Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
Email RSS Trimite prin Yahoo Messenger pagina: Cautare Twitter Facebook

Cautare acte in Monitorul Oficial care contin:
ordin nr 109 din 15 iulie 2013

‹‹ Pagina 81 din 94

Monitorul Oficial 321 bis din 04 Iunie 2013 (M. Of. 321 bis/2013)

RAPORT din 4 iunie 2013 privind ajutoarele de stat acordate in Romania in perioada 2009-2011 EMITENT: CONSILIUL CONCURENTEI PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 321 bis din 4 iunie 2013

Cap. 1 1.1. consideraŢii generaleÎmbunătăţirea funcţionării pieţelor în beneficiul agenţilor economici şi al consumatorilor reprezintă un obiectiv major al politicii de concurenţă. În cadrul acesteia aplicarea normelor privind ajutoarele de stat reprezintă un instrument important, utilizat pentru alocarea eficientă a resurselor statului, astfel încât, concurenţa să nu fie distorsionată sau restrânsă.ajutoarele de stat reprezentă măsuri selective de sprijin financiar public, acordate unor întreprinderi, zone sau activităţi în vederea atingerii unor obiective de interes general, cum ar fi protecţia mediului, dezvoltarea întreprinderilor mici şi mijlocii, dezvoltarea zonelor defavorizate, salvarea sau restructurarea unor agenţi economici strategici etc. chiar dacă sprijinul acordat întreprinderilor ...

Monitorul Oficial 391 din 29 Iunie 2013 (M. Of. 391/2013)

 ORDIN nr. 46 din 28 iunie 2013 pentru modificarea ordinelor preşedintelui Autorităţii Naţionale de Reglementare în Domeniul Energiei privind stabilirea tarifelor reglementate pentru prestarea serviciului de distribuţie şi aprobarea preţurilor pentru furnizarea reglementată a gazelor naturale EMITENT: Autoritatea Naţională de Reglementare în Domeniul Energiei PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 391 din 29 iunie 2013

Având în vedere dispoziţiile art. 178 alin. (2) lit. a) şi ale art. 179 alin. (6) din legea energiei electrice şi a gazelor naturale nr. 123/2012,în temeiul dispoziţiilor art. 10 alin. (1) lit. a) din ordonanţa de urgenţă a guvernului nr. 33/2007 privind organizarea şi funcţionarea autorităţii naţionale de reglementare în domeniul energiei, aprobată cu modificări şi completări prin legea nr. 160/2012,preşedintele autorităţii naţionale de reglementare în domeniul energiei emite următorul ordin:art. ianexele nr. 2 şi 3 la ordinul preşedintelui autorităţii naţionale de reglementare în domeniul energiei nr. 3/2011 privind stabilirea tarifelor reglementate pentru prestarea serviciului de distribuţie şi aprobarea preţurilor pentru furnizarea ...

Monitorul Oficial 389 din 29 Iunie 2013 (M. Of. 389/2013)

ORDONANTA DE URGENTA nr. 73 din 26 iunie 2013 privind ratificarea Scrisorii de intentie semnate de autoritatile romane la Bucuresti la 10 iunie 2013, aprobata prin Decizia Consiliului director al Fondului Monetar International din 26 iunie 2013 EMITENT: GUVERNUL PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 389 din 29 iunie 2013

Având în vedere:- faptul că în data de 26 iunie 2013 prin decizia consiliului director al fondului monetar internaţional s-a aprobat încheierea aranjamentului stand-by de tip preventiv curent;- necesitatea finalizării demersurilor legislative interne concomitent cu finalizarea aranjamentului stand-by de tip preventiv curentşi luând în considerare faptul că aceste elemente constituie o situaţie extraordinară, a cărei reglementare nu poate fi amânată,în temeiul art. 115 alin. (4) din constituţia româniei, republicată,guvernul româniei adoptă prezenta ordonanţă de urgenţă.articol unicse ratifică scrisoarea de intenţie*) semnată de autorităţile române la bucureşti la 10 iunie 2013, aprobată prin decizia consiliului director al fondului monetar internaţional din ...

Monitorul Oficial 385 din 28 Iunie 2013 (M. Of. 385/2013)

GHID PRACTIC din 17 iunie 2013 privind tratamentul fiscal al unor operatiuni efectuate de catre contribuabilii care aplica Reglementarile contabile conforme cu Standardele Internationale de Raportare Financiara, aplicabile institutiilor de credit, aprobate prin Ordinul Bancii Nationale a Romaniei nr. 27/2010 EMITENT: MINISTERUL FINANTELOR PUBLICE PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 385 din 28 iunie 2013

Potrivit prevederilor ordinului băncii naţionale a româniei nr. 9/2010 privind aplicarea standardelor internaţionale de raportare financiară de către instituţiile de credit, ca bază a contabilităţii şi pentru întocmirea de situaţii financiare anuale individuale, începând cu exerciţiul financiar al anului 2012, începând cu data de 1 ianuarie 2012, instituţiile de credit prevăzute de acest ordin vor ţine evidenţa contabilă în conformitate cu tratamentele prevăzute de standardele internaţionale de raportare financiară adoptate potrivit procedurii prevăzute la art. 6 paragraful 2 din regulamentul (ce) nr. 1.606/2002 al parlamentului european şi al consiliului din 19 iulie 2002 privind aplicarea standardelor internaţionale de ...

Monitorul Oficial 372 din 21 Iunie 2013 (M. Of. 372/2013)

HOTARARE din 27 septembrie 2011 in Cauza M. si C. impotriva Romaniei EMITENT: CURTEA EUROPEANA A DREPTURILOR OMULUI - SECTIA A TREIA PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 372 din 21 iunie 2013

(cererea nr. 29.032/04)definitivăhotărârea a devenit definitivă în condiţiile prevăzute la art. 44 § 2 din convenţie. aceasta poate suferi modificări de formă.În cauza m. şi c. împotriva româniei,curtea europeană a drepturilor omului (secţia a treia), statuând în camera compusă din josep casadevall, preşedinte, corneliu bîrsan, egbert myjer, jan sikuta, ineta ziemele, nona tsotsoria, kristina pardalos, judecători, şi santiago quesada, grefier de secţie,după ce a deliberat în camera de consiliu, la 6 septembrie 2011,pronunţă prezenta hotărâre, adoptată la aceeaşi dată: procedura1. la originea cauzei se află cererea nr. 29.032/04 îndreptată împotriva româniei, prin care la 30 iulie 2004, doi cetăţeni ai acestui ...

Monitorul Oficial 309 din 29 Mai 2013 (M. Of. 309/2013)

ORDONANTA DE URGENTA nr. 45 din 21 mai 2013 privind ratificarea Scrisorii de intentie semnate de autoritatile romane la Bucuresti la 12 septembrie 2012, aprobata prin Decizia Consiliului directorilor executivi ai Fondului Monetar International din 28 septembrie 2012, precum si a Scrisorii semnate de autoritatile romane la Bucuresti la 8 martie 2013, aprobata prin Decizia Consiliului directorilor executivi ai Fondului Monetar International din 15 martie 2013, prin care se solicita prelungirea Aranjamentului stand-by dintre Romania si Fondul Monetar International, de tip preventiv, intrat in vigoare prin Scrisoarea de intentie semnata de autoritatile romane la Bucuresti la 10 martie 2011, aprobata prin Decizia Consiliului director al Fondului Monetar International din 25 martie 2011 EMITENT: GUVERNUL PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 309 din 29 mai 2013

Având în vedere:- angajamentul guvernului de a continua reformele economice şi financiare în vederea menţinerii stabilităţii economice în contextul global actual al crizei datoriilor suverane şi de a preveni apariţia de blocaje care ar putea afecta echilibrele macroeconomice;- necesitatea coordonării acţiunilor fondului monetar internaţional în ceea ce priveşte aranjamentul stand-by de tip preventiv;- perspectiva finalizării aranjamentului stand-by de tip preventiv până cel târziu la finele primului semestru al anului curent, fapt ce presupune elaborarea unui nou act normativ de ratificare a scrisorii de intenţie ce urmează a fi semnată de către autorităţile române cu acest prilej;- necesitatea finalizării demersurilor legislative ...

Monitorul Oficial 299 din 24 Mai 2013 (M. Of. 299/2013)

ORDONANTA DE URGENTA nr. 46 din 21 mai 2013 privind criza financiara si insolventa unitatilor administrativ-teritoriale EMITENT: GUVERNUL PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 299 din 24 mai 2013

Având în vedere:- prevederile art. 85 din legea nr. 273/2006 privind finanţele publice locale, cu modificările şi completările ulterioare, potrivit cărora, în termen de 6 luni de la intrarea în vigoare a acesteia, ministerul administraţiei şi internelor şi ministerul finanţelor publice aveau obligaţia să elaboreze proiectul de lege specială referitor la criza financiară şi insolvenţa unităţilor-administrativ teritoriale;- volumul mare al arieratelor înregistrate de unităţile/subdiviziunile administrativ-teritoriale faţă de furnizorii de bunuri, servicii şi lucrări;- necesitatea deblocării activităţii furnizorilor de bunuri, servicii şi lucrări care au de recuperat de la autorităţile administraţiei publice locale sume ce reprezintă arierate;- prevederile acordului stand-by dintre ...

Monitorul Oficial 236 din 24 Aprilie 2013 (M. Of. 236/2013)

ORDIN nr. 450 din 19 aprilie 2013 privind aprobarea Instructiunilor pentru aplicarea titlului IX din Ordonanta Guvernului nr. 92/2003 privind Codul de procedura fiscala EMITENT: AGENTIA NATIONALA DE ADMINISTRARE FISCALA PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 236 din 24 aprilie 2013

În temeiul dispoziţiilor art. 12 alin. (3) din hotărârea guvernului nr. 109/2009 privind organizarea şi funcţionarea agenţiei naţionale de administrare fiscală, cu modificările şi completările ulterioare, ale art. 205-218 şi art. 228 alin. (2^1) din ordonanţa guvernului nr. 92/2003 privind codul de procedură fiscală, republicată, cu modificările şi completările ulterioare,preşedintele agenţiei naţionale de administrare fiscală emite următorul ordin:art. 1se aprobă instrucţiunile pentru aplicarea titlului ix din ordonanţa guvernului nr. 92/2003 privind codul de procedură fiscală, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, prevăzute în anexa care face parte integrantă din prezentul ordin.art. 2dispoziţiile prezentului ordin se aplică de toate organele fiscale ...

Monitorul Oficial 206 din 11 Aprilie 2013 (M. Of. 206/2013)

LEGE nr. 202 din 9 noiembrie 1998 (*republicata*) privind organizarea Monitorului Oficial al Romaniei*) EMITENT: PARLAMENTUL PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 206 din 11 aprilie 2013

---------*) republicată în temeiul art. v din ordonanţa de urgenţă a guvernului nr. 36/2012 privind unele măsuri de reorganizare şi pentru modificarea legii nr. 202/1998 privind organizarea monitorului oficial al româniei, publicată în monitorul oficial al româniei, partea i, nr. 436 din 30 iunie 2012, aprobată prin legea nr. 74/2013, publicată în monitorul oficial al româniei, partea i, nr. 178 din 1 aprilie 2013.legea nr. 202/1998 privind organizarea monitorului oficial al româniei a fost republicată în monitorul oficial al româniei, partea i, nr. 470 din 8 iulie 2009.cap. idispoziţii generaleart. 1monitorul oficial al româniei este publicaţia oficială a statului român, ...

Monitorul Oficial 199 din 09 Aprilie 2013 (M. Of. 199/2013)

ORDIN nr. 378 din 1 aprilie 2013 privind modificarea si completarea Instructiunilor pentru aplicarea titlului IX din Ordonanta Guvernului nr. 92/2003 privind Codul de procedura fiscala, aprobate prin Ordinul presedintelui Agentiei Nationale de Administrare Fiscala nr. 2.137/2011 EMITENT: AGENTIA NATIONALA DE ADMINISTRARE FISCALA PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 199 din 9 aprilie 2013

În temeiul dispoziţiilor art. 12 alin. (3) din hotărârea guvernului nr. 109/2009 privind organizarea şi funcţionarea agenţiei naţionale de administrare fiscală, cu modificările şi completările ulterioare, ale art. 48, art. 105^1 alin. (4), art. 206 alin. (2), art. 207 alin. (4), art. 209 alin. (1) şi (3^1) şi art. 228 alin. (2^1) din ordonanţa guvernului nr. 92/2003 privind codul de procedură fiscală, republicată, cu modificările şi completările ulterioare,preşedintele agenţiei naţionale de administrare fiscală emite următorul ordin:art. iinstrucţiunile pentru aplicarea titlului ix din ordonanţa guvernului nr. 92/2003 privind codul de procedură fiscală, aprobate prin ordinul preşedintelui agenţiei naţionale de administrare fiscală ...

‹‹ Pagina 81 din 94
Cautare document
Club Legislatia Muncii
MonitorulJuridic.ro este un proiect:
Rentrop & Straton
Banner5
 

Atentie, Juristi!

5 modele Contracte Civile si Acte Comerciale - conforme cu Noul Cod civil si GDPR

Legea GDPR a modificat Contractele, Cererile sau Notificarile obligatorii

Va oferim Modele de Documente conform GDPR + Clauze speciale

Descarcati GRATUIT Raportul Special "5 modele Contracte Civile si Acte Comerciale - conforme cu Noul Cod civil si GDPR"


Da, vreau informatii despre produsele Rentrop&Straton. Sunt de acord ca datele personale sa fie prelucrate conform Regulamentul UE 679/2016