiei, care fac parte din Lista patrimoniului mondial UNESCO şi unele măsuri pentru protejarea acestora EMITENT: Curtea Constituţională PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 510 din 31 mai 2024
┌───────────────────┬──────────────────┐│marian enache │- preşedinte │├───────────────────┼──────────────────┤│mihaela ciochină │- judecător │├───────────────────┼──────────────────┤│cristian deliorga │- judecător │├───────────────────┼──────────────────┤│dimitrie-bogdan │- judecător ││licu │ │├───────────────────┼──────────────────┤│laura-iuliana │- judecător ││scântei ...
Monitorul Oficial 474 din 22 Mai 2024 (M. Of. 474/2024)
DECIZIA nr. 672 din 28 noiembrie 2023 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 62 alin. 2 şi 3 din Legea nr. 58/1934 asupra cambiei şi biletului la ordin, precum şi ale art. 718 din Codul de procedură civilă raportat la art. 483 alin. (2) teza a doua din Codul de procedură civilă EMITENT: Curtea Constituţională PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 474 din 22 mai 2024
┌───────────────────┬──────────────────┐│marian enache │- preşedinte │├───────────────────┼──────────────────┤│mihaela ciochină │- judecător │├───────────────────┼──────────────────┤│cristian deliorga │- judecător │├───────────────────┼──────────────────┤│dimitrie-bogdan │- judecător ││licu │ │├───────────────────┼──────────────────┤│laura-iuliana │- judecător ││scântei ...
Monitorul Oficial 460 din 17 Mai 2024 (M. Of. 460/2024)
ORDIN nr. 632 din 19 februarie 2024 privind completarea Listei specializărilor şi a perfecţionărilor pentru care furnizorii de formare profesională a adulţilor au dreptul să organizeze programe de formare profesională finalizate cu certificate de absolvire cu recunoaştere naţională pentru absolvenţii de studii universitare, prevăzută în anexa la Ordinul ministrului muncii şi justiţiei sociale şi al ministrului educaţiei naţionale nr. 1.151/4.115/2018 EMITENT: Ministerul Muncii şi Solidarităţii Sociale PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 460 din 17 mai 2024
Având în vedere prevederile:- art. 3 alin. (3) lit. b) şi art. 6 alin. (3) lit. a) şi h) din hotărârea guvernului nr. 23/2022 privind organizarea şi funcţionarea ministerului muncii şi solidarităţii sociale, cu modificările şi completările ulterioare;– art. 21^1 din ordonanţa guvernului nr. 129/2000 privind formarea profesională a adulţilor, republicată, cu modificările şi completările ulterioare;– art. 3 din ordinul ministrului muncii şi justiţiei sociale şi al ministrului educaţiei naţionale nr. 1.151/4.115/2018 privind lista specializărilor şi a perfecţionărilor pentru care furnizorii de formare profesională a adulţilor au dreptul să organizeze programe de formare profesională finalizate cu certificate de absolvire cu recunoaştere naţională ...
Monitorul Oficial 412 din 07 Mai 2024 (M. Of. 412/2024)
DECIZIA nr. 627 din 21 noiembrie 2023 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 21 alin. (1) din Codul de procedură penală, cu referire la sintagma "la cererea părţii îndreptăţite potrivit legii civile" EMITENT: Curtea Constituţională PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 412 din 7 mai 2024
┌───────────────────┬──────────────────┐│marian enache │- preşedinte │├───────────────────┼──────────────────┤│mihaela ciochină │- judecător │├───────────────────┼──────────────────┤│cristian deliorga │- judecător │├───────────────────┼──────────────────┤│dimitrie-bogdan │- judecător ││licu │ │├───────────────────┼──────────────────┤│laura-iuliana │- judecător ││scântei ...