Cautare acte in Monitorul Oficial care contin:
ordin nr 1 647 din 5 decembrie 2012
Monitorul Oficial 365 din 30 Mai 2012 (M. Of. 365/2012)
LEGE nr. 76 din 24 mai 2012 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind Codul de procedură civilă EMITENT: Parlamentul PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 365 din 30 mai 2012
Parlamentul româniei adoptă prezenta lege.titlul idispoziţii generaleart. 1prezenta lege cuprinde dispoziţiile pentru punerea în aplicare a legii nr. 134/2010 privind codul de procedură civilă, denumită în continuare codul de procedură civilă, având ca principal obiect punerea de acord a legislaţiei procesual civile existente cu prevederile acestuia, precum şi soluţionarea conflictului de legi rezultând din intrarea în vigoare a codului de procedură civilă.art. 2ori de câte ori legi speciale sau complementare codului de procedură civilă fac trimitere la "codicele de procedură civilă" (sau "codul de procedură civilă"), denumit în continuare codul de procedură civilă din 1865, sau la dispoziţii abrogate, modificate ori ...
Monitorul Oficial 220 din 03 Aprilie 2012 (M. Of. 220/2012)
HOTARARE nr. 206 din 20 martie 2012 pentru modificarea si completarea Normelor metodologice de aplicare a Ordonantei Guvernului nr. 20/1994 privind masuri pentru reducerea riscului seismic al constructiilor existente, republicata, aprobate prin Hotararea Guvernului nr. 1.364/2001 EMITENT: GUVERNUL PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 220 din 3 aprilie 2012
În temeiul art. 108 din constituţia româniei, republicatã, şi al prevederilor art. v din ordonanţa guvernului nr. 16/2011 pentru modificarea şi completarea ordonanţei guvernului nr. 20/1994 privind mãsuri pentru reducerea riscului seismic al construcţiilor existente,guvernul româniei adoptã prezenta hotãrâre.art. i normele metodologice de aplicare a ordonanţei guvernului nr. 20/1994 privind mãsuri pentru reducerea riscului seismic al construcţiilor existente, republicatã, aprobate prin hotãrârea guvernului nr. 1.364/2001, publicate în monitorul oficial al româniei, partea i, nr. 100 din 5 februarie 2002, se modificã şi se completeazã dupã cum urmeazã:1. la articolul 2, punctul 1 se modificã şi va avea urmãtorul cuprins:"1. prin ...
Monitorul Oficial 111 din 13 Februarie 2012 (M. Of. 111/2012)
ORDIN nr. 2.801 din 29 decembrie 2011 privind clasarea in Lista monumentelor istorice, grupa valorica "B", a imobilului "Casa ing. Panait Pascalis si Vlada Vasiliadis", situat in str. Dimitrie Onciu nr. 31, sectorul 2, municipiul Bucuresti EMITENT: MINISTERUL CULTURII SI PATRIMONIULUI NATIONAL PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 111 din 13 februarie 2012
În conformitate cu dispoziţiile art. 16 alin. (2) din normele metodologice de clasare şi inventariere a monumentelor istorice, aprobate prin ordinul ministrului culturii şi cultelor nr. 2.260/2008, cu modificãrile şi completãrile ulterioare,în temeiul prevederilor art. 13 alin. (1) pct. 2 lit. a) şi art. 33 alin. (1) lit. d) din legea nr. 422/2001 privind protejarea monumentelor istorice, republicatã, cu modificãrile ulterioare, precum şi ale art. 11 alin. (1) şi (4) din hotãrârea guvernului nr. 90/2010 privind organizarea şi funcţionarea ministerului culturii şi patrimoniului naţional, cu modificãrile şi completãrile ulterioare,ministrul culturii şi patrimoniului naţional emite prezentul ordin.art. 1(1) imobilul "casa ing. ...
Monitorul Oficial 57 din 24 Ianuarie 2012 (M. Of. 57/2012)
HOTARARE nr. 1.259 din 21 decembrie 2011 pentru modificarea si completarea anexei nr. 12 la Hotararea Guvernului nr. 1.705/2006 privind aprobarea inventarului centralizat al bunurilor din domeniul public al statului EMITENT: GUVERNUL PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 57 din 24 ianuarie 2012
În temeiul art. 108 din constituţia româniei, republicatã, al art. 867 din legea nr. 287/2009 privind codul civil, republicatã, al art. 20 din legea nr. 213/1998 privind bunurile proprietate publicã, cu modificãrile şi completãrile ulterioare, precum şi al art. 21 şi 22 din ordonanţa guvernului nr. 81/2003 privind reevaluarea şi amortizarea activelor fixe aflate în patrimoniul instituţiilor publice, aprobatã prin legea nr. 493/2003, cu modificãrile şi completãrile ulterioare,guvernul româniei adoptã prezenta hotãrâre.art. i(1) anexa nr. 12 la hotãrârea guvernului nr. 1.705/2006 privind aprobarea inventarului centralizat al bunurilor din domeniul public al statului, publicatã în monitorul oficial al româniei, partea i, ...
Monitorul Oficial 941 din 30 Decembrie 2011 (M. Of. 941/2011)
ORDIN nr. 950 din 20 decembrie 2011 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare în anul 2012 a Contractului-cadru privind condiţiile acordării asistenţei medicale în cadrul sistemului de asigurări sociale de sănătate pentru anii 2011-2012, aprobat prin Hotărârea Guvernului nr. 1.389/2010 EMITENT: CASA NAŢIONALĂ DE ASIGURĂRI DE SĂNĂTATE PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 922 din 27 decembrie 2011
Având în vedere referatul de aprobare nr. r.l. 4.319 din 20 decembrie 2011 al ministerului sănătăţii şi nr. d.g. 4.167 din 20 decembrie 2011 al casei naţionale de asigurări de sănătate,în temeiul prevederilor:- art. 217 alin. (5) din titlul viii "asigurările sociale de sănătate" din legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătăţii, cu modificările şi completările ulterioare;- hotărârii guvernului nr. 1.389/2010 pentru aprobarea contractului-cadru privind condiţiile acordării asistenţei medicale în cadrul sistemului de asigurări sociale de sănătate pentru anii 2011-2012, cu modificările ulterioare;- hotărârii guvernului nr. 144/2010 privind organizarea şi funcţionarea ministerului sănătăţii, cu modificările şi completările ulterioare;- hotărârii ...
Monitorul Oficial 922 bis din 27 Decembrie 2011 (M. Of. 922 bis/2011)
NORME METODOLOGICE din 20 decembrie 2011 de aplicare în anul 2012 a Contractului-cadru privind condiţiile acordării asistenţei medicale în cadrul sistemului de asigurări sociale de sănătate pentru anii 2011-2012, aprobat prin Hotărârea Guvernului nr. 1.389/2010*) EMITENT: CASA NAŢIONALĂ DE ASIGURĂRI DE SĂNĂTATE PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 922 bis din 27 decembrie 2011
──────────*) aprobate de ordinul nr. 1.723/950/2011, publicat în monitorul oficial al româniei, partea i, nr. 922 din 27 decembrie 2011.──────────anexa 1 pachetul de servicii medicale în asistenţa medicală primarăcap. ipachetul minimal de servicii medicalea. servicii medicale pentru situaţiile de urgenţă medico-chirurgicală: asistenţă medicală de urgenţă (anamneză, examen clinic şi tratament) se acordă în limita competenţei şi a dotării tehnice a cabinetului medical în cadrul căruia îşi desfăşoară activitatea medicul de familie. asistenţa medicală de urgenţă se referă la cazurile prevăzute la lit. a, b, c ale cap. i din anexa nr. 21 la ordin, pentru care medicul de familie acordă primul ajutor ...
NORME METODOLOGICE din 20 decembrie 2011 de aplicare în anul 2012 a Contractului-cadru privind condiţiile acordării asistenţei medicale în cadrul sistemului de asigurări sociale de sănătate pentru anii 2011-2012, aprobat prin Hotărârea Guvernului nr. 1.389/2010*) EMITENT: MINISTERUL SĂNĂTĂŢII PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 922 bis din 27 decembrie 2011
──────────*) aprobate de ordinul nr. 1.723/950/2011, publicat în monitorul oficial al româniei, partea i, nr. 922 din 27 decembrie 2011.──────────anexa 1 pachetul de servicii medicale în asistenţa medicală primarăcap. ipachetul minimal de servicii medicalea. servicii medicale pentru situaţiile de urgenţă medico-chirurgicală: asistenţă medicală de urgenţă (anamneză, examen clinic şi tratament) se acordă în limita competenţei şi a dotării tehnice a cabinetului medical în cadrul căruia îşi desfăşoară activitatea medicul de familie. asistenţa medicală de urgenţă se referă la cazurile prevăzute la lit. a, b, c ale cap. i din anexa nr. 21 la ordin, pentru care medicul de familie acordă primul ajutor ...
Monitorul Oficial 922 din 27 Decembrie 2011 (M. Of. 922/2011)
ORDIN nr. 950 din 20 decembrie 2011 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare in anul 2012 a Contractului-cadru privind conditiile acordarii asistentei medicale in cadrul sistemului de asigurari sociale de sanatate pentru anii 2011-2012, aprobat prin Hotararea Guvernului nr. 1.389/2010 EMITENT: CASA NATIONALA DE ASIGURARI DE SANATATE PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 922 din 27 decembrie 2011
Având în vedere referatul de aprobare nr. r.l. 4.319 din 20 decembrie 2011 al ministerului sãnãtãţii şi nr. d.g. 4.167 din 20 decembrie 2011 al casei naţionale de asigurãri de sãnãtate,în temeiul prevederilor:- art. 217 alin. (5) din titlul viii "asigurãrile sociale de sãnãtate" din legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sãnãtãţii, cu modificãrile şi completãrile ulterioare;- hotãrârii guvernului nr. 1.389/2010 pentru aprobarea contractului-cadru privind condiţiile acordãrii asistenţei medicale în cadrul sistemului de asigurãri sociale de sãnãtate pentru anii 2011-2012, cu modificãrile ulterioare;- hotãrârii guvernului nr. 144/2010 privind organizarea şi funcţionarea ministerului sãnãtãţii, cu modificãrile şi completãrile ulterioare;- hotãrârii ...
ORDIN nr. 1.723 din 20 decembrie 2011 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare în anul 2012 a Contractului-cadru privind condiţiile acordării asistenţei medicale în cadrul sistemului de asigurări sociale de sănătate pentru anii 2011-2012, aprobat prin Hotărârea Guvernului nr. 1.389/2010 EMITENT: MINISTERUL SĂNĂTĂŢII PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 922 din 27 decembrie 2011
Având în vedere referatul de aprobare nr. r.l. 4.319 din 20 decembrie 2011 al ministerului sănătăţii şi nr. d.g. 4.167 din 20 decembrie 2011 al casei naţionale de asigurări de sănătate,în temeiul prevederilor:- art. 217 alin. (5) din titlul viii "asigurările sociale de sănătate" din legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătăţii, cu modificările şi completările ulterioare;- hotărârii guvernului nr. 1.389/2010 pentru aprobarea contractului-cadru privind condiţiile acordării asistenţei medicale în cadrul sistemului de asigurări sociale de sănătate pentru anii 2011-2012, cu modificările ulterioare;- hotărârii guvernului nr. 144/2010 privind organizarea şi funcţionarea ministerului sănătăţii, cu modificările şi completările ulterioare;- hotărârii ...
Monitorul Oficial 914 din 22 Decembrie 2011 (M. Of. 914/2011)
LEGE nr. 293 din 21 decembrie 2011 bugetului de stat pe anul 2012 EMITENT: PARLAMENTUL PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 914 din 22 decembrie 2011
Parlamentul româniei adoptã prezenta lege.cap. idispoziţii generaleart. 1prezenta lege prevede şi autorizeazã pentru anul bugetar 2012 veniturile pe capitole şi subcapitole şi cheltuielile pe destinaţii şi pe ordonatori principali de credite pentru bugetul de stat, bugetele fondului naţional unic de asigurãri sociale de sãnãtate, creditelor externe, fondurilor externe nerambursabile şi activitãţilor finanţate integral din venituri proprii.secŢiunea 1dispoziţii referitoare la bugetul de stat pe anul 2012art. 2(1) sinteza bugetului de stat, detaliatã la venituri pe capitole şi subcapitole, iar la cheltuieli, pe pãrţi, capitole, subcapitole, paragrafe, respectiv titluri, articole şi alineate, dupã caz, este prevãzutã în anexa nr. 1.(2) bugetul de ...