Cautare acte in Monitorul Oficial care contin:
ordin nr 1 171 din 17 noiembrie 2005
Monitorul Oficial 1256 din 31 Decembrie 2021 (M. Of. 1256/2021)
LEGE nr. 320 din 29 decembrie 2021 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 312/2015 privind redresarea şi rezoluţia instituţiilor de credit şi a firmelor de investiţii, precum şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative în domeniul financiar, precum şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative în domeniul financiar EMITENT: Parlamentul PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 1256 din 31 decembrie 2021
Parlamentul româniei adoptă prezenta lege.art. ilegea nr. 312/2015 privind redresarea şi rezoluţia instituţiilor de credit şi a firmelor de investiţii, precum şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative în domeniul financiar, publicată în monitorul oficial al româniei, partea i, nr. 920 din 11 decembrie 2015, cu modificările ulterioare, se modifică şi se completează după cum urmează:1. la articolul 1 alineatul (1), litera b) se modifică şi va avea următorul cuprins:"b) instituţii financiare, persoane juridice române, care sunt filiale ale unei instituţii de credit, ale unei firme de investiţii ori ale uneia dintre societăţile de tipul celor prevăzute la lit. c) sau ...
Monitorul Oficial 1229 din 27 Decembrie 2021 (M. Of. 1229/2021)
LEGE nr. 310 din 23 decembrie 2021 privind prevenirea şi combaterea dopajului în sport EMITENT: Parlamentul PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 1229 din 27 decembrie 2021
Parlamentul româniei adoptă prezenta lege.titlul idispoziţii generaleart. 1(1) prezenta lege reglementează prevenirea şi combaterea dopajului în sport.(2) conform reglementărilor convenţiei împotriva dopajului, adoptată, în cadrul consiliului europei, la strasbourg la 16 noiembrie 1989, ratificată prin legea nr. 171/1998, ale convenţiei internaţionale împotriva dopajului în sport, adoptată în cadrul conferinţei generale a organizaţiei naţiunilor unite pentru educaţie, Ştiinţă şi cultură, la paris la 19 octombrie 2005, acceptată prin legea nr. 367/2006, şi ale codului mondial antidoping, denumit în continuare cod, elaborat de agenţia mondială anti-doping, denumită în continuare wada, se interzice dopajul în sport din raţiuni de natură etică şi medicală.(3) ...
Monitorul Oficial 1215 din 21 Decembrie 2021 (M. Of. 1215/2021)
DECIZIA nr. 644 din 19 octombrie 2021 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 2 şi ale art. 3 alin. (1) lit. a) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 43/2002 privind Direcţia Naţională Anticorupţie, precum şi ale art. 11, ale art. 63 lit. a) şi ale art. 81 din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară EMITENT: Curtea Constituţională PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 1215 din 21 decembrie 2021
┌───────────────────┬──────────────────┐│valer dorneanu │- preşedinte │├───────────────────┼──────────────────┤│cristian deliorga │- judecător │├───────────────────┼──────────────────┤│marian enache │- judecător │├───────────────────┼──────────────────┤│daniel marius morar│- judecător │├───────────────────┼──────────────────┤│mona-maria │- judecător ││pivniceru │ │├───────────────────┼──────────────────┤│gheorghe stan ...
Monitorul Oficial 1202 din 18 Decembrie 2021 (M. Of. 1202/2021)
ORDONANŢĂ DE URGENŢĂ nr. 130 din 17 decembrie 2021 privind unele măsuri fiscal-bugetare, prorogarea unor termene, precum şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative EMITENT: Guvernul PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 1202 din 18 decembrie 2021
Având în vedere obligaţia guvernului de a conduce politica fiscal-bugetară în mod prudent pentru a gestiona resursele şi obligaţiile bugetare, precum şi riscurile fiscale de o manieră care să asigure sustenabilitatea poziţiei fiscale pe termen mediu şi lung, precum şi predictibilitatea politicii fiscal-bugetare pe termen mediu, în scopul menţinerii stabilităţii macroeconomice,ţinând seama de faptul că la fundamentarea bugetului de stat şi a bugetului asigurărilor sociale de stat pe anul 2022 este necesar ca măsurile fiscal-bugetare să fie aprobate prin acte normative,luând în considerare recomandarea consiliului din 3 aprilie 2020 în vederea încetării situaţiei de deficit public excesiv din românia, potrivit ...
Monitorul Oficial 1159 bis din 07 Decembrie 2021 (M. Of. 1159 bis/2021)
REGULAMENT din 25 noiembrie 2021 de organizare şi funcţionare al Institutului de endocrinologie "C.I. Parhon" EMITENT: Ministerul Sănătăţii PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 1159 bis din 7 decembrie 2021
────────── aprobat prin ordinul nr. 2.570 din 25 noiembrie 2021, publicat în monitorul oficial, partea i, nr. 1159 din 7 decembrie 2021.──────────cuprinstitlul i - organizarea Şi funcŢionarea institutului naŢional de endocrinologie "c.i. parhon"capitolul i - dispoziŢii generalecapitolul ii - obiectul de activitate Şi structura organizatoricĂcapitolul iii - funcŢiile spitaluluicapitolul iv - finanŢarea spitaluluititlul ii - managementul institutului naŢional de endocrinologie "c.i. parhon"capitolul v - conducerea spitaluluicapitolul vi - consilii, comitete Şi comisii funcŢionaletitlul iii - organizarea compartimentelor structuralecapitolul vii - secŢiile cu paturicapitolul viii - camerĂ de gardĂcapitolul ix - continuitatea activitĂŢii medicalecapitolul x - spitalizarea de zicapitolul xi - ambulatoriul ...
Monitorul Oficial 1164 din 08 Decembrie 2021 (M. Of. 1164/2021)
ORDIN nr. 1.459 din 23 noiembrie 2021 pentru modificarea şi completarea Normelor metodologice privind utilizarea şi completarea ordinului de plată pentru Trezoreria Statului (OPT) şi a ordinului de plată multiplu electronic (OPME), aprobate prin Ordinul ministrului finanţelor publice nr. 246/2005, şi de modificare şi completare a anexei la Ordinul ministrului finanţelor publice nr. 3.139/2017 privind aprobarea emiterii titlurilor de stat destinate populaţiei, prin intermediul unităţilor operative ale Trezoreriei Statului, în cadrul Programului Tezaur EMITENT: Ministerul Finantelor PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 1164 din 8 decembrie 2021
Având în vedere prevederile ordonanţei de urgenţă a guvernului nr. 64/2007 privind datoria publică, aprobată cu modificări şi completări prin legea nr. 109/2008, cu modificările şi completările ulterioare, şi ale normelor metodologice de aplicare a prevederilor ordonanţei de urgenţă a guvernului nr. 64/2007 privind datoria publică, aprobate prin hotărârea guvernului nr. 1.470/2007, cu modificările şi completările ulterioare,în temeiul art. 10 alin. (4) din hotărârea guvernului nr. 34/2009 privind organizarea şi funcţionarea ministerului finanţelor, cu modificările şi completările ulterioare, al art. 6 alin. (2) din ordonanţă de urgenţă a guvernului nr. 212/2020 privind stabilirea unor măsuri la nivelul administraţiei publice centrale şi pentru modificarea şi completarea ...
Monitorul Oficial 1158 din 06 Decembrie 2021 (M. Of. 1158/2021)
DECIZIA nr. 72 din 11 octombrie 2021 referitoare la interpretarea dispoziţiilor art. 120 alin. (4) din Legea nr. 46/2008 - Codul silvic EMITENT: Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 1158 din 6 decembrie 2021
Dosar nr. 2.131/1/2021 ┌─────────────┬────────────────────────┐│ │- vicepreşedintele ││gabriela │Înaltei curţi de casaţie││elena bogasiu│şi justiţie - ││ │preşedintele completului│├─────────────┼────────────────────────┤│laura-mihaela│- preşedintele secţiei i││ivanovici │civile │├─────────────┼────────────────────────┤│marian budă │- preşedintele secţiei a││ ...
Monitorul Oficial 1154 din 06 Decembrie 2021 (M. Of. 1154/2021)
ORDIN nr. 312 din 5 noiembrie 2021 privind organizarea sistemului de control şi certificare, de aprobare a organismelor de control şi de supraveghere a activităţii acestora în agricultura ecologică EMITENT: Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 1154 din 6 decembrie 2021
Având în vedere referatul de aprobare nr. 254.835/331.869/238.786 din 3.11.2021 al direcţiei generale politici agricole, al direcţiei generale afaceri europene şi relaţii internaţionale şi al direcţiei generale control, antifraudă şi inspecţii,în conformitate cu prevederile: - regulamentului (ue) 2017/625 al parlamentului european şi al consiliului din 15 martie 2017 privind controalele oficiale şi alte activităţi oficiale efectuate pentru a asigura aplicarea legislaţiei privind alimentele şi furajele, a normelor privind sănătatea şi bunăstarea animalelor, sănătatea plantelor şi produsele de protecţie a plantelor, de modificare a regulamentelor (ce) nr. 999/2001, (ce) nr. 396/2005, (ce) nr. 1.069/2009, (ce) nr. 1.107/2009,(ue) nr. 1.151/2012, (ue) ...
Monitorul Oficial 1157 din 06 Decembrie 2021 (M. Of. 1157/2021)
DECIZIA nr. 670 din 19 octombrie 2021 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a sintagmei "la înscrierea iniţială la pensie" din cuprinsul art. 170 alin. (3) din Legea nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice, cu referire la pensiile pentru limită de vârstă stabilite după 1 ianuarie 2011 şi care au fost transformate din pensii anticipate parţiale stabilite anterior acestei date EMITENT: Curtea Constituţională PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 1157 din 6 decembrie 2021
┌───────────────────┬──────────────────┐│valer dorneanu │- preşedinte │├───────────────────┼──────────────────┤│cristian deliorga │- judecător │├───────────────────┼──────────────────┤│marian enache │- judecător │├───────────────────┼──────────────────┤│daniel marius morar│- judecător │├───────────────────┼──────────────────┤│mona-maria │- judecător ││pivniceru │ │├───────────────────┼──────────────────┤│gheorghe stan ...
Monitorul Oficial 1122 din 25 Noiembrie 2021 (M. Of. 1122/2021)
HOTĂRÂRE nr. 42 din 25 noiembrie 2021 pentru acordarea încrederii Guvernului EMITENT: Parlamentul PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 1122 din 25 noiembrie 2021
Având în vedere dezbaterile care au avut loc în şedinţa comună a camerei deputaţilor şi senatului din data de 25 noiembrie 2021 asupra programului de guvernare şi întregii liste a guvernului, prezentate de către domnul nicolae-ionel ciucă, candidatul desemnat pentru funcţia de prim-ministru,în conformitate cu rezultatul votului consemnat în procesul-verbal din data de 25 noiembrie 2021,în temeiul art. 103 alin. (3) din constituţia româniei, republicată, parlamentul româniei adoptă prezenta hotărâre.articol unic(1) se acordă încredere guvernului, în componenţa prevăzută în anexa nr. 1, pentru realizarea programului de guvernare prevăzut în anexa nr. 2.(2) anexele nr. 1 şi 2 fac parte integrantă ...