Cautare acte in Monitorul Oficial care contin:
ordin nr 1 335 din 13 decembrie 2006
Monitorul Oficial 800 din 18 Decembrie 2013 (M. Of. 800/2013)
NORME METODOLOGICE din 12 decembrie 2013 privind elaborarea bugetelor de venituri si cheltuieli ale unitatilor sanitare cu paturi din reteaua sanitara a Ministerului Apararii Nationale EMITENT: MINISTERUL APARARII NATIONALE PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 800 din 18 decembrie 2013
Cap. idispoziţii generaleart. 1(1) În sensul prezentelor norme, prin unităţi sanitare cu paturi se înţelege:a) spitalele militare;b) centrul clinic de urgenţă de boli cardiovasculare "academician dr. vasile cândea";c) sanatoriul de balneofizioterapie şi recuperare medicală "dr. dimitrie cantemir" bălţăteşti.(2) unităţile sanitare cu paturi de la alin. (1), denumite în continuare spitale, sunt structuri cu personalitate juridică, funcţionează pe principiul autonomiei financiare, a căror finanţare este efectuată din venituri proprii obţinute în condiţiile legii şi transferuri acordate de la bugetul de stat, prin bugetul ministerului apărării naţionale, care furnizează servicii medicale tuturor beneficiarilor legii nr. 80/1995 privind statutul cadrelor militare, cu modificările ...
Monitorul Oficial 776 din 12 Decembrie 2013 (M. Of. 776/2013)
LEGE nr. 340 din 10 decembrie 2013 a bugetului asigurarilor sociale de stat pe anul 2014 EMITENT: PARLAMENTUL PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 776 din 12 decembrie 2013
Parlamentul româniei adoptă prezenta lege.cap. idispoziţii generaleart. 1prezenta lege prevede şi autorizează pentru anul bugetar 2014 veniturile pe capitole şi subcapitole şi cheltuielile pe destinaţii şi pe ordonatori principali de credite pentru bugetul asigurărilor sociale de stat, bugetul asigurărilor pentru şomaj, sinteza bugetelor instituţiilor publice finanţate parţial din venituri proprii, precum şi reglementări specifice exerciţiului bugetar al anului 2014.secŢiunea 1dispoziţii referitoare la bugetul asigurărilor sociale de stat pe anul 2014art. 2(1) sinteza bugetului asigurărilor sociale de stat detaliată la venituri pe capitole şi subcapitole, iar la cheltuieli, pe părţi, capitole, subcapitole, paragrafe, titluri, articole şi alineate, după caz, este prevăzută ...
Monitorul Oficial 752 din 04 Decembrie 2013 (M. Of. 752/2013)
ORDIN nr. 1.944 din 3 decembrie 2013 pentru modificarea anexei la Ordinul viceprim-ministrului, ministrul dezvoltarii regionale si administratiei publice si al viceprim-ministrului, ministrul finantelor publice nr. 246/248/2013 privind aprobarea nivelului maxim al cheltuielilor de personal aferent bugetului general centralizat al unitatilor administrativ-teritoriale pe anul 2013, pe judete si municipiul Bucuresti EMITENT: MINISTERUL FINANTELOR PUBLICE PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 752 din 4 decembrie 2013
Având în vedere prevederile art. iii alin. (4) din ordonanţa de urgenţă a guvernului nr. 63/2010 pentru modificarea şi completarea legii nr. 273/2006 privind finanţele publice locale, precum şi pentru stabilirea unor măsuri financiare, aprobată cu modificări şi completări prin legea nr. 13/2011, cu modificările ulterioare,în temeiul prevederilor art. 12 alin. (7) din hotărârea guvernului nr. 1/2013 privind organizarea şi funcţionarea ministerului dezvoltării regionale şi administraţiei publice, cu modificările ulterioare, şi ale art. 10 alin. (4) din hotărârea guvernului nr. 34/2009 privind organizarea şi funcţionarea ministerului finanţelor publice, cu modificările şi completările ulterioare,viceprim-ministrul, ministrul dezvoltării regionale şi administraţiei publice, şi ...
ORDIN nr. 3.446 din 3 decembrie 2013 pentru modificarea anexei la Ordinul viceprim-ministrului, ministrul dezvoltarii regionale si administratiei publice si al viceprim-ministrului, ministrul finantelor publice nr. 246/248/2013 privind aprobarea nivelului maxim al cheltuielilor de personal aferent bugetului general centralizat al unitatilor administrativ-teritoriale pe anul 2013, pe judete si municipiul Bucuresti EMITENT: MINISTERUL DEZVOLTARII REGIONALE SI ADMINISTRATIEI PUBLICE PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 752 din 4 decembrie 2013
Având în vedere prevederile art. iii alin. (4) din ordonanţa de urgenţă a guvernului nr. 63/2010 pentru modificarea şi completarea legii nr. 273/2006 privind finanţele publice locale, precum şi pentru stabilirea unor măsuri financiare, aprobată cu modificări şi completări prin legea nr. 13/2011, cu modificările ulterioare,în temeiul prevederilor art. 12 alin. (7) din hotărârea guvernului nr. 1/2013 privind organizarea şi funcţionarea ministerului dezvoltării regionale şi administraţiei publice, cu modificările ulterioare, şi ale art. 10 alin. (4) din hotărârea guvernului nr. 34/2009 privind organizarea şi funcţionarea ministerului finanţelor publice, cu modificările şi completările ulterioare,viceprim-ministrul, ministrul dezvoltării regionale şi administraţiei publice, şi ...
Monitorul Oficial 725 din 26 Noiembrie 2013 (M. Of. 725/2013)
DECIZIE nr. 351 din 24 septembrie 2013 referitoare la exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 208 alin. (3), art. 211 alin. (1), art. 215 alin. (3) si art. 257 alin. (2) lit. b) si alin. (3) din Legea nr. 95/2006 privind reforma in domeniul sanatatii EMITENT: CURTEA CONSTITUTIONALA PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 725 din 26 noiembrie 2013
Augustin zegrean - preşedintevaler dorneanu - judecătorpetre lăzăroiu - judecătormircea Ştefan minea - judecătordaniel marius morar - judecătoriulia antoanella motoc - judecătormona-maria pivniceru - judecătorpuskas valentin zoltan - judecătorpatricia marilena ionea - magistrat-asistentcu participarea reprezentantului ministerului public, procuror antonia constantin.pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 208 alin. (3), art. 211 alin. (1), art. 215 alin. (3) şi ...
Monitorul Oficial 667 din 31 Octombrie 2013 (M. Of. 667/2013)
ORDIN nr. 1.321 din 22 octombrie 2013 pentru aprobarea Instructiunii privind posibilitatea reducerii valorii minime a certificatelor interimare de plata in cadrul contractelor de lucrari finantate prin Programul operational sectorial Mediu si Programul operational sectorial Transport EMITENT: MINISTERUL TRANSPORTURILOR PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 667 din 31 octombrie 2013
Având în vedere importanţa strategică a proiectelor de infrastructură în atingerea gradului de absorbţie şi îndeplinirea angajamentelor asumate de românia în cadrul tratatului de aderare la uniunea europeană, precum şi creşterea ritmului de implementare a lucrărilor prin asigurarea unui flux de numerar adecvat aferent contractelor de infrastructură în scopul accelerării procesului de implementare a programelor operaţionale, cu impact direct asupra gradului de absorbţie a fondurilor europene,în temeiul prevederilor:- art. 8 alin. (4) din hotărârea guvernului nr. 43/2013 privind organizarea şi funcţionarea ministerului fondurilor europene, cu modificările şi completările ulterioare;- art. 13 alin. (3) din hotărârea guvernului nr. 48/2013 privind organizarea ...
ORDIN nr. 2.487 din 23 octombrie 2013 pentru aprobarea Instructiunii privind posibilitatea reducerii valorii minime a certificatelor interimare de plata in cadrul contractelor de lucrari finantate prin Programul operational sectorial Mediu si Programul operational sectorial Transport EMITENT: MINISTERUL MEDIULUI SI SCHIMBARILOR CLIMATICE PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 667 din 31 octombrie 2013
Având în vedere importanţa strategică a proiectelor de infrastructură în atingerea gradului de absorbţie şi îndeplinirea angajamentelor asumate de românia în cadrul tratatului de aderare la uniunea europeană, precum şi creşterea ritmului de implementare a lucrărilor prin asigurarea unui flux de numerar adecvat aferent contractelor de infrastructură în scopul accelerării procesului de implementare a programelor operaţionale, cu impact direct asupra gradului de absorbţie a fondurilor europene,în temeiul prevederilor:- art. 8 alin. (4) din hotărârea guvernului nr. 43/2013 privind organizarea şi funcţionarea ministerului fondurilor europene, cu modificările şi completările ulterioare;- art. 13 alin. (3) din hotărârea guvernului nr. 48/2013 privind organizarea ...
ORDIN nr. 1.126 din 18 octombrie 2013 pentru aprobarea Instructiunii privind posibilitatea reducerii valorii minime a certificatelor interimare de plata in cadrul contractelor de lucrari finantate prin Programul operational sectorial Mediu si Programul operational sectorial Transport EMITENT: MINISTERUL FONDURILOR EUROPENE PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 667 din 31 octombrie 2013
Având în vedere importanţa strategică a proiectelor de infrastructură în atingerea gradului de absorbţie şi îndeplinirea angajamentelor asumate de românia în cadrul tratatului de aderare la uniunea europeană, precum şi creşterea ritmului de implementare a lucrărilor prin asigurarea unui flux de numerar adecvat aferent contractelor de infrastructură în scopul accelerării procesului de implementare a programelor operaţionale, cu impact direct asupra gradului de absorbţie a fondurilor europene,în temeiul prevederilor:- art. 8 alin. (4) din hotărârea guvernului nr. 43/2013 privind organizarea şi funcţionarea ministerului fondurilor europene, cu modificările şi completările ulterioare;- art. 13 alin. (3) din hotărârea guvernului nr. 48/2013 privind organizarea ...
Monitorul Oficial 641 din 17 Octombrie 2013 (M. Of. 641/2013)
ORDIN nr. 1.125 din 16 octombrie 2013 pentru aprobarea modelului Cererii de plata privind masura 215 - pachet b) - Plati in favoarea bunastarii pasarilor EMITENT: MINISTERUL AGRICULTURII SI DEZVOLTARII RURALE PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 641 din 17 octombrie 2013
Văzând referatul comun de aprobare nr. 33.096 din 15 octombrie 2013 al agenţiei de plăţi pentru dezvoltare rurală şi pescuit şi al agenţiei de plăţi şi intervenţie pentru agricultură în baza programului naţional de dezvoltare rurală al româniei 2007-2013, aprobat prin decizia comisiei nr. c (2008)3.831 din 16 iunie 2008, cu modificările şi completările ulterioare,în conformitate cu prevederile regulamentului (ce) nr. 1.698/2005 al consiliului din 20 septembrie 2005 privind sprijinul pentru dezvoltare rurală acordat din fondul european agricol pentru dezvoltare rurală (feadr), cu modificările şi completările ulterioare,în temeiul prevederilor regulamentului (ce) nr. 1.974/2006 al comisiei din ...
Monitorul Oficial 624 din 08 Octombrie 2013 (M. Of. 624/2013)
ORDIN nr. 3.055 din 3 octombrie 2013 privind modificarea si completarea Ordinului viceprim-ministrului, ministrul dezvoltarii regionale si administratiei publice, nr. 2.145/2013 pentru aprobarea Programului national multianual privind cresterea performantei energetice la blocurile de locuinte, cu finantare in anul 2013 EMITENT: MINISTERUL DEZVOLTARII REGIONALE SI ADMINISTRATIEI PUBLICE PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 624 din 8 octombrie 2013
În conformitate cu prevederile legii nr. 500/2002 privind finanţele publice, cu modificările şi completările ulterioare, şi ale legii nr. 273/2006 privind finanţele publice locale, cu modificările şi completările ulterioare,în temeiul art. 16 din ordonanţa de urgenţă a guvernului nr. 18/2009 privind creşterea performanţei energetice a blocurilor de locuinţe, aprobată cu modificări şi completări prin legea nr. 158/2011, cu modificările şi completările ulterioare, şi al art. 12 alin. (7) din hotărârea guvernului nr. 1/2013 privind organizarea şi funcţionarea ministerului dezvoltării regionale şi administraţiei publice, cu modificările ulterioare,viceprim-ministrul, ministrul dezvoltării regionale şi administraţiei publice, emite următorul ordin:art. iordinul viceprim-ministrului, ministrul dezvoltării regionale ...