Cautare acte in Monitorul Oficial care contin:
ordin nr 1 225 din 13 noiembrie 2015
Monitorul Oficial 682 din 09 Iulie 2021 (M. Of. 682/2021)
HOTĂRÂRE nr. 730 din 8 iulie 2021 privind prelungirea stării de alertă pe teritoriul României începând cu data de 12 iulie 2021, precum şi stabilirea măsurilor care se aplică pe durata acesteia pentru prevenirea şi combaterea efectelor pandemiei de COVID-19 EMITENT: Guvernul PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 682 din 9 iulie 2021
Ţinând cont de prevederile ordonanţei de urgenţă a guvernului nr. 11/2020 privind stocurile de urgenţă medicală, precum şi unele măsuri aferente instituirii carantinei, aprobată cu completări prin legea nr. 20/2020, cu modificările şi completările ulterioare, precum şi de prevederile ordonanţei de urgenţă a guvernului nr. 70/2020 privind reglementarea unor măsuri, începând cu data de 15 mai 2020, în contextul situaţiei epidemiologice determinate de răspândirea coronavirusului sars-cov-2, pentru prelungirea unor termene, pentru modificarea şi completarea legii nr. 227/2015 privind codul fiscal, a legii educaţiei naţionale nr. 1/2011, precum şi a altor acte normative, aprobată cu modificări şi completări prin legea nr. 179/2020, cu modificările ...
Monitorul Oficial 642 bis din 30 Iunie 2021 (M. Of. 642 bis/2021)
NORME METODOLOGICE din 29 iunie 2021 de aplicare a Hotărârii Guvernului nr. 696/2021 pentru aprobarea pachetelor de servicii şi a Contractului-cadru care reglementrează condiţiile acordării asistenţei medicale, tehnologiilor şi dispozitivelor asistive în cadrul sistemului de asigurări sociale de sănătate pentru anii 2021- 2022 EMITENT: Ministerul Sănătăţii PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 642 bis din 30 iunie 2021
──────────aprobate prin ordinul 1.068/627/2021, publicat în monitorul oficial al româniei, partea i, nr. 645 din 30 iunie 2021.──────────anexa 1 condiŢiile acordĂrii pachetului de servicii minimal Şi de bazĂ În asistenŢa medicalĂ primarĂa. pachetul minimal de servicii medicale În asistenŢa medicalĂ primarĂ1. pachetul minimal de servicii medicale în asistenţa medicală primară cuprinde următoarele tipuri de servicii medicale:1.1. servicii medicale pentru situaţiile de urgenţă medico-chirurgicală;1.2. supraveghere şi depistare de boli cu potenţial endemo-epidemic;1.3. consultaţii de monitorizare a evoluţiei sarcinii şi lăuziei;1.4. consultaţiile de planificare familială;1.5. servicii de prevenţie;1.6. activităţi de suport.1.1. servicii medicale pentru situaţiile de urgenţă medico-chirurgicală: asistenţă medicală de urgenţă ...
Monitorul Oficial 659 din 02 Iulie 2021 (M. Of. 659/2021)
ORDIN nr. 43 din 25 februarie 2021 pentru aprobarea listei posturilor de inspecţie la frontieră în care este organizat control fitosanitar oficial EMITENT: Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 659 din 2 iulie 2021
Văzând referatul de aprobare nr. 2.212 din 19.02.2021 al autorităţii naţionale fitosanitare,având în vedere prevederile:- art. 59 alin. (1) din regulamentul (ue) 2017/625 al parlamentului european şi al consiliului din 15 martie 2017 privind controalele oficiale şi alte activităţi oficiale efectuate pentru a asigura aplicarea legislaţiei privind alimentele şi furajele, a normelor privind sănătatea şi bunăstarea animalelor, sănătatea plantelor şi produsele de protecţie a plantelor, de modificare a regulamentelor (ce) nr. 999/2001, (ce) nr. 396/2005, (ce) nr. 1.069/2009, (ce) nr. 1.107/2009, (ue) nr. 1.151/2012, (ue) nr. 652/2014, (ue) 2016/429 şi (ue) 2016/2.031 ale parlamentului european şi ale consiliului, a ...
Monitorul Oficial 633 din 28 Iunie 2021 (M. Of. 633/2021)
CONTRACT-CADRU din 26 iunie 2021 care reglementează condiţiile acordării asistenţei medicale, a medicamentelor şi a dispozitivelor medicale, tehnologiilor şi dispozitivelor asistive în cadrul sistemului de asigurări sociale de sănătate pentru anii 2021-2022 EMITENT: Guvernul PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 633 din 28 iunie 2021
──────────aprobat prin hotĂrÂrea nr. 696 din 26 iunie 2021, publicată în monitorul oficial, partea i, nr. 633 din 28 iunie 2021.──────────cap. iasistenţa medicală primarăsecŢiunea 1condiţii de eligibilitateart. 1(1) În vederea intrării în relaţii contractuale cu casele de asigurări de sănătate, furnizorii de servicii medicale trebuie să îndeplinească următoarele condiţii:a) sunt autorizaţi conform prevederilor legale în vigoare;b) sunt evaluaţi potrivit dispoziţiilor art. 253 din legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătăţii, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, pentru furnizorii exceptaţi de la obligativitatea acreditării sau care nu intră sub incidenţa prevederilor referitoare la acreditare, potrivit art. 7 alin. (5) ...
Monitorul Oficial 578 bis din 08 Iunie 2021 (M. Of. 578 bis/2021)
GHID din 21 mai 2021 referitor la cerinţele privind comunicarea informaţiilor în temeiul Regulamentului privind prospectul EMITENT: Autoritatea de Supraveghere Financiară PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 578 bis din 8 iunie 2021
──────────conţinut de norma nr. 9 din 21 mai 2021, publicat în monitorul oficial, partea i, nr. 578 din 8 iunie 2021.──────────cuprinsi. domeniu de aplicareii. referinŢe legislative, abrevieri Şi definiŢiiiii. scopiv. obligaŢii de conformare Şi raportarev. ghid privind comunicarea prospectelorv.1. introducerev.2. examinarea rezultatelor activitĂŢii Şi a situaŢiei financiare (ofr)v.3. resursele de capitalv.4. previziuni Şi estimĂri privind profitulv.5. informaŢii financiare istoricev.6. informaŢii financiare pro formav.7. informaŢii financiare interimarev.8. declaraŢii privind capitalul circulantv.9. capitalizarea Şi nivelul de Îndatorarev.10. remunerareav.11. tranzacŢii cu pĂrŢi afiliatev.12. drepturi de achiziŢie Şi angajamente de majorare a capitalului socialv.13. acorduri de opŢiunev.14. evoluŢia capitalului socialv.15. descrierea drepturilor asociate acŢiunilor ...
Monitorul Oficial 586 din 10 Iunie 2021 (M. Of. 586/2021)
HOTĂRÂRE nr. 636 din 9 iunie 2021 privind prelungirea stării de alertă pe teritoriul României începând cu data de 12 iunie 2021, precum şi stabilirea măsurilor care se aplică pe durata acesteia pentru prevenirea şi combaterea efectelor pandemiei de COVID-19 EMITENT: Guvernul PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 586 din 10 iunie 2021
Ţinând cont de prevederile ordonanţei de urgenţă a guvernului nr. 11/2020 privind stocurile de urgenţă medicală, precum şi unele măsuri aferente instituirii carantinei, aprobată cu completări prin legea nr. 20/2020, cu modificările şi completările ulterioare, precum şi de prevederile ordonanţei de urgenţă a guvernului nr. 70/2020 privind reglementarea unor măsuri, începând cu data de 15 mai 2020, în contextul situaţiei epidemiologice determinate de răspândirea coronavirusului sars-cov-2, pentru prelungirea unor termene, pentru modificarea şi completarea legii nr. 227/2015 privind codul fiscal, a legii educaţiei naţionale nr. 1/2011, precum şi a altor acte normative, aprobată cu modificări şi completări prin legea nr. 179/2020, cu ...
Monitorul Oficial 559 bis din 31 Mai 2021 (M. Of. 559 bis/2021)
STRATEGIE NAŢIONALĂ din 19 mai 2021 pentru ocuparea forţei de muncă 2021-2027 EMITENT: Guvernul PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 559 bis din 31 mai 2021
──────────aprobată prin hotĂrÂrea nr. 558 din 19 mai 2021, publicată în monitorul oficial, partea i, nr. 559 din 31 mai 2021.──────────cap. ilistă de acronime şi abrevieriamigo - ancheta forţei de muncă în gospodăriianc - autoritatea naţională pentru calificăriandpca - autoritatea naţională pentru drepturile persoanelor cu dizabilităţi, copii şi adopţiianes - agenţia naţională pentru egalitate de Şanse între femei şi bărbaţianofm - agenţia naţională pentru ocuparea forţei de muncăcci - camere de comerţ şi industriecnc - cadrul naţional al calificărilorcndipt - centrul naţional de dezvoltare a Învăţământului profesional şi tehniccom - comisia europeanăcor - clasificarea ocupaţiilor din româniacpr - regulamentul privind ...
Monitorul Oficial 562 din 02 Iunie 2021 (M. Of. 562/2021)
DECIZIA nr. 93 din 16 februarie 2021 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 1 alin. (1) din Legea nr. 209/2015 privind anularea unor obligaţii fiscale EMITENT: Curtea Constituţională PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 562 din 2 iunie 2021
┌───────────────────┬──────────────────┐│valer dorneanu │- preşedinte │├───────────────────┼──────────────────┤│cristian deliorga │- judecător │├───────────────────┼──────────────────┤│marian enache │- judecător │├───────────────────┼──────────────────┤│daniel marius morar│- judecător │├───────────────────┼──────────────────┤│mona-maria │- judecător ││pivniceru │ │├───────────────────┼──────────────────┤│gheorghe stan ...
Monitorul Oficial 550 bis din 27 Mai 2021 (M. Of. 550 bis/2021)
ANEXĂ din 4 mai 2021 privind programa şcolară pentru disciplina Limba hindi (Limba modernă 2) pentru clasele V-VIII (nivel gimnazial) EMITENT: Ministerul Educaţiei PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 550 bis din 27 mai 2021
──────────aprobată prin ordinul nr. 3.759 din 4 mai 2021, publicat în monitorul oficial al româniei, partea i, nr. 550 din 27 mai 2021.────────── ministerul educaŢiei programa şcolară pentru disciplina limba hindi (limba modernă 2) clasele a v-a - a viii-a(nivel gimnazial) bucureşti, 2021notă de prezentareprograma pentru disciplina limba modernă 2, clasele a v-a - a viii-a din aria curriculară limbă şi comunicare îşi propune dezvoltarea unor competenţe de comunicare care sunt compatibile cu nivelul de limbă a1, iar spre finalul gimnaziului sunt integrate şi formulări care vor atinge un nivel comparabil cu nivelul a2, din cadrul european comun de referinţă pentru limbi (cecrl şi pipplet).În ...
Monitorul Oficial 518 din 19 Mai 2021 (M. Of. 518/2021)
ACORD din 24 septembrie 2020 de modificare şi reconfirmare a Acordului de finanţare din data de 19 noiembrie 2013 dintre Guvernul României şi Fondul European de Investiţii EMITENT: Act Internaţional PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 518 din 19 mai 2021
Prezentul acord („acordul de finanţare“) a fost încheiat de către şi între:guvernul româniei („gr“), reprezentat de ministerul finanţelor publice şi ministerul fondurilor europene,şifondul european de investiţii („fei“), 37b avenue j.f. kennedy, l-2968 luxemburg, luxemburg(gr şi fei fiind denumite în continuare, împreună, „părţile“ şi, fiecare dintre acestea, „partea“)preambula. ca unul dintre instrumentele de utilizare a fondurilor puse la dispoziţie în baza fondurilor [după cum este definit în regulamentul consiliului (ce) nr. 1.083/2006], iniţiativa „joint european resources for micro to medium enterprises - resurse europene comune pentru întreprinderi mici şi mijlocii“ („jeremie“) a fost întreprinsă în comun de către comisia comunităţilor europene ...