Cautare acte in Monitorul Oficial care contin:
ordin nr 1 187 din 6 iulie 2016
Monitorul Oficial 1169 din 22 Noiembrie 2024 (M. Of. 1169/2024)
ORDONANŢĂ DE URGENŢĂ nr. 132 din 21 noiembrie 2024 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 227/2015 privind Codul fiscal şi pentru completarea Legii nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală, precum şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative EMITENT: Guvernul PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 1169 din 22 noiembrie 2024
Ţinând cont de necesitatea creşterii eficienţei colectării obligaţiilor bugetare, în scopul asigurării unei mai bune încasări la bugetul de stat a accizelor,luând în considerare faptul că predictibilitatea şi stabilitatea fiscală joacă un rol important, precum şi solicitările mediului de afaceri din industria alcoolului şi băuturilor alcoolice privind introducerea unui calendar de creştere graduală a nivelului accizei la vinuri, băuturi fermentate, produse intermediare şi alcool etilic, în vederea creşterii volumului pieţei, concomitent cu nivelul taxelor colectate la bugetul de stat,având în vedere că în cadrul activităţilor derulate în baza acordului de servicii de asistenţă tehnică rambursabilă privind îmbunătăţirea cadrului fiscal din ...
Monitorul Oficial 1148 din 18 Noiembrie 2024 (M. Of. 1148/2024)
ORDIN nr. 185 din 6 noiembrie 2024 pentru modificarea şi completarea Ordinului ministrului afacerilor interne nr. 105/2020 privind examinarea medicală a candidaţilor la concursurile de admitere în instituţiile de învăţământ care formează personal pentru nevoile Ministerului Afacerilor Interne, precum şi la concursurile de încadrare în Ministerul Afacerilor Interne EMITENT: Ministerul Afacerilor Interne PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 1148 din 18 noiembrie 2024
În temeiul art. 7 alin. (5) din ordonanţa de urgenţă a guvernului nr. 30/2007 privind organizarea şi funcţionarea ministerului afacerilor interne, aprobată cu modificări prin legea nr. 15/2008, cu modificările şi completările ulterioare,viceprim-ministrul, ministrul afacerilor interne, emite următorul ordin:art. iordinul ministrului afacerilor interne nr. 105/2020 privind examinarea medicală a candidaţilor la concursurile de admitere în instituţiile de învăţământ care formează personal pentru nevoile ministerului afacerilor interne, precum şi la concursurile de încadrare în ministerul afacerilor interne, publicat în monitorul oficial al româniei, partea i, nr. 595 din 7 iulie 2020, cu modificările şi completările ulterioare, se modifică şi se completează după cum ...
Monitorul Oficial 1139 din 14 Noiembrie 2024 (M. Of. 1139/2024)
LEGE nr. 283 din 13 noiembrie 2024 privind modificarea şi completarea unor acte normative, pentru stabilirea salariilor minime adecvate EMITENT: Parlamentul PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 1139 din 14 noiembrie 2024
Parlamentul româniei adoptă prezenta lege.art. ilegea nr. 53/2003 - codul muncii, republicată în monitorul oficial al româniei, partea i, nr. 345 din 18 mai 2011, cu modificările şi completările ulterioare, se modifică şi se completează după cum urmează:1. la articolul 1, după alineatul (3) se introduce un nou alineat, alin. (4), cu următorul cuprins:"(4) raportul juridic de muncă este raportul reglementat prin lege în temeiul căruia o persoană fizică, denumită lucrător, se obligă să presteze o activitate pentru şi sub autoritatea unei alte persoane fizice sau juridice în schimbul unei remuneraţii."2. la articolul 96, alineatul (2) se modifică şi va avea ...
Monitorul Oficial 1106 din 05 Noiembrie 2024 (M. Of. 1106/2024)
DECIZIA nr. 43 din 16 septembrie 2024 referitoare la interpretarea şi aplicarea dispoziţiilor art. 38 alin. (3) din Legea-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, cu modificările şi completările ulterioare EMITENT: Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 1106 din 5 noiembrie 2024
Dosar nr. 1.505/1/2024 ┌───────────────┬──────────────────────┐│ │- preşedintele Înaltei││corina-alina │curţi de casaţie şi ││corbu │justiţie - ││ │preşedintele ││ │completului ...
Monitorul Oficial 1102 din 05 Noiembrie 2024 (M. Of. 1102/2024)
DECIZIA nr. 49 din 7 octombrie 2024 referitoare la interpretarea şi aplicarea dispoziţiilor art. 198 alin. (1) din Codul penal, ale art. 19 alin. (2) din Codul de procedură penală şi ale art. 1.370 din Codul civil EMITENT: Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 1102 din 5 noiembrie 2024
Dosar nr. 1.521/1/2024completul compus din: ┌────────┬─────────────────────────────┐│eleni │- preşedintele secţiei penale││cristina│a Înaltei curţi de casaţie şi││marcu │justiţie - preşedintele ││ │completului │├────────┼─────────────────────────────┤│ilie │ ││iulian │- judecător la secţia penală ││dragomir│ ...
Monitorul Oficial 1086 din 30 Octombrie 2024 (M. Of. 1086/2024)
ORDIN nr. 6.397 din 24 octombrie 2024 pentru modificarea şi completarea Metodologiei de emitere a certificatului de atestare a structurilor asociative ale autorităţilor administraţiei publice locale în vederea asigurării activităţii de audit public intern în sistem de cooperare, aprobată prin Ordinul ministrului finanţelor nr. 2.582/2024 EMITENT: Ministerul Finanţelor PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 1086 din 30 octombrie 2024
În temeiul art. 10 alin. (4) din hotărârea guvernului nr. 34/2009 privind organizarea şi funcţionarea ministerului finanţelor, cu modificările şi completările ulterioare,ministrul finanţelor emite următorul ordin:art. imetodologia de emitere a certificatului de atestare a structurilor asociative ale autorităţilor administraţiei publice locale în vederea asigurării activităţii de audit public intern în sistem de cooperare, aprobată prin ordinul ministrului finanţelor nr. 2.582/2024, publicat în monitorul oficial al româniei, partea i, nr. 687 din 16 iulie 2024, se modifică şi se completează după cum urmează: 1. punctul 9 se modifică şi va avea următorul cuprins:"9. pentru a face dovada îndeplinirii prezentului criteriu, structura asociativă prezintă în ...
Monitorul Oficial 1069 din 24 Octombrie 2024 (M. Of. 1069/2024)
ORDIN nr. 395 din 22 octombrie 2024 pentru modificarea şi completarea Procedurii de acordare şi plată a ajutoarelor de stat în cadrul schemei de ajutor de stat "Creditul fermierului", aprobată prin Ordinul ministrului agriculturii şi dezvoltării rurale nr. 88/2024 EMITENT: Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 1069 din 24 octombrie 2024
În temeiul:- art. iii din ordonanţa de urgenţă a guvernului nr. 121/2024 pentru modificarea şi completarea ordonanţei de urgenţă a guvernului nr. 7/2024 privind aprobarea schemei de ajutor de stat „creditul fermierului“, în contextul crizei provocate de agresiunea rusiei împotriva ucrainei, precum şi pentru modificarea art. 12 alin. (1) din legea nr. 218/2005 privind stimularea absorbţiei fondurilor alocate româniei pentru agricultură, dezvoltare rurală, pescuit şi afaceri maritime, gestionate de ministerul agriculturii şi dezvoltării rurale, prin instrumente financiare de garantare şi creditare, precum şi pentru susţinerea obiectivelor naţionale de politică agricolă şi a ordonanţei de urgenţă a guvernului nr. 84/2023 privind instituirea unui mecanism ...
Monitorul Oficial 1065 din 24 Octombrie 2024 (M. Of. 1065/2024)
DECIZIA nr. 44 din 16 septembrie 2024 referitoare la interpretarea şi aplicarea dispoziţiilor art. 60 pct. 5, ale art. 138^1 şi ale art. 154 alin. (1) lit. r) din Legea nr. 227/2015 privind Codul fiscal (forma în vigoare începând cu data de 1 ianuarie 2021) EMITENT: Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 1065 din 24 octombrie 2024
Dosar nr. 475/1/2024┌──────────────┬───────────────────────┐│ │- preşedintele secţiei ││elena-diana │de contencios ││tămagă │administrativ şi fiscal││ │- preşedintele ││ │completului │├──────────────┼───────────────────────┤│gabriela-elena│- judecător la secţia ││bogasiu ...
Monitorul Oficial 1064 din 23 Octombrie 2024 (M. Of. 1064/2024)
ORDIN nr. 5.255 din 23 octombrie 2024 pentru modificarea anexei la Ordinul ministrului sănătăţii nr. 3.474/2022 privind aprobarea Ghidului de finanţare pentru beneficiarii preselectaţi în cadrul apelului de proiecte competitiv - cod apel: MS-0212, pilonul V: Sănătate şi rezilienţă instituţională, componenta 12: Sănătate, investiţia: I2. Dezvoltarea infrastructurii spitaliceşti publice, investiţia specifică: I2.1 - Infrastructură spitalicească publică nouă şi investiţia specifică: I2.2 - Echipamente şi aparatură medicală, aferent Planului naţional de redresare şi rezilienţă EMITENT: Ministerul Sănătăţii PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 1064 din 23 octombrie 2024
Văzând referatul de aprobare nr. 5.255r din 23.10.2024 al direcţiei generale implementare şi monitorizare proiecte,având în vedere prevederile regulamentului (ue) 2020/2.094 al consiliului din 14 decembrie 2020 de instituire a unui instrument de redresare al uniunii europene pentru a sprijini redresarea în urma crizei provocate de covid-19 şi ale regulamentului (ue) 2021/241 al parlamentului european şi al consiliului din 12 februarie 2021 de instituire a mecanismului de redresare şi rezilienţă,luând în considerare prevederile ordonanţei de urgenţă a guvernului nr. 124/2021 privind stabilirea cadrului instituţional şi financiar pentru gestionarea fondurilor europene alocate româniei prin mecanismul de redresare şi rezilienţă, precum şi pentru ...
Monitorul Oficial 1048 din 18 Octombrie 2024 (M. Of. 1048/2024)
ORDIN nr. 6.245 din 12 septembrie 2024 pentru modificarea şi completarea anexei nr. 2 la Ordinul ministrului investiţiilor şi proiectelor europene şi al preşedintelui Agenţiei Naţionale pentru Achiziţii Publice nr. 2.129/1.410/2022 privind aprobarea Listelor de verificare a achiziţiilor publice aferente Planului naţional de redresare şi rezilienţă al României EMITENT: Ministerul Investitiilor si Proiectelor Europene PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 1048 din 18 octombrie 2024
Ţinând cont de prevederile:- regulamentului (ue) 2021/241 al parlamentului european şi al consiliului din 12 februarie 2021 de instituire a mecanismului de redresare şi rezilienţă, cu modificările şi completările ulterioare;– regulamentului (ue, euratom) 2018/1.046 al parlamentului european şi al consiliului din 18 iulie 2018 privind normele financiare aplicabile bugetului general al uniunii, de modificare a regulamentelor (ue) nr. 1.296/2013, (ue) nr. 1.301/2013, (ue) nr. 1.303/2013, (ue) nr. 1.304/2013, (ue) nr. 1.309/2013, (ue) nr. 1.316/2013, (ue) nr. 223/2014, (ue) nr. 283/2014 şi a deciziei nr. 541/2014/ue şi de abrogare a regulamentului (ue, euratom) nr. 966/2012, cu modificările şi completările ...