Cautare acte in Monitorul Oficial care contin:
ordin nr 1 307 din 14 iulie 2008
Monitorul Oficial 816 din 03 Noiembrie 2015 (M. Of. 816/2015)
ORDONANŢĂ DE URGENŢĂ nr. 49 din 23 octombrie 2015 privind gestionarea financiară a fondurilor europene nerambursabile aferente politicii agricole comune, politicii comune de pescuit şi politicii maritime integrate la nivelul Uniunii Europene, precum şi a fondurilor alocate de la bugetul de stat pentru perioada de programare 2014-2020 şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative din domeniul garantării EMITENT: GUVERNUL PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 816 din 3 noiembrie 2015
Având în vedere faptul că, în prezent, ministerul agriculturii şi dezvoltării rurale (madr) gestionează alocarea financiară a româniei din fondul european agricol pentru dezvoltare rurală (feadr), fondul european de garantare agricolă (fega) şi fondul european pentru pescuit şi afaceri maritime (fepam) pentru perioada de programare 2007-2013, printr-un act normativ naţional distinct - ordonanţa de urgenţă a guvernului nr. 74/2009 privind gestionarea fondurilor comunitare nerambursabile provenite din fondul european de garantare agricolă, fondul european agricol de dezvoltare rurală şi fondul european pentru pescuit şi a fondurilor alocate de la bugetul de stat, privind gestionarea fondurilor nerambursabile alocate de la comunitatea europeană ...
Monitorul Oficial 706 din 21 Septembrie 2015 (M. Of. 706/2015)
NORMĂ nr. 14 din 5 august 2015 privind reglementările contabile conforme cu directivele europene aplicabile sistemului de pensii private EMITENT: AUTORITATEA DE SUPRAVEGHERE FINANCIARĂ PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 706 din 21 septembrie 2015
Având în vedere prevederile art. 57 alin. (5) şi (6) din legea nr. 411/2004 privind fondurile de pensii administrate privat, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, ale art. 15 alin. (5), (6) şi (7) din legea nr. 204/2006 privind pensiile facultative, cu modificările şi completările ulterioare, precum şi ale art. 20 din legea nr. 187/2011 privind înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea fondului de garantare a drepturilor din sistemul de pensii private,în temeiul dispoziţiilor art. 24 lit. k) din ordonanţa de urgenţă a guvernului nr. 50/2005 privind înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea comisiei de supraveghere a sistemului de pensii private, aprobată cu modificări ...
Monitorul Oficial 688 din 10 Septembrie 2015 (M. Of. 688/2015)
CODUL FISCAL din 8 septembrie 2015 (Legea nr. 227/2015) EMITENT: Parlamentul PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 688 din 10 septembrie 2015
Parlamentul româniei adoptă prezenta lege.titlul idispoziţii generalecap. iscopul şi sfera de cuprindere a codului fiscalart. 1scopul şi sfera de cuprindere a codului fiscal(1) prezentul cod stabileşte: cadrul legal privind impozitele, taxele şi contribuţiile sociale obligatorii prevăzute la art. 2 alin. (2), care sunt venituri ale bugetului de stat, bugetelor locale, bugetului asigurărilor sociale de stat, bugetului fondului naţional unic de asigurări sociale de sănătate, bugetului asigurărilor pentru şomaj şi fondului de garantare pentru plata creanţelor salariale; contribuabilii care au obligaţia să plătească aceste impozite, taxe şi contribuţii sociale; modul de calcul şi de plată a acestora; procedura de modificare a ...
LEGE nr. 227 din 8 septembrie 2015 privind Codul fiscal EMITENT: PARLAMENTUL PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 688 din 10 septembrie 2015
Parlamentul româniei adoptă prezenta lege.titlul idispoziţii generalecap. i scopul şi sfera de cuprindere a codului fiscalart. 1 scopul şi sfera de cuprindere a codului fiscal(1) prezentul cod stabileşte: cadrul legal privind impozitele, taxele şi contribuţiile sociale obligatorii prevăzute la art. 2 alin. (2), care sunt venituri ale bugetului de stat, bugetelor locale, bugetului asigurărilor sociale de stat, bugetului fondului naţional unic de asigurări sociale de sănătate, bugetului asigurărilor pentru şomaj şi fondului de garantare pentru plata creanţelor salariale; contribuabilii care au obligaţia să plătească aceste impozite, taxe şi contribuţii sociale; modul de calcul şi de plată a acestora; procedura de ...
Monitorul Oficial 652 din 28 August 2015 (M. Of. 652/2015)
LEGE nr. 95 din 14 aprilie 2006 privind reforma în domeniul sănătăţii EMITENT: Parlamentul PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 652 din 28 august 2015
────────────────────*) republicată în temeiul art. vi din legea nr. 184/2015 pentru aprobarea ordonanţei de urgenţă a guvernului nr. 77/2011 privind stabilirea unor contribuţii pentru finanţarea unor cheltuieli în domeniul sănătăţii, precum şi pentru modificarea şi completarea legii nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătăţii, publicată în monitorul oficial al româniei, partea i, nr. 490 din 3 iulie 2015, dându-se textelor o nouă numerotare.legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătăţii a fost publicată în monitorul oficial al româniei, partea i, nr. 372 din 28 aprilie 2006, rectificată în monitorul oficial al româniei, partea i, nr. 391 din 5 mai 2006 şi, ulterior, a mai ...
Monitorul Oficial 634 din 20 August 2015 (M. Of. 634/2015)
HOTĂRÂRE nr. 630 din 28 iulie 2015 privind modificarea anexei nr. 11 la Hotărârea Guvernului nr. 1.705/2006 pentru aprobarea inventarului centralizat al bunurilor din domeniul public al statului EMITENT: GUVERNUL PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 634 din 20 august 2015
În temeiul prevederilor art. 108 din constituţia româniei, republicată, ale art. 20 din legea nr. 213/1998 privind bunurile proprietate publică, cu modificările şi completările ulterioare, ale art. 867 alin. (1) din legea nr. 287/2009 privind codul civil, republicată, cu modificările ulterioare, precum şi ale ordonanţei guvernului nr. 81/2003 privind reevaluarea şi amortizarea activelor fixe aflate în patrimoniul instituţiilor publice, aprobată prin legea nr. 493/2003, cu modificările şi completările ulterioare,guvernul româniei adoptă prezenta hotărâre.art. ianexa nr. 11 la hotărârea guvernului nr. 1.705/2006 pentru aprobarea inventarului centralizat al bunurilor din domeniul public al statului, publicată în monitorul oficial al româniei, partea i, ...
Monitorul Oficial 626 din 18 August 2015 (M. Of. 626/2015)
ORDIN nr. 1.828 din 4 august 2015 privind aprobarea sistemelor de sancţiuni pentru măsurile 10 "Plăţi pentru agromediu şi climă", 11 "Agricultura ecologică" şi 13 "Plăţi pentru zone care se confruntă cu constrângeri naturale sau cu alte constrângeri specifice", prevăzute în PNDR 2014-2020, şi pentru măsura 214 "Plăţi de agromediu", prevăzută în PNDR 2007-2013, precum şi pentru aprobarea sistemului de sancţiuni pentru ecocondiţionalitate aplicabil acestora şi schemelor de sprijin pe suprafaţă EMITENT: MINISTERUL AGRICULTURII ŞI DEZVOLTĂRII RURALE PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 626 din 18 august 2015
În conformitate cu referatul comun de aprobare nr. 26.949 din 22 iulie 2015 al agenţiei pentru finanţarea investiţiilor rurale (afir) şi al agenţiei de plăţi şi intervenţie pentru agricultură (apia),în baza prevederilor:- programului naţional de dezvoltare rurală 2007-2013 (pndr 2007-2013), aprobat prin decizia comisiei europene nr. c (2008) 3.831 din 16 iulie 2008, cu modificările şi completările ulterioare;- programului naţional de dezvoltare rurală 2014-2020 (pndr 2014-2020), aprobat prin decizia de punere în aplicare a comisiei europene nr. c (2015)3.508 din 26 mai 2015;- regulamentului (ue) nr. 1.305/2013 al parlamentului european şi al consiliului din 17 decembrie 2013 privind sprijinul pentru ...
Monitorul Oficial 625 din 18 August 2015 (M. Of. 625/2015)
ORDIN nr. 481 din 11 august 2015 privind aprobarea Listei cuprinzând indicativele de referinţă ale standardelor române care transpun standarde europene armonizate din domeniul produselor pentru construcţii EMITENT: MINISTERUL DEZVOLTĂRII REGIONALE ŞI ADMINISTRAŢIEI PUBLICE PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 625 din 18 august 2015
În temeiul art. 3 alin. (3) din ordonanţa guvernului nr. 20/2010 privind stabilirea unor măsuri pentru aplicarea unitară a legislaţiei uniunii europene care armonizează condiţiile de comercializare a produselor, aprobată cu modificări prin legea nr. 50/2015, cu modificările ulterioare, precum şi al art. 12 alin. (7) din hotărârea guvernului nr. 1/2013 privind organizarea şi funcţionarea ministerului dezvoltării regionale şi administraţiei publice, cu modificările şi completările ulterioare,ministrul dezvoltării regionale şi administraţiei publice emite prezentul ordin.art. 1se aprobă lista cuprinzând indicativele de referinţă ale standardelor române care transpun standarde europene armonizate din domeniul produselor pentru construcţii, prevăzută în anexa care face parte ...
Monitorul Oficial 557 din 27 Iulie 2015 (M. Of. 557/2015)
ORDIN nr. 4.488 din 10 iulie 2015 privind menţinerea funcţionării corespunzătoare a echipamentelor şi serviciilor din cadrul Proiectului "Internet în şcoala ta. Conectarea la internet broadband a unităţilor şcolare din zona rurală şi mic urbană", cod SMIS 39845 EMITENT: MINISTERUL EDUCAŢIEI ŞI CERCETĂRII ŞTIINŢIFICE PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 557 din 27 iulie 2015
Având în vedere contractul de finanţare nr. 525/314 din 1 februarie 2012, încheiat între ministerul comunicaţiilor şi societăţii informaţionale şi ministerul educaţiei, cercetării, tineretului şi sportului,în baza prevederilor hotărârii guvernului nr. 26/2015 privind organizarea şi funcţionarea ministerului educaţiei şi cercetării Ştiinţifice,ministrul educaţiei şi cercetării ştiinţifice emite prezentul ordin.art. 1(1) echipamentele şi serviciile care fac obiectul investiţiilor finanţate şi realizate în cadrul proiectului "internet în şcoala ta. conectarea la internet broadband a unităţilor şcolare din zona rurală şi mic urbană", cod smis 39845, denumit în continuare proiect, sunt menţinute în stare de funcţionare pe toată perioada de durabilitate de 5 ani ...
Monitorul Oficial 534 din 17 Iulie 2015 (M. Of. 534/2015)
ORDIN nr. 1.731 din 13 iulie 2015 privind instituirea schemei de ajutor de minimis "Sprijin acordat microîntreprinderilor şi întreprinderilor mici din spaţiul rural pentru înfiinţarea şi dezvoltarea activităţilor economice neagricole" EMITENT: MINISTERUL AGRICULTURII ŞI DEZVOLTĂRII RURALE PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 534 din 17 iulie 2015
Având în vedere referatul de aprobare nr. 80.478 din 8 iulie 2015, întocmit de direcţia generală dezvoltare rurală - autoritate de management pentru programul naţional de dezvoltare rurală, şi avizul consiliului concurenţei nr. 7.622 din 3 iulie 2015,în baza prevederilor:- art. 19 şi 81 din regulamentul (ue) nr. 1.305/2013 al parlamentului european şi al consiliului din 17 decembrie 2013 privind sprijinul pentru dezvoltare rurală acordat din fondul european agricol pentru dezvoltare rurală (feadr) şi de abrogare a regulamentului (ce) nr. 1.698/2005 al consiliului, cu modificările şi completările ulterioare;- regulamentului (ue) nr. 1.407/2013 al comisiei din 18 decembrie 2013 privind aplicarea ...