Cautare acte in Monitorul Oficial care contin:
ordin nr 1 286 din 28 iulie 2021
Monitorul Oficial 917 din 24 Septembrie 2021 (M. Of. 917/2021)
ORDIN nr. 1.315 din 16 septembrie 2021 privind modificarea anexei nr. 1 la Ordinul viceprim-ministrului, ministrul dezvoltării regionale şi administraţiei publice, nr. 2.088/2019 pentru aprobarea Programului naţional multianual privind creşterea performanţei energetice a blocurilor de locuinţe cu finanţare în perioada 2019-2021 EMITENT: Ministerul Dezvoltarii, Lucrarilor Publice si Administratiei PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 917 din 24 septembrie 2021
În conformitate cu prevederile legii bugetului de stat pe anul 2021 nr. 15/2021, cu modificările şi completările ulterioare, ale legii nr. 500/2002 privind finanţele publice, cu modificările şi completările ulterioare, şi ale legii nr. 273/2006 privind finanţele publice locale, cu modificările şi completările ulterioare,ţinând cont de referatul de aprobare al direcţiei generale dezvoltare regională şi infrastructură nr. 109.150 din 14.09.2021,în temeiul art. 16 din ordonanţa de urgenţă a guvernului nr. 18/2009 privind creşterea performanţei energetice a blocurilor de locuinţe, aprobată cu modificări şi completări prin legea nr. 158/2011, cu modificările şi completările ulterioare, al alin. (1) şi (3) ale articolului unic din ordonanţa de ...
Monitorul Oficial 853 bis din 07 Septembrie 2021 (M. Of. 853 bis/2021)
GHIDUL SOLICITANTULUI din 10 august 2021 elaborat în baza Hotărârii Guvernului nr. 807/2014 pentru instituirea unor scheme de ajutor de stat având ca obiectiv stimularea investiţiilor cu impact major în economie - Revizia 5 - EMITENT: Ministerul Finantelor PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 853 bis din 7 septembrie 2021
──────────aprobat prin ordinul nr. 991 din 10 august 2021, publicat în monitorul oficial, partea i, nr. 853 din 7 septembrie 2021.──────────acest document reprezintă un îndrumar pentru solicitanţii de ajutor de stat în cadrul schemei de ajutor de stat pentru stimularea investiţiilor care promovează dezvoltarea regională prin realizarea de investiţii, instituită prin h.g. nr. 807/2014, publicată în monitorul oficial, partea i, nr. 714 /30.09.2014, modificată şi completată prin h.g. nr. 357/2016, publicată în monitorul oficial, partea i, nr. 377/17.05.2016, h.g. nr. 476/2018, publicată în monitorul oficial partea i, nr. 580/09.07.2018, h.g. nr. 880/2018, publicată în monitorul oficial partea i, nr. 954/12.11.2018, ...
Monitorul Oficial 858 din 08 Septembrie 2021 (M. Of. 858/2021)
ORDONANŢĂ DE URGENŢĂ nr. 97 din 7 septembrie 2021 cu privire la rectificarea bugetului de stat pe anul 2021 EMITENT: Guvernul PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 858 din 8 septembrie 2021
Având în vedere:a) analiza execuţiei bugetare, derulată pe parcursul primelor şase luni ale anului 2021;b) corelarea planificării bugetare cu evoluţia prognozată a indicatorilor macroeconomici şi cu execuţia bugetară pe primele şase luni ale anului;c) asigurarea fondurilor necesare unor ordonatori principali de credite în vederea desfăşurării normale a activităţii acestora până la finele anului;d) asigurarea de fonduri suplimentare pentru finanţarea proiectelor din programul naţional de dezvoltare locală, a programului de economisire şi creditare în sistem colectiv conform ordonanţei de urgenţă a guvernului nr. 99/2006 privind instituţiile de credit şi adecvarea capitalului, cu modificările şi completările ulterioare, şi pentru derularea programului de construcţii ...
Monitorul Oficial 843 bis din 03 Septembrie 2021 (M. Of. 843 bis/2021)
STRATEGIE NAŢIONALĂ din 25 august 2021 privind recuperarea creanţelor provenite din infracţiuni pentru perioada 2021-2025 "Criminalitatea nu este profitabilă" EMITENT: Guvernul PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 843 bis din 3 septembrie 2021
──────────aprobată prin hotĂrÂrea nr. 917 din 25 august 2021 publicată în monitorul oficial, partea i, nr. 843 din 3 septembrie 2021.──────────cuprins1. introducere2. informaţii generale2.1. recuperarea creanţelor provenite din infracţiuni şi dimensiunea sa internaţională, europeană şi naţională: evoluţii majore şi repere actuale2.2. concepte generale şi noi abordări incidente procesului de recuperare a creanţelor provenite din infracţiuni3. priorităţi - cheie, grup - ţintă şi scop3.1. priorităţi-cheie3.2. grup-ţintă3.3. scop4. definirea problemei5. obiective şi direcţii de acţiune6. principii generale7. implicaţii pentru buget8. implicaţii juridice9. implementarea, monitorizarea, evaluarea şi revizuirea strategiei şi a planului de acţiune9.1. proceduri privind implementarea9.2. indicatori9.3. riscurile în implementarea strategiei9.4. ...
Monitorul Oficial 820 din 26 August 2021 (M. Of. 820/2021)
ORDONANŢĂ DE URGENŢĂ nr. 92 din 19 august 2021 privind regimul deşeurilor EMITENT: Guvernul PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 820 din 26 august 2021
Având în vedere prevederile art. 2 alin (1) din directiva (ue) 2018/851 a parlamentului european şi a consiliului din 30 mai 2018 de modificare a directivei 2008/98/ce privind deşeurile, care se referă la obligaţia statelor membre de a transpune prevederile directivei în dreptul intern în data de 5 iulie 2020,având în vedere faptul că românia, în calitate de stat membru al uniunii europene, trebuie să pună în aplicare obligaţiile care derivă din acquis-ul ue şi să adopte acte normative care creează cadrul necesar şi predictibil pentru autorităţile locale şi mediul privat în sensul stimulării performanţei, concurenţei echitabile, evitând astfel obstacolele ...
Monitorul Oficial 790 din 17 August 2021 (M. Of. 790/2021)
DECIZIA nr. 234 din 8 aprilie 2021 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 250 din Legea nr. 187/2012 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 286/2009 privind Codul penal, doar în ceea ce priveşte dispoziţiile de abrogare ale art. 205, art. 206 şi art. 207 din Codul penal din 1969 EMITENT: Curtea Constituţională PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 790 din 17 august 2021
┌───────────────────┬──────────────────┐│valer dorneanu │- preşedinte │├───────────────────┼──────────────────┤│cristian deliorga │- judecător │├───────────────────┼──────────────────┤│marian enache │- judecător │├───────────────────┼──────────────────┤│daniel-marius morar│- judecător │├───────────────────┼──────────────────┤│mona-maria │- judecător ││pivniceru │ │├───────────────────┼──────────────────┤│gheorghe stan ...
Monitorul Oficial 778 din 12 August 2021 (M. Of. 778/2021)
REGULAMENTUL din 24 februarie 1994 Camerei Deputaţilor EMITENT: Camera Deputaţilor PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 778 din 12 august 2021
*) republicat în temeiul art. ii din hotărârea camerei deputaţilor nr. 59/2021 privind modificarea şi completarea regulamentului camerei deputaţilor, publicată în monitorul oficial al româniei, partea i, nr. 639 din 29 iunie 2021, dându-se textelor o nouă numerotare. regulamentul camerei deputaţilor a fost aprobat prin hotărârea camerei deputaţilor nr. 8/1994, publicată în monitorul oficial al româniei, partea i, nr. 50 din 25 februarie 1994, şi a fost republicat în monitorul oficial al româniei, partea i, nr. 249 din 12 martie 2021, iar ulterior a mai fost modificat şi completat prin:- hotărârea camerei deputaţilor nr. 32/2021 privind modificarea regulamentului camerei deputaţilor, publicată în ...
Monitorul Oficial 772 din 10 August 2021 (M. Of. 772/2021)
LEGEA nr. 24 din 21 martie 2017 privind emitenţii de instrumente financiare şi operaţiuni de piaţă EMITENT: Parlamentul PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 772 din 10 august 2021
*) republicată în temeiul art. iii din legea nr. 158/2020 pentru modificarea, completarea şi abrogarea unor acte normative, precum şi pentru stabilirea unor măsuri de punere în aplicare a regulamentului (ue) 2017/2.402 al parlamentului european şi al consiliului din 12 decembrie 2017 de stabilire a unui cadru general privind securitizarea şi de creare a unui cadru specific pentru o securitizare simplă, transparentă şi standardizată şi de modificare a directivelor 2009/65/ce, 2009/138/ce şi 2011/61/ue, precum şi a regulamentelor (ce) nr. 1.060/2009 şi (ue) nr. 648/2012, publicată în monitorul oficial al româniei, partea i, nr. 673 din 29 iulie 2020 şi rectificată în ...
Monitorul Oficial 760 din 04 August 2021 (M. Of. 760/2021)
ORDIN nr. 1.286 din 28 iulie 2021 pentru modificarea anexelor nr. 7 şi 8 la Regulamentul privind atribuirea în gestiune a faunei cinegetice, aprobat prin Ordinul ministrului mediului, apelor şi pădurilor nr. 2.020/2016 EMITENT: Ministerul Mediului, Apelor şi Pădurilor PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 760 din 4 august 2021
Având în vedere referatul de aprobare nr. dmrc/159.217 din 18.05.2021 al direcţiei managementul resurselor cinegetice,ţinând seama de prevederile art. 1 lit. c) şi ale art. 6 alin. (1) lit. b) din legea vânătorii şi a protecţiei fondului cinegetic nr. 407/2006, cu modificările şi completările ulterioare,în temeiul prevederilor art. 57 alin. (1), (4) şi (5) din ordonanţa de urgenţă a guvernului nr. 57/2019 privind codul administrativ, cu modificările şi completările ulterioare, şi ale art. 13 alin. (4) din hotărârea guvernului nr. 43/2020 privind organizarea şi funcţionarea ministerului mediului, apelor şi pădurilor,ministrul mediului, apelor şi pădurilor emite următorul ordin:art. ianexele nr. 7 şi 8 la regulamentul privind ...
Monitorul Oficial 749 din 02 August 2021 (M. Of. 749/2021)
ORDONANŢĂ DE URGENŢĂ nr. 158 din 19 octombrie 1999 privind regimul de control al exporturilor, importurilor şi altor operaţiuni cu produse militare EMITENT: Guvernul PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 749 din 2 august 2021
^1) republicată în temeiul art. iii din legea nr. 80/2021 pentru modificarea şi completarea ordonanţei de urgenţă a guvernului nr. 158/1999 privind regimul de control al exporturilor, importurilor şi altor operaţiuni cu produse militare, publicată în monitorul oficial al româniei, partea i, nr. 384 din 13 aprilie 2021, dându-se textului o nouă numerotare. ordonanţa de urgenţă a guvernului nr. 158/1999 a fost republicată în monitorul oficial al româniei, partea i, nr. 601 din 26 septembrie 2013 şi anterior a mai fost modificată prin art. 74 din legea nr. 187/2012 pentru punerea în aplicare a legii nr. 286/2009 privind codul penal, publicată în monitorul oficial ...