Cautare acte in Monitorul Oficial care contin:
ordin nr 113 din 18 februarie 2004
Monitorul Oficial 1938 din 30 Iulie 2018 (M. Of. 1938/2018)
REGULAMENT (UE, Euratom) nr. 1046 din 18 iulie 2018 privind normele financiare aplicabile bugetului general al Uniunii, de modificare a Regulamentelor (UE) nr. 1296/2013, (UE) nr. 1301/2013, (UE) nr. 1303/2013, (UE) nr. 1304/2013, (UE) nr. 1309/2013, (UE) nr. 1316/2013, (UE) nr. 223/2014, (UE) nr. 283/2014 şi a Deciziei nr. 541/2014/UE şi de abrogare a Regulamentului (UE, Euratom) nr. 966/2012 EMITENT: Act Internaţional PUBLICAT ÎN: Broşură nr. 193 din 30 iulie 2018
Astfel cum a fost modificat prin: jurnalul oficialregulamentul (ue, euratom) 2022/2434 al parlamentului european Şi al consiliului din 6 decembrie 2022 l 319 1 13.12.2022 partea iregulamentul financiartitlul iobiect, definiŢii Şi principii generaleart. 1obiectprezentul regulament stabileşte normele privind întocmirea şi execuţia bugetului general al uniunii europene şi al comunităţii europene a energiei atomice (denumit în continuare „bugetul”), precum şi privind prezentarea şi auditarea conturilor acestora.art. 2definiţiiÎn sensul prezentului regulament, se aplică următoarele definiţii:1. „solicitant” înseamnă o persoană fizică sau o entitate cu sau fără personalitate juridică care a depus o cerere în cadrul unei proceduri de atribuire de granturi sau al unui concurs ...
Monitorul Oficial 583 bis din 10 Iulie 2018 (M. Of. 583 bis/2018)
PLANUL NAŢIONAL din 28 iunie 2018 de acţiune pentru specia Canis lupus EMITENT: Ministerul Mediului PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 583 bis din 10 iulie 2018
──────────aprobat de ordinul nr. 626/2018 publicat în monitorul oficial al româniei, partea i, nr. 583 din 10 iulie 2018.──────────cuprinscontext1. elaborarea planului naţional de acţiune2. prevederi legislative naţionale şi internaţionale în domeniul gestionării lupului2.1. cadrul de reglementare naţional2.2. directiva habitate2.3. convenţia de la washington2.4. convenţia de la berna 2.5. convenţia pentru diversitate biologică 2.6. iniţiativa europeană pentru carnivore mari2.7. planul european de acţiune pentru conservarea lupilor3. obiectivele planului de management4. starea de conservare a lupilor4.1. definirea statutului favorabil pentru specia lup4.2. situaţia din românia şi măsuri recente de conservare implementate4.3. situaţia din europa5. descrierea speciei, populaţia şi habitatul acesteia5.1. clasificare taxonomică şi ...
Monitorul Oficial 465 bis din 06 Iunie 2018 (M. Of. 465 bis/2018)
STRATEGIE NAŢIONALĂ din 24 mai 2018 privind promovarea egalităţii de şanse şi de tratament între femei şi bărbaţi şi prevenirea şi combaterea violenţei domestice pentru perioada 2018 - 2021 EMITENT: Guvernul PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 465 bis din 6 iunie 2018
──────────aprobată de hotărârea nr. 365/2018 publicată în monitorul oficial al româniei, partea i, nr. 465 din 6 iunie 2018.────────── pilonul egalitate de şanse şi de tratament între femei şi bărbaţicap. iintroducereegalitatea de şanse şi de tratament între femei şi bărbaţi reprezintă un principiu fundamental al drepturilor omului cu o largă aplicare în diferite domenii.În acelaşi timp, realizarea egalităţii de drept şi de fapt între femei şi bărbaţi este un element cheie în prevenirea şi eliminarea inechităţilor sociale manifestate pregnant la nivelul societăţii contemporane. În fapt, persistenţa inegalităţilor dintre femei şi bărbaţi reprezintă o consecinţă a relaţiilor istoric inegale ...
Monitorul Oficial 517 bis din 25 Iunie 2018 (M. Of. 517 bis/2018)
NORMĂ din 13 iunie 2018 privind cerinţele de bază de securitate radiologică EMITENT: Ministerul Sănătăţii PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 517 bis din 25 iunie 2018
──────────aprobată de ordinul nr. 752/3.978/136/2018 publicat în monitorul oficial al româniei, partea i, nr. 517 din 25 iunie 2018.────────── cap. iscop, domeniu de aplicare, definiţii scopulart. 1prezentele norme stabilesc cerinţele generale de securitate radiologică în scopul asigurării protecţiei sănătăţii persoanelor care fac obiectul expunerilor profesionale, medicale şi publice, a proprietăţii şi a mediului înconjurător în toate situaţiile de expunere prevăzute în legea nr. 111/1996, privind desfăşurarea în siguranţă, reglementarea, autorizarea şi controlul activităţilor nucleare, republicată, cu modificările şi completările ulterioare. domeniul de aplicareart. 2(1) prezentele norme se aplică tuturor situaţiilor de expunere datorate activităţilor şi surselor prevăzute la art. 2 ...
Monitorul Oficial 636 din 20 Iulie 2018 (M. Of. 636/2018)
LEGE nr. 207 din 20 iulie 2018 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 304/2004 privind organizarea judiciară EMITENT: Parlamentul PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 636 din 20 iulie 2018
Parlamentul româniei adoptă prezenta lege.art. ilegea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară, republicată în monitorul oficial al româniei, partea i, nr. 827 din 13 septembrie 2005, cu modificările şi completările ulterioare, se modifică şi se completează după cum urmează:1. la articolul 1, alineatul (1) se modifică şi va avea următorul cuprins: "art. 1(1) justiţia se realizează prin Înalta curte de casaţie şi justiţie şi prin celelalte instanţe judecătoreşti stabilite de lege."2. la articolul 2, alineatul (1) se modifică şi va avea următorul cuprins: "art. 2(1) justiţia se înfăptuieşte de către judecători în numele legii, este unică, imparţială şi egală pentru toţi."3. la ...
Monitorul Oficial 591 din 12 Iulie 2018 (M. Of. 591/2018)
RAPORT FINAL din 4 iulie 2018 al Comisiei parlamentare de anchetă a Camerei Deputaţilor şi Senatului pentru a clarifica aspectele ce ţin de desfiinţarea Direcţiei Generale de Protecţie şi Anticorupţie EMITENT: Parlamentul PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 591 din 12 iulie 2018
──────────aprobat prin hotărârea nr. 24 din 4 iulie 2018, publicată în monitorul oficial, partea i, nr. 591 din 12 iulie 2018.──────────În temeiul dispoziţiilor art. 64 alin. (4) din constituţia româniei, republicată, ale art. 4 alin. (2) şi ale art. 9 din regulamentul activităţilor comune ale camerei deputaţilor şi senatului, aprobat prin hotărârea parlamentului româniei nr. 4/1992, republicat, cu modificările şi completările ulterioare, parlamentul româniei a adoptat hotărârea nr. 67/2017 privind constituirea comisiei parlamentare de anchetă a camerei deputaţilor şi senatului pentru a clarifica aspectele ce ţin de desfiinţarea direcţiei generale de protecţie şi anticorupţie.având în vedere prevederile art. 10 alin. (1) din hotărârea menţionată ...
Monitorul Oficial 489 din 14 Iunie 2018 (M. Of. 489/2018)
LEGEA nr. 8 din 14 martie 1996 privind dreptul de autor şi drepturile conexe EMITENT: Parlamentul PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 489 din 14 iunie 2018
──────────*) republicată în temeiul art. iii din legea nr. 74/2018 pentru modificarea şi completarea legii nr. 8/1996 privind dreptul de autor şi drepturile conexe, publicată în monitorul oficial al româniei, partea i, nr. 268 din 27 martie 2018, dându-se textelor o nouă numerotare.legea nr. 8/1996 privind dreptul de autor şi drepturile conexe a fost publicată în monitorul oficial al româniei, partea i, nr. 60 din 26 martie 1996 şi a fost modificată şi completată prin:- legea nr. 146/1997 privind taxele judiciare de timbru, publicată în monitorul oficial al româniei, partea i, nr. 173 din 29 iulie 1997, abrogată prin ordonanţa de urgenţă a ...
Monitorul Oficial 473 din 07 Iunie 2018 (M. Of. 473/2018)
DECIZIA nr. 358 din 30 mai 2018 asupra cererii de soluţionare a conflictului juridic de natură constituţională dintre ministrul justiţiei, pe de o parte, şi Preşedintele României, pe de altă parte EMITENT: Curtea Constituţională PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 473 din 7 iunie 2018
┌───────────────┬──────────────────────┐│valer dorneanu │- preşedinte │├───────────────┼──────────────────────┤│marian enache │- judecător │├───────────────┼──────────────────────┤│petre lăzăroiu │- judecător │├───────────────┼──────────────────────┤│mircea Ştefan │- judecător ││minea │ │├───────────────┼──────────────────────┤│daniel marius │- judecător ...
Monitorul Oficial 442 din 25 Mai 2018 (M. Of. 442/2018)
HOTĂRÂRE nr. 354 din 16 mai 2018 pentru modificarea şi completarea Normelor metodologice de aplicare a Legii nr. 227/2015 privind Codul fiscal, aprobate prin Hotărârea Guvernului nr. 1/2016 EMITENT: Guvernul PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 442 din 25 mai 2018
În temeiul art. 108 din constituţia româniei, republicată, guvernul româniei adoptă prezenta hotărâre.articol unicnormele metodologice de aplicare a legii nr. 227/2015 privind codul fiscal, aprobate prin hotărârea guvernului nr. 1/2016, publicată în monitorul oficial al româniei, partea i, nr. 22 din 13 ianuarie 2016, cu modificările şi completările ulterioare, se modifică şi se completează după cum urmează:a. titlul ii - impozitul pe profit1. la punctul 5, după alineatul (3) se introduce un nou alineat, alineatul (3^1), cu următorul cuprins:"(3^1) În perioada aplicării prevederilor art. 25 alin. (3) lit. n) din codul fiscal, se au în vedere următoarele:a) sumele reprezentând reducerea sau anularea de ...
Monitorul Oficial 422 din 17 Mai 2018 (M. Of. 422/2018)
ORDIN nr. 43 din 19 aprilie 2018 pentru modificarea anexei la Ordinul preşedintelui Autorităţii Naţionale Sanitare Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor nr. 113/2008 privind aprobarea Instrucţiunilor pentru organizarea şi desfăşurarea activităţii de control oficial în unităţile de prelucrare, procesare, depozitare, transport, valorificare şi comercializare a produselor şi subproduselor alimentare de origine nonanimală EMITENT: Autoritatea Naţională Sanitară Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 422 din 17 mai 2018
Văzând referatul de aprobare nr. 976 din 28 februarie 2018 al direcţiei generale sanitare veterinare şi pentru siguranţa alimentelor din cadrul autorităţii naţionale sanitare veterinare şi pentru siguranţa alimentelor,având în vedere prevederile art. 10 lit. b), ale art. 18 alin. (5) şi ale art. 48 alin. (7) din ordonanţa guvernului nr. 42/2004 privind organizarea activităţii sanitar-veterinare şi pentru siguranţa alimentelor, aprobată cu modificări şi completări prin legea nr. 215/2004, cu modificările şi completările ulterioare,ţinând cont de prevederile regulamentului (ce) nr. 882/2004 al parlamentului european şi consiliului din 29 aprilie 2004 privind controalele oficiale efectuate pentru a asigura verificarea conformităţii cu legislaţia privind hrana ...