Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
Email RSS Trimite prin Yahoo Messenger pagina: Cautare Twitter Facebook

Cautare acte in Monitorul Oficial care contin:
ordin nr 10 663 din 25 martie 2009

‹‹ Pagina 20 din 24

Monitorul Oficial 640 din 29 Septembrie 2009 (M. Of. 640/2009)

PROGRAMUL DE IARNA IN DOMENIUL ENERGETIC din 23 septembrie 2009 pentru asigurarea functionarii in conditii de siguranta si stabilitate a Sistemului Electroenergetic National in perioada 1 octombrie 2009-31 martie 2010 - sinteza EMITENT: GUVERNUL PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 640 din 29 septembrie 2009

Programul de iarnã în domeniul energetic, denumit în continuare program de iarnã, are ca obiectiv principal evaluarea consumului de energie electricã şi termicã al ţãrii în perioada 1 octombrie 2009-31 martie 2010, pentru satisfacerea acestuia în condiţii de calitate şi siguranţã în alimentare şi funcţionare sigurã şi stabilã a sistemului electroenergetic naţional. documentul a fost întocmit atât pe baza evoluţiei consumului realizat în anii anteriori, cât şi al celui realizat dupã declanşarea crizei economice şi financiare, ţinându-se seama, totodatã, de dimensionarea corespunzãtoare şi în acelaşi timp necesarã a stocurilor la data de 1 octombrie 2009. În acest ...

HOTARARE nr. 1.038 din 23 septembrie 2009 privind aprobarea Programului de iarna in domeniul energetic pentru asigurarea functionarii in conditii de siguranta si stabilitate a Sistemului Electroenergetic National in perioada 1 octombrie 2009-31 martie 2010 EMITENT: GUVERNUL PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 640 din 29 septembrie 2009

HotĂ?rÂre nr. 1.038 din 23 septembrie 2009 privind aprobarea programului de iarnã în domeniul energetic pentru asigurarea funcţionãrii în condiţii de siguranţã şi stabilitate a sistemului electroenergetic naţional în perioada 1 octombrie 2009-31 martie 2010 emitent: guvernul publicat În: monitorul oficial nr. 640 din 29 septembrie 2009 În temeiul art. 108 din constituţia româniei, republicatã , guvernul româniei adoptã prezenta hotãrâre. art. 1 se aprobã programul ...

Monitorul Oficial 417 din 18 Iunie 2009 (M. Of. 417/2009)

ORDIN nr. 706 din 11 iunie 2009 privind aprobarea tarifelor pentru activitati specifice efectuate de Centrul National de Calificare si Instruire Feroviara - CENAFER EMITENT: MINISTERUL TRANSPORTURILOR SI INFRASTRUCTURII PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 417 din 18 iunie 2009

Având în vedere memorandumul din data de 11 martie 2009, cu tema "reducerea numãrului de taxe şi tarife, începând cu cele ale cãror costuri de administrare sunt superioare încasãrilor efective", în temeiul art. 11 alin. (1) lit. k) din hotãrârea guvernului nr. 1.663/2004 privind organizarea şi funcţionarea centrului naţional de calificare şi instruire feroviarã - cenafer, al art. 8 din ordonanţa guvernului nr. 58/2004 privind înfiinţarea centrului naţional de calificare şi instruire feroviarã - cenafer, aprobatã cu modificãri şi completãri prin legea nr. 408/2004 , precum şi al art. 5 alin. (4) din hotãrârea guvernului ...

Monitorul Oficial 375 din 03 Iunie 2009 (M. Of. 375/2009)

LEGE nr. 142 din 27 iulie 1999 (*republicata*) privind sprijinul statului pentru salarizarea clerului*) EMITENT: PARLAMENTUL PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 375 din 3 iunie 2009

-------- *) republicatã în temeiul art. iii din ordonanţa de urgenţã a guvernului nr. 155/2008 pentru modificarea legii nr. 142/1999 privind sprijinul statului pentru salarizarea clerului, publicatã în monitorul oficial al româniei, partea i, nr. 778 din 20 noiembrie 2008, aprobatã cu modificãri şi completãri prin legea nr. 117/2009 , publicatã în monitorul oficial al româniei, partea i, nr. 279 din 29 aprilie 2009, dându-se textelor o nouã numerotare. legea nr. 142/1999 privind sprijinul statului pentru salarizarea clerului a fost publicatã în monitorul oficial al româniei, partea i, nr. 361 din ...

Monitorul Oficial 299 din 07 Mai 2009 (M. Of. 299/2009)

ORDIN nr. 331 din 25 martie 2009 pentru aprobarea normei tehnice feroviare "Infrastructura feroviara - Instalatii fixe - Tractiune electrica. Prevederi de protectie impotriva socului electric prin atingere directa, pentru linii de cale ferata electrificate in sistemele 1 x 25 kV, 50 Hz si 2 x 25 kV, 50 Hz" EMITENT: MINISTERUL TRANSPORTURILOR SI INFRASTRUCTURII PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 299 din 7 mai 2009

Având în vedere prevederile art. 3 alin. (2) lit. k) din anexa nr. 2 "regulament de organizare şi funcţionare al organismului notificat feroviar român" la anexa nr. 1 "regulamentul de organizare şi funcţionare a autoritãţii feroviare române - afer", aprobat prin hotãrarea guvernului nr. 626/1998 , cu modificãrile şi completãrile ulterioare, în temeiul art. 5 alin. (4) din hotãrarea guvernului nr. 76/2009 privind organizarea şi funcţionarea ministerului transporturilor şi infrastructurii, cu modificãrile ulterioare, ministrul transporturilor şi infrastructurii emite urmãtorul ordin: art. 1 se aprobã norma tehnicã feroviarã ...

Monitorul Oficial 214 din 02 Aprilie 2009 (M. Of. 214/2009)

ORDIN nr. 59 din 25 martie 2009 pentru modificarea Ordinului ministrului economiei si comertului, al presedintelui Autoritatii Nationale de Reglementare in Domeniul Gazelor Naturale si al presedintelui Agentiei Nationale pentru Resurse Minerale nr. 102.136/530/97/2006 privind valorificarea cantitatilor de gaze naturale pe piata interna si masuri pentru intarirea disciplinei in sectorul gazelor naturale EMITENT: AGENTIA NATIONALA PENTRU RESURSE MINERALE PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 214 din 2 aprilie 2009

În temeiul prevederilor legii petrolului nr. 238/2004 , cu modificãrile şi completãrile ulterioare, ale legii gazelor nr. 351/2004, cu modificãrile şi completãrile ulterioare, în baza prevederilor hotãrârii guvernului nr. 1.720/2008 privind organizarea şi funcţionarea ministerului economiei, cu modificãrile şi completãrile ulterioare, ale hotãrârii guvernului nr. 756/2003 privind organizarea şi funcţionarea agenţiei naţionale pentru resurse minerale, ministrul economiei, preşedintele autoritãţii naţionale de reglementare în domeniul energiei şi preşedintele agenţiei naţionale pentru resurse minerale emit urmãtorul ordin: art. i alineatul (3) al articolului 1 din ordinul ministrului economiei ...

ORDIN nr. 10.663 din 25 martie 2009 pentru modificarea Ordinului ministrului economiei si comertului, al presedintelui Autoritatii Nationale de Reglementare in Domeniul Gazelor Naturale si al presedintelui Agentiei Nationale pentru Resurse Minerale nr. 102.136/530/97/2006 privind valorificarea cantitatilor de gaze naturale pe piata interna si masuri pentru intarirea disciplinei in sectorul gazelor naturale EMITENT: AUTORITATEA NATIONALA DE REGLEMENTARE IN DOMENIUL ENERGIEI PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 214 din 2 aprilie 2009

În temeiul prevederilor legii petrolului nr. 238/2004 , cu modificãrile şi completãrile ulterioare, ale legii gazelor nr. 351/2004, cu modificãrile şi completãrile ulterioare, în baza prevederilor hotãrârii guvernului nr. 1.720/2008 privind organizarea şi funcţionarea ministerului economiei, cu modificãrile şi completãrile ulterioare, ale hotãrârii guvernului nr. 756/2003 privind organizarea şi funcţionarea agenţiei naţionale pentru resurse minerale, ministrul economiei, preşedintele autoritãţii naţionale de reglementare în domeniul energiei şi preşedintele agenţiei naţionale pentru resurse minerale emit urmãtorul ordin: art. i alineatul (3) al articolului 1 din ordinul ministrului economiei ...

ORDIN nr. 580 din 25 martie 2009 pentru modificarea Ordinului ministrului economiei si comertului, al presedintelui Autoritatii Nationale de Reglementare in Domeniul Gazelor Naturale si al presedintelui Agentiei Nationale pentru Resurse Minerale nr. 102.136/530/97/2006 privind valorificarea cantitatilor de gaze naturale pe piata interna si masuri pentru intarirea disciplinei in sectorul gazelor naturale EMITENT: MINISTERUL ECONOMIEI PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 214 din 2 aprilie 2009

În temeiul prevederilor legii petrolului nr. 238/2004 , cu modificãrile şi completãrile ulterioare, ale legii gazelor nr. 351/2004, cu modificãrile şi completãrile ulterioare, în baza prevederilor hotãrârii guvernului nr. 1.720/2008 privind organizarea şi funcţionarea ministerului economiei, cu modificãrile şi completãrile ulterioare, ale hotãrârii guvernului nr. 756/2003 privind organizarea şi funcţionarea agenţiei naţionale pentru resurse minerale, ministrul economiei, preşedintele autoritãţii naţionale de reglementare în domeniul energiei şi preşedintele agenţiei naţionale pentru resurse minerale emit urmãtorul ordin: art. i alineatul (3) al articolului 1 din ordinul ministrului economiei ...

Monitorul Oficial 210 din 01 Aprilie 2009 (M. Of. 210/2009)

ORDIN nr. 428 din 31 martie 2009 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a Contractului-cadru privind conditiile acordarii asistentei medicale in cadrul sistemului de asigurari sociale de sanatate pentru anul 2009 EMITENT: CASA NATIONALA DE ASIGURARI DE SANATATE PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 210 din 1 aprilie 2009

Având în vedere referatul de aprobare comun al ministerului sãnãtãţii şi al casei naţionale de asigurãri de sãnãtate nr. ib/3.398 din 31 martie 2009 şi nr. dgm 11 din 31 martie 2009, în temeiul prevederilor: - art. 217 din titlul viii "asigurãrile sociale de sãnãtate" din legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sãnãtãţii, cu modificãrile şi completãrile ulterioare; - hotãrârii guvernului nr. 1.718/2008 privind organizarea şi funcţionarea ministerului sãnãtãţii, cu modificãrile ulterioare; - hotãrârii guvernului nr. 1.714/2008 pentru aprobarea contractului-cadru privind condiţiile acordãrii asistenţei ...

ORDIN nr. 416 din 31 martie 2009 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a Contractului-cadru privind conditiile acordarii asistentei medicale in cadrul sistemului de asigurari sociale de sanatate pentru anul 2009 EMITENT: MINISTERUL SANATATII PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 210 din 1 aprilie 2009

Având în vedere referatul de aprobare comun al ministerului sãnãtãţii şi al casei naţionale de asigurãri de sãnãtate nr. ib/3.398 din 31 martie 2009 şi nr. dgm 11 din 31 martie 2009, în temeiul prevederilor: - art. 217 din titlul viii "asigurãrile sociale de sãnãtate" din legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sãnãtãţii, cu modificãrile şi completãrile ulterioare; - hotãrârii guvernului nr. 1.718/2008 privind organizarea şi funcţionarea ministerului sãnãtãţii, cu modificãrile ulterioare; - hotãrârii guvernului nr. 1.714/2008 pentru aprobarea contractului-cadru privind condiţiile acordãrii asistenţei ...

‹‹ Pagina 20 din 24
Cautare document
Club Legislatia Muncii
MonitorulJuridic.ro este un proiect:
Rentrop & Straton
Banner5
 

Atentie, Juristi!

5 modele Contracte Civile si Acte Comerciale - conforme cu Noul Cod civil si GDPR

Legea GDPR a modificat Contractele, Cererile sau Notificarile obligatorii

Va oferim Modele de Documente conform GDPR + Clauze speciale

Descarcati GRATUIT Raportul Special "5 modele Contracte Civile si Acte Comerciale - conforme cu Noul Cod civil si GDPR"


Da, vreau informatii despre produsele Rentrop&Straton. Sunt de acord ca datele personale sa fie prelucrate conform Regulamentul UE 679/2016