Cautare acte in Monitorul Oficial care contin:
ordin nr 1 144 din 1 iunie 2011
Monitorul Oficial 1938 din 30 Iulie 2018 (M. Of. 1938/2018)
REGULAMENT (UE, Euratom) nr. 1046 din 18 iulie 2018 privind normele financiare aplicabile bugetului general al Uniunii, de modificare a Regulamentelor (UE) nr. 1296/2013, (UE) nr. 1301/2013, (UE) nr. 1303/2013, (UE) nr. 1304/2013, (UE) nr. 1309/2013, (UE) nr. 1316/2013, (UE) nr. 223/2014, (UE) nr. 283/2014 şi a Deciziei nr. 541/2014/UE şi de abrogare a Regulamentului (UE, Euratom) nr. 966/2012 EMITENT: Act Internaţional PUBLICAT ÎN: Broşură nr. 193 din 30 iulie 2018
Astfel cum a fost modificat prin: jurnalul oficialregulamentul (ue, euratom) 2022/2434 al parlamentului european Şi al consiliului din 6 decembrie 2022 l 319 1 13.12.2022 partea iregulamentul financiartitlul iobiect, definiŢii Şi principii generaleart. 1obiectprezentul regulament stabileşte normele privind întocmirea şi execuţia bugetului general al uniunii europene şi al comunităţii europene a energiei atomice (denumit în continuare „bugetul”), precum şi privind prezentarea şi auditarea conturilor acestora.art. 2definiţiiÎn sensul prezentului regulament, se aplică următoarele definiţii:1. „solicitant” înseamnă o persoană fizică sau o entitate cu sau fără personalitate juridică care a depus o cerere în cadrul unei proceduri de atribuire de granturi sau al unui concurs ...
REGULAMENT (UE, Euratom) nr. 1046 din 18 iulie 2018 privind normele financiare aplicabile bugetului general al Uniunii, de modificare a Regulamentelor (UE) nr. 1296/2013, (UE) nr. 1301/2013, (UE) nr. 1303/2013, (UE) nr. 1304/2013, (UE) nr. 1309/2013, (UE) nr. 1316/2013, (UE) nr. 223/2014, (UE) nr. 283/2014 şi a Deciziei nr. 541/2014/UE şi de abrogare a Regulamentului (UE, Euratom) nr. 966/2012 EMITENT: Act Internaţional PUBLICAT ÎN: Broşură nr. 193 din 30 iulie 2018
Parlamentul european Şi consiliul uniunii europene,având în vedere tratatul privind funcţionarea uniunii europene, în special articolul 46 litera (d), articolul 149, articolul 153 alineatul (2) litera (a), articolele 164, 172, 175, 177 şi 178, articolul 189 alineatul (2), articolul 212 alineatul (2), articolul 322 alineatul (1) şi articolul 349, coroborat cu tratatul de instituire a comunităţii europene a energiei atomice, în special articolul 106a,având în vedere propunerea comisiei europene,după transmiterea proiectului de act legislativ parlamentelor naţionale,având în vedere avizul curţii de conturi (1),având în vedere avizul comitetului economic şi social european (2),având în vedere avizul comitetului regiunilor (3),hotărând în conformitate cu procedura ...
Monitorul Oficial 673 bis din 02 August 2018 (M. Of. 673 bis/2018)
PROGRAM din 17 iulie 2018 statistic naţional anual 2018 EMITENT: Guvernul PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 673 bis din 2 august 2018
──────────aprobat prin hotărârea guvernului nr. 545/2018, publicată în monitorul oficial al româniei, partea i, nr. 673 din 2 august 2018.──────────cuprins1. statisticĂ economicĂ1.1. statistica agriculturiilucrĂri Şi cercetĂri statistice ce se vor realiza de cĂtre insproducţia vegetală la principalele culturipotenţialul productiv al plantaţiilor pomicole şi al plantaţiilor viticole destinate producţiei de struguri de masăefectivele de animale existente la 1 decembrie şi producţia animalăefectivele de bovine existente la 1 iunieefectivele de porcine existente la 1 maiactivitatea economică a unităţilor agricole cu personalitate juridicănumărul poziţiilor înscrise în registrul agricol, utilaje, instalaţii pentru agricultură, mijloace de transport şi construcţii agricole existente în gospodăriile populaţiei/exploataţiile agricole ...
Monitorul Oficial 881 din 18 Octombrie 2018 (M. Of. 881/2018)
ORDIN nr. 1.278 din 4 octombrie 2018 privind modificarea anexei nr. 2 la Ordinul ministrului sănătăţii nr. 592/2017 pentru aprobarea modelelor de procese-verbale, rapoarte şi decizii, utilizate în activitatea de control în sănătate publică şi inspecţia sanitară de stat EMITENT: Ministerul Sănătăţii PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 881 din 18 octombrie 2018
Văzând referatul de aprobare al inspecţiei sanitare de stat nr. sp 11.529 din 3.10.2018,având în vedere prevederile art. 5 lit. f) şi ale art. 27 alin. (1) şi (6) din legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătăţii, republicată, cu modificările şi completările ulterioare,având în vedere art. 6 alin. (3), art. 22 alin. (2) şi art. 25 din legea nr. 203/2018 privind măsuri de eficientizare a achitării amenzilor contravenţionale,în temeiul art. 64 din hotărârea guvernului nr. 857/2011 privind stabilirea şi sancţionarea contravenţiilor la normele din domeniul sănătăţii publice, cu completările ulterioare, şi al art. 7 alin. (4) din hotărârea guvernului nr. 144/2010 privind organizarea şi funcţionarea ministerului ...
Monitorul Oficial 845 din 04 Octombrie 2018 (M. Of. 845/2018)
DECIZIA nr. 583 din 25 septembrie 2018 referitoare la obiecţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor Legii pentru modificarea şi completarea Legii nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor şi procurorilor EMITENT: Curtea Constituţională PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 845 din 4 octombrie 2018
┌───────────────┬──────────────────────┐│valer dorneanu │- preşedinte │├───────────────┼──────────────────────┤│marian enache │- judecător │├───────────────┼──────────────────────┤│petre lăzăroiu │- judecător │├───────────────┼──────────────────────┤│mircea Ştefan │- judecător ││minea │ │├───────────────┼──────────────────────┤│daniel marius │- judecător ...
Monitorul Oficial 5 din 14 August 2018 (M. Of. 5/2018)
CONTRACT COLECTIV DE MUNCĂ nr. 361 din 12 iulie 2018 la nivel de grup de unităţi sanitare din reţeaua proprie a Ministerului Transporturilor pe perioada 2018-2020 EMITENT: Ministerul Muncii şi Justiţiei Sociale PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial (Partea a V-a) nr. 5 din 14 august 2018
În temeiul legii nr. 62/2011, între:1. ministerul transporturilor (m.t.) în calitate de ordonator principal de credite;patronatul reprezentat de: reprezentanţii ministerului transporturilor numiţi prin nota ministrului transporturilor nr. 22747/06.06.2018;2. salariaţii, reprezentaţi, potrivit legii nr. 62/2011, de federaţia sanitas din româniaa intervenit următorul contract colectiv de muncă la nivel de grup de unităţi sanitare din reţeaua proprie a ministerului transporturilor pe perioada 2018-2020:cap. idispoziţii generaleart. 1(1) părţile contractante, pe deplin egale şi libere în negocierea acestui contract colectiv de muncă la nivel de grup de unităţi sanitare din reţeaua proprie a ministerului transporturilor, se obligă să respecte prevederile acestuia.(2) la încheierea contractului ...
Monitorul Oficial 708 din 14 August 2018 (M. Of. 708/2018)
ORDIN nr. 6 din 10 august 2018 privind modificarea anexei la Ordinul Băncii Naţionale a României nr. 10/2012 pentru aprobarea Sistemului de raportare contabilă semestrială aplicabil entităţilor ce intră în sfera de reglementare contabilă a Băncii Naţionale a României EMITENT: Banca Nationala a Romaniei PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 708 din 14 august 2018
Având în vedere prevederile art. 153 din ordonanţa de urgenţă a guvernului nr. 99/2006 privind instituţiile de credit şi adecvarea capitalului, aprobată cu modificări şi completări prin legea nr. 227/2007, cu modificările şi completările ulterioare, ale art. 54 din legea nr. 93/2009 privind instituţiile financiare nebancare, cu modificările şi completările ulterioare, ale art. 103 alin. (1) din legea nr. 311/2015 privind schemele de garantare a depozitelor şi fondul de garantare a depozitelor bancare, ale art. 34 alin. (1) şi ale art. 36 din ordonanţa de urgenţă a guvernului nr. 113/2009 privind serviciile de plată, aprobată cu modificări prin legea nr. 197/2010, cu modificările şi completările ...
Monitorul Oficial 690 din 08 August 2018 (M. Of. 690/2018)
ORDIN nr. 1.187 din 13 iulie 2018 pentru modificarea şi completarea Normativului feroviar "Vehicule de cale ferată. Tipuri de revizii şi reparaţii planificate. Normele de timp sau normele de kilometri parcurşi pentru efectuarea reviziilor şi reparaţiilor planificate", aprobat prin Ordinul ministrului transporturilor şi infrastructurii nr. 315/2011 EMITENT: Ministerul Transporturilor PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 690 din 8 august 2018
Având în vedere referatul direcţiei transport feroviar nr. 19.550 din 11 mai 2018, prin care se solicită aprobarea prezentului ordin,ţinând seama de prevederile art. 4 lit. i) din anexa nr. 1 „regulament de organizare şi funcţionare a autorităţii feroviare române - afer“, aprobat prin hotărârea guvernului nr. 626/1998 privind organizarea şi funcţionarea autorităţii feroviare române - afer, cu modificările şi completările ulterioare,în temeiul prevederilor art. 4 alin. (1) pct. 1 şi 12 şi art. 5 alin. (4) din hotărârea guvernului nr. 21/2015 privind organizarea şi funcţionarea ministerului transporturilor, cu modificările şi completările ulterioare,ministrul transporturilor emite prezentul ordin.art. inormativul feroviar „vehicule de cale ferată. tipuri de revizii ...
Monitorul Oficial 584 din 10 Iulie 2018 (M. Of. 584/2018)
DECIZIA nr. 170 din 29 martie 2018 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 213 alin. (1) din Codul penal EMITENT: Curtea Constituţională PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 584 din 10 iulie 2018
┌───────────────────┬──────────────────┐│valer dorneanu │- preşedinte │├───────────────────┼──────────────────┤│marian enache │- judecător │├───────────────────┼──────────────────┤│petre lăzăroiu │- judecător │├───────────────────┼──────────────────┤│mircea Ştefan minea│- judecător │├───────────────────┼──────────────────┤│mona-maria │- judecător ││pivniceru │ │├───────────────────┼──────────────────┤│livia-doina stanciu│- judecător ...
Monitorul Oficial 547 din 02 Iulie 2018 (M. Of. 547/2018)
DECIZIA nr. 821 din 12 decembrie 2017 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 1 alin. (3), art. 3, art. 4, art. 5 alin. (1), (2) şi (3), art. 6, art. 7, art. 8, art. 10 şi ale art. 11 din Legea nr. 77/2016 privind darea în plată a unor bunuri imobile în vederea stingerii obligaţiilor asumate prin credite, precum şi a legii în ansamblul său EMITENT: Curtea Constituţională PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 547 din 2 iulie 2018
┌───────────────────┬──────────────────┐│valer dorneanu │- preşedinte │├───────────────────┼──────────────────┤│marian enache │- judecător │├───────────────────┼──────────────────┤│petre lăzăroiu │- judecător │├───────────────────┼──────────────────┤│mircea Ştefan minea│- judecător │├───────────────────┼──────────────────┤│daniel marius morar│- judecător │├───────────────────┼──────────────────┤│mona-maria │- judecător ││pivniceru │ ...