Cautare acte in Monitorul Oficial care contin:
ordin nr 1 116 din 14 noiembrie 2012
Monitorul Oficial 1069 bis din 03 Noiembrie 2022 (M. Of. 1069 bis/2022)
Monitorul Oficial 1133 din 24 Noiembrie 2022 (M. Of. 1133/2022)
ORDIN nr. 4.858/C din 24 octombrie 2022 privind activitatea de acordare a asistenţei medicale, a tratamentului şi îngrijirilor persoanelor private de libertate aflate în locurile de deţinere din subordinea Administraţiei Naţionale a Penitenciarelor EMITENT: Ministerul Justiţiei PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 1133 din 24 noiembrie 2022
Având în vedere prevederile legii nr. 254/2013 privind executarea pedepselor şi a măsurilor privative de libertate dispuse de organele judiciare în cursul procesului penal, cu modificările şi completările ulterioare, ale legii drepturilor pacientului nr. 46/2003, cu modificările şi completările ulterioare, ale ordinului ministrului sănătăţii nr. 1.410/2016 privind aprobarea normelor de aplicare a legii drepturilor pacientului nr. 46/2003, ale legii nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătăţii, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, ale legii sănătăţii mintale şi a protecţiei persoanelor cu tulburări psihice nr. 487/2002, republicată,cu observarea recomandărilor comitetului de miniştri ai statelor membre referitoare la regulile penitenciare europene, a ansamblului de reguli minime ...
Monitorul Oficial 1125 din 22 Noiembrie 2022 (M. Of. 1125/2022)
ORDIN nr. 2.325 din 21 noiembrie 2022 privind modificarea şi completarea anexei la Ordinul viceprim-ministrului, ministrul transporturilor şi infrastructurii, nr. 548/2022 pentru aprobarea tarifelor de deservire generală din transportul feroviar public de călători EMITENT: Ministerul Transporturilor şi Infrastructurii PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 1125 din 22 noiembrie 2022
Ţinând seama de prevederile art. 2 alin. (1) din ordonanţa de urgenţă a guvernului nr. 56/2011 pentru stabilirea principiilor de aplicare a tarifelor de deservire generală în transportul feroviar public de călători, aprobată prin legea nr. 21/2012, cu modificările şi completările ulterioare,având în vedere că prin anexa nr. 2 la ordinul ministrului transporturilor şi infrastructurii nr. 153/2011 privind modificarea şi completarea regulamentului pentru circulaţia trenurilor şi manevra vehiculelor feroviare - nr. 005, aprobat prin ordinul ministrului transporturilor, construcţiilor şi turismului nr. 1.816/2005, şi pentru definirea trenurilor de călători în funcţie de serviciile oferite de operatorii de transport feroviar de călători, cu modificările ulterioare, ...
Monitorul Oficial 1101 din 15 Noiembrie 2022 (M. Of. 1101/2022)
DECIZIA nr. 524 din 9 noiembrie 2022 referitoare la obiecţia de neconstituţionalitate a Legii privind Consiliul Superior al Magistraturii, în ansamblul său, precum şi a dispoziţiilor art. 8 alin. (3), art. 14 alin. (3) şi (4), art. 22 alin. (3), art. 27 alin. (2), art. 29 alin. (1), art. 31 alin. (1), art. 40, art. 41, art. 49 alin. (5) şi alin. (7)-(9), art. 51 alin. (3), art. 53 alin. (2), art. 57 alin. (4) şi (6) şi ale art. 59 alin. (3) din aceasta EMITENT: Curtea Constituţională PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 1101 din 15 noiembrie 2022
┌───────────────────┬──────────────────┐│marian enache │- preşedinte │├───────────────────┼──────────────────┤│mihaela ciochină │- judecător │├───────────────────┼──────────────────┤│cristian deliorga │- judecător │├───────────────────┼──────────────────┤│dimitrie-bogdan │- judecător ││licu │ │├───────────────────┼──────────────────┤│laura-iuliana │- judecător ││scântei ...
DECIZIA nr. 522 din 9 noiembrie 2022 referitoare la obiecţia de neconstituţionalitate a Legii privind organizarea judiciară, în ansamblul său, precum şi a dispoziţiilor art. 13, art. 15 alin. (1), art. 21 alin. (6), art. 28, art. 30 alin. (1), (3) şi (5), art. 31 alin. (4) teza a doua, art. 34 alin. (3), art. 36 alin. (3) şi (8), art. 45 alin. (1), (2) şi (4), art. 54 alin. (2) şi (5), art. 57, art. 58 alin. (4) şi (5), art. 68 alin. (3) şi (4), art. 70, art. 82 alin. (2) şi alin. (3) teza a doua, art. 90 alin. (2) şi alin. (3) teza a doua, art. 93, art. 97 alin. (2) şi alin. (3) teza a doua, art. 107 alin. (2), art. 115 alin. (1), art. 150 şi ale art. 159 din aceasta EMITENT: Curtea Constituţională PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 1101 din 15 noiembrie 2022
┌───────────────────┬──────────────────┐│marian enache │- preşedinte │├───────────────────┼──────────────────┤│mihaela ciochină │- judecător │├───────────────────┼──────────────────┤│cristian deliorga │- judecător │├───────────────────┼──────────────────┤│dimitrie-bogdan │- judecător ││licu │ │├───────────────────┼──────────────────┤│laura-iuliana │- judecător ││scântei ...
Monitorul Oficial 1100 din 15 Noiembrie 2022 (M. Of. 1100/2022)
DECIZIA nr. 520 din 9 noiembrie 2022 referitoare la obiecţiile de neconstituţionalitate privind Legea privind statutul judecătorilor şi procurorilor, în ansamblul său, şi ale dispoziţiilor art. 17 alin. (5), art. 21 alin. (4), art. 22, art. 25, art. 26 alin. (1), art. 33 alin. (1), art. 43 alin. (2), art. 45 alin. (1), art. 59 alin. (3) şi (4), art. 63 alin. (1), art. 75 alin. (5), art. 88 alin. (2), art. 89, art. 114, art. 115, art. 117 alin. (6), art. 121 alin. (4), art. 128, art. 132, art. 133, art. 135, art. 139-141, art. 143 alin. (2), art. 145-149, art. 150, art. 160 alin. (6), art. 167, art. 169 alin. (8), art. 172 alin. (8), art. 188 alin. (4), art. 206, art. 228 alin. (5)-(7), art. 234 alin. (2), art. 235 alin. (2), art. 269 alin. (16), art. 271, art. 273 alin. (1) lit. c) şi d), art. 275 alin. (1), (3) şi (6), art. 277 alin. (6), art. 278 alin. (2), art. 279, art. 283, art. 284 alin. (5), art. 289 alin. (2), art. 290 din aceeaşi lege şi ale anexei nr. 1 pct. B art. 2 lit. b) la aceasta EMITENT: Curtea Constituţională PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 1100 din 15 noiembrie 2022
┌───────────────┬───────────────────────┐│marian enache │- preşedinte │├───────────────┼───────────────────────┤│mihaela │- judecător ││ciochină │ │├───────────────┼───────────────────────┤│cristian │- judecător ││deliorga │ ...
Monitorul Oficial 1095 bis din 14 Noiembrie 2022 (M. Of. 1095 bis/2022)
METODOLOGIA-CADRU din 9 noiembrie 2022 privind mobilitatea personalului didactic de predare din învăţământul preuniversitar în anul şcolar 2023-2024 EMITENT: Ministerul Educaţiei PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 1095 bis din 14 noiembrie 2022
──────────aprobată prin ordinul nr. 6.218 din 9 noiembrie 2022, publicat în monitorul oficial al româniei, partea i, nr. 1095 din 14 noiembrie 2022.──────────cap. idispoziţii generaleart. 1(1) prezenta metodologie reglementează:a) condiţiile de ocupare a posturilor didactice/catedrelor vacante/rezervate în învăţământul preuniversitar;b) organizarea şi desfăşurarea etapelor de mobilitate a personalului didactic de predare din învăţământul preuniversitar;c) recrutarea, selecţia şi angajarea personalului didactic de predare în învăţământul preuniversitar, precum şi eliberarea din funcţie a personalului didactic de predare din învăţământul preuniversitar.(2) prin localitate, în sensul prezentei metodologii, se înţelege: comună, oraş sau municipiu.(3) prin unităţi de învăţământ, în sensul prezentei metodologii, se au în ...
Monitorul Oficial 1072 bis din 07 Noiembrie 2022 (M. Of. 1072 bis/2022)
ANEXE din 18 octombrie 2022 privind programele şcolare pentru discipline opţionale din învăţământul preuniversitar EMITENT: Ministerul Educaţiei PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 1072 bis din 7 noiembrie 2022
──────────conţinute de ordinul nr. 6.101 din 18 octombrie 2022, publicat în monitorul oficial, partea i, nr. 1.072 din 7 noiembrie 2022.──────────anexa 1 ministerul educaŢiei programa şcolară pentru opţionalul integrat educaţie pentru peisaj clasa a v-a/a vi-abucureşti, 2022notă de prezentareprograma şcolară educaţie pentru peisaj reprezintă o ofertă de opţional integrat care se adresează elevilor de clasa a v-a/a vi-a din învăţământul gimnazial, având alocată o oră/săptămână, pe parcursul unui an şcolar. acest opţional integrat poate fi încadrat în aria curriculară arte, precum şi în ariile curriculare om şi societate şi matematică şi ştiinţe ale naturii. programa şcolară este realizată din perspectiva modelului de ...
Monitorul Oficial 943 bis din 27 Septembrie 2022 (M. Of. 943 bis/2022)
STRATEGIA NAŢIONALĂ din 21 septembrie 2022 privind economia circulară EMITENT: Guvernul PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 943 bis din 27 septembrie 2022
──────────aprobată prin hotĂrÂrea nr. 1.172 din 21 septembrie 2022, publicată în monitorul oficial, partea i, nr. 943 din 27 septembrie 2022.──────────cuprinslista de abrevierirezumat executiv1. introducere1.1. raţiunea pentru economia circulară1.1.1. conceptul de economie circulară1.1.2. urgenţa şi potenţialul tranziţiei la ec1.2. agenda ue în ceea ce priveşte ec2. viziunea2.1. contextul ambiţiilor româniei de a realiza tranziţia către ec2.2. metodologie3. prioritĂŢile, politicile Şi cadrul legal existente3.1. stadiul actual al ec în românia3.1.1. prezentare generală a situaţiei macroeconomice a româniei3.1.2. performanţa româniei la indicatorii de mediu3.1.3. privire de ansamblu asupra status quo-ului circularităţii în românia3.2. politicile şi legislaţia actuală din românia relevante pentru ec3.3. ...
Monitorul Oficial 921 din 20 Septembrie 2022 (M. Of. 921/2022)
DECIZIA nr. 12 din 6 iunie 2022 referitoare la interpretarea şi aplicarea unitară a dispoziţiilor art. 1 alin. (5^1) şi art. 5 alin. (1^1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 83/2014 şi a dispoziţiilor art. 1 alin. (1) şi (2) şi art. 3^1 alin. (1)-(1^3) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 57/2015 EMITENT: Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 921 din 20 septembrie 2022
Dosar nr. 212/1/2022 ┌──────────────┬───────────────────────┐│ │- preşedintele Înaltei ││corina alina │curţi de casaţie şi ││corbu │justiţie - preşedintele││ │completului │├──────────────┼───────────────────────┤│laura mihaela │- preşedintele secţiei ││ivanovici │i civile │├──────────────┼───────────────────────┤│valentina ...