Cautare acte in Monitorul Oficial care contin:
ordin nr 1 314 din 30 august 2017
Monitorul Oficial 1938 din 30 Iulie 2018 (M. Of. 1938/2018)
REGULAMENT (UE, Euratom) nr. 1046 din 18 iulie 2018 privind normele financiare aplicabile bugetului general al Uniunii, de modificare a Regulamentelor (UE) nr. 1296/2013, (UE) nr. 1301/2013, (UE) nr. 1303/2013, (UE) nr. 1304/2013, (UE) nr. 1309/2013, (UE) nr. 1316/2013, (UE) nr. 223/2014, (UE) nr. 283/2014 şi a Deciziei nr. 541/2014/UE şi de abrogare a Regulamentului (UE, Euratom) nr. 966/2012 EMITENT: Act Internaţional PUBLICAT ÎN: Broşură nr. 193 din 30 iulie 2018
Astfel cum a fost modificat prin: jurnalul oficialregulamentul (ue, euratom) 2022/2434 al parlamentului european Şi al consiliului din 6 decembrie 2022 l 319 1 13.12.2022 partea iregulamentul financiartitlul iobiect, definiŢii Şi principii generaleart. 1obiectprezentul regulament stabileşte normele privind întocmirea şi execuţia bugetului general al uniunii europene şi al comunităţii europene a energiei atomice (denumit în continuare „bugetul”), precum şi privind prezentarea şi auditarea conturilor acestora.art. 2definiţiiÎn sensul prezentului regulament, se aplică următoarele definiţii:1. „solicitant” înseamnă o persoană fizică sau o entitate cu sau fără personalitate juridică care a depus o cerere în cadrul unei proceduri de atribuire de granturi sau al unui concurs ...
REGULAMENT (UE, Euratom) nr. 1046 din 18 iulie 2018 privind normele financiare aplicabile bugetului general al Uniunii, de modificare a Regulamentelor (UE) nr. 1296/2013, (UE) nr. 1301/2013, (UE) nr. 1303/2013, (UE) nr. 1304/2013, (UE) nr. 1309/2013, (UE) nr. 1316/2013, (UE) nr. 223/2014, (UE) nr. 283/2014 şi a Deciziei nr. 541/2014/UE şi de abrogare a Regulamentului (UE, Euratom) nr. 966/2012 EMITENT: Act Internaţional PUBLICAT ÎN: Broşură nr. 193 din 30 iulie 2018
Parlamentul european Şi consiliul uniunii europene,având în vedere tratatul privind funcţionarea uniunii europene, în special articolul 46 litera (d), articolul 149, articolul 153 alineatul (2) litera (a), articolele 164, 172, 175, 177 şi 178, articolul 189 alineatul (2), articolul 212 alineatul (2), articolul 322 alineatul (1) şi articolul 349, coroborat cu tratatul de instituire a comunităţii europene a energiei atomice, în special articolul 106a,având în vedere propunerea comisiei europene,după transmiterea proiectului de act legislativ parlamentelor naţionale,având în vedere avizul curţii de conturi (1),având în vedere avizul comitetului economic şi social european (2),având în vedere avizul comitetului regiunilor (3),hotărând în conformitate cu procedura ...
Monitorul Oficial 673 bis din 02 August 2018 (M. Of. 673 bis/2018)
PROGRAM din 17 iulie 2018 statistic naţional anual 2018 EMITENT: Guvernul PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 673 bis din 2 august 2018
──────────aprobat prin hotărârea guvernului nr. 545/2018, publicată în monitorul oficial al româniei, partea i, nr. 673 din 2 august 2018.──────────cuprins1. statisticĂ economicĂ1.1. statistica agriculturiilucrĂri Şi cercetĂri statistice ce se vor realiza de cĂtre insproducţia vegetală la principalele culturipotenţialul productiv al plantaţiilor pomicole şi al plantaţiilor viticole destinate producţiei de struguri de masăefectivele de animale existente la 1 decembrie şi producţia animalăefectivele de bovine existente la 1 iunieefectivele de porcine existente la 1 maiactivitatea economică a unităţilor agricole cu personalitate juridicănumărul poziţiilor înscrise în registrul agricol, utilaje, instalaţii pentru agricultură, mijloace de transport şi construcţii agricole existente în gospodăriile populaţiei/exploataţiile agricole ...
Monitorul Oficial 928 din 02 Noiembrie 2018 (M. Of. 928/2018)
DECIZIA nr. 444 din 28 iunie 2018 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. I pct. 4, 6, 16, 17 şi pct. 19-23 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 95/2014 pentru modificarea şi completarea Legii recunoştinţei faţă de eroii-martiri şi luptătorii care au contribuit la victoria Revoluţiei române din decembrie 1989, precum şi faţă de persoanele care şi-au jertfit viaţa sau au avut de suferit în urma revoltei muncitoreşti anticomuniste de la Braşov din noiembrie 1987 nr. 341/2004 EMITENT: Curtea Constituţională PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 928 din 2 noiembrie 2018
┌───────────────────┬──────────────────┐│valer dorneanu │- preşedinte │├───────────────────┼──────────────────┤│marian enache │- judecător │├───────────────────┼──────────────────┤│petre lăzăroiu │- judecător │├───────────────────┼──────────────────┤│mircea Ştefan minea│- judecător │├───────────────────┼──────────────────┤│daniel marius morar│- judecător │├───────────────────┼──────────────────┤│mona maria │- judecător ││pivniceru │ ...
Monitorul Oficial 838 din 02 Octombrie 2018 (M. Of. 838/2018)
DECIZIA nr. 49 din 18 iunie 2018 referitoare la interpretarea dispoziţiilor art. 3^1 alin. (1), raportat la art. 3^1 alin. (1^3) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 57/2015, în forma modificată prin Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 43/2016 EMITENT: Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 838 din 2 octombrie 2018
Dosar nr. 731/1/2018 ┌──────────┬───────────────────────────┐│iulia │- preşedintele Înaltei ││cristina │curţi de casaţie şi ││tarcea │justiţie - preşedintele ││ │completului │├──────────┼───────────────────────────┤│lavinia │- preşedintele delegat al ││curelea │secţiei i civile │├──────────┼───────────────────────────┤│eugenia │- preşedintele secţiei a ...
Monitorul Oficial 793 din 17 Septembrie 2018 (M. Of. 793/2018)
ORDIN nr. 126 din 31 august 2018 pentru modificarea Ordinului preşedintelui Autorităţii Naţionale Sanitare Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor nr. 96/2014 privind aprobarea tarifelor aplicabile în domeniul sanitar-veterinar şi pentru siguranţa alimentelor, ca urmare a actualizării tarifelor în funcţie de rata inflaţiei din anul 2017 EMITENT: Autoritatea Naţională Sanitară Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 793 din 17 septembrie 2018
Văzând referatul de aprobare nr. 2.380 din 24 iulie 2018, întocmit de direcţia economică din cadrul autorităţii naţionale sanitare veterinare şi pentru siguranţa alimentelor,având în vedere prevederile art. 10 lit. b), art. 18 alin. (5), precum şi ale art. 48 alin. (7) din ordonanţa guvernului nr. 42/2004 privind organizarea activităţii sanitar-veterinare şi pentru siguranţa alimentelor, aprobată cu modificări şi completări prin legea nr. 215/2004, cu modificările şi completările ulterioare,în temeiul art. 3 alin. (3) şi art. 4 alin. (3) din hotărârea guvernului nr. 1.415/2009 privind organizarea şi funcţionarea autorităţii naţionale sanitare veterinare şi pentru siguranţa alimentelor şi a unităţilor din subordinea acesteia, cu modificările şi completările ...
Monitorul Oficial 774 din 07 Septembrie 2018 (M. Of. 774/2018)
ORDONANŢĂ DE URGENŢĂ nr. 78 din 5 septembrie 2018 cu privire la rectificarea bugetului de stat pe anul 2018 EMITENT: Guvernul PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 774 din 7 septembrie 2018
Având în vedere:- analiza execuţiei bugetare derulată pe parcursul primelor şapte luni ale anului 2018;– evoluţia principalilor indicatori bugetari pe primele luni ale anului 2018;– asigurarea fondurilor necesare unor ordonatori principali de credite în vederea desfăşurării normale a activităţii acestora până la finele anului;– adoptarea ulterior aprobării legii bugetului de stat pe anul 2018 nr. 2/2018 a unor acte normative cu influenţe asupra veniturilor şi cheltuielilor bugetare;– asigurarea fondurilor necesare desfăşurării normale a activităţii unităţilor administrativ-teritoriale până la finele anului, pentru implementarea în perioada septembrie-decembrie a anului şcolar 2018-2019 a programului pentru şcoli al româniei, pentru ...
Monitorul Oficial 752 din 31 August 2018 (M. Of. 752/2018)
ORDIN nr. 827 din 23 august 2018 privind aprobarea unor măsuri pentru combaterea pestei porcine africane EMITENT: Ministerul Apelor şi Pădurilor PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 752 din 31 august 2018
Având în vedere referatul de aprobare nr. 147.476 din 6.08.2018,ţinând cont de avizul nr. 5.373/glg/8.08.2018 al ministerului mediului, precum şi de avizul nr. 5/2018 al consiliul naţional de vânătoare,luând în considerare prevederile planului suplimentar de măsuri pentru combaterea pestei porcine africane, aprobat prin hotărârea nr. 3 din 1.08.2018 a comitetului naţional pentru situaţii speciale de urgenţă,în temeiul prevederilor art. 6 alin. (1) lit. f),art. 24 şi art. 26 alin. (3) şi (4) din legea vânătorii şi a protecţiei fondului cinegetic nr. 407/2006, cu modificările şi completările ulterioare, şi ale art. 28 din programul naţional de supraveghere, prevenire şi control al pestei porcine africane, aprobat ...
Monitorul Oficial 675 din 02 August 2018 (M. Of. 675/2018)
ORDIN nr. 1.285 din 31 iulie 2018 pentru aprobarea transmiterii unor bunuri din infrastructura secundară de irigaţii aparţinând domeniului privat al statului, aflată în administrarea Agenţiei Naţionale de Îmbunătăţiri Funciare şi situată pe teritoriul Organizaţiei utilizatorilor de apă pentru irigaţii canton Frăteşti din judeţul Giurgiu, în proprietatea acestei organizaţii EMITENT: Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 675 din 2 august 2018
Luând în considerare referatul de aprobare nr. 292.315/2018 al direcţiei îmbunătăţiri funciare şi fond funciar,în baza prevederilor art. 27 alin. (1) şi (4) din legea îmbunătăţirilor funciare nr. 138/2004, republicată, cu modificările şi completările ulterioare,în temeiul art. 9 alin. (5) din hotărârea guvernului nr. 30/2017 privind organizarea şi funcţionarea ministerului agriculturii şi dezvoltării rurale, precum şi pentru modificarea art. 6 alin. (6) din hotărârea guvernului nr. 1.186/2014 privind organizarea şi funcţionarea autorităţii pentru administrarea sistemului naţional antigrindină şi de creştere a precipitaţiilor, cu modificările ulterioare,ministrul agriculturii şi dezvoltării rurale emite următorul ordin:art. 1se aprobă transmiterea unor bunuri din infrastructura secundară de irigaţii aparţinând domeniului ...
Monitorul Oficial 627 din 19 Iulie 2018 (M. Of. 627/2018)
DECIZIA nr. 209 din 17 aprilie 2018 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor Legii bugetului de stat pe anul 2010 nr. 11/2010, art. 12 alin. (2) din Legea nr. 285/2010 privind salarizarea în anul 2011 a personalului plătit din fonduri publice, art. II art. 15 alin. (2) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 80/2010 pentru completarea art. 11 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 37/2008 privind reglementarea unor măsuri financiare în domeniul bugetar, precum şi pentru instituirea altor măsuri financiare în domeniul bugetar, art. 9 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 84/2012 privind stabilirea salariilor personalului din sectorul bugetar în anul 2013, prorogarea unor termene din acte normative, precum şi unele măsuri fiscal-bugetare, art. 5 alin. (2) din Ordonanţa Guvernului nr. 29/2013 privind reglementarea unor măsuri bugetare, art. 8 alin. (2) şi (5) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 83/2014 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice în anul 2015, precum şi alte măsuri în domeniul cheltuielilor publice, precum şi ale art. 10 alin. (4) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 57/2015 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice în anul 2016, prorogarea unor termene, precum şi unele măsuri fiscal-bugetare EMITENT: Curtea Constituţională PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 627 din 19 iulie 2018
┌───────────────────┬──────────────────┐│valer dorneanu │- preşedinte │├───────────────────┼──────────────────┤│marian enache │- judecător │├───────────────────┼──────────────────┤│petre lăzăroiu │- judecător │├───────────────────┼──────────────────┤│mircea Ştefan minea│- judecător │├───────────────────┼──────────────────┤│daniel marius morar│- judecător │├───────────────────┼──────────────────┤│mona maria │- judecător ││pivniceru │ ...