Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
Email RSS Trimite prin Yahoo Messenger pagina: Cautare Twitter Facebook

Cautare acte in Monitorul Oficial care contin:
ordin nr 1 312 din 22 mai 2006

‹‹ Pagina 50 din 95

Monitorul Oficial 802 bis din 14 Noiembrie 2011 (M. Of. 802 bis/2011)

Monitorul Oficial 781 bis din 03 Noiembrie 2011 (M. Of. 781 bis/2011)

RAPORT din 3 noiembrie 2011 privind ajutoarele de stat acordate in Romania in perioada 2007-2009 EMITENT: CONSILIUL CONCURENTEI PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 781 bis din 3 noiembrie 2011

Cap. 1 1.1. consideraŢii generalepolitica de concurenţã are un rol vital în a face ca pieţele sã funcţioneze mai bine în beneficiul agenţilor economici şi al consumatorilor.În cadrul acesteia, politica în domeniul ajutoarelor de stat este o parte integrantã, ajutoarele de stat reprezentând mãsuri selective de sprijin financiar public acordate unor întreprinderi, zone sau activitãţi în vederea atingerii unor obiective de interes general, cum ar fi protecţia mediului, dezvoltarea întreprinderilor mici şi mijlocii, dezvoltarea zonelor defavorizate şi, respectiv, salvarea sau restructurarea unor agenţi economici strategici. chiar dacã sprijinul acordat întreprinderilor de cãtre autoritãţi este un interes public major, acesta poate ...

Monitorul Oficial 800 din 11 Noiembrie 2011 (M. Of. 800/2011)

ORDIN nr. 85 din 21 octombrie 2011 privind aprobarea Regulamentului Bancii Nationale a Romaniei si al Comisiei Nationale a Valorilor Mobiliare nr. 22/14/2011 pentru modificarea si completarea Regulamentului Bancii Nationale a Romaniei si al Comisiei Nationale a Valorilor Mobiliare nr. 22/27/2006 privind adecvarea capitalului institutiilor de credit si al firmelor de investitii EMITENT: COMISIA NATIONALA A VALORILOR MOBILIARE PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 800 din 11 noiembrie 2011

Având în vedere dispoziţiile art. 126, 135, 278, 384 şi 385 din ordonanţa de urgenţã a guvernului nr. 99/2006 privind instituţiile de credit şi adecvarea capitalului, aprobatã cu modificãri şi completãri prin legea nr. 227/2007, cu modificãrile şi completãrile ulterioare,în temeiul prevederilor art. 420 alin. (3) din ordonanţa de urgenţã a guvernului nr. 99/2006, aprobatã cu modificãri şi completãri prin legea nr. 227/2007, cu modificãrile şi completãrile ulterioare, şi ale art. 48 din legea nr. 312/2004 privind statutul bãncii naţionale a româniei, precum şi ale prevederilor art. 1, 2 şi ale art. 7 alin. (1), (3), (10) şi (15) din ...

ORDIN nr. 20 din 17 octombrie 2011 privind aprobarea Regulamentului Bancii Nationale a Romaniei si al Comisiei Nationale a Valorilor Mobiliare nr. 22/14/2011 pentru modificarea si completarea Regulamentului Bancii Nationale a Romaniei si al Comisiei Nationale a Valorilor Mobiliare nr. 22/27/2006 privind adecvarea capitalului institutiilor de credit si al firmelor de investitii EMITENT: BANCA NATIONALA A ROMANIEI PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 800 din 11 noiembrie 2011

Având în vedere dispoziţiile art. 126, 135, 278, 384 şi 385 din ordonanţa de urgenţã a guvernului nr. 99/2006 privind instituţiile de credit şi adecvarea capitalului, aprobatã cu modificãri şi completãri prin legea nr. 227/2007, cu modificãrile şi completãrile ulterioare,în temeiul prevederilor art. 420 alin. (3) din ordonanţa de urgenţã a guvernului nr. 99/2006, aprobatã cu modificãri şi completãri prin legea nr. 227/2007, cu modificãrile şi completãrile ulterioare, şi ale art. 48 din legea nr. 312/2004 privind statutul bãncii naţionale a româniei, precum şi ale prevederilor art. 1, 2 şi ale art. 7 alin. (1), (3), (10) şi (15) din ...

Monitorul Oficial 786 din 04 Noiembrie 2011 (M. Of. 786/2011)

ORDIN nr. 13 din 17 octombrie 2011 privind raportarea cerintelor minime de capital pentru institutiile de credit EMITENT: BANCA NATIONALA A ROMANIEI PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 786 din 4 noiembrie 2011

Având în vedere prevederile art. 148, 165, 169 şi ale art. 392 alin. (2) din ordonanţa de urgenţã a guvernului nr. 99/2006 privind instituţiile de credit şi adecvarea capitalului, aprobatã cu modificãri şi completãri prin legea nr. 227/2007, cu modificãrile şi completãrile ulterioare, ale art. 3 alin. (4) şi (5) din regulamentul bãncii naţionale a româniei şi al comisiei naţionale a valorilor mobiliare nr. 13/18/2006 privind determinarea cerinţelor minime de capital pentru instituţiile de credit şi firmele de investiţii, aprobat prin ordinul bãncii naţionale a româniei şi al comisiei naţionale a valorilor mobiliare nr. 10/107/2006, cu modificãrile şi completãrile ulterioare, ...

Monitorul Oficial 765 din 31 Octombrie 2011 (M. Of. 765/2011)

ORDIN nr. 14 din 17 octombrie 2011 pentru raportarea situatiilor aferente aplicarii Regulamentului Bancii Nationale a Romaniei nr. 11/2011 privind clasificarea creditelor si plasamentelor, precum si determinarea si utilizarea ajustarilor prudentiale de valoare EMITENT: BANCA NATIONALA A ROMANIEI PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 765 din 31 octombrie 2011

Având în vedere prevederile art. 101 alin. (1) din ordonanţa de urgenţã a guvernului nr. 99/2006 privind instituţiile de credit şi adecvarea capitalului, aprobatã cu modificãri şi completãri prin legea nr. 227/2007, cu modificãrile şi completãrile ulterioare, şi ale pct. 202 din anexa nr. 1 la ordinul bãncii naţionale a româniei nr. 27/2010 pentru aprobarea reglementãrilor contabile conforme cu standardele internaţionale de raportare financiarã, aplicabile instituţiilor de credit,în temeiul art. 48 din legea nr. 312/2004 privind statutul bãncii naţionale a româniei, al art. 420 alin. (1) din ordonanţa de urgenţã a guvernului nr. 99/2006, aprobatã cu modificãri şi completãri prin ...

Monitorul Oficial 749 din 25 Octombrie 2011 (M. Of. 749/2011)

ORDIN nr. 2.656 din 18 octombrie 2011 privind aprobarea Listei cuprinzand indicativele de referinta ale standardelor romane care transpun standarde europene armonizate din domeniul produselor pentru constructii EMITENT: MINISTERUL DEZVOLTARII REGIONALE SI TURISMULUI PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 749 din 25 octombrie 2011

În temeiul art. 13 alin. (3) din hotãrârea guvernului nr. 622/2004 privind stabilirea condiţiilor de introducere pe piaţã a produselor pentru construcţii, republicatã, cu modificãrile şi completãrile ulterioare, precum şi al art. 13 alin. (6) din hotãrârea guvernului nr. 1.631/2009 privind organizarea şi funcţionarea ministerului dezvoltãrii regionale şi turismului, cu modificãrile şi completãrile ulterioare,ministrul dezvoltãrii regionale şi turismului emite prezentul ordin.art. 1 se aprobã lista cuprinzând indicativele de referinţã ale standardelor române care transpun standarde europene armonizate din domeniul produselor pentru construcţii, prevãzutã în anexa*) care face parte integrantã din prezentul ordin.________*) anexa se publicã şi în buletinul construcţiilor editat ...

Monitorul Oficial 685 din 27 Septembrie 2011 (M. Of. 685/2011)

ORDIN nr. 61 din 12 septembrie 2011 privind aprobarea Regulamentului Bancii Nationale a Romaniei si al Comisiei Nationale a Valorilor Mobiliare nr. 13/8/2011 pentru modificarea si completarea Regulamentului Bancii Nationale a Romaniei si al Comisiei Nationale a Valorilor Mobiliare nr. 18/23/2006 privind fondurile proprii ale institutiilor de credit si ale firmelor de investitii EMITENT: COMISIA NATIONALA A VALORILOR MOBILIARE PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 685 din 27 septembrie 2011

Având în vedere:- dispoziţiile art. 11, 124, 126, 278, art. 345 alin. (4), art. 384 şi 385 din ordonanţa de urgenţã a guvernului nr. 99/2006 privind instituţiile de credit şi adecvarea capitalului, aprobatã cu modificãri şi completãri prin legea nr. 227/2007, cu modificãrile şi completãrile ulterioare;- prevederile art. i pct. 1-3, 5, 6, 10, 12 şi 38 din ordonanţa de urgenţã a guvernului nr. 26/2010 pentru modificarea şi completarea ordonanţei de urgenţã a guvernului nr. 99/2006 privind instituţiile de credit şi adecvarea capitalului şi a altor acte normative, aprobatã cu modificãri şi completãri prin legea nr. 231/2010,în temeiul prevederilor art. ...

Monitorul Oficial 684 din 27 Septembrie 2011 (M. Of. 684/2011)

REGULAMENT nr. 11 din 6 septembrie 2011 privind clasificarea creditelor si plasamentelor, precum si determinarea si utilizarea ajustarilor prudentiale de valoare EMITENT: BANCA NATIONALA A ROMANIEI PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 684 din 27 septembrie 2011

Având în vedere prevederile art. 101 alin. (1) din ordonanţa de urgenţã a guvernului nr. 99/2006 privind instituţiile de credit şi adecvarea capitalului, aprobatã cu modificãri şi completãri prin legea nr. 227/2007, cu modificãrile şi completãrile ulterioare, şi ale pct. 202 din anexa nr. 1 la ordinul bãncii naţionale a româniei nr. 27/2010 pentru aprobarea reglementãrilor contabile conforme cu standardele internaţionale de raportare financiarã, aplicabile instituţiilor de credit,în temeiul art. 25 alin. (2) lit. a) şi al art. 48 din legea nr. 312/2004 privind statutul bãncii naţionale a româniei, precum şi al art. 420 alin. (1) din ordonanţa de urgenţã ...

Monitorul Oficial 685 din 27 Septembrie 2011 (M. Of. 685/2011)

ORDIN nr. 9 din 6 septembrie 2011 privind aprobarea Regulamentului Bancii Nationale a Romaniei si al Comisiei Nationale a Valorilor Mobiliare nr. 13/8/2011 pentru modificarea si completarea Regulamentului Bancii Nationale a Romaniei si al Comisiei Nationale a Valorilor Mobiliare nr. 18/23/2006 privind fondurile proprii ale institutiilor de credit si ale firmelor de investitii EMITENT: BANCA NATIONALA A ROMANIEI PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 685 din 27 septembrie 2011

Având în vedere:- dispoziţiile art. 11, 124, 126, 278, art. 345 alin. (4), art. 384 şi 385 din ordonanţa de urgenţã a guvernului nr. 99/2006 privind instituţiile de credit şi adecvarea capitalului, aprobatã cu modificãri şi completãri prin legea nr. 227/2007, cu modificãrile şi completãrile ulterioare;- prevederile art. i pct. 1-3, 5, 6, 10, 12 şi 38 din ordonanţa de urgenţã a guvernului nr. 26/2010 pentru modificarea şi completarea ordonanţei de urgenţã a guvernului nr. 99/2006 privind instituţiile de credit şi adecvarea capitalului şi a altor acte normative, aprobatã cu modificãri şi completãri prin legea nr. 231/2010,în temeiul prevederilor art. ...

‹‹ Pagina 50 din 95
Cautare document
Club Legislatia Muncii
MonitorulJuridic.ro este un proiect:
Rentrop & Straton
Banner5
 

Atentie, Juristi!

5 modele Contracte Civile si Acte Comerciale - conforme cu Noul Cod civil si GDPR

Legea GDPR a modificat Contractele, Cererile sau Notificarile obligatorii

Va oferim Modele de Documente conform GDPR + Clauze speciale

Descarcati GRATUIT Raportul Special "5 modele Contracte Civile si Acte Comerciale - conforme cu Noul Cod civil si GDPR"


Da, vreau informatii despre produsele Rentrop&Straton. Sunt de acord ca datele personale sa fie prelucrate conform Regulamentul UE 679/2016