Cautare acte in Monitorul Oficial care contin:
ordin nr 1 420 din 11 noiembrie 2021
Monitorul Oficial 72 din 25 Ianuarie 2022 (M. Of. 72/2022)
DECIZIA nr. 695 din 28 octombrie 2021 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 396 alin. (2), (3) şi (4) din Codul de procedură penală, cu referire la sintagma "dincolo de orice îndoială rezonabilă", ale art. 29 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 656/2002 pentru prevenirea şi sancţionarea spălării banilor, precum şi pentru instituirea unor măsuri de prevenire şi combatere a finanţării terorismului, în interpretarea dată prin Decizia nr. 16 din 8 iunie 2016, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală, ale art. 23 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 656/2002 pentru prevenirea şi sancţionarea spălării banilor, forma anterioară republicării, ale art. 2 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 508/2004 privind înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea în cadrul Ministerului Public a Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism, ale art. 2 alin. (1) lit. a) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 78/2016 pentru organizarea şi funcţionarea Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism, precum şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative, precum şi ale art. 11 şi ale art. 63 lit. a) din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară EMITENT: Curtea Constituţională PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 72 din 25 ianuarie 2022
┌──────────────────┬───────────────────┐│valer dorneanu │- preşedinte │├──────────────────┼───────────────────┤│cristian deliorga │- judecător │├──────────────────┼───────────────────┤│marian enache │- judecător │├──────────────────┼───────────────────┤│daniel marius │- judecător ││morar │ │├──────────────────┼───────────────────┤│mona-maria │- judecător ...
Monitorul Oficial 1174 din 13 Decembrie 2021 (M. Of. 1174/2021)
ORDIN nr. 7 din 26 noiembrie 2021 privind amortizorul aferent instituţiilor de credit autorizate în România şi identificate drept alte instituţii de importanţă sistemică (O-SII) EMITENT: Banca Nationala a Romaniei PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 1174 din 13 decembrie 2021
Având în vedere dispoziţiile art. 4 alin. (1), art. 101 şi ale art. 126^1 din ordonanţa de urgenţă a guvernului nr. 99/2006 privind instituţiile de credit şi adecvarea capitalului, aprobată cu modificări şi completări prin legea nr. 227/2007, cu modificările şi completările ulterioare, ale art. 255 alin. (1)-(3), ale art. 269 alin. (1) şi ale art. 275-280 din regulamentul băncii naţionale a româniei nr. 5/2013 privind cerinţe prudenţiale pentru instituţiile de credit, cu modificările şi completările ulterioare, precum şi recomandarea comitetului naţional pentru supravegherea macroprudenţială nr. r/8/2021 privind amortizorul de capital pentru alte instituţii de importanţă sistemică din românia, în temeiul dispoziţiilor art. 48 din legea ...
Monitorul Oficial 1161 din 07 Decembrie 2021 (M. Of. 1161/2021)
ORDIN nr. 2.633 din 6 decembrie 2021 pentru modificarea şi completarea anexei nr. 2 la Ordinul ministrului sănătăţii şi al preşedintelui Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate nr. 1.605/875/2014 privind aprobarea modului de calcul, a listei denumirilor comerciale şi a preţurilor de decontare ale medicamentelor care se acordă bolnavilor în cadrul programelor naţionale de sănătate şi a metodologiei de calcul al acestora EMITENT: Ministerul Sănătăţii PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 1161 din 7 decembrie 2021
Văzând referatul de aprobare nr. ar 233/2021 al ministerului sănătăţii şi nr. dg 3.432 din 26.11.2021 al casei naţionale de asigurări de sănătate,având în vedere:- art. 58 alin. (4) şi (5) şi art. 221 alin. (1) lit. k) din legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătăţii, republicată, cu modificările şi completările ulterioare;– hotărârea guvernului nr. 720/2008 pentru aprobarea listei cuprinzând denumirile comune internaţionale corespunzătoare medicamentelor de care beneficiază asiguraţii, cu sau fără contribuţie personală, pe bază de prescripţie medicală, în sistemul de asigurări sociale de sănătate, precum şi denumirile comune internaţionale corespunzătoare medicamentelor care se acordă în cadrul programelor naţionale ...
Monitorul Oficial 1103 bis din 19 Noiembrie 2021 (M. Of. 1103 bis/2021)
ACT ADIŢIONAL nr. 5 din 17 noiembrie 2021 pentru anul 2021, la Contractul de servicii publice pentru perioada 2020 - 31 decembrie 2021 al Regio Călători S.R.L. aprobat prin art. 2 al H.G. nr. 146/20.02.2020 EMITENT: Ministerul Transporturilor şi Infrastructurii PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 1103 bis din 19 noiembrie 2021
──────────conţinut de ordinul nr. 1.405 din 17 noiembrie 2021, publicat în monitorul oficial al româniei, partea i, nr. 1.103 din 19 noiembrie 2021.────────── (a se vedea imaginea asociată) ruic nr. ........./..........10.2021Încheiat între:ministerul transporturilor şi infrastructurii, prin autoritatea pentru reformă feroviară, cu sediul în bucureşti, bd. dinicu golescu, nr. 38, sector 1, telefon: 0374.808.535, fax: 0374.808.649, e-mail: office@arf.gov.ro, cod fiscal 37314940, cont nr. ro46trez23a840401400400x deschis la activitatea de trezorerie şi contabilitate publică a municipiului bucureşti, sectorul 1, reprezentată legal prin dl. Ştefan-adrian roŞeanu, preşedinte, denumită în continuare autoritatea pentru reformă feroviară (a.r.f.), în numele statului,şiregio călători s.r.l. cu sediul în mun. braşov ...
ACT ADIŢIONAL nr. 5 din 17 noiembrie 2021 pentru anul 2021, la Contractul de servicii publice pentru perioada 2020 - 31 decembrie 2021 al Societăţii Naţionale de Transport Feroviar de Călători "CFR Călători" - S.A. aprobat prin art. 1 al H.G. nr. 146/20.02.2020 EMITENT: Ministerul Transporturilor şi Infrastructurii PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 1103 bis din 19 noiembrie 2021
──────────conţinut de ordinul nr. 1.405 din 17 noiembrie 2021, publicat în monitorul oficial al româniei, partea i, nr. 1.103 din 19 noiembrie 2021.────────── (a se vedea imaginea asociată) ruic nr. ........./..........10.2021Încheiat între:ministerul transporturilor şi infrastructurii, prin autoritatea pentru reformă feroviară, cu sediul în bucureşti, bd. dinicu golescu, nr. 38, sector 1, telefon: 0374.808.535, fax: 0374.808.649, e-mail: office@arf.gov.ro, cod fiscal 37314940, cont nr. ro46trez23a840401400400x deschis la activitatea de trezorerie şi contabilitate publică a municipiului bucureşti, sectorul 1, reprezentată legal prin dl. Ştefan-adrian roŞeanu, preşedinte, denumită în continuare autoritatea pentru reformă feroviară (a.r.f.), în numele statului,şisocietatea naţională de transport feroviar de călători "c.f.r. ...
Monitorul Oficial 1147 din 02 Decembrie 2021 (M. Of. 1147/2021)
ORDIN nr. 5.626 din 24 noiembrie 2021 privind corelarea prin transfer a numărului de locuri între cicluri de studii universitare şi numărul de locuri - granturi de studii (anul I) finanţate de la bugetul de stat pentru instituţiile de învăţământ superior de stat, pentru anul universitar 2021-2022 EMITENT: Ministerul Educaţiei PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 1147 din 2 decembrie 2021
Având în vedere:- prevederile art. 119 alin. (1), art. 140 alin. (4^1) şi (4^2), art. 150 alin. (5), art. 155 alin. (4), art. 160 alin. (2) şi (3), art. 205 alin. (6) şi ale art. 222 alin. (1) din legea educaţiei naţionale nr. 1/2011, cu modificările şi completările ulterioare;– prevederile hotărârii guvernului nr. 477/2021 privind aprobarea cifrelor de şcolarizare pentru învăţământul preuniversitar de stat şi pentru învăţământul superior de stat în anul şcolar/universitar 2021-2022;– prevederile ordinului ministrului educaţiei nr. 3.321/2021 privind aprobarea metodologiei de alocare a fondurilor bugetare pentru finanţarea de bază şi finanţarea suplimentară a instituţiilor de învăţământ superior de stat din ...
Monitorul Oficial 1135 din 26 Noiembrie 2021 (M. Of. 1135/2021)
ORDIN nr. 1.477 din 26 noiembrie 2021 privind prospectele de emisiune a certificatelor de trezorerie cu discont şi a obligaţiunilor de stat de tip benchmark aferente lunii decembrie 2021 EMITENT: Ministerul Finantelor PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 1135 din 26 noiembrie 2021
În temeiul:- art. 10 alin. (4) din hotărârea guvernului nr. 34/2009 privind organizarea şi funcţionarea ministerului finanţelor, cu modificările şi completările ulterioare;– art. 6 alin. (2) din ordonanţa de urgenţă a guvernului nr. 212/2020 privind stabilirea unor măsuri la nivelul administraţiei publice centrale şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative, aprobată cu modificări prin legea nr. 109/2021;– ordonanţei de urgenţă a guvernului nr. 64/2007 privind datoria publică, aprobată cu modificări şi completări prin legea nr. 109/2008, cu modificările şi completările ulterioare, al normelor metodologice de aplicare a prevederilor ordonanţei de urgenţă a guvernului nr. 64/2007 privind datoria publică, aprobate prin hotărârea ...
Monitorul Oficial 1130 din 26 Noiembrie 2021 (M. Of. 1130/2021)
ORDIN nr. 6 din 19 noiembrie 2021 pentru modificarea Ordinului Băncii Naţionale a României nr. 12/2015 privind amortizorul de conservare a capitalului şi amortizorul anticiclic de capital EMITENT: Banca Nationala a Romaniei PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 1130 din 26 noiembrie 2021
Având în vedere dispoziţiile art. 4 alin. (1), art. 101 şi ale art. 126^1 din ordonanţa de urgenţă a guvernului nr. 99/2006 privind instituţiile de credit şi adecvarea capitalului, aprobată cu modificări şi completări prin legea nr. 227/2007, cu modificările şi completările ulterioare, ale art. 255 alin. (1)-(3), ale art. 257 şi 261-263 din regulamentul băncii naţionale a româniei nr. 5/2013 privind cerinţe prudenţiale pentru instituţiile de credit, cu modificările şi completările ulterioare, precum şi recomandarea comitetului naţional pentru supravegherea macroprudenţială nr. r/7/2021 privind amortizorul anticiclic de capital în românia,în temeiul dispoziţiilor art. 48 din legea nr. 312/2004 privind statutul băncii naţionale a româniei, precum şi ale ...
Monitorul Oficial 1128 din 26 Noiembrie 2021 (M. Of. 1128/2021)
ORDIN nr. 2.519 din 23 noiembrie 2021 privind modificarea şi completarea anexelor nr. 1 şi 2 la Ordinul ministrului sănătăţii nr. 1.165/2020 pentru aprobarea preţurilor maximale ale medicamentelor de uz uman, valabile în România, care pot fi utilizate/comercializate de către deţinătorii de autorizaţie de punere pe piaţă a medicamentelor sau reprezentanţii acestora, distribuitorii angro şi furnizorii de servicii medicale şi medicamente pentru acele medicamente care fac obiectul unei relaţii contractuale cu Ministerul Sănătăţii, casele de asigurări de sănătate şi/sau direcţiile de sănătate publică judeţene şi a municipiului Bucureşti, cuprinse în Catalogul naţional al preţurilor medicamentelor autorizate de punere pe piaţă în România, a preţurilor de referinţă generice şi a preţurilor de referinţă inovative EMITENT: Ministerul Sănătăţii PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 1128 din 26 noiembrie 2021
Văzând referatul de aprobare nr. caz 4.343/2021 al direcţiei politica medicamentului, a dispozitivelor şi tehnologiilor medicale din cadrul ministerului sănătăţii, având în vedere prevederile art. 890 din legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătăţii, republicată, cu modificările şi completările ulterioare,ţinând cont de prevederile ordinului ministrului sănătăţii nr. 368/2017 pentru aprobarea normelor privind modul de calcul şi procedura de aprobare a preţurilor maximale ale medicamentelor de uz uman, cu modificările şi completările ulterioare,în temeiul art. 7 alin. (4) din hotărârea guvernului nr. 144/2010 privind organizarea şi funcţionarea ministerului sănătăţii, cu modificările şi completările ulterioare,ministrul sănătăţii, interimar, emite următorul ordin:art. ianexele nr. 1 şi 2 la ...
Monitorul Oficial 1108 din 22 Noiembrie 2021 (M. Of. 1108/2021)
ORDIN nr. 1.420 din 11 noiembrie 2021 privind publicarea pe serverul Ministerului Finanţelor a informaţiilor cu caracter public EMITENT: Ministerul Finantelor PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 1108 din 22 noiembrie 2021
În temeiul art. 10 alin. (4) din hotărârea guvernului nr. 34/2009 privind organizarea şi funcţionarea ministerului finanţelor, cu modificările şi completările ulterioare,având în vedere prevederile art. 4 şi 37^1 din legea contabilităţii nr. 82/1991, republicată, cu modificările şi completările ulterioare,ministrul finanţelor emite următorul ordin:art. 1(1) informaţiile cu caracter public se publică pe serverul ministerului finanţelor, pentru a fi accesibile prin reţeaua internet.(2) informaţiile prevăzute la alin. (1) sunt extrase din documentele depuse de entităţi la unităţile ministerului finanţelor şi aflate în bazele de date centrale ale acestuia, actualizate conform normelor în vigoare. publicarea datelor pe site-ul ministerului finanţelor se face ...