Cautare acte in Monitorul Oficial care contin:
ordin nr 107 din 30 ianuarie 2024
Monitorul Oficial 1069 bis din 03 Noiembrie 2022 (M. Of. 1069 bis/2022)
Monitorul Oficial 1104 din 16 Noiembrie 2022 (M. Of. 1104/2022)
LEGE nr. 304 din 15 noiembrie 2022 privind organizarea judiciară EMITENT: Parlamentul PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 1104 din 16 noiembrie 2022
Parlamentul româniei adoptă prezenta lege.titlul idispoziţii generalecap. iprincipiile organizării judiciareart. 1(1) organizarea judiciară reprezintă ansamblul de principii şi reguli care guvernează funcţionarea instanţelor judecătoreşti şi parchetelor în activitatea judiciară, în scopul garantării respectării constituţiei româniei, republicată, şi realizării drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale persoanei prin înfăptuirea justiţiei ca serviciu public.(2) justiţia se realizează prin Înalta curte de casaţie şi justiţie şi prin celelalte instanţe judecătoreşti stabilite de lege.(3) consiliul superior al magistraturii este garantul independenţei justiţiei şi contribuie la buna organizare şi administrare a justiţiei prin atribuţiile şi competenţele sale.(4) ministerul public reprezintă în activitatea judiciară interesele ...
Monitorul Oficial 1102 din 16 Noiembrie 2022 (M. Of. 1102/2022)
LEGE nr. 303 din 15 noiembrie 2022 privind statutul judecătorilor şi procurorilor EMITENT: Parlamentul PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 1102 din 16 noiembrie 2022
Parlamentul româniei adoptă prezenta lege.titlul idispoziţii generaleart. 1(1) magistratura este activitatea judiciară desfăşurată de judecători în scopul înfăptuirii justiţiei şi de procurori în scopul apărării intereselor generale ale societăţii, a ordinii de drept, precum şi a drepturilor şi libertăţilor cetăţenilor.(2) judecătorii şi procurorii au calitatea de magistraţi. cariera judecătorilor este separată de cariera procurorilor.art. 2(1) judecătorii numiţi de preşedintele româniei sunt inamovibili, în condiţiile prezentei legi.(2) judecătorii inamovibili pot fi mutaţi prin transfer, delegare, detaşare sau promovare, numai cu acordul lor, şi pot fi suspendaţi sau eliberaţi din funcţie în condiţiile prevăzute de prezenta lege.(3) judecătorii sunt ...
Monitorul Oficial 1101 din 15 Noiembrie 2022 (M. Of. 1101/2022)
DECIZIA nr. 524 din 9 noiembrie 2022 referitoare la obiecţia de neconstituţionalitate a Legii privind Consiliul Superior al Magistraturii, în ansamblul său, precum şi a dispoziţiilor art. 8 alin. (3), art. 14 alin. (3) şi (4), art. 22 alin. (3), art. 27 alin. (2), art. 29 alin. (1), art. 31 alin. (1), art. 40, art. 41, art. 49 alin. (5) şi alin. (7)-(9), art. 51 alin. (3), art. 53 alin. (2), art. 57 alin. (4) şi (6) şi ale art. 59 alin. (3) din aceasta EMITENT: Curtea Constituţională PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 1101 din 15 noiembrie 2022
┌───────────────────┬──────────────────┐│marian enache │- preşedinte │├───────────────────┼──────────────────┤│mihaela ciochină │- judecător │├───────────────────┼──────────────────┤│cristian deliorga │- judecător │├───────────────────┼──────────────────┤│dimitrie-bogdan │- judecător ││licu │ │├───────────────────┼──────────────────┤│laura-iuliana │- judecător ││scântei ...
Monitorul Oficial 1095 bis din 14 Noiembrie 2022 (M. Of. 1095 bis/2022)
METODOLOGIA-CADRU din 9 noiembrie 2022 privind mobilitatea personalului didactic de predare din învăţământul preuniversitar în anul şcolar 2023-2024 EMITENT: Ministerul Educaţiei PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 1095 bis din 14 noiembrie 2022
──────────aprobată prin ordinul nr. 6.218 din 9 noiembrie 2022, publicat în monitorul oficial al româniei, partea i, nr. 1095 din 14 noiembrie 2022.──────────cap. idispoziţii generaleart. 1(1) prezenta metodologie reglementează:a) condiţiile de ocupare a posturilor didactice/catedrelor vacante/rezervate în învăţământul preuniversitar;b) organizarea şi desfăşurarea etapelor de mobilitate a personalului didactic de predare din învăţământul preuniversitar;c) recrutarea, selecţia şi angajarea personalului didactic de predare în învăţământul preuniversitar, precum şi eliberarea din funcţie a personalului didactic de predare din învăţământul preuniversitar.(2) prin localitate, în sensul prezentei metodologii, se înţelege: comună, oraş sau municipiu.(3) prin unităţi de învăţământ, în sensul prezentei metodologii, se au în ...
Monitorul Oficial 1089 bis din 11 Noiembrie 2022 (M. Of. 1089 bis/2022)
PLAN din 28 octombrie 2022 de reorganizare/restructurare al Societăţii Carfil - S.A. - Rev. Ed. III-2022 EMITENT: Guvernul PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 1089 bis din 11 noiembrie 2022
──────────aprobat prin hotĂrÂrea nr. 1.342 din 28 octombrie 2022, publicată în monitorul oficial, partea i, nr. 1.089 din 11 noiembrie 2022.──────────secŢiunea a i. memoriu justificativindustria de apărare, sector economic de importanţă strategică, este componentă a sistemului naţional de apărare şi securitate, implicată major în apărarea ţării, a intereselor, valorilor şi obiectivelor naţionale din domeniile apărării şi securităţii.recentele evoluţii în actualul context regional, respectiv apariţia unei zonei de conflict în imediata vecinătate a româniei reclamă acţiuni concrete în vederea protejării intereselor naţionale, inclusiv prin acţiuni de asigurare a unor capacităţi de producţie şi/sau servicii pentru apărare de interes ...
Monitorul Oficial 997 bis din 13 Octombrie 2022 (M. Of. 997 bis/2022)
GHID SPECIFIC din 4 octombrie 2022 privind condiţiile de accesare a fondurilor europene aferente Planului naţional de redresare şi rezilienţă, componenta C3 - Managementul deşeurilor, investiţia I1. Dezvoltarea, modernizarea şi completarea sistemelor de management integrat al deşeurilor municipale la nivel de judeţ sau la nivel de oraşe/comune, subinvestiţia I1.D. - Construirea instalaţiilor de reciclare a deşeurilor pentru a îndeplini ţintele de reciclare din pachetul de economie circulară EMITENT: Ministerul Mediului, Apelor şi Pădurilor PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 997 bis din 13 octombrie 2022
──────────aprobat prin ordinul nr. 2.606 din 4 octombrie 2022, publicat în monitorul oficial, partea i, nr. 997 din 13 octombrie 2022.────────── (a se vedea imaginea asociată) componenta c3 - managementul deŞeurilorinvestiŢia i1.dezvoltarea, modernizarea şi completarea sistemelor de management integrat al deşeurilor municipale la nivel de judeţ sau la nivel de oraşe/comune.subinvestiŢia i1.d. - construirea instalaŢiilor de reciclare a deŞeurilor pentru a Îndeplini Ţintele de reciclare din pachetul de economie circularĂimportantvă recomandăm ca înainte de a începe completarea cererii de finanţare pentru apelul de proiecte cu titlul pnrr/2022/c3/s/i.1.d, să vă asiguraţi că aţi parcurs toate informaţiile prezentate în acest document şi să ...
Monitorul Oficial 946 bis din 28 Septembrie 2022 (M. Of. 946 bis/2022)
GHID SPECIFIC din 27 septembrie 2022 privind Condiţii de accesare a fondurilor europene aferente Planului naţional de redresare şi rezilienţă în cadrul apelului de proiecte PNRR/2022/C3/S/I.1.C, pentru subinvestiţia I.1.c "Centre integrate de colectare separată prin aport voluntar destinate aglomerărilor urbane", componenta 3: Managementul deşeurilor EMITENT: Ministerul Mediului, Apelor şi Pădurilor PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 946 bis din 28 septembrie 2022
──────────aprobat prin ordinul nr. 2.523 din 27 septembrie 2022, publicat în monitorul oficial al româniei, partea i, nr. 946 din 28 septembrie 2022.────────── (a se vedea imaginea asociată) planul naŢional de redresare Şi rezilienŢĂghid specific - condiŢii de accesare a fondurilor europene aferente pnrr În cadrul apelului de proiecte pnrr/ 2022/c3/s/i.1.cimportantvă recomandăm ca înainte de a începe completarea cererii de finanţare pentru apelul de proiecte cu titlul pnrr/2022/c3/s/i.1.c, să vă asiguraţi că aţi parcurs toate informaţiile prezentate în acest document şi să vă asiguraţi că aţi înţeles toate aspectele legate de specificul intervenţiilor finanţate din fonduri europene aferente pnrr.vă recomandăm ca până la ...
Monitorul Oficial 945 bis din 27 Septembrie 2022 (M. Of. 945 bis/2022)
SCHEMĂ DE AJUTOR DE STAT din 27 septembrie 2022 pentru sprijinirea IMM-urilor şi a întreprinderilor mari în implementarea unor măsuri de îmbunătăţire a eficienţei energetice a clădirilor industriale şi construcţiilor anexe şi a clădirilor pentru prestări servicii şi construcţii anexe la nivelul întreprinderilor în cadrul Programului Operaţional Infrastructură Mare 2014 - 2020 EMITENT: Ministerul Investitiilor si Proiectelor Europene PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 945 bis din 27 septembrie 2022
──────────aprobată prin ordinul nr. 2.614 din 27 septembrie 2022, publicat în monitorul oficial, partea i, nr. 945 din 27 septembrie 2022.──────────i. introducereart. 1prezentul act instituie o schemă transparentă de ajutor de stat în baza art. 38 din regulamentul (ue) nr. 651/2014 din 17 iunie 2014 de declarare a anumitor categorii de ajutoare compatibile cu piaţa internă în aplicarea articolelor 107 şi 108 din tratatul privind funcţionarea uniunii europene (tfue), cu modificările şi completările ulterioare (denumit, în continuare, regulamentul (ue) nr. 651/2014), pentru sprijinirea investiţiilor în măsuri de eficienţă energetică prin realizarea de economii de energie specifice clădirilor industriale şi construcţiilor anexe, ...
SCHEMĂ DE AJUTOR DE STAT din 27 septembrie 2022 având ca obiectiv sprijinirea investiţiilor destinate promovării producţiei de energie din surse regenerabile pentru consum propriu la nivelul întreprinderilor EMITENT: Ministerul Investitiilor si Proiectelor Europene PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 945 bis din 27 septembrie 2022
──────────aprobată prin ordinul nr. 2.615 din 27 septembrie 2022, publicat în monitorul oficial al româniei, partea i, nr. 945 din 27 septembrie 2022.──────────i. introducereart. 1prezenta instituie o schemă de ajutor de stat transparent conform prevederilor regulamentului (ue) nr. 651/2014 al comisiei din 17 iunie 2014 de declarare a anumitor categorii de ajutoare compatibile cu piaţa internă în aplicarea art. 107 şi 108 din tratat, pentru sprijinirea investiţiilor destinate promovării producţiei de energie din surse regenerabile de energie.art. 2(1) acordarea ajutoarelor de stat în cadrul acestei scheme se va face în baza art. 41 din regulament.(2) prezenta schemă este elaborată în conformitate ...