Cautare acte in Monitorul Oficial care contin:
ordin nr 1 869 din 31 iulie 2018
Monitorul Oficial 783 bis din 12 Septembrie 2018 (M. Of. 783 bis/2018)
SCHEMĂ din 3 septembrie 2018 de ajutor de minimis "Împrumuturi cu partajarea riscului la nivel de portofoliu finanţate din Programul Naţional de Dezvoltare Rurală" EMITENT: Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 783 bis din 12 septembrie 2018
──────────instituită prin ordinul nr. 1.353 din 3 septembrie 2018 publicat în monitorul oficial, partea i, nr. 783 din 12 septembrie 2018.──────────cap. iprevederi generaleart. 1(1) prezentul ordin instituie schema transparentă de ajutor de minimis "Împrumuturi cu partajarea riscului la nivel de portofoliu finanţate din programul naţional de dezvoltare rurală", denumită în continuare schemă.(2) schema vizează tipurile de operaţiuni specifice şi categorii de beneficiarii eligibili conform fişelor submăsurilor 6.4, "sprijin pentru investiţii în creare şi dezvoltare de activităţi neagricole", denumită în continuare sm 6.4, aferentă măsurii 6 "dezvoltarea exploataţiilor şi a întreprinderilor", 4.2 "sprijin pentru investiţii în prelucrare /comercializare şi /sau dezvoltare de ...
Monitorul Oficial 810 din 21 Septembrie 2018 (M. Of. 810/2018)
ORDIN nr. 1.943 din 25 iulie 2018 privind modificarea şi completarea Clasificării ocupaţiilor din România - nivel de ocupaţie (şase caractere), aprobată prin Ordinul ministrului muncii, familiei şi protecţiei sociale şi al preşedintelui Institutului Naţional de Statistică nr. 1.832/856/2011 EMITENT: Ministerul Muncii şi Justiţiei Sociale PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 810 din 21 septembrie 2018
În baza:- art. 14 alin. (2) din legea nr. 76/2002 privind sistemul asigurărilor pentru şomaj şi stimularea ocupării forţei de muncă, cu modificările şi completările ulterioare;– hotărârii guvernului nr. 575 bis/1992 cu privire la realizarea unor nomenclatoare unitare de interes general prevăzute în concepţia generală a informatizării în românia;– art. 9 şi 10 din hotărârea guvernului nr. 1.352/2010 privind aprobarea structurii clasificării ocupaţiilor din românia - nivel grupă de bază, conform clasificării internaţionale standard a ocupaţiilor - isco 08, republicată, cu modificările ulterioare;– ordinului ministrului muncii şi solidarităţii sociale şi al preşedintelui institutului naţional de statistică nr. 270/273/2002 privind aprobarea procedurii ...
Monitorul Oficial 774 din 07 Septembrie 2018 (M. Of. 774/2018)
ORDONANŢĂ DE URGENŢĂ nr. 78 din 5 septembrie 2018 cu privire la rectificarea bugetului de stat pe anul 2018 EMITENT: Guvernul PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 774 din 7 septembrie 2018
Având în vedere:- analiza execuţiei bugetare derulată pe parcursul primelor şapte luni ale anului 2018;– evoluţia principalilor indicatori bugetari pe primele luni ale anului 2018;– asigurarea fondurilor necesare unor ordonatori principali de credite în vederea desfăşurării normale a activităţii acestora până la finele anului;– adoptarea ulterior aprobării legii bugetului de stat pe anul 2018 nr. 2/2018 a unor acte normative cu influenţe asupra veniturilor şi cheltuielilor bugetare;– asigurarea fondurilor necesare desfăşurării normale a activităţii unităţilor administrativ-teritoriale până la finele anului, pentru implementarea în perioada septembrie-decembrie a anului şcolar 2018-2019 a programului pentru şcoli al româniei, pentru ...
Monitorul Oficial 701 din 10 August 2018 (M. Of. 701/2018)
PROCEDURĂ din 31 iulie 2018 privind stabilirea din oficiu a impozitului anual pe veniturile persoanelor fizice EMITENT: Agenţia Naţională de Administrare Fiscală PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 701 din 10 august 2018
──────────aprobată prin ordinul nr. 1.869 din 31 iulie 2018, publicat în monitorul oficial partea i, nr. 701 din 10 august 2018.──────────cap. idispoziţii generale1. nedepunerea declaraţiei de impunere dă dreptul organului fiscal central competent de a stabili din oficiu impozitul pe venitul net anual impozabil/impozitul anual datorat, pe fiecare sursă şi categorie de venit, potrivit art. 107 din legea nr. 207/2015 privind codul de procedură fiscală, cu modificările şi completările ulterioare, denumit în continuare cod de procedură fiscală. 2. stabilirea din oficiu a impozitului pe venit se efectuează de către compartimentul cu atribuţii de gestiune registru contribuabili şi declaraţii fiscale persoane ...
ORDIN nr. 1.869 din 31 iulie 2018 pentru aprobarea Procedurii privind stabilirea din oficiu a impozitului anual pe veniturile persoanelor fizice EMITENT: Agenţia Naţională de Administrare Fiscală PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 701 din 10 august 2018
Având în vedere dispoziţiile art. 107 din legea nr. 207/2015 privind codul de procedură fiscală, cu modificările şi completările ulterioare, precum şi avizul conform al ministerului finanţelor publice comunicat prin adresa nr. 72.088/750.047 din data de 23.07.2018,în temeiul prevederilor art. 342 alin. (1) din legea nr. 207/2015 privind codul de procedură fiscală, cu modificările şi completările ulterioare, şi ale art. 11 alin. (3) din hotărârea guvernului nr. 520/2013 privind organizarea şi funcţionarea agenţiei naţionale de administrare fiscală, cu modificările şi completările ulterioare,preşedintele agenţiei naţionale de administrare fiscală emite următorul ordin:art. 1se aprobă procedura privind stabilirea din oficiu a impozitului anual pe veniturile ...
Monitorul Oficial 683 din 06 August 2018 (M. Of. 683/2018)
ORDIN nr. 139 din 12 iulie 2018 privind aprobarea Listei apelor minerale naturale recunoscute în România EMITENT: Agenţia Naţională pentru Resurse Minerale PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 683 din 6 august 2018
În temeiul prevederilor art. 4 alin. (4) din hotărârea guvernului nr. 1.419/2009 privind organizarea şi funcţionarea agenţiei naţionale pentru resurse minerale, cu modificările ulterioare, precum şi ale art. 5 alin. (1) din normele tehnice de exploatare şi comercializare a apelor minerale naturale, aprobate prin hotărârea guvernului nr. 1.020/2005, cu modificările şi completările ulterioare, şi al referatului nr. 7.869/22.06.2018,preşedintele agenţiei naţionale pentru resurse minerale emite prezentul ordin.art. 1se aprobă lista apelor minerale naturale recunoscute în românia, prevăzută în anexa care face parte integrantă din prezentul ordin.art. 2la data intrării în vigoare a prezentului ordin se abrogă ordinul preşedintelui agenţiei naţionale pentru resurse minerale ...
Monitorul Oficial 597 din 13 Iulie 2018 (M. Of. 597/2018)
ORDIN nr. 707 din 3 iulie 2018 privind stabilirea unui mecanism de creştere a competitivităţii companiilor deţinute majoritar sau integral de stat prin intermediul procedurilor de achiziţie publică/sectorială EMITENT: Agenţia Naţională pentru Achiziţii Publice PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 597 din 13 iulie 2018
Având în vedere:- memorandumul nr. 4.284/14.03.2018//20/4.708/ail/15.03.2018 privind stabilirea unui mecanism de creştere a competitivităţii companiilor deţinute majoritar sau integral de stat prin intermediul procedurilor de achiziţie publică/sectorială;– adresa ministerului finanţelor publice nr. 575.293 din 31.05.2018, înregistrată la agenţia naţională pentru achiziţii publice cu nr. 9.838/anap din 4.06.2018;– referatul de aprobare nr. 278/dgppral din 3.07.2018,în baza art. 6 alin. (4) din hotărârea guvernului nr. 634/2015 privind organizarea şi funcţionarea agenţiei naţionale pentru achiziţii publice, cu modificările şi completările ulterioare,preşedintele agenţiei naţionale pentru achiziţii publice emite următorul ordin:art. 1autorităţile/entităţile contractante, după publicarea anunţului de participare/simplificat, au obligaţia de a transmite ...
Monitorul Oficial 251 din 22 Martie 2018 (M. Of. 251/2018)
SCHEMĂ DE AJUTOR DE MINIMIS din 13 martie 2018 "Sprijin pentru punerea în aplicare a strategiilor de dezvoltare locală plasate sub responsabilitatea comunităţii", aferentă Programului operaţional pentru pescuit şi afaceri maritime 2014-2020 EMITENT: Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 251 din 22 martie 2018
──────────aprobată prin ordinul nr. 208 din 13 martie 2018, publicat în monitorul oficial, partea i, nr. 251 din 22 martie 2018.──────────cap. iprevederi generaleart. 1(1) se instituie schema transparentă de ajutor de minimis aferentă finanţărilor acordate prin programul operaţional pentru pescuit şi afaceri maritime 2014-2020, „sprijin pentru punerea în aplicare a strategiilor de dezvoltare locală plasate sub responsabilitatea comunităţii“, denumită în continuare schemă, finanţate în cadrul măsurii iii.3 „punerea în aplicare a strategiilor de dezvoltare locală plasate sub responsabilitatea comunităţii - implementarea strategiilor de dezvoltare locală“.(2) acordarea ajutoarelor de minimis în cadrul prezentei scheme se va face cu respectarea ...
Monitorul Oficial 736 din 13 Septembrie 2017 (M. Of. 736/2017)
HOTĂRÂRE nr. 640 din 7 septembrie 2017 pentru aprobarea Programului pentru şcoli al României în perioada 2017-2023 şi pentru stabilirea bugetului pentru implementarea acestuia în anul şcolar 2017-2018 EMITENT: Guvernul PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 736 din 13 septembrie 2017
În temeiul art. 108 din constituţia româniei, republicată, precum şi al art. 2 şi art. 3 alin. (2) din ordonanţa guvernului nr. 13/2017 privind aprobarea participării româniei la programul pentru şcoli al uniunii europene,guvernul româniei adoptă prezenta hotărâre.art. 1(1) prezenta hotărâre creează cadrul legal pentru aprobarea programului pentru şcoli al româniei în perioada 2017-2023 în conformitate cu prevederile regulamentului de punere în aplicare (ue) 2017/39 al comisiei privind normele de aplicare a regulamentului (ue) nr. 1.308/2013 al parlamentului european şi al consiliului în ceea ce priveşte ajutoarele din partea uniunii pentru furnizarea de fructe şi legume, de banane şi de lapte în ...