Cautare acte in Monitorul Oficial care contin:
ordin nr 1 725 din 6 septembrie 2012
Monitorul Oficial 533 din 23 August 2013 (M. Of. 533/2013)
ORDIN nr. 771 din 6 august 2013 privind aprobarea sistemelor de sanctiuni pentru masura 221 "Prima impadurire a terenurilor agricole" din Programul National de Dezvoltare Rurala 2007-2013 - infiintarea si intretinerea plantatiilor forestiere, compensarea pierderii de venit EMITENT: MINISTERUL AGRICULTURII SI DEZVOLTARII RURALE PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 533 din 23 august 2013
În conformitate cu referatul comun de aprobare nr. 22.760 din 19 iulie 2013 al agenţiei de plăţi pentru dezvoltare rurală şi pescuit şi al agenţiei de plăţi şi intervenţie pentru agricultură,în baza prevederilor:- programului naţional de dezvoltare rurală 2007-2013 (pndr), aprobat prin decizia comisiei europene nr. c(2008) 3.837 din 16 iulie 2008, cu modificările şi completările ulterioare;- regulamentului (ce) nr. 1.698/2005 al consiliului din 20 septembrie 2005 privind sprijinul pentru dezvoltare rurală acordat din fondul european agricol pentru dezvoltare rurală (feadr), cu modificările şi completările ulterioare;- regulamentului (ue) nr. 65/2011 al comisiei din 27 ianuarie 2011 ...
Monitorul Oficial 321 bis din 04 Iunie 2013 (M. Of. 321 bis/2013)
RAPORT din 4 iunie 2013 privind ajutoarele de stat acordate in Romania in perioada 2009-2011 EMITENT: CONSILIUL CONCURENTEI PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 321 bis din 4 iunie 2013
Cap. 1 1.1. consideraŢii generaleÎmbunătăţirea funcţionării pieţelor în beneficiul agenţilor economici şi al consumatorilor reprezintă un obiectiv major al politicii de concurenţă. În cadrul acesteia aplicarea normelor privind ajutoarele de stat reprezintă un instrument important, utilizat pentru alocarea eficientă a resurselor statului, astfel încât, concurenţa să nu fie distorsionată sau restrânsă.ajutoarele de stat reprezentă măsuri selective de sprijin financiar public, acordate unor întreprinderi, zone sau activităţi în vederea atingerii unor obiective de interes general, cum ar fi protecţia mediului, dezvoltarea întreprinderilor mici şi mijlocii, dezvoltarea zonelor defavorizate, salvarea sau restructurarea unor agenţi economici strategici etc. chiar dacă sprijinul acordat întreprinderilor ...
Monitorul Oficial 509 din 13 August 2013 (M. Of. 509/2013)
ORDIN nr. 784 din 9 august 2013 pentru aprobarea modelului cererii de plata privind masura 215 - pachet a) - Plati in favoarea bunastarii porcinelor pentru sesiunile 1 si 2 si pentru completarea Ordinului ministrului agriculturii si dezvoltarii rurale nr. 239/2012 privind aprobarea modelului Cererii de ajutor privind masura 215 - Plati privind bunastarea animalelor - pachetul b) - pasari EMITENT: MINISTERUL AGRICULTURII SI DEZVOLTARII RURALE PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 509 din 13 august 2013
Văzând referatul comun de aprobare nr. 24.683 din 6 august 2013 al agenţiei pentru dezvoltare rurală şi pescuit şi al agenţiei de plăţi şi intervenţii în agricultură în baza programului naţional de dezvoltare rurală al româniei 2007-2013, aprobat prin decizia comisiei nr. c(2008)3831 din 16 iunie 2008, cu modificările şi completările ulterioare, şi în conformitate cu prevederile regulamentului (ce) nr. 1.698/2005 al consiliului din 20 septembrie 2005 privind sprijinul pentru dezvoltare rurală acordat din fondul european agricol pentru dezvoltare rurală (feadr), cu modificările şi completările ulterioare,în temeiul prevederilor regulamentului (ce) nr. 1.974/2006 al comisiei din 15 ...
Monitorul Oficial 359 din 17 Iunie 2013 (M. Of. 359/2013)
DECIZIE nr. 232 din 10 mai 2013 referitoare la obiectia de neconstitutionalitate a dispozitiilor Legii privind masurile pentru finalizarea procesului de restituire, in natura sau prin echivalent, a imobilelor preluate in mod abuziv in perioada regimului comunist in Romania EMITENT: CURTEA CONSTITUTIONALA PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 359 din 17 iunie 2013
Augustin zegrean - preşedinteaspazia cojocaru - judecătoracsinte gaspar - judecătormircea Ştefan minea - judecătoriulia antoanella motoc - judecătorpuskas valentin zoltan - judecătortudorel toader - judecătorbenke karoly - magistrat-asistent-şefi. pe rol se află soluţionarea obiecţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor legii privind măsurile pentru finalizarea procesului de restituire, în natură sau prin echivalent, a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada ...
Monitorul Oficial 307 din 29 Mai 2013 (M. Of. 307/2013)
ORDIN nr. 180 din 24 aprilie 2013 privind modificarea si completarea Ordinului ministrului agriculturii, padurilor, apelor si mediului, al ministrului sanatatii si al presedintelui Autoritatii Nationale pentru Protectia Consumatorilor nr. 510/768/319/2003 pentru aprobarea Normelor cu privire la natura, compozitia, fabricarea si etichetarea sucurilor din fructe si ale altor produse similare destinate consumului uman EMITENT: AUTORITATEA NATIONALA PENTRU PROTECTIA CONSUMATORILOR PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 307 din 29 mai 2013
Văzând referatul de aprobare nr. 96.165 din data de 25 februarie 2013, întocmit de direcţia generală de industrie alimentară,având în vedere prevederile directivei 2012/12/ue a parlamentului european şi a consiliului din 19 aprilie 2012 de modificare a directivei 2001/112/ce a consiliului privind sucurile de fructe şi anumite produse similare destinate consumului uman,în temeiul prevederilor art. 7 alin. (5) din hotărârea guvernului nr. 725/2010 privind reorganizarea şi funcţionarea ministerului agriculturii şi dezvoltării rurale, precum şi a unor structuri aflate în subordinea acestuia, cu modificările şi completările ulterioare, ale art. 7 alin. (4) din hotărârea guvernului nr. 144/2010 ...
ORDIN nr. 515 din 15 aprilie 2013 privind modificarea si completarea Ordinului ministrului agriculturii, padurilor, apelor si mediului, al ministrului sanatatii si al presedintelui Autoritatii Nationale pentru Protectia Consumatorilor nr. 510/768/319/2003 pentru aprobarea Normelor cu privire la natura, compozitia, fabricarea si etichetarea sucurilor din fructe si ale altor produse similare destinate consumului uman EMITENT: MINISTERUL SANATATII PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 307 din 29 mai 2013
Văzând referatul de aprobare nr. 96.165 din data de 25 februarie 2013, întocmit de direcţia generală de industrie alimentară,având în vedere prevederile directivei 2012/12/ue a parlamentului european şi a consiliului din 19 aprilie 2012 de modificare a directivei 2001/112/ce a consiliului privind sucurile de fructe şi anumite produse similare destinate consumului uman,în temeiul prevederilor art. 7 alin. (5) din hotărârea guvernului nr. 725/2010 privind reorganizarea şi funcţionarea ministerului agriculturii şi dezvoltării rurale, precum şi a unor structuri aflate în subordinea acestuia, cu modificările şi completările ulterioare, ale art. 7 alin. (4) din hotărârea guvernului nr. 144/2010 ...
ORDIN nr. 173 din 2 aprilie 2013 privind modificarea si completarea Ordinului ministrului agriculturii, padurilor, apelor si mediului, al ministrului sanatatii si al presedintelui Autoritatii Nationale pentru Protectia Consumatorilor nr. 510/768/319/2003 pentru aprobarea Normelor cu privire la natura, compozitia, fabricarea si etichetarea sucurilor din fructe si ale altor produse similare destinate consumului uman EMITENT: MINISTERUL AGRICULTURII SI DEZVOLTARII RURALE PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 307 din 29 mai 2013
Văzând referatul de aprobare nr. 96.165 din data de 25 februarie 2013, întocmit de direcţia generală de industrie alimentară,având în vedere prevederile directivei 2012/12/ue a parlamentului european şi a consiliului din 19 aprilie 2012 de modificare a directivei 2001/112/ce a consiliului privind sucurile de fructe şi anumite produse similare destinate consumului uman,în temeiul prevederilor art. 7 alin. (5) din hotărârea guvernului nr. 725/2010 privind reorganizarea şi funcţionarea ministerului agriculturii şi dezvoltării rurale, precum şi a unor structuri aflate în subordinea acestuia, cu modificările şi completările ulterioare, ale art. 7 alin. (4) din hotărârea guvernului nr. 144/2010 ...
Monitorul Oficial 306 din 28 Mai 2013 (M. Of. 306/2013)
ORDIN nr. 318 din 10 mai 2013 privind recunoasterea Acordului interprofesional pentru sfecla de zahar - recolta anului de comercializare 2013/2014 EMITENT: MINISTERUL AGRICULTURII SI DEZVOLTARII RURALE PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 306 din 28 mai 2013
Văzând referatul de aprobare nr. 77.179 din 28 martie 2013 al direcţiei generale politici agricole şi strategii,având în vedere prevederile art. 2 pct. 11 lit. (b), art. 6 şi ale anexei ii la regulamentul (ce) nr. 318/2006 al consiliului din 20 februarie 2006 privind organizarea comună a pieţelor în sectorul zahărului, prevederile art. 50, ale pct. 11 din partea a ii-a a anexei iii şi ale părţii b a anexei iv din regulamentul (ce) nr. 1.234/2007 al consiliului din 22 octombrie 2007 de instituire a unei organizări comune a pieţelor agricole şi privind dispoziţii specifice referitoare ...
Monitorul Oficial 148 din 20 Martie 2013 (M. Of. 148/2013)
DECIZIE nr. 32 din 5 februarie 2013 referitoare la exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 1 alin. (1) din Legea nr. 118/2010 privind unele masuri necesare in vederea restabilirii echilibrului bugetar, precum si a legii in ansamblul sau EMITENT: CURTEA CONSTITUTIONALA PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 148 din 20 martie 2013
Augustin zegrean - preşedinteaspazia cojocaru - judecătoracsinte gaspar - judecătorpetre lăzăroiu - judecătormircea Ştefan minea - judecătoriulia antoanella motoc - judecătorion ...
Monitorul Oficial 127 din 08 Martie 2013 (M. Of. 127/2013)
ORDIN nr. 254 din 20 februarie 2013 privind intrarea in vigoare a unor tratate internationale EMITENT: MINISTERUL AFACERILOR EXTERNE PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 127 din 8 martie 2013
În temeiul art. 25 alin. (9) din legea nr. 590/2003 privind tratatele, potrivit căruia prin ordin al ministrului afacerilor externe se face cunoscută intrarea în vigoare a tratatelor internaţionale încheiate de românia cu alte state, care se publică, fără plată, în monitorul oficial al româniei, partea i,constatând că părţile au îndeplinit procedurile legale necesare pentru intrarea în vigoare a tratatelor internaţionale enumerate mai jos,ministrul afacerilor externe emite prezentul ordin.art. 1la data de 16 noiembrie 2012 a intrat în vigoare memorandumul de înţelegere dintre ministerul apărării naţionale din românia şi ministrul apărării din regatul belgiei privind cooperarea în domeniul apărării şi ...